Darius Hero

Incredibil cât de repede le sare pietonilor încălțămintea din picioare, când îi lovește mașina.

I

Ați remarcat? Aia se-ntâmplă primul lucru. Nu contează cum s-a produs accidentul, în clipita în care omul se unește cu mașina, efectul imediat – încă înaintea deschiderii airbagurilor chiar, depinzând de forța impactului – e că papucii sunt deja împrăștiați pe caldarâm.

Povestirea de mai jos frizează, atât ca desfășurare, cât și deznodământ, orice fel de convenție științifică formulată până în prezent. Sfidează buna orânduire a lucrurilor ce-o știam și pe care o credeam până acuma stabilă. Amănuntele pe care urmează să le aflați sunt fiecare câte o nouă confirmare a faptului că lumea, așa cum ne-o imaginăm noi greșit, este doar o proiecție șubredă în limitarea puterii noastre de-nțelegere a unui haos care, dacă ni s-ar arăta mereu cu acest adevărat al său chip – și din care aveți “decât” o frântură de lecturat mai jos – ne-ar spulbera pe dinăuntrul capului.

Ceea ce am numit generic “Aventurile peștișorului de pe televizor”, lucrarea de față, are performanța doar aparentă a unui subiect de științifico-fantastic, dar caracterul este la fel de real și rece ca al unui documentar ce nu poate să te facă decât să te gândești mult la tot felul de lucruri, pe care până acum le treceai ignorant cu vederea. Veți avea, în cele ce urmează, ocazia să citiți formidabila relatare a restructurării sistemului putregăit al justiției din țara noastră, printr-un tur de forță demonstrativ, caz pilduitor de voință dusă la realizare, totul la inițiativa fermă și lăudabilă cetățenească a unor oameni cu curaj și capabili să și mobilizeze resurse în acest sens!

Premeditarea

Mă duc, carevasăzică, pe-acolo pe la Universitate, la un loc, ca să mă întâlnesc c-o persoană prietenă de-a mea, fiindcă eu am prietene care-s mai persoane, așa, ele, și cu care mă-ntâlnesc eu în locuri. Și mai exact, ne-ntâlnim așadar, cum vă spun că fac prietenii, la un târg de joburi de PR, că ea oferea acolo… servicii, ca să zic așa, iar cu mine nu se putea vede ca oamenii, în birt. Învârtindu-mă cu vădit interes printre standuri acoloșea, ca să mă hlizesc de situația de criză (sărăcuții studenți stăteau ca la pită) dau de-o companie ofertantă, despre care, pentru a nu-i știrbi identitatea cu migală șlefuită, aleg să nu dezvălui că ar fi Streetwise PR. Ea este o societate de relații publice mai de gherilă, iar asta era trădat de două chestii: zice pe site că-i astfel, dar, mai important, aveau separeul creativ amenajat, precum o casă de oameni în vârstă – la propriu, adică era reconstruit intenționat interiorul unei astfel de locuințe – cu candelabru de cristal din material plastic, televizor alb-negru, mileu pe etajeră și masă de călcat, precum și bibelouri. Cu adevărat fain, “doing versus telling”, concept (e drept, mai de anul trecut) aplicat cu promptitudine profesionistă și în comunicare de la noi. În schimb, un amănunt ce le-a scăpat: la locul deosebit construit acolo, să vină gârlă muncetul tânăr dornic-dornic, lângă tot efortul ăla de neconvențional – în format uman, nimenea. Nu o fată hosteță să zâmbească tâmpițel, da’ să zică pe de rost ceva, nu un reprezentant model, ca să vadă ăia micii cum, nimica-deloc, pustie. Deci de veghe – pauză.

Mâna criminală și corpus delicti

Contextul mai sus descris este unul propice pentru mine, mai ales pentru acțiunea meschină de a șterpeli peștele roș din sticlă expus pentru aplicanți, între altele din recuzită. Acesta este el.

pestisoruldepetelevizor

Dar nu sub adăpostul întunericului, prin josnicii sau calificări tâlhărești, ci precum un băiat simțit ce mă cunoașteți, eu nu iau și fug. Am sustras public și vădit ce mi-a plăcut mai mult din scenetă și am lăsat frumos un bilețel, ca să știe oamenii cum să mă contacteze, în vederea negocierii pentru obținerea obiectului îndărăt. Care, pentru mine, în afară că i l-aș fi dat unui amic ce face colecție, practic nu valoarează nimic. De fapt, înseamnă atât de puțin în catalogul meu emotiv, încât ar trebui firma posesoare de el să-mi facă o băutură alcoolică, pentru că l-am găzduit și îngrijit cu atâta gingășie.

Ancheta, indiciile, mărturiile și făptașul

Un alt detaliu poate nu la fel de important e că am mai extras din decor și un stol de două păsări fabricate din porțelan, dar le-am făcut cadou unei simpatice organizatoare a târgului, care l-a returnat frângându-mi inima, ba chiar cu o îngrijorare și responsabilitate ce a devalorizat-o într-o oarecare măsură. Oricum, în complicitatea celor prezenți, inclusiv al mai multor standuri concurente, unii care erau peste drum și erau martori pasivi ai desfășurării evenimentelor și care se hlizeau cu ofertele lor la actul infracțional, am plecat deci cu vertebrata acvatică în poșetă.

Iată ce-am dobândit eu ulterior, fiindcă am dreptul la un proces corect și echitabil, cu acces liber la tot ce-nseamnă documentație în privința acuzelor ce mi se aduc, ca să-mi construiesc – nu? – apărarea.

declaratiefurtbibelouri1

***

declaratiefurtbibelouri2

Păgubiții. Urmărirea

Și mă sună a doua zi amica cu care mă văzusem, pe care evident căci căzuse măgăreața, fiind singura care știa ceva despre mine. La târg se dezlănțuise infernul!!! Eu, pe tren. Zic, bine-bine, îi cer să grăiesc eu direct cu oamenii aceștia, dacă le este dificil să mă abordeze. Și-mi dă pe o tanti care avea telefon. Apelez pe doamna în cauză. Mă prezint amabil, că-s un băiat educat, nu vin de la țară să fac provincia de mândra minune. Îi spun că sunt disponibil pentru feed-back, c-am înțeles că aș fi fost compromis, da’ fiindcă sunt un tip flexibil, iaca, să-mi zică opinia ei, fiindcă sunt deschis.

Nici nu se dumirește bine, să-mi spune despre ea, să ne mai apropiem, că io habar n-aveam cine-i, da’ am sunat-o politicos și interesat, îmi place să cunosc lume, să-mi fac prieteni, că răbufnește latura ei mai apropiată de litera legii. Este IN-AD-MI-SI-BIL!

Eu – de acord, chiar cu empatie, fiindcă încercam să mă pun în poziția ei și realizam cu compasiune că nu era tocmai plăcută situația cea ingrată. Mă ceartă ea-n ultimul hal, ce glumițe îs astea? Eu că într-adevăr; pătruns de smerenie, fiindcă fata avea dreptate, ce s-o tot dau după cireș. Că de ce n-am anunțat-o? Just. Puteam s-o anunț!… Îmi declară. Ș-asta-i drept, potențiat de faptu’ că aș fi cunoscut inițial. Bine, cumva contra-productiv conceptului de luat lucruri de sub nasul oamenilor, dacă te programezi în prealabil; totuși, eram spășit, pentru că zicea lucruri bine întemeiate: dacă o avertizam că mă duc acasă cu bunul ei, cum s-ar fi cuvenit, cel mai probabil nu mi-l dădea, în ipoteza c-ar fi fost cineva acolo să-ntreb, dar în mod cert nu se ajungea atât de departe. Eu tot sunt de părere că am acționat destul de transparent, date fiind condițiile. Dar nu vroiam s-o necăjesc cu aspectele astea de finețe. Și o ascult docil. Era răvășită, sărmana. Nu își putea închipui minții așa ceva, făcea eforturi reale să cuprindă cu orizonturile priceperii ei ce se petrecuse.

Gestul meu părea să fi răscolit întreaga organizație. Mai ales fiindcă tot dorea să-mi mai dea pe cineva la telefon. Eu accept, fiindcă simțeam că nu depinde de mine. Domnul, probabil un coleg sau înalt în funcție, mă ia mai familiar, cu “tati, fii atent”, ceea ce m-a mai liniștit. Ulterior doar am realizat că apelativul se folosește în circumstanțele în care urmează un discurs profund juridic și probabil nu vrei să se sperie inculpatul de termenii legali ce i se vor înșirui.

Osânda

După partea introductivă cu “suntem totuși și noi oameni cu două picioare și cap, într-o țară a anului 2009, membră în Uniunea Europeană” (citat reprodus cu exactitate), mie-mi pică semnalul, dar atent cu interlocutorii mei, încerc să dezlușesc cu precizie numărul de ani cu care eram pasibil să înfund temnița. Omul foarte înflăcărat îmi prezintă neobișnuit de pe îndelete proveniența artefactului, care e al Realității TV, îmi prezintă diverse colaborări cu firme de avocatură de-ale lor, că nu vorbește baloane. Mă informează cu privire la dificultățile împrumutării celor ce se află la stand, în vederea construirii prezentării lor într-o cheie ce să denote atât profesionalism, dedicare, cât și imaginație și originalitate. Îmi amintește că dovezile de necontestat (adică ce lăsasem eu acolo, să nu se bată unii de alții în confuzie) sunt în posesia lor, iar ele sunt incriminatorii și vor fi folosite, nu căăă.

Probabil numai auzindu-mă mai tăcut i-o fi trecut prin cap să-mi spună atât de explicit toată tărășenia, dar cel mai mult îl interesa gândul abscons, din spatele acestei întâmplări, care m-a mânat pe mine la asemenea păcat.  Când s-a oprit la un moment dat să mai tragă aer, cred că cel mai articulat lucru pe care am izbutit să i-l zic a fost, ca o umilă explicatie rațională pentru că de ce l-am luat, a fost: “Păi, fără motiv”.

Înduioșat de inocența mea părelnic necontrafăcută, s-a cam calmat el singur pe sine așa și mi-a mai zis despre firmă, despre plângerea la poliție, m-a învățat cu procedurile legale. Eu ascultam conștincios, pentru că aveam o presimțire că mă voi mai confrunta cu situații dintr-acestea delicate.

Apoi a dat câteva ultimatumuri stricte, care se tot amânau între ele, pentru că mi-era imposibil să mă conformez, deși eram cât se poate de bine intenționat. Mă ajută puțin lipsa de operativitate o organului polițienesc de la noi din țară, deci poate scap neprocesat în tenebrele interlopepână până luni, interval în care voi face eforturi să creez o buclă birocratică – să fiu pus sub urmărire, pentru un obiect care deja a fost returnat decorativ unde-i e locul. Oricum, m-au scrofălit în ultimul hal și mi-au secat atât bateria la telefon, cât și zâmbetul copilăresc ce mă făcea atât de drăgălaș, același de care vă îndrăgostiți voi ori de câte ori mă vedeți sau doar vă gândiți că există. Nu mai sunt doar un băiat, acum sunt un bărbat tăvălit prin realitate: unele lucruri NU se fac. Și mă duc eu, deci, pungașul, înapoi (printre altele și cu ocazia jucării de Jenga în Goblin, efectuat pe jumătate cu o seară înainte), ca să mă-ntâlnesc și cu angajații, să le predau ce pescuisem, adică peștele. (Da, știu, distractiv ar fi fost să-i fi lasat să urmeze procedurile și să primească ăla eventual prin moștenire, mai peste câteva neamuri în viitor, pe ramura genetică. Dar prea îmi doream să-i cunosc și de aceea m-am predat, să nu mai fac rău celor din jurul meu, cărora le-am cauzat atât de multă mâhnire.)

Penitența

Am o singură pretenție, chiar dacă unui escroc nu ar trebui să i se mai îndeplinească vreo doleanță: dacă va mai putea comunitatea avea vreodată atâta milostivenie pentru mine: când mă saltă mascații, aș dori nespus să fie reportajul acoperit de Adelin, ca un cerc închis în interesul Realității TV și mărturie a căinței mele.

Oricum, impertinența mea a fost asociată de către autoritățile în măsură, adică tipa aferentă peștelui (deci, fără metafore din astea proxenete, da, vă rog?) ca fiind echivalentul luării a trei litere din numele ei pe scala sfruntării. La acest nivel al însemnătății. Nume al ei care este Lavinia Udrea. Am spus și mai devreme că sunt un om înțelegător și a face neplăceri e departe de mine și ca ipoteză. De aceea sunt deschis la următoarele două variante, ca să încercăm să ne dăm seama ce-ar însemna cu adevărat să-i ciordesc din nume:

1. Lavinia Ud. Să-mi rămână mie “rea”, să nu fie urmă de îndoială că totul a fost inițiat și întreținut doar de lipsa mea de respect, iar fără vigilența ei, lucrurile încă s-ar perpetua în degradarea morală și lipsă de calitate a condițiilor ce le creăm nu pentru noi, ci pentru copiii noștri! Bun simț ioc în noua generație. Numa’ calculatoare și-și-și Internet și gărgăuni.

2. Linia Drea. Eu păstrez a, v și u, care formează un verb la un timp trecut ce simbolizează că odinioară era integră nominal, iar ceea ce rămâne e calea corectă pe care trebuia s-o urmez eu, fără devieri, dacă nu aș fi secționat-o prea timpuriu de “ptă”, astfel încât nu a putut fi așa cum o gândise noua mea prietenă: cosecventă, incoruptibilă, fără colțuri ascuțite care spintecă principii sau curbe înșelătoare care sucesc minți.

Așa. Și ne vedem în ceas de seară, în locuri ferite, undeva la Casa Scânteii, pesemne ca să mă lege și dosească, speram eu în interiorul sufletului meu, fiindcă un sfârșit fâsâit ar fi dat prost în articol, cu arestare era perfect (inițial încercaseră să mă târască pânâ la Otopeni, da’ s-au milostivit de mine).

Reabilitarea

Dar – căcat! – piariștii deposedați de accesorii clociseră până la acest punct culminant un plan de salvgardare. Nu știu dacă s-au uitat între timp pe-aci pe Jeg și li s-a mai conturat în imaginația lor cam care-s urmările și ce mă tentează să fac, care mi-s de regulă intențiile editoriale sau dacă strategiile lor parșive, de oameni care se ocupă cu arta minciunii, iar lumea-i plătește pentru aceste servicii, sunt cele ce-au scornit soluția, dar când am ajuns, s-au trezit ei să-mi dea peștele cadou. Piftom?! Adică mă purtaseră creanga prin toată țara, eu plângând, ei urlând, doar ca să-mi spuie că-mi lasă prada. O tentativă de-ntoarcere din condei specifică industriei lor care cu asta se pricepe. Să transforme ei cu de-a sila suferința mea într-un aproape advertorial pentru ei, nici ăla plătit. Ptaaai! Dar fie! Îi iert, fiindcă inima mi-e de aur.

predareprimire

***

Deci, standul Streetwise PR…standstreetwisepr

184 comentarii

  • Motivul pentru care zboară papucii este legat de patul că sunt făcuţi să fie între talpa omului şi terenul solid pe care omul calcă. În momentul când omul se agită dând din picoare haotic prin aer, papucii se sperie de lipsa contactului cu terenul şi fug care încotro văd cu ochii lor de PVC.

  • Cineva trebuia sa-ti faca o gluma macar egala cu alea pe care le faci tu! 😆
    PS: intreaba Popescu daca n-aveau si-un mileu sub peste, ca mileul l-ar dori el…

  • Heheheh. Moniceo – aveau di tăte acolo, or zis că “mă, băiatu’, da’ noi îţi dădeam, trebuia să zici, că mai avem, ăla doar că nu era a’ nostru”. Deci vă uitaţi în poză şi revendicaţi, iar eu mă duc să-i potlogăresc.

    Bibli – io de mult te bănui că citeşti doar titlul, că nu mai apuci să comentezi peste tăt pe unde-ţi propui.

  • Copil teribil ce eşti, ai acoperit din CNP zona de CNP care arată unde anume este înscris certificatul de naştere. Cum persoana în cauză este născută în 84 şi este din Galaţi, este posibil ca acel cod să fie… Galaţi? 🙂 Deci… se ia unul din programele care verifică condurul CNP, ca la Cenuşereasa, şi, prin puţine permutaţii din astea numerice, se află şi numărul de ordine, şi se caută şi judeţul Galaţi, după care se verifică codul dacă verifică la coadă. Greu de tot. Probabil 5 minute…
    Altfel e acoperit să nu vedem cu om cheamă pe Sa…, ete că era să spun.

  • Greşit, n-o cheamă “Sa…”. Şi nici acolo nu te descurci tu, cu numerele, mă, Tom Cruise, ‘geaba te dai rotund (că eşti, da’-n alt sens, hăhăhăhăhăhă).

  • La final m-am desluşit, domnule Groza, că sunteţi în stare să faceţi orice pentru a atrage atenţia unei domnişoare în blugi şi cu geacă albă care se purta pe vremea când mai ieşeam din casă, adică acum cam 4 ani.

  • ca pentru predarea/primirea palincii mele, pula te-ai fi intors. si cere poza de la omu’ de la care stii ca tre’ s-o ceri. cacu ceva poate alegi si tu pana la urma sa te faci util. nu?

  • Gimel – bine, accept demn; ce doreşti ca eu să fac, dacă eşti atât de beţiv încât uiţi să-ţi iei ceva care să-ţi asigure o beţivăneală de lungă durată, nu una efemeră?

    Bibli – da’ io aveam habar cine-i don‘şoara înainte sau că îi domnişoară? C-a venit şi cu bodiguardu’ fotograf asociat şi jurnalist, dacă era doar el, tătă aşa ahtiat crezi c-aş fi fost? Plus că – iată! – e mai înaltă decât mine, iar eu mă frustrez lesne.

  • @ Darius Groza
    🙂
    Uite am intrat voluntar în moderare ca să nu apară public. 28407311[da, e corect]75 este una din variantele în care nu am folosit măcar judeţul. Ce ar fi să fi nimerit din prima. 🙂

  • Domn Darius
    Păi cred că ar trebui să faceţi nişte cursuri de sexologie aplicată. Sunt nişte semne exterioară prin care defineşti o femeie măritată (sau care locuieşte cu un bărbat în concubinaj), de o femeie doar activă sexual (din an în paşte, mai ales când nu e nimeni acasă), de una care este aproape virgină ori virgină de-a binelea. În plus, ai văzut că încălţările, deşi nu erau cu toc, tot aveau talpa destul de groasă… ups, m-am dat de gol, încălţările nu se văd. OK nu retractez nimic. 🙂

  • După privirea de căţeluş dând din coadă nu s-ar zice. Heh.

    Dar nu tuturor pietonilor le sar papucii când îi calcă. Eu am văzut acum două săptămâni un nene pe care l-a stâlcit pe-un picior un şofer de dubă extrem de grăbit şi nu i-or sărit papucii, nici ăla de la piciorul pe care i l-a storcoşit giga roata dubioasă. Şi da, m-a marcat momentul şi da, am sunat la 112, dar nu vreau să-ţi spun asta, o ţin pentru mine.

    Un peşte de-ăla (doi, trei, şapte, cine i-o mai numărat?) aveau şi bunicii mei din oraş. Şi era colorat cu albastru şi multe multe picăţele de alte culori şi avea gura mai mare şi mai de peşte şi îmi încăpea şi mâna înăuntru când eram destul de mică. Acum nu ştiu unde e, s-o fi înecat săracu’…

  • Şi acum să revin la peşte.
    El a apărut ca urmare a trecerii culturii art deco în chitch… pardon, asta înseamnă gay, cum se scrie?, parcă cu k… offff, kitsch.
    Iniţial peştoiu era sub formă de peşte răpitor, adică alungit, şi se face cu greu de către artiştii sticlari. Iată aici forma iniţială, un pic sabotată de culoarea sticlei, care trebuia să fie în tentă de albastru.
    igu.ro/latrecut/wp-content/uploads/2006/04/peshte_54745.jpg

    Acel peşte roşu este tot un kitsch dar în sensul agravant al lucrului şi nu în curentul modei, recte inferior şi fără valoare estetică.

  • Domnu’ Bibli este de faţă la toate scenele lumii, omniprezent şi omnipotent. 😀

    Adunând îmbrăcămintea care se vede în poză, “jartilica” atât de obişnuită pe stradă şi specifică fetelor de 15 sau 16 ani, maieul negru cu mânecă scurtă, blugii strâmţi cu talie joasă “de serviciu”, aproape că văd ciorapii de naylon cu chilot şi şosetele albe cu inimioare (dacă mă chinuiesc un pic văd şi lenjeria intimă)… ce încălţăminte ar putea fi?

  • Domnule Darius,
    Ioi “Io nu ştiam ÎNAAAINTE să sune ea”, dar figura aceea cu rânjet post-coital tristesse e inventat de mine? 🙂 😉 şi 🙂

  • Iar mă iubesc cu moderarea ta. Mă violează de fiecare dată.

    Iată ce spune dl. Bucurenci de doamna Marcu…
    “Alina Marcu n-a existat. A existat doar o PR-istă suficient de neinspirată încât să le trimită un spam mai multor jurnalişti, politicieni, PR-işti, punându-le adresele personale în câmpul “To”, astfel încât fiecare să poată vedea adresele celorlalţi nefericiţi care l-au primit. Nefericiţi care, dacă nu l-au şters de cum a sosit, au putut citi următoarele:

    Ai vrea sa lucrezi in PR sau Advertising, dar toate usile iti sunt parca inchise? Ei bine, primavara aceasta toate sansele sunt de partea ta.

    Restul la el pe blog, că nu vreau să ocup spaţiul cu chestiuni tangenţiale. 😀

    Eu acum mai bravez cu una sau alta… adevărul este că mi-e dor de Miha, nu am mai văzut-o de mult, cam de la ultimul tău filmuleţ… de aceea tot vorbesc tangenţiale.

  • Şi eu vroiam descinderi şi încarcerări, da’ este o reţetă de imagine, bănui.

    Biblel – nu cre’că-i aceeaşi persoană. Şi de ce zici că ar tre’i s-apară într-o poză? Doar Lavinia. Că ea solicita înapoierea trebii. Ce, ălalant martor, Iuliana, apare p-undeva?

    (Mă uit aici pe blogu’ lu’ cui spui tu şi n-o recunosc dintre organizatori… Caţi şi tu pe Google ca apucatu’. Nu zic că nu o fi, da’ io n-am remarcat-o p-acolea.)

  • Domnişor Darius…
    Poate aveţi dreptate şi nu e aceiaşi persoană.
    🙂
    Mă înşel destul de des.
    Domnia sa spune în declaraţie… declar în calitate de organizator PR şi bla bla bla
    Domnia sa este studentă la Comunicare şi Relaţii Publice în Bucureşti.
    Este voluntar la PRIME România pentru că, şi aici o citez, “experienta este un ,,must” iar evenimentele PRIME iti ofera posibilitatea de a o acumula. Asa am ajuns sa organizez Congresul National al Studentilor la Comunicare.”

    Recitiţi mesajul lui Bucurenci şi veţi vedea că totul se potriveşte 🙂

    Ziceam că trebuie să apară într-o poză, ca şi duduiţa Iuliana, pentru că aşa se face documentarea, doar mesajele olografe către poliţie au fost postate. Desigur, trebuia o poză şi a domnişoarei Iuliana Serea, o fată cu ochelari înguşti şi ochi albaştrii, păr castaniu, absolventă la SNSPA şi ASE care în prezent are parcă funcţia Account Assistant. A participat, acum ceva timp, la un filmuleţ Paprika.

  • O să înţeleg din ce s-a zis că domnu’ Bibli îmi lasă mie omniscienţa. Ceea ce zeului meu îi convine cum nu se poate mai bine. Pentru că la ce bun să fii peste tot sau să poţi să faci tot, când ştii deja tot? Ce rost mai are, întreb? Râs-idiot-de-om-nebun: Muhahahahahaha.ha…ha. (cum altfel aş fi putut traduce mai frumos poetic sau mai poetic frumos expresia “madman laughing”?)

  • Cât despre tanti, sigur n-are ştrampi, iar în picioare n-are platforme sau ceva de genul “cu talpa groasă”, că nici o femeie idioată n-ar face chiar halul ăla de combinaţie. La cum o văd, ori poartă nişte “bascheţi” de-ăia alde Puma argintii/albi/galbeni/negri/o combinaţie între toate culorile astea ori nişte oribilităţi de pseudo-pantofo-tenişi care or fost şi ei o senzaţie prin magazinele de papuci în anii ce-or trecut (nu ştiu deoarece aş fi fost prin asemenea magazine, ci pentru că am propria prezentare de modă în clasă în fiecare zi, cu ultimele achiziţii de prin magazinele din Braşov şi cele înşirate – dac-or fi – pe tot drumul spre casă)

    Pentru Darius – De ce nu-mi mai apare link-ul de la websaitul personal în nume? Când comentez. Că fac urât. (acasă, dar înţelegi tu)

  • @ Andi
    Eu am zis că ştiu tot? 🙂 Dimpotrivă, eu am spus că ceea ce ştiu este dubitativ în domeniul realităţii cognitive…
    Desigur că nu ştiu tot, pentru că a şti nu este acelaşi lucru cu a cunoaşte, iar amândouă nu au nici o legătură cu realitatea obiectivă şi doar cu realitatea tangibilă, cognitivă. Cea mai multă parte a lumii ştie mai ales lucruri care nu sunt reale din punct de vedere obiectiv. Toate filosofiile de până acum au căzut de acord că nu există nici un Adevăr absolut. Ştiinţa este deci o aproximare a absolutului. 🙂

  • Dar chiar nu există un preludiu la moderarea asta? Mereu numai violuri? 🙂

  • Andeo – pen’că nu ţi l-ai pus în formular, cel mai probabil, când ţi-ai trecut restul datelor. D-aia.

    Biblel – păi, tu deja te văz căci cochetezi cu ea, moderarea. Că intri într-însa când vrei tu. Mai concret – ea te poate subjuga când vrea, iar tu poţi să o penetrezi la fel când vrei. Nu-nţeleg de ce nu-ţi convine c-ai găsit echilibrul relaţional perfect.

  • Chestia e că eu chiar completez “formularul” cu tot-tot şi de fiecare dată rămân fără.

  • Darius, puteai sa pui o floricica si pe numele firmei, mai, ca ea n-are nici o vina. A fost tarata miseleste in aceasta afacere cu miros de peste.
    Iar pe ceilalti respectabili comentatori ii rog sa-si ia mainile de pe CNP-ul meu. El este un CNP timid, care n-a fost inca pipait in public, nu este ca alte CNP-uri care se arunca de bunavoie in ghearele oricarui doritor. De fapt, ma duc chiar acum sa verific lacatul de la portofel:).

  • Nu văd cascada de circumstanţe în care s-ar putea întâmpla aşa ceva CHIAR DACĂ AŞ VREA intenţionat. Nu înţeleg de ce. Stai să îţi pun manual, dacă mă-nţelegi.

  • @ Andi
    Ia cu copy/paste ce introduci în rubrica website şi vezi dacă ţi se deschide pagina.

  • Nu stiu cum sa-ti spun [desi sunt convinsa ca voi gasi o modalitate] dar mie nu mi-au sarit pantofii cand m-a lovit masina… nici macar prietenei mele nu i-au sarit pantofii atunci cand mi-a palit un picior in fata atunci cand am zburat amandoua de pe capota unui taxi [da, in cazul in care te intrebi am fost doua dintr-o lovitura]… mi-am pierdut intr-adevar un cercel. Se pune?

  • @ Iuliana Serea
    Domnişoară umorile fierb… arătaţi excepţional… cu sau fără CNP. 🙂

    Aţi văzut că eu nu am spus nimic de firmă. 🙂 Numai Bija a încălecat situaţia.

  • @ Andi
    Nu e încălţată cu pantofi sport de tip “adidaşi”, nu ar fi logic. Domnişoara respectivă este îmbrăcată îngrijit dar nu este îmbrăcată cu ce doreşte. Are în picoare ceva care merge cu jacheta, care nu se doreşte spor, ci sexy… nişte încălţări cu talpa ceva mai groasă, care se pretează la toamnă-iarnă-primăvare, dar fără toc, destul de casual pentru blugi, dar nu într-atât încât să se ajungă la mers la cumpărături sau la şcoală. Astfel ajungem la o înălţime suplimentară de 3 cm, că de la asta pornise discuţia, adică cam diferenţa dintre domnia sa şi Glad Darius.

  • Am mai multe nelamuriri si doua trei pilde… Pana la urma pe mine de ce m-ai sunat dimineata? De ce tocmai pestele ala? Sorina? Si pilda… Vezi fraiere daca te pui cu piaristii…

  • @Bibliorecaru – domnisoara! este cititoare si sestia, da.

    @Darius – Daca stiam, scriam si eu mai frumos, mai citet, subliniam, puneam trei semne de exclamare… 🙂

  • Si cu masina… Il mai stii pe Mihai, caruia i-ai luat hanoracul rosu… Daca te uitai atent ai fi putut observa ca are o pizda pe fata in urma impactului cu un parbriz… Eu am ramas in spate atunci, ca am avut o premonitie… Pe el l-a lovit o blonda, pe numele ei real Madalina, care conducea un Audi A4. Dupa ce l-a tavalit putin pe bietul Mihai, nu numai ca papucii ii erau in picioare, dar el saracu’ se culegea de pe jos, isi cauta sapca pe sub rotile masinii si o injura pe fetita. Dupa s-au impacat si au iesit si la un suc, asta dupa ce Mihai a fost la spital, unde a fost cusut. Deci nu sar tot timpul papucii!!

  • Aia i-am zis şi eu, dar niciodată nu mă bagă în seamă. Domnu’ Bibli, da’ eu nu de dumneavoastră am spus c-aţi şti, ci despre mine. Deci eu sunt aia omniscientă. Evident, după cum aţi ţinut să precizaţi, asta nu înseamnă că aş cunoaşte totul, deci mai am de trăit. (damn!)
    Totuşi, nimeni nu ştie nici ce este cu adevărat obiectiv. Deci n-aveţi de unde şti dacă realitatea subiectivă, tangibilă, empirică nu-i tot una cu realitatea reală (!), adică obiectivă, din afara şi din jurul nostru. Până acum în filosofie nu şi-au dat cu toţii seama decât de ce anume nu ştim. Adică totul. Şi da, totul e relativ. Şi da, scriu degeaba.

    Cât despre papucei, femeia aia nici într-o criză de personalitate n-ar purta bocanci, cizme sau mai ştiu eu ce poate avea talpă groasă iarna/primăvara (imaginaţie este, după cum observ) cu jacheţica aia cu dungi pe mâneci şi tricotaje pe la margini. Şi n-am zis nicidecum “adidaşi”, ci chestii de-alea oribile cum aţi putea observa la tinerele purtând pe stradă, dacă aţi frecventa locurile prin care domnişoarele se etalează după şcoală. Chestii pe care le-am numit “bascheţi”, deşi numai pentru baschet n-au fost făcute. Of, trebuie neapărat să caut şi să pun ş-o poză?

  • Biblel – da, Iuliana era chiar don’şoara de mă dusesem să mă întâlnesc cu. Că d-aia o dat declaraţie, fiind singura ce mă ştia. Plus organizatoarea.

    Nu tăt lansa afirmaţii, dacă te pierzi în detalii. Este aşa:

    1. Lavinia, păgubita – n-o ştiam.
    2. Alina, răspunzătoarea, organizatoare – n-o ştiu nici acuma.
    3. Iuliana – de la alt stand, la care mersesem eu ca s-o văd pe ea.

  • @ Andi
    Nu aţi spus nici că nu ştiu tot, ci doar că “v-a rămas” această latură din cele trei puteri absolute.

    “O să înţeleg din ce s-a zis că domnu’ Bibli îmi lasă mie omniscienţa.”

    Eu subliniam că omniscienţa înseamnă de fapt a cunoaşte realitatea obiectivă pierdută în realitatea relativă, cognitivă.

    Cu alte cuvinte…

    quia in omnibus divites facti estis in illo, in omni verbo et in omni scientia
    adică
    Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa.

  • Încurcate sunt căile domnului, domnul Glad, dar de ce ai ascuns în acest caz frumuseţea asta timidă, să o ştii numai tu. Culmea este că şi seamănă un pic cu Miha. Am stat atâta timp fără să văd o poză cu ea, este inadmisibil.

Sociale