Incredibil cât de repede le sare pietonilor încălţămintea din picioare, când îi loveşte maşina.

sari la comentarii

Aţi remarcat? Aia se-ntâmplă primul lucru. Nu contează cum s-a produs accidentul, în clipita în care omul se uneşte cu maşina, efectul imediat – încă înaintea deschiderii airbagurilor chiar, depinzând de forţa impactului – e că papucii sunt deja împrăştiaţi pe caldarâm.

Povestirea de mai jos frizează, atât ca desfăşurare, cât şi deznodământ, orice fel de convenţie ştiinţifică formulată până în prezent. Sfidează buna orânduire a lucrurilor ce-o ştiam şi pe care o credeam până acuma stabilă. Amănuntele pe care urmează să le aflaţi sunt fiecare câte o nouă confirmare a faptului că lumea, aşa cum ne-o imaginăm noi greşit, este doar o proiecţie şubredă în limitarea puterii noastre de-nţelegere a unui haos care, dacă ni s-ar arăta mereu cu acest adevărat al său chip – şi din care aveţi “decât” o frântură de lecturat mai jos – ne-ar spulbera pe dinăuntrul capului.

Ceea ce am numit generic “Aventurile peştişorului de pe televizor”, lucrarea de faţă, are performanţa doar aparentă a unui subiect de ştiinţifico-fantastic, dar caracterul este la fel de real şi rece ca al unui documentar ce nu poate să te facă decât să te gândeşti mult la tot felul de lucruri, pe care până acum le treceai ignorant cu vederea. Veţi avea, în cele ce urmează, ocazia să citiţi formidabila relatare a restructurării sistemului putregăit al justiţiei din ţara noastră, printr-un tur de forţă demonstrativ, caz pilduitor de voinţă dusă la realizare, totul la iniţiativa fermă şi lăudabilă cetăţenească a unor oameni cu curaj şi capabili să şi mobilizeze resurse în acest sens!

Premeditarea

Mă duc, carevasăzică, pe-acolo pe la Universitate, la un loc, ca să mă întâlnesc c-o persoană prietenă de-a mea, fiindcă eu am prietene care-s mai persoane, aşa, ele, şi cu care mă-ntâlnesc eu în locuri. Şi mai exact, ne-ntâlnim aşadar, cum vă spun că fac prietenii, la un târg de joburi de PR, că ea oferea acolo… servicii, ca să zic aşa, iar cu mine nu se putea vede ca oamenii, în birt. Învârtindu-mă cu vădit interes printre standuri acoloşea, ca să mă hlizesc de situaţia de criză (sărăcuţii studenţi stăteau ca la pită) dau de-o companie ofertantă, despre care, pentru a nu-i ştirbi identitatea cu migală şlefuită, aleg să nu dezvălui că ar fi Streetwise PR. Ea este o societate de relaţii publice mai de gherilă, iar asta era trădat de două chestii: zice pe site că-i astfel, dar, mai important, aveau separeul creativ amenajat, precum o casă de oameni în vârstă – la propriu, adică era reconstruit intenţionat interiorul unei astfel de locuinţe – cu candelabru de cristal din material plastic, televizor alb-negru, mileu pe etajeră şi masă de călcat, precum şi bibelouri. Cu adevărat fain, “doing versus telling”, concept (e drept, mai de anul trecut) aplicat cu promptitudine profesionistă şi în comunicare de la noi. În schimb, un amănunt ce le-a scăpat: la locul deosebit construit acolo, să vină gârlă muncetul tânăr dornic-dornic, lângă tot efortul ăla de neconvenţional – în format uman, nimenea. Nu o fată hosteţă să zâmbească tâmpiţel, da’ să zică pe de rost ceva, nu un reprezentant model, ca să vadă ăia micii cum, nimica-deloc, pustie. Deci de veghe – pauză.

Mâna criminală şi corpus delicti

Contextul mai sus descris este unul propice pentru mine, mai ales pentru acţiunea meschină de a şterpeli peştele roş din sticlă expus pentru aplicanţi, între altele din recuzită. Acesta este el.

pestisoruldepetelevizor

Dar nu sub adăpostul întunericului, prin josnicii sau calificări tâlhăreşti, ci precum un băiat simţit ce mă cunoaşteţi, eu nu iau şi fug. Am sustras public şi vădit ce mi-a plăcut mai mult din scenetă şi am lăsat frumos un bileţel, ca să ştie oamenii cum să mă contacteze, în vederea negocierii pentru obţinerea obiectului îndărăt. Care, pentru mine, în afară că i l-aş fi dat unui amic ce face colecţie, practic nu valoarează nimic. De fapt, înseamnă atât de puţin în catalogul meu emotiv, încât ar trebui firma posesoare de el să-mi facă o băutură alcoolică, pentru că l-am găzduit şi îngrijit cu atâta gingăşie.

Ancheta, indiciile, mărturiile şi făptaşul

Un alt detaliu poate nu la fel de important e că am mai extras din decor şi un stol de două păsări fabricate din porţelan, dar le-am făcut cadou unei simpatice organizatoare a târgului, care l-a returnat frângându-mi inima, ba chiar cu o îngrijorare şi responsabilitate ce a devalorizat-o într-o oarecare măsură. Oricum, în complicitatea celor prezenţi, inclusiv al mai multor standuri concurente, unii care erau peste drum şi erau martori pasivi ai desfăşurării evenimentelor şi care se hlizeau cu ofertele lor la actul infracţional, am plecat deci cu vertebrata acvatică în poşetă.

Iată ce-am dobândit eu ulterior, fiindcă am dreptul la un proces corect şi echitabil, cu acces liber la tot ce-nseamnă documentaţie în privinţa acuzelor ce mi se aduc, ca să-mi construiesc – nu? – apărarea.

declaratiefurtbibelouri1

***

declaratiefurtbibelouri2

Păgubiţii. Urmărirea

Şi mă sună a doua zi amica cu care mă văzusem, pe care evident căci căzuse măgăreaţa, fiind singura care ştia ceva despre mine. La târg se dezlănţuise infernul!!! Eu, pe tren. Zic, bine-bine, îi cer să grăiesc eu direct cu oamenii aceştia, dacă le este dificil să mă abordeze. Şi-mi dă pe o tanti care avea telefon. Apelez pe doamna în cauză. Mă prezint amabil, că-s un băiat educat, nu vin de la ţară să fac provincia de mândra minune. Îi spun că sunt disponibil pentru feed-back, c-am înţeles că aş fi fost compromis, da’ fiindcă sunt un tip flexibil, iaca, să-mi zică opinia ei, fiindcă sunt deschis.

Nici nu se dumireşte bine, să-mi spune despre ea, să ne mai apropiem, că io habar n-aveam cine-i, da’ am sunat-o politicos şi interesat, îmi place să cunosc lume, să-mi fac prieteni, că răbufneşte latura ei mai apropiată de litera legii. Este IN-AD-MI-SI-BIL!

Eu – de acord, chiar cu empatie, fiindcă încercam să mă pun în poziţia ei şi realizam cu compasiune că nu era tocmai plăcută situaţia cea ingrată. Mă ceartă ea-n ultimul hal, ce glumiţe îs astea? Eu că într-adevăr; pătruns de smerenie, fiindcă fata avea dreptate, ce s-o tot dau după cireş. Că de ce n-am anunţat-o? Just. Puteam s-o anunţ!… Îmi declară. Ş-asta-i drept, potenţiat de faptu’ că aş fi cunoscut iniţial. Bine, cumva contra-productiv conceptului de luat lucruri de sub nasul oamenilor, dacă te programezi în prealabil; totuşi, eram spăşit, pentru că zicea lucruri bine întemeiate: dacă o avertizam că mă duc acasă cu bunul ei, cum s-ar fi cuvenit, cel mai probabil nu mi-l dădea, în ipoteza c-ar fi fost cineva acolo să-ntreb, dar în mod cert nu se ajungea atât de departe. Eu tot sunt de părere că am acţionat destul de transparent, date fiind condiţiile. Dar nu vroiam s-o necăjesc cu aspectele astea de fineţe. Şi o ascult docil. Era răvăşită, sărmana. Nu îşi putea închipui minţii aşa ceva, făcea eforturi reale să cuprindă cu orizonturile priceperii ei ce se petrecuse.

Gestul meu părea să fi răscolit întreaga organizaţie. Mai ales fiindcă tot dorea să-mi mai dea pe cineva la telefon. Eu accept, fiindcă simţeam că nu depinde de mine. Domnul, probabil un coleg sau înalt în funcţie, mă ia mai familiar, cu “tati, fii atent”, ceea ce m-a mai liniştit. Ulterior doar am realizat că apelativul se foloseşte în circumstanţele în care urmează un discurs profund juridic şi probabil nu vrei să se sperie inculpatul de termenii legali ce i se vor înşirui.

Osânda

După partea introductivă cu “suntem totuşi şi noi oameni cu două picioare şi cap, într-o ţară a anului 2009, membră în Uniunea Europeană” (citat reprodus cu exactitate), mie-mi pică semnalul, dar atent cu interlocutorii mei, încerc să dezluşesc cu precizie numărul de ani cu care eram pasibil să înfund temniţa. Omul foarte înflăcărat îmi prezintă neobişnuit de pe îndelete provenienţa artefactului, care e al Realităţii TV, îmi prezintă diverse colaborări cu firme de avocatură de-ale lor, că nu vorbeşte baloane. Mă informează cu privire la dificultăţile împrumutării celor ce se află la stand, în vederea construirii prezentării lor într-o cheie ce să denote atât profesionalism, dedicare, cât şi imaginaţie şi originalitate. Îmi aminteşte că dovezile de necontestat (adică ce lăsasem eu acolo, să nu se bată unii de alţii în confuzie) sunt în posesia lor, iar ele sunt incriminatorii şi vor fi folosite, nu căăă.

Probabil numai auzindu-mă mai tăcut i-o fi trecut prin cap să-mi spună atât de explicit toată tărăşenia, dar cel mai mult îl interesa gândul abscons, din spatele acestei întâmplări, care m-a mânat pe mine la asemenea păcat.  Când s-a oprit la un moment dat să mai tragă aer, cred că cel mai articulat lucru pe care am izbutit să i-l zic a fost, ca o umilă explicatie raţională pentru că de ce l-am luat, a fost: “Păi, fără motiv”.

Înduioşat de inocenţa mea părelnic necontrafăcută, s-a cam calmat el singur pe sine aşa şi mi-a mai zis despre firmă, despre plângerea la poliţie, m-a învăţat cu procedurile legale. Eu ascultam conştincios, pentru că aveam o presimţire că mă voi mai confrunta cu situaţii dintr-acestea delicate.

Apoi a dat câteva ultimatumuri stricte, care se tot amânau între ele, pentru că mi-era imposibil să mă conformez, deşi eram cât se poate de bine intenţionat. Mă ajută puţin lipsa de operativitate o organului poliţienesc de la noi din ţară, deci poate scap neprocesat în tenebrele interlopepână până luni, interval în care voi face eforturi să creez o buclă birocratică – să fiu pus sub urmărire, pentru un obiect care deja a fost returnat decorativ unde-i e locul. Oricum, m-au scrofălit în ultimul hal şi mi-au secat atât bateria la telefon, cât şi zâmbetul copilăresc ce mă făcea atât de drăgălaş, acelaşi de care vă îndrăgostiţi voi ori de câte ori mă vedeţi sau doar vă gândiţi că există. Nu mai sunt doar un băiat, acum sunt un bărbat tăvălit prin realitate: unele lucruri NU se fac. Şi mă duc eu, deci, pungaşul, înapoi (printre altele şi cu ocazia jucării de Jenga în Goblin, efectuat pe jumătate cu o seară înainte), ca să mă-ntâlnesc şi cu angajaţii, să le predau ce pescuisem, adică peştele. (Da, ştiu, distractiv ar fi fost să-i fi lasat să urmeze procedurile şi să primească ăla eventual prin moştenire, mai peste câteva neamuri în viitor, pe ramura genetică. Dar prea îmi doream să-i cunosc şi de aceea m-am predat, să nu mai fac rău celor din jurul meu, cărora le-am cauzat atât de multă mâhnire.)

Penitenţa

Am o singură pretenţie, chiar dacă unui escroc nu ar trebui să i se mai îndeplinească vreo doleanţă: dacă va mai putea comunitatea avea vreodată atâta milostivenie pentru mine: când mă saltă mascaţii, aş dori nespus să fie reportajul acoperit de Adelin, ca un cerc închis în interesul Realităţii TV şi mărturie a căinţei mele.

Oricum, impertinenţa mea a fost asociată de către autorităţile în măsură, adică tipa aferentă peştelui (deci, fără metafore din astea proxenete, da, vă rog?) ca fiind echivalentul luării a trei litere din numele ei pe scala sfruntării. La acest nivel al însemnătăţii. Nume al ei care este Lavinia Udrea. Am spus şi mai devreme că sunt un om înţelegător şi a face neplăceri e departe de mine şi ca ipoteză. De aceea sunt deschis la următoarele două variante, ca să încercăm să ne dăm seama ce-ar însemna cu adevărat să-i ciordesc din nume:

1. Lavinia Ud. Să-mi rămână mie “rea”, să nu fie urmă de îndoială că totul a fost iniţiat şi întreţinut doar de lipsa mea de respect, iar fără vigilenţa ei, lucrurile încă s-ar perpetua în degradarea morală şi lipsă de calitate a condiţiilor ce le creăm nu pentru noi, ci pentru copiii noştri! Bun simţ ioc în noua generaţie. Numa’ calculatoare şi-şi-şi Internet şi gărgăuni.

2. Linia Drea. Eu păstrez a, v şi u, care formează un verb la un timp trecut ce simbolizează că odinioară era integră nominal, iar ceea ce rămâne e calea corectă pe care trebuia s-o urmez eu, fără devieri, dacă nu aş fi secţionat-o prea timpuriu de “ptă”, astfel încât nu a putut fi aşa cum o gândise noua mea prietenă: cosecventă, incoruptibilă, fără colţuri ascuţite care spintecă principii sau curbe înşelătoare care sucesc minţi.

Aşa. Şi ne vedem în ceas de seară, în locuri ferite, undeva la Casa Scânteii, pesemne ca să mă lege şi dosească, speram eu în interiorul sufletului meu, fiindcă un sfârşit fâsâit ar fi dat prost în articol, cu arestare era perfect (iniţial încercaseră să mă târască pânâ la Otopeni, da’ s-au milostivit de mine).

Reabilitarea

Dar – căcat! – piariştii deposedaţi de accesorii clociseră până la acest punct culminant un plan de salvgardare. Nu ştiu dacă s-au uitat între timp pe-aci pe Jeg şi li s-a mai conturat în imaginaţia lor cam care-s urmările şi ce mă tentează să fac, care mi-s de regulă intenţiile editoriale sau dacă strategiile lor parşive, de oameni care se ocupă cu arta minciunii, iar lumea-i plăteşte pentru aceste servicii, sunt cele ce-au scornit soluţia, dar când am ajuns, s-au trezit ei să-mi dea peştele cadou. Piftom?! Adică mă purtaseră creanga prin toată ţara, eu plângând, ei urlând, doar ca să-mi spuie că-mi lasă prada. O tentativă de-ntoarcere din condei specifică industriei lor care cu asta se pricepe. Să transforme ei cu de-a sila suferinţa mea într-un aproape advertorial pentru ei, nici ăla plătit. Ptaaai! Dar fie! Îi iert, fiindcă inima mi-e de aur.

predareprimire

***

Deci, standul Streetwise PR…standstreetwisepr

36 comentarii

zi si tu ceva
  1. Martie 18, 2009 la 11:30
    link permanent
    monica zice ca:

    DUPA ce o BEI, Bastele, dupa ce o bei… 😛

  2. Martie 18, 2009 la 11:32
    link permanent
    krakilla zice ca:

    Io nu-l amenint pe Flo, il provoc intelectual si chiar incepe sa-mi fie simpatic.

    Baste, ti-ar placea mai mult a pipi de om?

  3. Martie 18, 2009 la 11:40
    link permanent
    Basty zice ca:

    Şi după ce o beau, tot cu nasul miros mirosuri. Nu continui să stau cu botul în trocuţă cum se pare că stau alţii…. se pare.

    Krăkillă, ia-ţi golden shower-ul şi cântă la alte porţi.

  4. Martie 18, 2009 la 11:47
    link permanent
    krakilla zice ca:

    Uite ma, tu vrei sa-l ajuti si oaza te respinge…

  5. Martie 18, 2009 la 12:24
    link permanent
    jimerino zice ca:

    baste, daca nu merge cum zice monica, spala-te pe dinti inainte. poate-i de aseara…

  6. Martie 18, 2009 la 13:32
    link permanent
    Andi zice ca:

    Spală cafeaua? Sau o fi de-aia scumpă cu boabe scoase din fecalele de mâţe exotice, apoi prăjite, fierte, reprăjite, trecute din nou prin sistemul digestiv al unor alte mâţe, prăjite din nou, măcinate şi puse în pungi vidate? Pentru că dacă-i aşa, e cam normal să-ţi miroasă cafeaua.

  7. Martie 18, 2009 la 14:40
    link permanent
    Basty zice ca:

    Jim bag seama că şi la tine e vreun accident al naturii de miroşi cu limba.

    Andrea ( sau Bede ) … ăăă.. şi cam cum speli cafeaua ? Adica o freci, sau .. cu bule de-alea active ?

    Tot la ce mă pot gândi e: săracele mâţe. Ce viaţă nasoală au.. mâncă.. cacă.. mâncă…cacă… and repeat. Aşa-i Grozeo ? Şi tu ştii cum e.

  8. Martie 18, 2009 la 15:19
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    @ Basty
    Foloseşte, în mod repetat, oţetul. Mirosul de felină este unul dintre cele mai puternice mirosuri. În principiu ar trebui aruncat.

  9. Martie 18, 2009 la 15:30
    link permanent
    Zicu zice ca:

    Jeg,

    Cand m-ai dat cu Jula , as dori si io perdelutza de la standu lor. Eventual sa procuram din timp, o lista/ inventar cu ce mai au ei bun de furat. Platesc bine, nu ma jenez. Da sa nu te jenezi tu sa le procuri, Ca vb frumos, nu furam, PRO-CU-RAM:)
    Ce sa fac, am lacrimat cand am vazut perdelutza. Sunt un emotiv.

  10. Martie 18, 2009 la 15:31
    link permanent
    krakilla zice ca:

    Dap Bibli are dreptate! Tre’ sa-ti cumperi placa dentara acu’!

  11. Martie 18, 2009 la 17:01
    link permanent
    musai zice ca:

    in principiu. subiectiv deci…

  12. Martie 18, 2009 la 21:19
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Unde este filmul?

  13. Martie 18, 2009 la 21:24
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu este. Precum remarci!

  14. Martie 18, 2009 la 21:25
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Măcar o poza?

  15. Martie 19, 2009 la 01:57
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Mai aştept pana la 5, poate pui totuşi ceva.

  16. Martie 19, 2009 la 07:56
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Aştepţi degeaba Bibli. Si el aşteaptă Paştele, singura ocazie din an în care o femeie pune mîna pe ouăle lui.

  17. Martie 19, 2009 la 11:16
    link permanent
    jimerino zice ca:

    zici tu? uitandu-te la el iti face impresia ca ar lasa pe cineva sa se atinga de mancarea lui? ca banuiesc ca ne refeream la oua rosii. tot nu e clar. oua vopsite. sau e vorba c-ar fi papacoaie?

  18. Martie 19, 2009 la 11:22
    link permanent
    musai zice ca:

    de ce si-ar vopsi cineva ouale?!!! cu siguranta, deci, e a doua varianta.

  19. Martie 19, 2009 la 12:55
    link permanent
    Chira zice ca:

    Nu isi vopseste nimeni ouale. Se de/pigmenteaza ele singure, in timp.

  20. Martie 19, 2009 la 18:03
    link permanent
    musai zice ca:

    ca si cum ai avea.

  21. Martie 19, 2009 la 18:37
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Când observasem că JEGul a trecut de la fatidicul 169 comentarii la 170 şi mă îndreptam vijelios să văd care şi ce a mai colorat atmosfera…

    Sună la uşe, bătăi… eu nimic, aşteptam să se încarce pagina… aud pe cineva cum apasă pe clanţă şi dă să intre. Eu mi-s nevricos când dă lumea să intre buzna în casă la mine câ sunt eu în casă, îmi creşte tensiunea, mi se duce sângele în cap şi văd roş în faţa ochilor precum taurul comunal care zăreşte cu coada ochiului pe Joiana cea îndelung păscătoare de iarbă plină de E-uri şi PET-uri. Am învăţat de la Iovan ce e bine să tragi şi pe urmă să întrebi ce şi cum, aşa că mă uitam în stânga şi în dreapta să pun mâna pe un obiect dintre acelea contondente. Şi când ezitam între o pilă de unghii şi papucul din picior…

    – Bună ziua! Noi strângem semnături…
    – Nu dau nici o semnătură! (mi-s egoist, nu dau nimic)
    – Ei haideţi, nici pentru fata domnului Băsescu…

    Omul a plecat de bună voie, că scosesem la vedere papucul cu pila de unghii înfiptă ostentativ în el.

    Aşa că feriţi-vă, asta mică cică candidează independent, ca să nu fie fata lui tata, dar cică ăia de la PD-L, fostul ei partid, îi dă o mână de ajutor. Fiţi pregătiţi că dacă nu se strâng 100.000 de semnături, s-ar putea să trimită mascaţii să le ia cu forţa.

  22. Martie 19, 2009 la 18:49
    link permanent
    Flo zice ca:

    Îi dau eu semnături la urâtă.

  23. Martie 19, 2009 la 18:53
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Dacă vine personal să-mi ceară autograf, POATE mă înduplec.

  24. Martie 19, 2009 la 20:47
    link permanent
    hadean zice ca:

    din penultima poză am priceput de ce ai manglit peştele. te-o durut la patină de arta negocierii o’ alte cele. ai vrut să vezi ce ţine fata aia sub mileu, recunoaşte!

  25. Martie 19, 2009 la 20:52
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Mă, nu urmăreşti că nu ştiam de vreo fată?

  26. Martie 19, 2009 la 21:14
    link permanent
    hadean zice ca:

    io suspectey că precoce şi perspicace precum eşti, ştiai prea bine. sau sâmţai ca highlander când se întâlnea cu străfulgerarea.

  27. Martie 19, 2009 la 21:19
    link permanent
    toader zice ca:

    trebuie totusi sa ii recunosc o calitate lui darius : stie sa converseze cu fetele.

  28. Martie 19, 2009 la 21:29
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Nu ştiai de fată, dar ai specificat sexul când ai scris biletul de răscumpărare a peştelui… ştim noi.

  29. Martie 19, 2009 la 21:54
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Am scris “V-am furat un biblelou.” Vouă.

  30. Martie 19, 2009 la 21:58
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Păi de aici a fost confuzia. Dacă spuneai că le-ai luat un bibelou, nu se mai agita nimeni, dar dacă ai scris în auto-denunţ că ai furat… Cu totul altceva. De aceea au trimis o domnişoară cu cătuşe cu blăniţă roz…

  31. Martie 20, 2009 la 01:50
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    De aici nu se deduce că eu ştiam al cui e sau că ei ştiau cine l-a este de acuzat, fiindcă – citând din ei – nu s-au uitat pe site imediat, ca să ştie cum se organizează cu trimisu’. Decât dacă deducem educat că este implicit că ştiau de Jeg la simpla sa auzire. 🙂 Caz în care se schimbă socotelile. Tot nemodificat rămâne că eu CERT nu eram în cunoştinţă de cauză cu privire la angajaţii lor.

  32. Martie 20, 2009 la 11:52
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Ei bine…
    ai specificat sexul când ai scris biletul de răscumpărare a peştelui…

    Tu spuneai că:
    Am scris “V-am furat un biblelou.”

    Bibelou e masculin că-i un şi nu o, peşte (subiectul bibelou subînţeles) e şi el masculin că e un şi nu o…

    Nu umbla cu braşoave… ai sexuit biletul 🙂 Şi după ce am citit şi despre tandrele îmbrăţişări de mai sus, chiar intru la idei. Bagă filmuleţ până nu-mi vin şi alte idei.

  33. Martie 20, 2009 la 13:01
    link permanent
    Zicu zice ca:

    Te-ai intrebat vreodata de ce…unii soferi insista sa ne polueze cu numele si data lor de nastere?:)
    [deci fără reclamă, da?]

  34. Martie 20, 2009 la 13:50
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Biblel – vine şi filmu’. Nu, n-apare, din nefericire.

  35. Mai 11, 2012 la 00:42
    link permanent

    I would like to thank you for the efforts you’ve got put written this website. I are hoping the same high-grade web site post through you in the upcoming furthermore. In fact your innovative writing expertise has influenced me to get my very own website today. Actually the particular blogging is spreading it’s wings fast. Your create is a good example of it.

  36. Mai 12, 2012 la 00:07
    link permanent
    my free ipad zice ca:

    Thank you for your extremely good info and feedback from you. san jose used car

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)