Vă prezint scuze în numele titlului; chiar regretă că n-a putut să fie prezent…

Există angajați ale căror salarii sunt definite prin “câștigă peste” și cei ale călor salarii sunt definite prin “câștigă sub”. Pragul în sine nu este tot timpul relevant, cât de care parte a lui ești.

V-am tot povestit despre buda unde mă duc eu pentru ca să fac caca atunci când îmi vine, undeva în afara firmei, conform unor norme nescrise de protecția muncii.

Mna, de când e vacanță, patronul învățămăntului superior, cunoscut în lumea interlopă drept portarul, a închis buda, că doar buda respectivă este la facultate. Or dacă lunile astea nu merge lumea la facultate, s-a convenit că nici eu nu mai diger și excret. O prostie! De adevărat, însă, lucrurile stau exact pe dos: eu mai diger și mai excret! Chiar pe dos!

Dar să vedeți! Tot fiindcă ar fi vacanță, mai marii universitari au ordonat a se construi încă un etaj la clădire, în vârful clădirei, fiindcă altundeva nu puteau să-l puie. Zis și făcut. Etajul erect în plus s-a și construit pe dată, zing!, apărând în văzduh, din neant. Și, știm cu toții, un nou etaj are implicații, nu așa… Un nou etaj înseamnă noi angajați. Noi angajați înseamnă noi intestine groase, iar intestinele groase aduc mereu după curul lor – ce? – noi veceuri.

Aici este când vara a început să lucreze în direcția mea: noi angajații nu muncesc în ea, vară, fiind concediu, deci folosesc buzile din domiciliile lor. (da, “aici este când”, pentru că timpul este măsurat în spațiu, v-am mai explicat)

Cum se traduce acest lucru în interesul meu? Un etaj numai și numai pentru fecalele mele. Și nu prin colțuri: am fost într-o expediție recent, fiindcă nu se mai putea tolera să defechez din picioare ca să nu ating colacul, jos, la colegii de la atelier, în timp ce ei aruncă cu apă pe geam, ca să mai ne-mprietenim.

Și ce credeți că am descoperit în acea oază luminoasă și neprihănită de picior studențesc sau didactic, printre birouri virgine, cu parchet nou și uși cu folie încă pe clanță? O livadă de buzi!!! Un catraliard de megametri cubi, cât vezi cu ochii, plutești în relaxare rectală, cu colace de veceu în jurul brâului. M-aș putea căca în fiecare o singură dată și șterge de pereți întreaga viață, că tot nu le-aș termina pe toate.

Până azi…

… când și restul lumii a găsit etajul. Totul, vă spui, TOTUL s-a schimbat și nu va mai fi la fel. Oamenii intră și ies după cum poftesc, ziua în amiaza mare, de parcă ar fi la ei în acasă. Calcă apăsat peste tot, cu labele lor cotropitoare, infecte, fără să respecte câtuși de puțin inocența copilăroasă a locului.

Îți pun degetele mitocice pe oglinzi și sug săpunul cu trompele exagerate și hămesite, făcând bulbuci sub rât. Sunt câh cu toții! Colcăie pe lângă mine, ferecat după ușă, pe closet, strângând între degetele încleștate groaznic ziarul, într-o constipare indusă. Sunt extrem de nemulțumit, să știți că nu-mi place deloc chestiunea aceast, dar deloc.

Sincer, mi-e dor de vechiul veceu, de la parter, cel închis. Mi-e dor de mirosul care mi-l lăsa în haine. De finețea hârtiei igienii de pe chiuvetă, al cărui capăt era umezit de ultima dată când am rupt-o, să mă șterg pe mâini de apa de izvor care curgea prin robinetul cel puțin oxidat, pentru că femeia de serviciu nu îl curăță, știind că nu-mi place să-mi rearanjeze lucrurile pe acolo.

***

[instantaneu surprins de Carcea]

***

La fel ca orice film de calitate, Batman este și el. Da, așa este formulată propoziția, ați citit bine. Lansat sub titlul Denevér Ember: A sötét lovag în Ungaria (Batman: The Dark Knight, în restul lumii), filmul este totuși o producție cinematografică de excepție, aducând un plus față de o peliculă comună prin faptul că în el toată lumea moare la sfârșit. Absolut toată. De două ori. Unii dintre lume atât în film, cât și în viața reală. Un final pe puțin nesimțit, pentru o serie cinematografică ce-și propune continuări.

Fiindcă, să nu pierdem din vedere, s-au prăpădit cu toții într-un fel destul de criptic cât să lase de-nțeles că vor mai juca totuși și în câteva sequel-uri, cât timp acesta este el însuși un prequel, dar lansat după cele de dinaintea lui, care îi urmează, de fapt cronologic, da’ noi n-am plătit încă destul bilete cât să pricepem.

Între alte socoteli complexe (că filmul e compus din patru filme în total, judecând după intrigă, următoarele ar putea fi doar generice) Batman are un telefon – desigur, refuzat de armată – care face hărți, da’ pe care nu-l lasă la poartă în China. Totuși, Batman i-l dă la negru ăla de-o făcut accident cu o fufă în mașină, care merge și se plimbă cu el, telefonul, prin China, deoarece acolo nu era voie, făcând hartă cu tot în jur. Mai este un telefon, pe care totuși îl lasă la poartă, fiindcă nu poate să facă hărți, ca primul, deși acesta poate să taie în schimb să taie curentul în toată clădirea. Mai puțin în lanterne, costumul lui Batman și celălalt telefon al lui Batman, care face hărți. Precum și telefonul cu care Batman trimite sms-uri la polițistul ăla bun, care moare pe la mijlocul filmului, dar nu mai moare pe la sfârșit. Deci trei telefoane, în total, fiindcă Batman probabil e banat în toate rețelele că nu și-a plătit abonamentul, deci își ia cartele. O posibilă explicație și pentru farul ăla de pe cer. Fiindcă Batman nu răspunde la telefon (ca să nu-l găsești prin triangulație), dar nici nu te sună înapoi dacă doar dai bip.

Între timp, apare Face. Despre Joker nu vorbim, că am o presimțire că nu mai joacă. Deci apare Face. Ăla care dă cu banu’ să vadă dacă trăiești sau mori. Și Face, ca personaj, durează cinci minute. Că moare. Deduceți, deci, că apare la sfârșitul filmului. Face apare direct internat în spital cu arsuri de gradul III pe 50% din corp, că așa-i Face, trăiește periculos și moare repede. Ei bine, de la externarea lui timpurie și până moare, deci în cele 5 minute finale, mai puțin minutul în care copilul urlă după Batman, Face a dat cu banul de vreo 25 de ori, ca să vadă dacă șansa le salvează sau nu viața celor care-i ies în cale. Din cele 25 de ori, dintre care o tură a dat de două, că pica altfel, a reușit să omoare un șofer. Care nici n-apare-n film, că-l împușcă afară din cadru.

Cât timp Face dă cu banu’, “două din trei”, ca să-i iasă, Batman ia telefonul pe de la negru pe de ascuns și, până să se dumirească, îl leagă la câteva sute de monitorașe mici și interceptează toate apelurile din Gotham City, care am căutat pe Google Earth și nu există! Deci încep să am dubii că și Batman ar exista.

După care se duce cu Lamborgini-ul și bușește, se duce cu Batmobilul și-l bușește și din Batmobil smulge-o Batmotocicletă pe care… o bușește. De un TIR. După care-l împușcă. Pe Batman. Și moare. Și nu moare și cade două etaje. Și moare. Și nu moare. Că a mai căzut el și un zgârie nori. Nu era împușcat, ce-i drept, da’ era un zgârie nori. Era, clar, că doar al lui era.

Eu totuși am niște frământări lăuntrice de care nu reușesc să scap, în urma vizionării:

1. Cine umflă roțile la Batmobil și i-l spală pe interior?
2. În sintagma “maybe you should’ve checked the manual”, referitoare la noile inovații la nivel de costum, cine a făcut munca de DTP pentru manual?
3. De ce croitoreasa care i-a făcut masca lui Batman nu-i lărgește gulerul ca să nu vorbească răgușit când strigă la răufăcători?
4. Unde există Bruce Wayne? Nu putem zice Batman este Bruce Wayne în viața reală, căci noi suntem în viața reală, Bruce Wayne fiind un personaj fictiv. Și atunci, ce fel de personaj este Batman sau unde suntem noi, de fapt?

Referitor la concursul din articolul trecut. Ați ghicit: culoarea este într-adevăr roșu.

***

[fotografie realizată de Flavie]