Selectați aici.

De ieri până azi am făcut o treabă. Haideți ca să v-o povestesc.

Am luat de pe Internet un ID. De messenger. Care era public acolo, ca să îl iei, ceea ce am făcut, conform indicațiilor.

Mereu am fost fascinat de ce-și publică lumea datele de contact, când nu-i întreabă nimeni, respectiv de ce nu și le dau nici în ruptul capului, dacă li se cer. Am fost tot timpul curios de ce se teme lumea să-și dea numele, când cineva vrea să-l știe, da’ de ce și-l scrie peste tot, când nu e nimeni interesat.

***

***

După ce l-am luat, pe ID zic, am purces în a-l utiliza în scopul publicării sale: pentru a contacta persoana posesoare. Am pornit un binecunoscut software de conversație online și am început să-i vorbesc.

Mărunte. Nimic relevant. Am salutat cordial. Am împărtășit niște opinii. A fost curioasă la nivel de sursă a ID-ului ei. I-am explicat. Pentru nici o clipită nu m-a întrebat că cine. Eu eram, atât avea importanță, nu sunt decisive detaliile. Cam asta-i starea generală online: cât timp nu-ți poate cineva băga direct un degetul în fund pe stradă, e bine. Nu necesiți amănunte.

***

***

Și am vorbit cele mai abstracte socoteli ce mi-au putut trece prin cap. I-am spus ce se aude de pe geam, unde locuiesc, care-i starea generală a lucrurilor în acea seară. Și ea-mi răspundea tot atât de activ, pe cât de pasiv o întrebam eu. Uneori mă întreba înapoi, iar eu manifestam același interes dezinteresat.

După care s-a făcut târziu, așa că ne-am luat la revedere și ne-am culcat, urmând să reluăm a doua seară.

A doua seară am venit de la serviciu, precum un familist practicant, mi-am turnat apă, am băut-o, am făcut pișu la veceu, m-am schimbat în haine de casă din hainele de stradă și trotuar și m-am așezat la calculator, unde am contactat noua mea cunoștință, așa cum stabilisem de comun acord în seara precedentă. În a treia replică, a zis că sunt ciudat. Am salutat frumos și am plecat.

Ce vreau să spun? De ultima dată când cineva s-a gândit să se comporte normal, lumea s-a întors cu curu’-n sus.

***

[Letițea]

***

Mie-mi place să mă uit la Olimpiada de la Beijing din greșeală. Adică atunci când prind. Și preferabil să nu mă pot opune. Deci să fiu cu cineva de care sau undeva unde nu-mi place, iar asta să fie singura distracție.

Cel mai mult mă bucură probele alea de alergare lungi, de 450.000 de km în curbă. Fiindcă durează toată ziua și pot să mă duc la serviciu, să dorm, să-mi comand mâncare, să îmi gătesc chiar, să-nvăț să cânt la ukulele și încă să nu fie gata.

Ce admir însă din toată organizarea lor este transmisia: nu există pauză publicitară, nu că le-ar fi teamă că s-ar întâmpla ceva fix atunci; operatorii se chinuie să găsească diverse cadre de reluare cu fuga, ceea ce ne dezvăluie cum ar arăta cursa dacă atletele s-ar plimba.

***

***

Și dragii de comentatorii, câtă dedicație și pasiune: sunt la fel de entuziaști referitor la desfășurare, de zici că-i tras cu arcul, unde trebuie să vorbească la 300 de cuvinte pe secundă, ca să-și facă norma, să le dea salariul, chiar dacă la alergare ar putea să pună muzică simfonică și să mai intervină cu un buletin meteorologic.

Dar apogeul sunt fetele: jumătate dintre ele aleargă degeaba, fiind pe primele locuri în 90% din cursă, care nu-și are sensul, când alealalte 2 sau 3 le depășesc în ultimele 30 de metri într-un sprint de isterice, cu capul înainte, în cădere. Și – culmea! – primele par atât de uimite de acest eveniment neprevăzut. După ce-au țănțoșit 10 ore încontinuu, ca niște curci proaspăt cufurite, acum cască ochii stupefiate, se agață de aer de parcă trece nunta pe uliță și le ia căruța sub roți.

***

[Licuricea]

***

Darius: Am luat ID-ul din monitorul fratelui meu și am venit să te enervez.
Mia: ;;)
Mia: nah, de ce ai face asa ceva?
Darius: Te rog să nu mai pui întrebări tâmpite pe parcursul acestui proces.
Darius: Vreau să știu, deci, mai multe despre tine. Aș prefera chestiuni prin care să te pot ataca.
Mia: nu prea semeni cu dacian, ashai?
Darius Și pune cratime, nu fi imbecilă.
Mia: :)) Ok, enough
Mia: pa
Darius: Râzi ca proasta-n târg.

S-a supărat. Nu îmi mai răspunde. Nu-mi explic.

***