Câtă lume crede că Grigore Arsene de la Curtea Veche este jenant?

jenant. numa bine, ştiu să nu-mi public nimic la editura asta. dar ce drăguţ ţi-a mulţumit domnu’.

Darius,
cu asemenea loaze nici nu merită să-ţi consumi timpul. Găina aia tremuricioasă era PR Manager? Bîlbîita aia?! Am citit toată boroboaţa la ciubotaru pe blog. E clar. I se trage de la eminentul Adrian Buz, acel nume mare în Noua Literatură. Şi cum dar, un aşa nume mare să fie corectorul unui bloggeraş? Cel puţin de porc.. Aplaud iniţiativa ta!

@Andi Nu! Nu te invata nimic la scoala de PR:)) Crede-ma pe cuvant ca acolo sunt si eu.

Toate editurile sunt aşa, Curtea Veche este chiar dintre cele de bun simţ. 🙂 Ştiu eu nenumărate cazuri cu mult mai grave, cu bani neplătiţi pentru colaboratori şi alte d’astea.
Din păcate un proces înseamnă trei sau patru ani în care se adună peste măsură banii plătiţi la avocaţi şi, până la urmă, nu mai ai forţa să duci procesul până la capăt şi renunţi.
Eu am remarcat că ţi s-a vorbit frumos. Ce ai fi vrut să ţi se răspundă?

Nu-i vorba de acuzat, doream doar să subliniez spontaneitatea stării sau actului (încă citesc cărţi pe tema asta) de-a fi “genial din fire” 🙂

“Oamenii ăştia ştiu despre ei înşişi cine sunt.” Sunt niste magari si atata timp cat au doza de iprocrize in ei n-o sa recunoasca nici macar in fata propriei lor constiinte.

da, sunt aia ce l-au publicat pe mandruta si “Razboiul de 30 de zile”, cred. nu am citit toate comentariile de acolo, dar nu cred ca se va schimba mare lucru in cazul editurilor si nu numai daca oamenii nu incep sa dea in judecata, chiar si pentru putin, d’apai pentru atat. Acuma asta poate fi mai dificil, cel mai fericit caz ar fi sa gaseasca autori in aceeasi situatie. In privinta conditiilor anexe stiu ca e posibil uneori sa nu ti se dea dreptate daca exista un semn la vedere sau chiar ceva mult mai evaziv cum ca ar fi conditii suplimentare sau generale, dupa caz. Oricum, asta nu e valabil daca cineva neaga contractul cu desavarsire. Ma cam indoiesc ca pot fi obligati sa publice, tot ce se poate e in sensul rupturii abuzive, inselaciune etc – deci daune Nu vreau sa vorbesc prostii, ca eu cunosc legea franceza, dar ar trebui sa fie macar in principiu asemanatoare legile.

Scuze daca ai inceput deja sa te gandesti la datul in judecata( habar nu am) si succes! 🙂

pai au gasit? daca da, au mai multe sanse impreuna in acelasi proces, in care sa ceara daune individuale, evident. ma gandesc eu. de obicei asa e. sau macar antecedente in justitie (= procese castigate).

am observat cu ocazia asta ca virgula comentului “giapadaia”..ei… l-ai sters…acela in care simpatiza cu mine :))… incepi sa semeni tot mai mult cu “inchizitia”… :)) mirmen wtf!? ma scuzati, sar’mana, nu ca nu v-ati fi educat fiul, nu este din vina d’vstra.. Darius, nu te credeam asa “evaziv”… >:) bwuhahaha…

vezi sa nu te stergi pe tine si sa nu iti mai vorbesti.
noji, nu o sters ma nimic, ii deasupra ta :))

Iti desconspiri numele real… si numarul de telefon… 😛 mi-a placut primul telefon… :))

Darius, felicitări!
Ai ajuns precum colegii tăi blogării-ziarişti şi JEG-ul precum blogurile lor. Enunţi ceva împotriva cuiva şi pe urmă toţi repetă în transă, “să-i dăm la cap”. Uşor, uşor începi să înţelegi mesajul de tipul celui transmis de Traian Băsescu în ziua în care ţi-a adresat celebrele cuvinte “puiuţ de comunist”. Cum te simţi în această postură? Sesizezi atacul făcut de cultul personalităţii asupra ego-ului tău? Lider! Lider!

“nu-mi public nimic la editura asta”
“Companie/editura ce merge pe sistem comunist”
“cu asemenea loaze nici nu merită să-ţi consumi timpul”
“Ăştia de la Curtea Veche îs mişte mişei”
“Ei, daca te chemi Cur tea Veche”
“Jenant, Grigore Arsene. Sper ca criza asta să dizolve Curtea Veche.”
“Sunt niste magari”
…
Domnule Darius, sunteţi lider de opinie. 😀

Şi dacă domnu’ Bibli ar vedea şi partea ironică din unele comentarii… S-ar schimba lumea. De parcă n-aş fi explicat şi care-s riscurile pe care le vede percepţia mea limitată, “durerile de cap şi febra musculară”. Oare de la ce or fi astea? Trebuie să precizez că de la gânditul în exces la strategii îmbârligate şi sigure de victorie, la fel de inutile ca şi alergăturile pentru a pune în aplicare mirobolantele strategii?

Omul are un vis, de ce să i-l spulber tocmai eu? E ca şi cum i-ş spune unui copilaş că Moş Crăciun nu există, dar că Moşul o să-i aducă peste vreo doi ani jucăria preferată dacă se apucă să muncească la fabrică, 12 ore un schimb, două schimburi pe zi.

Totuşi, acum oscilez între a fi oaie şi între a aştepta în banca mea o “ocazie” ca asta în care nimeni nu-mi va sări în ajutor, pentru că nu are cine.

Pe mine “editurili” m-au ţepuit de peste 1000 de dolari, rodul muncii mele intensive de 3 luni. Nu este însă vorba de faptul că trei luni am muncit de dimineaţă până-n miez de noapte… Îmi trebuiau aceşti bani pentru a-mi tipări la rândul meu o carte şi deziluzia acestui plan m-a făcut să nu mai scriu deloc. Ar trebui să fiu primul care înjur. Ei uite că nu o fac. Tocmai pentru că ştiu ce se întâmplă acolo, ştiu care este practica, ştiu că manualele sunt mult mai importante decât un roman, pentru că ştiu că evenimentul cultural nu este o cale de câştig… Nu este de vină nici şeful editurii, nici soţia, nici fata de la PR, toţi au fost, până la urmă, eleganţi. Uneori însă aşa se întâmplă, romanele se întârzie, romanele nu se publică. Domnul Adrian Ciubotaru ar trebui să înţeleagă că peste tot e la fel, chiar şi în ţara contractelor, USA. Sigur, eu sunt primul care spun de ani de zile că editurile ar trebui să publice şi cărţi mai puţin comerciale: teatru, poezie, William Shakespeare, cărţi de la 1700 în latină şi greaca veche. Cărţile sunt un domeniu de patrimoniu, nu ar trebui lăsate numai la mâna comercialului. Dar nu poate fi ignorat nici comercialul pentru că altfel editurile dau faliment. Poate că statul ar trebui să subvenţioneze literatura, poate dacă ar face-o ar fi acuzat de partizanat şi risipire de fonduri, suntem doar ţara contestaţiilor. Eu cred că această parte de cultură, cartea, ar trebui promovată cu precădere. Cărţile de colecţie cărora li se face atâta reclamă în ziare şi pe la TV, se vând, deşi într-o ediţie îngrijită, între Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu şi o ediţie bilingvă William Butler Yeats, parcă aş alege-o pe a doua. Poate dacă s-ar promova cititul…

🙂
Da rius şi po po ru’!
🙂

Oricum niciodată n-o să cunoaştem realitatea. Dar n-are nici un haz să ne dăm seama de asta şi să devenim posaci, că, oricum ar fi, nimic nu se schimbă. Se poate observa de aici că sunt într-o dispoziţie tinzând spre optimism, probabil că nu pentru mult timp.

Nu m-am băgat în discuţia despre infiniţi pentru că mi s-a părut total inutil. Şi pentru că aş fi arătat din nou că nu ştiu nimic, iar ce ştiu nu se aplică acolo. Oricum nu sunt persoana potrivită pentru discuţii matematice. Ştiu însă pe cineva cam ca mine, chiar mai încăpăţânat, care s-ar fi avântat cu totul în asta. Dar n-o să-l corup.

În primele momente evident c-a fost ironie, nu mă aşteptam să mi se ceară să particip la “mişcare”. Comentam şi eu acolo, că aşa am crescut. Comentând.

ma cert? nu, m-a pus la punct mai demult cu “tinerii astia” si m-o aranjat!

Bibliotecaru, oricum e o discuţie fără sfârşit, dar faptul că “spre deosebire de alţii, eu vroiam să o scot pe banii mei şi să o ofer gratis în măsura posibilităţilor şi a unui tiraj de câteva sute de exemplare” ţine numai de spiritul tău de Maica Tereza; nu are nimic de-a face în mod direct cu Adrian Ciubotaru.
Pe de altă parte, tocmai asta este problema că în România nimeni nu-şi cere drepturile plecând din start de la premisa că procesele sunt tergiversate ani întregi, avocaţii costă etc. Ei bine, într-o situaţie paralelă, cunosc un traducător care a câştigat un proces cu o firmă de traduceri unde a fost angajat, reprezentându-se singur în instanţă. Firmă de traduceri de renume. Deci, se poate.
Faptul că editura Curtea Veche este excepţională în comparaţie cu alte edituri, nu o face mai puţin jenantă vizavi de cazul oe care-l dezbatem noi aici. Ah şi e foarte bine să-i creăm editurii Curtea Veche probleme de imagine. În acest fel, în viitor, poate se va gândi de 2 ori înainte de se comporta în acest mod.
În ceea ce priveşte cititorii români, poate ar fi bine să nu-i subestimăm totuşi. 🙂 Şi oricum, sunt binevenite demersurile de educare a cititorilor în pofida celor de publicare a cărţilor comerciale numai ca să iasă banu’.
Totuşi, aici nimeni nu aplaudă nimic. Dimpotrivă, din câte văz, se blamează atitudinea directorului Arsene, care dincolo de funcţia la editură, mai suferă de păcatul de a fi şi preşedintele Asociaţiei Editurilor. Care va să zică, dacă preşedintele face din astea, asociaţia e varză călită.

Ah, şi o altă finalitate: celelalte edituri care vor afla tangenţial sau direct de acest demers se vor gândi de 2 ori înainte de a pune interesul propriu înaintea cuvântului dat. Sau semnat 🙂 Cu siguranţă nu va mai veni niciun director să spună că ei “vor spune că nu au contractul în editură”. Oricum, asta e de râsul curcilor de la grădiniţă, nici nu-mi imaginez că şi alte edituri se pretează la josnicii din astea :))

Am răsfoit un pic cartea în cauză… Am ajuns până la pagina 18…

Sexul oral este cel mai bun lucru care i se poate intampla unui
barbat. Fotbalul, berea, masinile, o marire de salariu, toate sunt apa
de ploaie in fata unei partide de sex oral. Big Bang-ul motivatiilor
noastre. Puritatea sufletului, emotia estetica, mantuirea nu sunt
decat incapacitatea masculina de a obtine un sanatos sex oral. Sa fim
sinceri. Nu ai renunta la lectura celei mai geniale carti pentru chinul
oferit de doua buze silitoare? Nu ai lasa balta orice indeletnicire
academica pentrul senzatia oferita de o muie? In fata concretului
mantuitor al acestui act cultura este doar o supa de morcovi.
Nirvana, doar o frectie la un picior de lemn.
Sexul oral. Epifania unei revolutii culturale.
Daca Dante nu a primit un supt regal dupa ‘Divina Comedie’
inseamna ca a fost un simplu papagal si a murit neinteles. Daca dupa
scremetul metafizic din “Critica ratiunii pure”, ouale lui Kant au
ramas la fel de vinete, ce folos?
Sexul oral. Motorul istoriei, combustibilul imperiilor.

Ieri am aflat la emisiunea lui Capatos cum un politician primar se masturba în timp ce o ziaristă îi lua un interviu, am mai aflat şi de un alt om politic, pe vremea aia parlamentar, care plătea pentru prezervativele altora pline de spermă pentru a bea acea spermă adunată. Recunosc că mă simt depăşit de prezent, cred că şi Freud s-ar simţi depăşit şi dezorientat într-o lume în care Totemul şi Tabuul s-a consumat lăsând în urmă dezinhibarea.

Probabil că această carte va fi foarte bine primită atunci când va fi, în sfârşit, publicată. Aproape că nici nu mai observ cum această pasaj reduce rolul femeii în societate de la o prezenţă umană şi intelectuală la îngenuncherea în faţa bărbatului pentru a-l echilibra şi a face istoria feerică. În fiecare zi am prilejul de mă întreba ce caut eu în viaţa mea.