Darius Hero

Țucu-mi suflețelul meu să-ți fut…

Ț

Voi ați văzut că pe LinkedIn absolut toată lumea este extraordinară?! Și recomandă pe toată lumea extraordinară din jur? Măi, să fie!

Așa că ne-am despărțit iară. Eu și cu Sia, zic. Ultima dată era ea de mine. Post-ultima dată – adică ulterior – eu de ea. Nu, nu este o chestie de cuplu de-a noastră, că tre’ să despărțim cu toții unii de ambii, până să se termine. N-avem dezvoltat vreun fetiș (că se poartă) din a ne da papucii. Deși suntem la un pas de a ieși eu bătut cu șlapul în public, dacă tot suntem în aria asta a încălțărilor, de bou cu ele ce sunt (cu încățările, negreșit).

Prima dată ne-am despărțit fiindcă eu urma s-o înșel, pare-se. Așa am fost informat, vă zic și eu ce-am înțeles. Iar acest fapt a fost bine marcat din timp cu fermoarul de la hanorac peste bot (al meu bot, al ei hanorac, cu catarama).

Iar a doua oară ne-am despărțit eu de ea, aparent după ce am eșuat în a o-nșela, de data asta alegându-mă doar cu o din aia de prins părul, peste bot. Iar când zic “aia”, mă refer la “din plastic, mare, cu dinți”, ca de vânat urși, doar că pentru plete. Care când m-a lovit, m-a mai și mușcat, că s-a deschis în aer. Intenționat, susțin eu.

A treia oară, când nu ne-am mai despărțit, deoarece eram deja despărțiți și epuizaserăm toate cele două posibilități de a ne despărți unul de cealaltă, respectiv una de celălalt, a aruncat de încheiere în mine cu ce?… CU CE?! Cu Pamfil.

Așa că nu se poate. Voi știți cum mie-mi place să întrețin o atmosferă calmă, în care e preferabil să nu ne batem cu poșetele-n aprozar. Un astfel de exemplu al echilibrului este dat zi de zi pe Jeg, la comentarii, unde indivizi docți dezbat echilibrat probleme de înaltă calitate culturală, fără să o ia pe arătură, da?…

Așa – ca să mă citez pe însumi – că nu se poate. S-a-ncheiat, deci. Boceli. Scâncete. Mai departe.

***

Fiin’că tot veni vorba de cultură (în special c-am tras-o eu de păr încoace pe ea, vorba, dar mai ales că ea, cultura, e trasă de păr)… io tot șăd de mă chiorăsc la treaba cu Cristian Neagoe și Piss Cocktail – The Saga creată în jurul lui. Micționez opinal abia acum, pentru că mi-era lene să deschid subiectul și să trebuiască să vă explic toată prosteala mai devreme; în schimb, în acest punct știți mai toți despre ce este vorba, fiindcă mai toți căscați gura la orice idioțenie ce mai apare pe la televizor.

Să-ncepem cu părerile tâmpite. Mai concret, să-ncepem.

Părerea “băut urină pe banii statului/banii mei“.
Eu, unul, sincer, ezit să mă arăt atât de surprins că România ar plăti pentru urină. Că, din punctul ăsta de vedere, s-au dus banii și pe căcaturi, da’ să nu politizăm. Dar, citând sursele (toate cele trei jurnalistice, cum se cuvine, adică Bădin din față, Bădin din spate, respectiv Bădin în general), omul purtător de cuvânt, inculpatul deci, ipotetic vorbind, ar bea urina prietenei. Corect? Păi, corect, că nu-i grețos, să-și bea singur urina.

Pe de altă parte, totuși, prietenă-sa, din câte-mi dau eu seama, e fotograf ocupat, că nu se poate nici epila singură inghinal, de atâta pozat. Am dovezi. Mă jur pe Flickr!

Atunci, mai exact, Cristian Neagoe nu bea de fapt pe banii statului. Dimpotrivă, el bea economisind banii statului, un răcoritor gratuit sau cel mult pe banii altcuiva – că nu l-o fi pus să plătească – dintr-o terță sursă, civilă, ne-guvernamentală, cu statut cetățenesc.

Părerea “cum vorbește ăsta așa la Internet, care mă reprezintă pe mine?!“. Păi, băăăi, Gâdeastanciutacu, dintre care cel din urmă ai blog și mi-ești atât de intim și o să-mi fii naș la nunta fără de mireasă (te-anunț pe această cale) și la divorțul așijderea… Haidi, bre, ca să ne esprimăm sinceramente. Care n-a mai zis și el cu pulă la viața lui și n-a mai împărtășit o neortodoxie cu vreo fată? Îi glumă serioasă aici. Păi, ne batem joc?! Nu ne-am pleznit fiecare nevasta, hai, măi, măcar o dată, măcar în joacă? Că nu-i rău, parol, mai ales dacă vroia. Pudijamesbonzii lu’ taica.

Părerea “păi, uite-te și tu la pizda asta, nu-ți crapă obrazul de rușine?“. Mi-e o jenă de pozele cu Neagoe prestând servicii de cosmetică și înfrumusețare, de mi-e greață să vă povestesc; în acest sens, mă ajută să vi le arăt, căci le-am găsit pe jos, legându-mi nevinovat șiretul, în drum spre Biserică. Zise jurnalistul, scos din context, desigur. Și de n-ar fi fost duminică, pe bune, nu m-ar fi deranjat atât, în numele Talălui și-al Fiului și-al Sfântului duh, Publish. Zic și eu, nu vreau să arătu cu degetul, Bădine, Bădine, esluxive, cum ești tu mai live ca Elodia, pe care-ai găsit-o, da’ era alta, un țigan, dar a fugit. Neîncetat te tot întreb, dar tu te-ntorci îmbufnat pe altă parte: de ce arăți tu mai departe pozele, care ți-e rușine de ele, mă refer, dacă nu le suporți?

Părerea “da’ ce mă interesează pe mine?”. Hopaaa, uite o părere bună. E și a mea.

***

NazyAndGay

[foto Dacian]

***

La Bucureșt.

DariusAndLadyInRed

[Talida devine fotograful oficial al Jeg.]

***

Amintind Europa…

RaininBruxelles

[Stanescu și prietenă devin fotografi oficiali în deplasări externe.]

***

Între timp, înapoi în cancelarie!…

La pușcărie cu derbedeii! Happy mamii mă-sii lor! Vivat Romanian Production of America, Diparmănt ov Calciurăl Dezvolteișăn Sectăr tu Perpendichiulăr Strit Against Obscenity!

132 comentarii

  • O dat domnu’. Mă pun pe cetit. Doamna Mirmen, văzut-aţi titlul copilului dvs? Poate citeşte copiii. Trag nădejde că nu l-aţi bătut destul când era mic.

  • Fie. 🙂 Eu n-o cunosc, nu mă esprim, aseară părea destul de sictirită la tembelizor, nu-ş’ de ce s-a dus, poa’ să nu se-ncaiere. Da’ de autorul filmului m-am apropiat printr-această producţie destul de mult. Destul de mult cât să-ncep să mă-ndepărtez exponenţial şi invers proporţional…

    Hudreo – este o licenţă poetică…

  • l-am bătut ş-apoi…l-am dat la şcoală 😛
    salutări la dom’ profesor hudrea :->

  • vezi ca maine trec prin cluj si ma leg cu lanturi, ins emn de protest la faza cu rata. adica de ce e galbena? *(ca sa nu vorbesc de palaria aia nazista)

  • Cu Pamfil??? Ăsta-i motiv de divorţ. Săracu Pamfil, el ce vină are?

    “Unde indivizi docţi dezbat echilibrat probleme de înaltă calitate culturală, fără să o ia pe arătură, da?” – mă bestie, noi ne-am înţeles şi-am pus pariuri cum că cam cât de penibili şi pe arătură tre’ să ajungem ca să bage jegu’ nou? Cred că ajungeam şi mai jos, dar ai cedat înaintea noastră.

    Bă! Tu n-ai televizor. Cu ce drept îţi dai cu părerea despre ce latră pe-acolo?

    Naţi-Răţuşca rules! Dacă venea acu o săptămână-două, făcea turul mediatic al României. Sau măcar ăl’ blogăriatic.

    Mirmen, trebuia invers. Fără dom’ şi fără profesor. Pt dvs numa Hudrea. 😉

    Monica, ce ştii tu despre Cluj şi de ce te legi cu lanţuri? Unde “de ce” esprimă locul şi nu cauza. La cauză am răspunsul deja, dar nu poci să fiu vulgar p-acilea.

    Stăi drace că vin. Isterice. Unde-i Le General ăsta? Nu mai poate omu’ ceti nici măcar jegu’ în linişte. N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine.

  • deci, spirit usor il lasa balta pe hudrea. indubitabil.
    (pamfil se dadea si el pe net cu hâtrul) – d-aia.
    paca este Provence-Alpes-Côte d’Azur
    scopul scuza mijloacele.

    ghiciti andrisantii.

  • Să fim cu ochii pe Vakulovski amu, că dacă o să lucre pentru stat, îl putem prinde şi pe el, că numa spurcăşaguri scrie în Clujeanul. Şi-i şi pretin cu Neagoe ăsta.

  • 15. Asa mai venim de-acasa. Numerele de autobuz bucurestean se transforma in numere de tramvaie. Este muuuu! ult mai bine.
    Din toata jegaraia de mai sus, nu retin decit despacarea (repetata!) cu Sia. Asta este. Regrete. Foarte sincere, dar tot regrete.De chestia cu Neagoe a inceput sa mi se imbrehane. Pe bune. Aseara am pierdut o ora in fata televizorului, ora dupa care n-am ramas decit cu un gust amar fata de cum se minuieste sofismul si cum (nu) stiu sa se apere oamenii aia. Care n-au alta vina decit ca inteleg prin arta ceea ce nu inteleg altii tot printr-insa.

    Hudreo, ai incurcat monicile (pun pariu!). Te rog ca data viitoare sa fii mai atent!

  • Mie parcă nu-mi vine să cred că filmul ăla chiar e pe bune. Prea ar fi incredibilă prostia realizatorului.

    “Vine perpedicular pe faţada blocului”
    “Rugăminţile adminitradorului”
    “Nenumăraţi loguitori” (poate nu a fost nimeni curios să-i numere, zic)
    “Pe terasa blocului… sunt pictate, cu litere foarte, foarte mari, citate obscene…” Adicălea din cine erau acele citate obscene?
    Termitele, pe lângă alte distrugeri cunoscute, mai pictează şi citate obscene pedepsite cu închisoare acolo.
    Fără nici un pic de educaţie la termite, doar realizatorul filmului… a luat tot ce este cultural şi a înmagazinat-o, pe coana educaţie colt cu coana cultura, în personalitatea sa încântătoare.
    ICR indezirabil, patronat, se pare, de preşedinte dar scursoarea…
    A trebuit să contramandez zborul din Canada (o fi şeful aeroportului de contramandează zborul unui avion) ca să filmeze cartierul super-rezidenţial splendid, oprimat de sistemul de exprimare al unor termite crescute de sistemul care nu funcţionează. NY nu s-a trezit, este 9 şi 1/2. Dar vor veni şi îţi vor arunca privirea spre această terasă (niuiorchezii merg cu ochii pe sus, la înălţime). Ne este ruşine să trecem prin faţa acestui blog din cauza termitelor şi derbedeilor şi suntem foarte trişti, în prelungirea (ferentari) în zonă obligă… de aici se vede absolut, deci derbedei, deci este o mare de ruşine… clădirea este pângărita (probabil că acel consulat general avea o jumătate de normă ca mânăstire) de nişte viermi. Am obosit.

    La minutul 7:45 se vede clar cum pe vitrină stă scris JE G. Este de înţeles de ce cei de la ICR au luat cartoanele de jos şi le-au pus pe pereţi. 🙂 Mă întreb cine le-a luat de pe pereţi şi le-a pus pe jos?

  • 🙂
    De când am văzut filmuleţul, mă tot gândesc cam ce ar fi putut cita termitele, HAPPY HAP… Am căutat deci pe google quotes “HAPPY HAP” şi…
    GLAM CODES
    S u c c e s s f ul= SUC
    Happy= HAP
    Romantic= ROM

    Popular= POP
    Independent= IND
    Healthy= HLTH
    Funny=FUN

    Chiar că este o conspiraţie.

  • Dupa nenumaratele mele interventii, Patapievici a renuntat la papion!
    Ultima intrebare ma reprezinta si pe mine (de fapt, mai mult pe mine, ca tu ai facut articol pe o tema care spui ca nu te intereseaza).
    Amuzant este ca ai recunoscut ca Sia te abuza… Ai gasit, in sfarsit, puterea de a dezvalui acest lucru, cred ca ti-a fost greu! Cel mai lung drum incepe cu un singur pas! Am inteles cu toti ca tu, nu din cauza crizelor repetate ai ales acest drum, ci din cauza batailor repetate! Cateva programari la psiholog si putina autoflagelare in stil emo le vindeca pe toate! Asculta-l si pe Bibli ca el este om matur (chiar daca poarta un cearceaf pe cap) si ataca ochelarista! Cui pe cui se scoate…

  • Hudrea a incurcat Monicile, dar uite ca Monica aia cu lanturile a venit cu raspunsul:
    1. despre Cluj stiu putine lucruri. Cel mai important ar fi acela ca la noi(la Tirgu-Mures) de acolo vine ploaia
    2. ma asteptam, cum nu, la intrebarea cu lanturile. ei bine: cu lanturile ma leg de mine insami. Sper intr-un protest inedit, la naiba!

  • nu pot sa remarc ca si jegul contribuie mai mult sau mai putin involuntar la calomniile proferate de antene. la care marseaza si tanarul creier cu plete. la urma urmei antenele si-au atins scopul. acela de a promova imaginea de uro-scatofili a respectivilor artisti.

    respectivul artist spune ca :
    “Dezminţire

    Andrei Bădin, senior editor la Antena 3, a postat în ultimele săptămâni informaţii false despre mine, pe care posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 le-au preluat fără nicio sursă validă. Singura sursă citată a fost blogul lui Andrei Bădin. Adică Antena 3 citează Antena 3. Aceasta nu poate decât să urmărească o multiplicare ilegitimă a surselor.

    Ţin să precizez că niciuna dintre acuzele şi defăimările care au fost aduse persoanei mele nu este reală:

    Nu am statut de diplomat.

    Nu beau urină, nici pe mea, nici pe a prietenei mele, nici pe a altcuiva.

    Nu am nici o legătură cu MISA sau cu practicile sale.

    Pozele postate pe blogul http://www.badin.ro nu îmi aparţin. Ele sunt realizate de prietena mea, artist fotograf şi ilustrator. Tot ea deţine drepturile asupra fotografiilor, care însă nu i-au fost solicitate nici de Andrei Bădin, nici de vreun alt reprezentat al trustului Intact. Fotografiile fac parte din proiectul unui jurnal vizual pe Flickr şi au fost realizate în vara anului 2007, când nu eram încă angajat al ICRNY.

    Pozele nu au fost postate pe internet de mine, ci de prietena mea. Andrei Bădin cunoştea acest fapt, deoarece i-am răspuns la întrebările pe care mi le-a adresat pe mail în data de 3 august 2008, şi pe care, lăsând deoparte evidenţele de până aici, am ales să le consider de bună credinţă. Am crezut că Andrei Bădin chiar încearcă să îşi facă meseria. Răspunsul meu a venit pe 6 august, însă domnul Bădin nu l-a luat în considerare, ca şi cum nu ar fi primit această informaţie.

    Iată un print screen al schimburilor noastre de mail: attached.

    Cele două surse pe care domnul Bădin le citează ca fiind postate pe „mai multe bloguri cu tenta clara exibitionist-perversa” sunt texte literare, nu depoziţii. Nu cunosc niciun fel de incompatibilitate între a fi scriitor şi a lucra pentru Institutul Cultural Român. Au făcut-o Augustin Buzura, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Bedros Horasangian, Carmen Firan, Magda Cârneci etc. În fapt, mulţi dintre angajaţii Institutului Cultural Români sunt intelectuali activi, care publică beletristică, eseistică, lucrări de specialitate, texte polemice.

    Identificarea autorului unui text cu personajele unei ficţiuni este o eroare. Domnul Bădin mă identifică în mod tendenţios şi intenţionat drept subiectul textelor pe care le citează, folosindu-se de o tehnică aproape nelipsită din intervenţiile sale – scoaterea din context.

    Primul dintre cele două texte citate de Andrei Bădin apare pe un blog colectiv numit Aglomerări Spontane, la care particip. Fragmentul este o auto-ficţiune construită pe o idee similară cu cea din povestea „găinii cu ouăle de aur”.

    Cel de-al doilea text a apărut în revista online Tiuk!, editată de scriitorii basarabeni Mihai şi Alexandru Vakulovski, şi este ilustrat de Dan Perjovschi (singurul artist român de până acum care a expus la Museum of Modern Art din New York). Textul respectiv a fost scris cu cinci ani în urmă, în iulie 2003, şi a avut momentul său de atenţie mediatică când actorul Cătălin Babliuc l-a ales pentru a-l interpreta la Gala Tânărului Actor (ed. 2006) de la Mangalia. Performanţa sa, scrie criticul de teatru Iulia Popovici, „a suscitat protestele unora dintre cei prezenţi (critici şi directori de teatru). Cu toate acestea, revista Observator cultural şi Teatrul Imposibil din Cluj au decis să-i acorde lui Cătălin Babliuc un premiu, într-o secţiune paralelă premiilor oficiale ale Galei, pentru alegerea textului lui Cristian Neagoe şi pentru excelenta formulă a interpretării acestui text”. Revista Observator Cultural a publicat în numărul 338 din septembrie 2006 un interviu cu Cătălin Babliuc şi un fragment din textul meu „Fres”.

    Evenimentul a fost consemnat în presa vremii de publicaţii precum: Cotidianul („Monoloagele de cartier au aprins specialiştii”), Ziua („Bătălia clasicilor cu modernii, la HOP” şi „Becali, câştigător la Gala HOP”), portalul cultural LiterNet, site-ul UNITER.

    În ceea ce priveşte restricţionarea accesului la textele şi fotografiile mele, am luat această măsură din pricina sentimentului de agresiune repetată şi constantă la care am fost supus şi a cosecinţelor pe care această defăimare le are asupra mea, a prietenei mele şi a celor apropiaţi nouă. Pot justifica fiecare dintre acţiunile mele. Solicit doar să mi se ceară punctul de vedere. Nu am fost contactat de niciun jurnalist al trustului Intact de-a lungul atacului mediatic la care am fost supus.

    Regret de aceea că, fără a putea să-mi ofer punctul de vedere, aceste informaţii au fost şi sunt deturnate împotriva instituţiei al cărei angajat sunt şi pe care o respect.

    Îmi asum fiecare dintre acţiunile şi lucrările pe care le-am produs. Le voi repune în spaţiul public când voi considera că pericolul acestei calomnii a fost depăşit şi că lucrurile au fost repuse în lumina lor justă.

    Cristian Neagoe

    (dezmintire preluata de pe zoso.ro)

  • Bunăăăăăă dimineaţaaaaaaa.

    Mă depăşeşte subiectul dezbătut în acest articol. De vină mi-e ingnoranţa.

    Ne auzim la următorul, ştiu că n-o să-mi duceţi lipsa, respecte, etc, etc, vă pup: toader, M@riansky, Fam. Hudrea, Biblio, Kra(the)killa, Karate Kid Sia şi nu în ultimul rând Darius care nu ştie da ziua bună. Fiindcă aproape niciodată nu e. Bună.

  • vrei să spui că l-a rănit pe Pamfil??? a îndrăznit să-l atingă și să-l și rănească??? INCREDIBIL! o ștergem clar de pe lista de prieteni și nu ne mai place de ea. să nu ne mai întrebi dacă o iubim că NU o mai iubim. clar?

  • Si eu am vazut dezmintirea, da’ tot nu ma intereseaza! Inca nu inteleg de ce se mai ataca lumea la faze de genul asta. Un baiat care ne reprezinta tara (ce ma seaca expresia asta) bea pisat, isi rade prietena si vorbeste urat… Vai, vai ce vor spune ceilalti despre noi? Care ceilalti? Aia cu pedofili in guverne, aia care incep razboaie pentru petrol macelarind familii intregi sau ne referim la aia care au inceput campania de exterminare a tiganilor ca pe vremea lui Maiorescu. Ba, ce ne oparim noi la cur pentru toate nimicurile… Unii vand flote, altii au 6 case, altii vand intreaga industrie, toti ne mint la televizor, toti se imbogatesc pe cand eu muncesc ca un sclav, la patroni straini, in propria tara (care, apropo, m-a vandut pe un pumn de seminte ca d-aia vin straini in Romania… ma rog, nu tara, ci romanii despre care aici nu se prea comenteaza). Dar pentru noi (voi) cea mai mare grija este bautorul de pisat, aka artistul (ca tot vorbeam de arta in articolul trecut, da tot nu mi-a raspuns nimeni la intrebare). Mi se rupe de chestii de genul asta, poate nu mai sper eu la nimic mai bun sau poate sunt pesimist (sau poate e acelasi lucru…). As prefera oricand unu’ care bea pipi si incearca sa faca ceva pentru ceilalti decat pe cei cu un comportament ireprosabil pe care se pare ca ii avem acum!
    …aici voiam sa injur da’ mi-e lene. imaginati-va ca am injurat sistemul, mentalitate si pe carnatii care imi repara casa de o saptamana jumatate si nu dau semne sa termine prea curand…

  • Faza-i că impecabilii îs şi ei nişte ipocriţi cu pretenţii oriunde în afara lor. Da’ dacă am scos un comentariu de patos de la Crachilă, tăt o meritat scandalu’. 😛

    Licurice: S-a notat. Mă supun.

  • Deci am pierdut unul. Basty, you’ll be missed. Darius, te rog să revii la micile mizerii cotidiene și sufletești; cu intelectualitățile astea ne vei risipi pe rînd.
    Apăi nu-i păcat? Zi și tu!

  • nu am ce face.
    as zice ca ma solidarizez cu basty fiindca si krakilla a fost conditionat:).
    da’ nu-s mincinos si spui ca am de lucru cacalau maria ta. ceea ce ii nasol. ca nu ma trage inima deloc in plin august. caru’ mare, jeg ar trebui sa poata fi blocat pe perioadele in care am de munca da’ chef din parti.

  • Ceea ce nu înţeleg eu este de ce oameni, care nu au nici în clin nici în mâneca cu arta modernă, se exprimă totuşi cu indignare? Filmuleţul nu este singular, am pus pe blog încă două filmuleţe în care Marinescul se exprimă filmând expoziţia. Nu dau link, dar lumea ştie unde am eu blogul.
    Poate că ar trebui să-l angajăm pe Guţă să predea Bach la Conservator…
    Ce cunosc cei care se tot exprimă prin România despre curentul artistic lowbrow sau despre grafitti figurativ? Până la urmă avea cumva dreptate Marinescu, şi mie mi-e ruşină că sunt român atunci când stau alături de astfel de oameni pierduţi în spaţiile lor strâmte, incapabil să reacţioneze cu altcineva dacă nu corespunde codul numeric din actul de identitate, garant al purităţii ideologice, sau care au căpătat cetăţenie americană devenind slugarnici pe lângă guvernul lumii mercantile şi sunt în stare să lustruiască dosurile pantalonilor occidentali, de firmă, cu pupături sincere, şi care se auto-numesc reprezentanţi politici ai românilor.

  • Deci nici eu nu stiu despre ce vorbiti si chiar mi-e lene sa ma documentez. M-am uitat la poze si cam atat a putut capsoru meu. Sa ne fie de bine.

  • Sunt perfect de acord cu krakilla. Ceva de genul asta vroiam sa comentez si eu. Numai ca pe ungureste.

  • “Ţucu-mi sufleţelul meu să-ţi fut…”. Un titlu cât o poezie.

    Să analizăm deci pas cu pas ce-a vrut să ne transmită poetul.

    Profund şi iremediabil izbit de dragoste, poetul începe imersiunea în străfundurile iubirii printr-un verb al afecţiunii. Dar nu un neologism, ci un verb mai vechi, a ţuca, trimiţându-ne alegoric către vremi deja pierdute, vrând parcă să ne cufundăm, odată cu el, în negura vremurilor. Imperativul verbului ne arată că iubita este de faţă, cu el în acel moment, ceea ce ne aduce pe noi cât mai aproape de cei doi, emoţia fiind deci mai puternică. Până aici e clar, simplu şi frumos. De acum însă lucrurile se complică.

    Pronumele personal mi (mie, îmi, mi), transformat subit într-un posesiv, prin plasarea strategică între verb şi substantiv, sugerează (ce altceva decât) posesia (sufleţelul meu), arătându-ne legătura strânsă şi emoţionantă dintre cei doi. Ajungem aici la elementul cheie al poeziei: iubita. Autorul se putea referi la ea în nenumărate feluri, limba română având un arsenal întreg de cuvinte în acest scop. Şi cum o numeşte el, domnu’ Gâdea? Cum? Sufleţel! Curat, sensibil, afectuos, sublim. “Sufletul meu” ar fi fost deja plin de sentiment, ar fi transmis perfect mesajul. Dar nu, băiatul nostru nu se joacă cu iubirea, o ia în serios, merge până la capăt, se aruncă cu toată fiinţa în acest vals al emoţiilor: sufleţel. Un diminutiv. Ce alt cuvânt mai plin de afecţiune şi iubire putea să găsească? Nu există.

    Aşadar, poetul îşi exprimă direct şi fără echivoc dorinţa de a-şi săruta iubita (sufleţelul). Apare în acest moment un prim element care ne oarecum bulversează: posesivul “meu”, plasat imediat după substantivul “sufleţelul”. Acest posesiv întăreşte, dacă mai era nevoie (mai era nevoie?), ideea de, evident, posesie: sufleţelul meu. Autorul ne comunică din nou (pentru cei care am deschis televizoarele mai târziu) bucuria nemărginită izvorâtă din revelaţia că femeia aceasta nemaipomenită este a sa. Totuşi.

    Ajungem (nu-i aşa?) la sfârşitul declaraţiei de dragoste, care este unul inedit (sfârşitul), cu totul. În mod surprinzător, poetul îşi încheie poemul printr-o imprecaţie (WTF man?). După ce ne cufundă în meandrele iubirii şi ne uimeşte prin sensibilitate şi naturaleţe, învăluindu-ne într-un nor pufos al iubirii şi scăldându-ne prin valurile amorului său, lăsându-ne chiar să ne hrănim cu iubirea sa, poetul ne fute una după ceafă. Acest “să-ţi fut”, adresat evident iubitei (ţie, îţi, ţi), e ca un tsunami, ca o lovitură în moalele capului, ca un şut în cur, prin surprindere. Pe cât e de imprevizibil, pe atât e de dureros. El cuprinde întreaga frustrare masculină şi tot veninul acumulat peste veacuri şi revărsat acum, dar nu în valuri, ci într-o doză mică, yet letală, o muşcătură de viperă, care este.

    Poezia nu se termină aici. Rămân cele trei puncte de suspensie din final, care lasă toată povestea oarecum suspendată (că de-aia-s de suspensie, nu?). Ce lipsea de acolo? Ce-ar fi vrut să adauge poetul (nu-i aşa?) după acel izbitor şi fulminant “să-ţi fut”? De unde atâta venin şi de ce? Iată cum, aparent simplă la început, întreagă poveste se complică şi se (ne) învăluie în mister.

    P.S.
    1.Să se dea câte o monică, să ajungă la toată lumea. Bă Darius, aşa nu se mai poate. În curând o să apară unu (sau una) care-şi zice tot Hudrea. Fă ceva.
    2. Aşa krakilla, scuipă tot.
    3. Basty, după ce-am scris ce-am scris, musai să vii înpoi. Am zis.
    4. Monicilor, înţelegeţi-vă cumva să vă poci deosebi din prima, nu după cercetări.
    5. toader, I feel you brother. Şi io în acelaşi căcat mi-s. Şi deadline-ul sparge uşa deja.

  • Un pic de respect, va rog! Ca un mare iubitor de manele, care nu sunt, tin sa mentionez ca Parizer sau Salam sau cum s-or mai numi primatele astea (primata= un fel de maimuta care seamana cu o maimuta, in caz ca din greseala ajunge vre-un manelar pe aici) era, la un moment dat, gata sa-si deschida o academie! Nu am inteles ce academie, nici nu am stat sa ascult (ca hepatita ramane in tine pentru tot restul vietii), da’ bab… omul voia academie! Ce incerc sa spun este ca Guta ar putea sa predea Bach la Conservator (dar in gluma, desigur)…
    Da chiar, manelele sunt o forma de arta, pentru ca pe mine ma scarbesc. Si daca sunt, atunci cu ce sunt eu diferit fata de cei care injura Freedom for Lazy People??? Si de ce nu ma duc eu dupa Basty decat sa-mi fac creierii muci cu lucruri care nu ma intereseaza?
    @Hudrea, vorba ta: WTF man???
    Pentru cei care nu au rabdare sa citeasca sau nu inteleg comentariul d-lui prof Hudrea, un scurt rezumat: 3/4 din comentariu spune ca Darius este talentat si ca a fost batut o femeie pe nume Sia, in final Darius o f*** (intre noi fie vorba, de fapt -NU O MAI, asta daca actul s-a desfasurat vreodata) totul plecand de la sentimentul numit frustrare! Cu restul, va descurcati!

  • Hudreo, ai uitat să menţionezi că în prima publicare, poetul numise altfel opera, titlul original pierzându-se în negura amintirilor… Ce să mai zicem de pronumele personal, care-i un reflexiv, de fapt. Nu că “vreun” s-ar scrie cu cratimă, la ăstalalt.

  • Hudrea, îţi accept temporar musai-ul, doar pentru a declara că mă simt posedat de perspectiva ta asupra exprimării artistice a domnului Da.Gz., pe marginea căreia stângaci emitem pretenţii de criticism.

  • Mestere…nu stiu ce sa zic….
    Mie-mi place SIA… din poze…
    Acu’… tu stii mai bine…

    Cat despre povestea cu pisatu, svastica si alte kkturi…in afara faptului ca nu mi-a placut maniera colegilor nasului tau Ciutacu in care au inteles ei sa faca jurnalism ( ei zic ca ce-au facut ei e strans legat de dreptul lor de a avea opinii – te ustura p**a ce mai…) transformand Antena 3 intr-un OTV neomodernist….in rest mi se cam rupe…

  • Şi io ce-am zis? “Câh, iar dincolo de asta – mi se fâlfâie.” (Ca norocul, Ciutacu o fo’ destul de inspirat să se ducă în concediu, fix cât să lipsească de la piscul penibilului, la emisiunea unde l-au pus pe Neagoe să citească textele, de parcă pe el îl deranjau… Nu că nu bănui că i-ar fi plăcut să fie de faţă.)

  • Hudreo, cît stăteai pe analiza de text a dînsului, terminai ce-aveai de terminat. Cu ”t” de la toader. Sînt în aceeași găleată. Nici eu n-am chef și aplecare să termin ce am de terminat. Dar mă chinui.
    Monicile pot fi deosebite prin link și inițială. N-am vrut să recurg la asttttta 😛 , dar (și) eu sînt cu literă mică. Nu este necesară acordarea cartelistică a monicilor. Două sînt suficiente; nu dorește nimeni ca acest jeg să înnebunească de tot, nu-i așa? S-a votat prin respingere.

    Kraki, nu dezerta și tu! Și cum dumnezeului am ajuns la manele?!?!?!

    8.

  • Se pare ca atunci cand nimeni nu intelege pe nimeni, exista armonie si intelegere… La manele am ajuns, dupa ce Bibli a spus ca l-am putea angaja pe Guta sa predea Bach la Conservator, dar era, desigur, sarcastic.
    Logic nu ar trebui sa fie “tota lumea nu intelege pe nimeni”? Daca nimeni nu intelege pe nimeni, nu inseamna, de fapt, ca nu exista cineva? Sau era “nimeni nu intelege pe toti” sau “toti nu inteleg ceva”?
    Clar! De maine, pe pastile… eu!

  • …si cand spui: “Nu este nimeni!”, ar trebui sa insemne ca este cineva. La fel si cand spui: “N-am zis nimic!”… Ar trebui sa fie: “Am zis nimic!”…

  • “Si ce legatura are asta cu restul articolului?”- nu, nu are! despre articol nu mai comentez ca ma enervez!

  • Ca Dacian, că nu există cuvântul “singuri”, în realitate. Adică nu pot fi doi oameni singuri. Sunt împreună. (că tre’ să vă explic ca la proşti)

  • @Hudrea, Monica:daca stiam ce furtuna isc aici venind o data pe luna pentru un comentariu pe care mai ca imi vine sa-l sterg a doua zi, mai bine ma semnam cum ni se cere, cu famelia. Deci carele eu trec azi prin Cluj, nu contest, dar nu mai stiu de ce voiam sa ma leg ieri cu lanturi *(mirarea fiind legata, in acest caz de motivatie). ma gandeam ca protestul sa aiba loc la aeroport, ca acolo am treaba. ma ocup eu de camerele de luat vederi.

  • Monica, nu mă lăsa singură. Te rog!

    Lipsa de chef și treabă naște monștri. Care comentează pe jeg. Mă duc să fac rost de chef și să-mi continui treaba.

Sociale