Darius Hero

Incredibil cât de repede le sare pietonilor încălțămintea din picioare, când îi lovește mașina.

I

Ați remarcat? Aia se-ntâmplă primul lucru. Nu contează cum s-a produs accidentul, în clipita în care omul se unește cu mașina, efectul imediat – încă înaintea deschiderii airbagurilor chiar, depinzând de forța impactului – e că papucii sunt deja împrăștiați pe caldarâm.

Povestirea de mai jos frizează, atât ca desfășurare, cât și deznodământ, orice fel de convenție științifică formulată până în prezent. Sfidează buna orânduire a lucrurilor ce-o știam și pe care o credeam până acuma stabilă. Amănuntele pe care urmează să le aflați sunt fiecare câte o nouă confirmare a faptului că lumea, așa cum ne-o imaginăm noi greșit, este doar o proiecție șubredă în limitarea puterii noastre de-nțelegere a unui haos care, dacă ni s-ar arăta mereu cu acest adevărat al său chip – și din care aveți “decât” o frântură de lecturat mai jos – ne-ar spulbera pe dinăuntrul capului.

Ceea ce am numit generic “Aventurile peștișorului de pe televizor”, lucrarea de față, are performanța doar aparentă a unui subiect de științifico-fantastic, dar caracterul este la fel de real și rece ca al unui documentar ce nu poate să te facă decât să te gândești mult la tot felul de lucruri, pe care până acum le treceai ignorant cu vederea. Veți avea, în cele ce urmează, ocazia să citiți formidabila relatare a restructurării sistemului putregăit al justiției din țara noastră, printr-un tur de forță demonstrativ, caz pilduitor de voință dusă la realizare, totul la inițiativa fermă și lăudabilă cetățenească a unor oameni cu curaj și capabili să și mobilizeze resurse în acest sens!

Premeditarea

Mă duc, carevasăzică, pe-acolo pe la Universitate, la un loc, ca să mă întâlnesc c-o persoană prietenă de-a mea, fiindcă eu am prietene care-s mai persoane, așa, ele, și cu care mă-ntâlnesc eu în locuri. Și mai exact, ne-ntâlnim așadar, cum vă spun că fac prietenii, la un târg de joburi de PR, că ea oferea acolo… servicii, ca să zic așa, iar cu mine nu se putea vede ca oamenii, în birt. Învârtindu-mă cu vădit interes printre standuri acoloșea, ca să mă hlizesc de situația de criză (sărăcuții studenți stăteau ca la pită) dau de-o companie ofertantă, despre care, pentru a nu-i știrbi identitatea cu migală șlefuită, aleg să nu dezvălui că ar fi Streetwise PR. Ea este o societate de relații publice mai de gherilă, iar asta era trădat de două chestii: zice pe site că-i astfel, dar, mai important, aveau separeul creativ amenajat, precum o casă de oameni în vârstă – la propriu, adică era reconstruit intenționat interiorul unei astfel de locuințe – cu candelabru de cristal din material plastic, televizor alb-negru, mileu pe etajeră și masă de călcat, precum și bibelouri. Cu adevărat fain, “doing versus telling”, concept (e drept, mai de anul trecut) aplicat cu promptitudine profesionistă și în comunicare de la noi. În schimb, un amănunt ce le-a scăpat: la locul deosebit construit acolo, să vină gârlă muncetul tânăr dornic-dornic, lângă tot efortul ăla de neconvențional – în format uman, nimenea. Nu o fată hosteță să zâmbească tâmpițel, da’ să zică pe de rost ceva, nu un reprezentant model, ca să vadă ăia micii cum, nimica-deloc, pustie. Deci de veghe – pauză.

Mâna criminală și corpus delicti

Contextul mai sus descris este unul propice pentru mine, mai ales pentru acțiunea meschină de a șterpeli peștele roș din sticlă expus pentru aplicanți, între altele din recuzită. Acesta este el.

pestisoruldepetelevizor

Dar nu sub adăpostul întunericului, prin josnicii sau calificări tâlhărești, ci precum un băiat simțit ce mă cunoașteți, eu nu iau și fug. Am sustras public și vădit ce mi-a plăcut mai mult din scenetă și am lăsat frumos un bilețel, ca să știe oamenii cum să mă contacteze, în vederea negocierii pentru obținerea obiectului îndărăt. Care, pentru mine, în afară că i l-aș fi dat unui amic ce face colecție, practic nu valoarează nimic. De fapt, înseamnă atât de puțin în catalogul meu emotiv, încât ar trebui firma posesoare de el să-mi facă o băutură alcoolică, pentru că l-am găzduit și îngrijit cu atâta gingășie.

Ancheta, indiciile, mărturiile și făptașul

Un alt detaliu poate nu la fel de important e că am mai extras din decor și un stol de două păsări fabricate din porțelan, dar le-am făcut cadou unei simpatice organizatoare a târgului, care l-a returnat frângându-mi inima, ba chiar cu o îngrijorare și responsabilitate ce a devalorizat-o într-o oarecare măsură. Oricum, în complicitatea celor prezenți, inclusiv al mai multor standuri concurente, unii care erau peste drum și erau martori pasivi ai desfășurării evenimentelor și care se hlizeau cu ofertele lor la actul infracțional, am plecat deci cu vertebrata acvatică în poșetă.

Iată ce-am dobândit eu ulterior, fiindcă am dreptul la un proces corect și echitabil, cu acces liber la tot ce-nseamnă documentație în privința acuzelor ce mi se aduc, ca să-mi construiesc – nu? – apărarea.

declaratiefurtbibelouri1

***

declaratiefurtbibelouri2

Păgubiții. Urmărirea

Și mă sună a doua zi amica cu care mă văzusem, pe care evident căci căzuse măgăreața, fiind singura care știa ceva despre mine. La târg se dezlănțuise infernul!!! Eu, pe tren. Zic, bine-bine, îi cer să grăiesc eu direct cu oamenii aceștia, dacă le este dificil să mă abordeze. Și-mi dă pe o tanti care avea telefon. Apelez pe doamna în cauză. Mă prezint amabil, că-s un băiat educat, nu vin de la țară să fac provincia de mândra minune. Îi spun că sunt disponibil pentru feed-back, c-am înțeles că aș fi fost compromis, da’ fiindcă sunt un tip flexibil, iaca, să-mi zică opinia ei, fiindcă sunt deschis.

Nici nu se dumirește bine, să-mi spune despre ea, să ne mai apropiem, că io habar n-aveam cine-i, da’ am sunat-o politicos și interesat, îmi place să cunosc lume, să-mi fac prieteni, că răbufnește latura ei mai apropiată de litera legii. Este IN-AD-MI-SI-BIL!

Eu – de acord, chiar cu empatie, fiindcă încercam să mă pun în poziția ei și realizam cu compasiune că nu era tocmai plăcută situația cea ingrată. Mă ceartă ea-n ultimul hal, ce glumițe îs astea? Eu că într-adevăr; pătruns de smerenie, fiindcă fata avea dreptate, ce s-o tot dau după cireș. Că de ce n-am anunțat-o? Just. Puteam s-o anunț!… Îmi declară. Ș-asta-i drept, potențiat de faptu’ că aș fi cunoscut inițial. Bine, cumva contra-productiv conceptului de luat lucruri de sub nasul oamenilor, dacă te programezi în prealabil; totuși, eram spășit, pentru că zicea lucruri bine întemeiate: dacă o avertizam că mă duc acasă cu bunul ei, cum s-ar fi cuvenit, cel mai probabil nu mi-l dădea, în ipoteza c-ar fi fost cineva acolo să-ntreb, dar în mod cert nu se ajungea atât de departe. Eu tot sunt de părere că am acționat destul de transparent, date fiind condițiile. Dar nu vroiam s-o necăjesc cu aspectele astea de finețe. Și o ascult docil. Era răvășită, sărmana. Nu își putea închipui minții așa ceva, făcea eforturi reale să cuprindă cu orizonturile priceperii ei ce se petrecuse.

Gestul meu părea să fi răscolit întreaga organizație. Mai ales fiindcă tot dorea să-mi mai dea pe cineva la telefon. Eu accept, fiindcă simțeam că nu depinde de mine. Domnul, probabil un coleg sau înalt în funcție, mă ia mai familiar, cu “tati, fii atent”, ceea ce m-a mai liniștit. Ulterior doar am realizat că apelativul se folosește în circumstanțele în care urmează un discurs profund juridic și probabil nu vrei să se sperie inculpatul de termenii legali ce i se vor înșirui.

Osânda

După partea introductivă cu “suntem totuși și noi oameni cu două picioare și cap, într-o țară a anului 2009, membră în Uniunea Europeană” (citat reprodus cu exactitate), mie-mi pică semnalul, dar atent cu interlocutorii mei, încerc să dezlușesc cu precizie numărul de ani cu care eram pasibil să înfund temnița. Omul foarte înflăcărat îmi prezintă neobișnuit de pe îndelete proveniența artefactului, care e al Realității TV, îmi prezintă diverse colaborări cu firme de avocatură de-ale lor, că nu vorbește baloane. Mă informează cu privire la dificultățile împrumutării celor ce se află la stand, în vederea construirii prezentării lor într-o cheie ce să denote atât profesionalism, dedicare, cât și imaginație și originalitate. Îmi amintește că dovezile de necontestat (adică ce lăsasem eu acolo, să nu se bată unii de alții în confuzie) sunt în posesia lor, iar ele sunt incriminatorii și vor fi folosite, nu căăă.

Probabil numai auzindu-mă mai tăcut i-o fi trecut prin cap să-mi spună atât de explicit toată tărășenia, dar cel mai mult îl interesa gândul abscons, din spatele acestei întâmplări, care m-a mânat pe mine la asemenea păcat.  Când s-a oprit la un moment dat să mai tragă aer, cred că cel mai articulat lucru pe care am izbutit să i-l zic a fost, ca o umilă explicatie rațională pentru că de ce l-am luat, a fost: “Păi, fără motiv”.

Înduioșat de inocența mea părelnic necontrafăcută, s-a cam calmat el singur pe sine așa și mi-a mai zis despre firmă, despre plângerea la poliție, m-a învățat cu procedurile legale. Eu ascultam conștincios, pentru că aveam o presimțire că mă voi mai confrunta cu situații dintr-acestea delicate.

Apoi a dat câteva ultimatumuri stricte, care se tot amânau între ele, pentru că mi-era imposibil să mă conformez, deși eram cât se poate de bine intenționat. Mă ajută puțin lipsa de operativitate o organului polițienesc de la noi din țară, deci poate scap neprocesat în tenebrele interlopepână până luni, interval în care voi face eforturi să creez o buclă birocratică – să fiu pus sub urmărire, pentru un obiect care deja a fost returnat decorativ unde-i e locul. Oricum, m-au scrofălit în ultimul hal și mi-au secat atât bateria la telefon, cât și zâmbetul copilăresc ce mă făcea atât de drăgălaș, același de care vă îndrăgostiți voi ori de câte ori mă vedeți sau doar vă gândiți că există. Nu mai sunt doar un băiat, acum sunt un bărbat tăvălit prin realitate: unele lucruri NU se fac. Și mă duc eu, deci, pungașul, înapoi (printre altele și cu ocazia jucării de Jenga în Goblin, efectuat pe jumătate cu o seară înainte), ca să mă-ntâlnesc și cu angajații, să le predau ce pescuisem, adică peștele. (Da, știu, distractiv ar fi fost să-i fi lasat să urmeze procedurile și să primească ăla eventual prin moștenire, mai peste câteva neamuri în viitor, pe ramura genetică. Dar prea îmi doream să-i cunosc și de aceea m-am predat, să nu mai fac rău celor din jurul meu, cărora le-am cauzat atât de multă mâhnire.)

Penitența

Am o singură pretenție, chiar dacă unui escroc nu ar trebui să i se mai îndeplinească vreo doleanță: dacă va mai putea comunitatea avea vreodată atâta milostivenie pentru mine: când mă saltă mascații, aș dori nespus să fie reportajul acoperit de Adelin, ca un cerc închis în interesul Realității TV și mărturie a căinței mele.

Oricum, impertinența mea a fost asociată de către autoritățile în măsură, adică tipa aferentă peștelui (deci, fără metafore din astea proxenete, da, vă rog?) ca fiind echivalentul luării a trei litere din numele ei pe scala sfruntării. La acest nivel al însemnătății. Nume al ei care este Lavinia Udrea. Am spus și mai devreme că sunt un om înțelegător și a face neplăceri e departe de mine și ca ipoteză. De aceea sunt deschis la următoarele două variante, ca să încercăm să ne dăm seama ce-ar însemna cu adevărat să-i ciordesc din nume:

1. Lavinia Ud. Să-mi rămână mie “rea”, să nu fie urmă de îndoială că totul a fost inițiat și întreținut doar de lipsa mea de respect, iar fără vigilența ei, lucrurile încă s-ar perpetua în degradarea morală și lipsă de calitate a condițiilor ce le creăm nu pentru noi, ci pentru copiii noștri! Bun simț ioc în noua generație. Numa’ calculatoare și-și-și Internet și gărgăuni.

2. Linia Drea. Eu păstrez a, v și u, care formează un verb la un timp trecut ce simbolizează că odinioară era integră nominal, iar ceea ce rămâne e calea corectă pe care trebuia s-o urmez eu, fără devieri, dacă nu aș fi secționat-o prea timpuriu de “ptă”, astfel încât nu a putut fi așa cum o gândise noua mea prietenă: cosecventă, incoruptibilă, fără colțuri ascuțite care spintecă principii sau curbe înșelătoare care sucesc minți.

Așa. Și ne vedem în ceas de seară, în locuri ferite, undeva la Casa Scânteii, pesemne ca să mă lege și dosească, speram eu în interiorul sufletului meu, fiindcă un sfârșit fâsâit ar fi dat prost în articol, cu arestare era perfect (inițial încercaseră să mă târască pânâ la Otopeni, da’ s-au milostivit de mine).

Reabilitarea

Dar – căcat! – piariștii deposedați de accesorii clociseră până la acest punct culminant un plan de salvgardare. Nu știu dacă s-au uitat între timp pe-aci pe Jeg și li s-a mai conturat în imaginația lor cam care-s urmările și ce mă tentează să fac, care mi-s de regulă intențiile editoriale sau dacă strategiile lor parșive, de oameni care se ocupă cu arta minciunii, iar lumea-i plătește pentru aceste servicii, sunt cele ce-au scornit soluția, dar când am ajuns, s-au trezit ei să-mi dea peștele cadou. Piftom?! Adică mă purtaseră creanga prin toată țara, eu plângând, ei urlând, doar ca să-mi spuie că-mi lasă prada. O tentativă de-ntoarcere din condei specifică industriei lor care cu asta se pricepe. Să transforme ei cu de-a sila suferința mea într-un aproape advertorial pentru ei, nici ăla plătit. Ptaaai! Dar fie! Îi iert, fiindcă inima mi-e de aur.

predareprimire

***

Deci, standul Streetwise PR…standstreetwisepr

184 comentarii

  • @ Iuliana
    Eu nu vă cer o întâlnire, iubesc femeile pentru mintea lor mai mult decât pentru trup, le pot iubi deci de la distanţă. 🙂 Apreciam însă că aveţi şi un trup frumos, şi asta era un bonus.

  • […] Bafta mans i sper sa ne mai vedem ca primavara se anunta plina de evenimente blogosferice! Jeg aka Darius Groza e un tip misto de tot. Ne-a uitat Dumnezeu tot vorbind in usa WC-ului si parca tot nu mai teeminam. […]

  • Cred ca Zoso isi roade acum unghiile de nervi. La faza asta l-ai “luat“ de departe iar dixtractia aia cu Mihaela stim noi cine in chiloti luptind impotriva fumatului este… foarte fumata.
    “Dar hai sa ne avem ca frati / toti suntem putin luati“.
    Bravo mai !!! Un sincer bravo de la mine, esti inteligent si bun de piar. Sau P.R. sau cum p.m. i se spune.
    Un singur lucru nu pricep eu. Cum sa ne iesprimam de acum incolo: peshtele lu` jeg sau jegu` lu` peshte ???

  • o corectură mică şi nesemnificativă pentru istoriaoara asta, da pe care mă simt obligată să o fac (deformaţie profesională): în cauzele penale, adică cele care se referă la o infracţiune, cum este şi furtul, nu există pârât. Pe ăla de-o furat îl cheamă FĂPTUITOR pânâ îl dibuieşte Poliţia şi începe să-l ancheteze, apoi ÎNVINUIT până îl trimit în faţa judelui, INCULPAT cât timp îl judecă, şi CONDAMNAT după ce i se dă pedeapsa.

  • Mariene – Paştele Peştelui. Oricum – aia cu Răduleasca şi-au făcut-o ăia aproape singuri. 🙂 Da’ bine a ieşit.

    Isis – pe mine m-au pârât, deci sunt pârât. Bine, am ajutat şi eu lăsând cartea de vizită la stand, cu textul “v-am furat un bibelou”. Da’ asta-i colateral.

  • Ai un talent in ale scrisului si ale nararii ceva de invidiat. Ma bucur ca am ocazia sa te citesc. Cat despre pestisor…
    e a iesit cel mai castigat…
    o zi minunata iti doresc

  • Eu aş vrea să îl rog pe domnu’ Bibli să ne (îmi – dacă pe alţii nu interesează) împărtăşească părerea dumnealui despre cacofonii, asta dacă n-a mai făcut-o pe aici pe undeva, iar eu n-am văzut. Cred că subiectul se potriveşte şi temei blogului, aşa că nu intră în conflict cu el (blogul). Mulţumesc de pe acum, chiar dacă există şansa să-mi primesc un nimic.

  • n-am citit decat primele cateva randuri.
    da, am observat.
    si mai tot timpu sacosa din mana cade undeva exact langa si se sparge cate ceva din ea.

  • Nu vreau sa par lipsit de respect, caci nu sunt, DAR

    “Incredibil cât de repede le sare pietonilor încălţămintea din picioare, când îi loveşte maşina.”

    sigur e virgula inainte de “cand” ?

  • N-am acuzat pe nicicând nimeni de nimic aici. Profa de română a spus azi la oră că şi “lele” e cacofonie, chiar şi când silabele se repetă la o distanţă de câteva cuvinte, şi vroiam o a doua părere despre subiect. Nimic mai mult. Cu ce te jigneşte o discuţie despre aşa ceva?

    Vroiam doar, spre propria-mi prostie, să aflu ceva ce domnu’ Bibli ar fi putut cu mai multă uşurinţă aduna de pe unde ştie dumnealui. Nu c-aş fi prea leneşă şi n-aş şti să caut.

  • Musai a rulat. Probabil mai tare ca mulţi, de-o grămadă de timp. Flo – vrei scandal, da?

    Mireleo – acuma reia şi restu’. Că aia cu sacoşa-i normal, da’ cu papucii nu-mi explic. La alte activităţi nu se sare. La accident nu-i loveşte-n papuci… Deci nu ştiu. S-or fi contractând picioarele sau ceva.

    Andreo – am crezut că tre’ să te pleznesc, că m-ai fi bănui de cacofoneală.

  • vezi bibli, şezi şi te cheltui pe bloage de politicieni şi politicience ş’aici cîte un sufleţel abuzat emoţional de profa de română nu ai băga de seamă /:)

  • @ Andi
    Cacofonia nu vine de la caca, cum ar putea părea sonor, ci de la urât, neplăcut. Termenul vine, părerea mea contrară tuturor specialiştilor, din muzică unde înseamnă emiterea de sunete lipsite de armonie, kakos (rău, urît) şi phone (voce). De altfel muzica cacofonică este şi un stil. Personal am făcut şi eu o simfonie cacofonică (distonantă) care s-a pierdut (am dat-o cadou, într-un moment de emoţie financiară, unor oameni care nu au păstrat-o), dar era foarte bună (era vorba despre sexul anticonceptiv ca act al vieţii ratate, asta pentru cei care înţeleg muzica).

    Cu acelaşi sens de rău, dezagreabil… mai sunt şi alţi termeni, cacofazie (vorbire incorectă), cacologie (construcţie gramaticală defectuoasă) sau cacografie (scriere greşită).

    Şi acum părerea mea despre cacofonie. Nu cred în evitarea cacofoniei atunci când este naturală. Cel mai mult mă irită formulări de genul “Eu, ca şi călător…”. Brrr! Data viitoare când îţi mai spune profesoara ceva de cacofonie, să de plângi că ţi s-a spus în casă “Andi, du ciorapu la spălat!”. Asta da cacofonie.
    Cum poţi evita cacofonia cointeresării? Inventând alte cuvinte? Nu mai poţi să spui că mergi la bar? Reinventăm muzica clasică? Clasice sunt şi biserica catolică şi bancă comercială.

    Cacofonism nu înseamnă însă numai aceste cuvinte un pic obscene, ci pur şi simplu o alăturare de cuvinte ca zgârie timpanul, plus provocarea unor dificultăţi de exprimare. Celebrele fraze de tipul “eu pup poala popii, popa pupă poala mea” sunt tot cacofonii. De asemenea tot cacofonie se consideră alăturarea silabelor identice, de exemplu “mama mare”.

    Eu nu cred în cacofonii şi mai cred că aceste cacofonii sunt o elucubraţie a minţilor de grămătici. O scriere literară încearcă ca totul să fie plăcut auzului, asta pot înţelege, dar normarea şi obligaţia este alta.

  • Acum că văd şi poza… cum ai putut măi să iei beştele cel roş la păr şi nu ai luat ciorapii? 🙂 😉 🙂

    Ceea ce nu înţeleg eu şi nu se potriveşte de loc de mod şi de timp… este un mic tablou în tempera de după perdea. Ce caută un obiect de artă în acel decor?

  • Mulţumesc pentru promptitudine, la aşa păreri mă aşteptam. Desigur că le voi lua în considerare următoarea dată când mă voi uita strâmbându-mă sau mă voi strâmba uitându-mă la doamna profesoară. Nu că m-aş simţi “abuzată emoţional”, cum ţine să precizeze aici doamna mama lui Glad, ci doar din obişnuinţă.

  • Mai Darius,
    Deasupra mesei de călcat, în spatele perdelei, este un mic tablou cu un drumeag şerpuit. Eu despre acela vorbesc. Dacă vrei să cunoşti părerea mea despre tablourile mari cu mare învolburată şi vaporu-n depărtări, trebuie să văd despre ce e vorba, unele dintre ele sunt absolut extraordinare, altele sunt de kakaolu bistkrem.

  • Tablourile kitsch chicios din România sunt cele cu fata întinsă pe un pat cu baldachin stând lasciv cu sânul dezgolit sau nudă, acele tablouri denumite pe vremuri “Femeie cu Secera. În aşteptarea Ciocanului.”, simbol al înfrăţirii dintre ţărănime şi proletariat. Sau celebrele tablouri cu felie de pepene… Sunt şi aici câteva obiecte din chicioasele patriei (nu sunt din curentul kitsch).
    http
    www
    pruteanu.ro/4doarovorba/emis055-056.htm

    Acum câţiva ani, la Muzeul Naţional de Artă, expoziţia Ombres et lumières (Umbre şi lumini), am văzut următoarele picturi care nu aveau nimic de a face cu Kitsch-ul şi erau cu furtună, vapoare…
    http
    www
    onlinegallery.ro/XVIII-21.html

    şi

    http
    www
    onlinegallery.ro/XVIII-22.html

  • Lumea mă acuză că nu intru pe aici suficient de des… a trecut o oră de când nimeni nu a mai zis nimic şi am verificat asta de cam 20 de ori. Acum mă gândesc că probabil nu va mai intra nimeni până mâine la prânz…

  • De fapt am vrut să zic… ce vă supără… dar m-am emoţionat pentru că citisem despre dirijorul şi galeria Rapid şi a ieşit o struţo-cămilă. 🙂

  • Sigur că in poezia următoare nu este nici urmă de cacofonie.

    Iubita mea cu ochii ca cafeaua
    Şi buzele ca carameaua
    Vai, rîndunelele se duc
    Şi păsări cîntă în copaci
    Şi tu pe masă dai din craci.
    Că cînd te-aud că cînţi ca cucii
    Din capu la masă sar în vîrfu crucii.

    Scuzaţi că cam obraznic am scris că căutam să fiu poet şi n-am găsit alte rime.

  • Eu credeam că e ceva serios, dar văd că e o banală ceartă între îndrăgostiţi.

  • Mă, Biblel – tu te faci că nu-nţelegi, fiindcă eşti atât de amabil; hai să-ţi explic eu, tot de complezenţă, pentru martori, că noi doi ne-am dat seama: Floace se stresează că nu citeşte nimeni de pe Internetul lui. Pe cale de consecinţă a venit aici, a pândit cel mai popular comentator (găsindu-te fireşte pe tu – despre şi cu care vorbesc ceilalalţi comentatori, aflaţi în impas, fiind tu consulul meu la comentarii, ambasadorul – dacă vrei – al informaţiei, purtătorul meu de cuvinte mai departe, de unde nu le-a priceput populaţia). Apoi s-a apucat să zică exact invers – că eşti anti-cel-mai-popular. În speranţa că lumea va da clice, să afle cine îndrăzneşte. Nedând, a pus link.

  • maestre dar parcă tu nu te înjoseai la tertipuri de-astea. de unde le ştii aşa de bine, de la visurât + blogatu ?

  • Darius,
    Adevărul iaşte că m-am băgat singur în seamă.
    De ce spun eu că este ceartă între îndrăgostit, adică un fel de “du-te vino” sau, cum se spune în literatura de specialitate o relaţie centripetă-centrifugă.
    La început este impulsul centripet, adică apropierea centrilor, recte tu şi Florin.

    “ce faci ţi-am citit blogu eşti tare ba tu eşti deştept şi mergi la blogfest oare câştigăm ceva şi alte chestii care se mai vorbesc prin tren cu vis urat şi blogatu care au luat premii”

    După fluturarea şi învârtirea centripetă vine şi partea centrifugă

    “suntem eu târfă că io-am povestit tăt imbecile exprimi cu el neputinţa de a scrie un interviu incomod mai frumos”

    Eu sunt convins că porţiunea aia cu masturbarea va încurcat centrifugi, că altfel eraţi centripeţi totali. Problema este desigur acceleraţia Coriolis. Şi de aici voi cita din teoria structurii fotonului care satisface dualitatea undă corpuscul…

    “Acuplarea intre structuri se face prin complectarea reciproca a orbitelor, eliminand deci gaurile. De aceea gaurile de acuplare trebue sa apartina la elemente identice sau compatibile.

    Prin acuplare, vitezele de propagare a gaurilor de acuplare sunt franate reciproc, anulandu-se si anuland in acelas timp toate vitezele de propagare mai exterioare.

    Mai mult, in loc de translatii de evolutie apare o rotatie, deci o noua treapta. Treapta urmatoare, mai exterioara, noi o notam cu indicele -1 . Este preferabil sa pastram indicii initiali ai treptelor.

    Acum fie o gaura pe orbita i . Acceleratia Coriolis exercitata pe aceasta orbita, ne mai fiind anihilata de o acceleratie centrifuga, deoarece masa lipseste, ea va genera un camp de forte.”

    E bine să înveţi fizică la şcoală, nu ştii niciodată când îţi foloseşte!

  • Pe bune de nu mă supăr.
    Sunt zeci de întâlniri de blogări, toţi mă cunosc, şi niciodată nu vorbesc despre mine.
    Este extraordinar cât de ignorat sunt.
    Şi fac tuturor viaţa frumoasă şi stupefiantă! Eu şi văd ochi mari şi umezi ai celor care mă citesc.

  • Nu cred că-s aşa relevante forţele centripetă/centrifugă deoarece eu, dubiosul, darius groza şi tu, şcolar fizician bibliotecar chibiţ, funcţionăm după aceleaşi principii şi tragem în aceeaşi direcţie. Suntem diferiţi doar aparent, la un nivel superficial. Suntem toţi sclavii egourilor, vrem să le facem să se simtă bine, să le dăm ce-i al lor, recunoaştere în diverse domenii, spre exemplu. Sau satisfacerea ambiţiilor, păstrarea aparenţelor etc. Numai lăbăreli.
    Conştientizând asta ajungi să muţi munţii din loc. Eu n-am reuşit, dar m-am gândit să scriu aici, poate poate reuşeşte vreun groupie. Şi apropo de lăbăreli, nu văd ce treabă are masturbarea cu asta. 90%, da?

  • @ Flo

    Offff. EU vorbeam despre relaţii centrifuge/centripete.
    Acel “suntem toţi sclavii egourilor” despre care vorbiţi domnia voastră egal egocentrism.

    În al doilea rând nu era vorba despre masturbare, ci de dragostea de a scrie despre masturbare.

    Eu ştiu că sunt un individ genial şi foarte puţină lume poate recunoaşte asta cu zâmbetul pe buze, dar găsirea unui paralelism între sistemele de relaţionare umană şi mişcarea fotonului de crepuscul, încă cu “un asemenea hal de potrivire”, m-a uimit încă şi pe mine care sunt conştient de faptul că sunt şi genial pe lângă om.

Sociale