Țucu-mi suflețelul meu să-ți fut…

Voi ați văzut că pe LinkedIn absolut toată lumea este extraordinară?! Și recomandă pe toată lumea extraordinară din jur? Măi, să fie!

Așa că ne-am despărțit iară. Eu și cu Sia, zic. Ultima dată era ea de mine. Post-ultima dată – adică ulterior – eu de ea. Nu, nu este o chestie de cuplu de-a noastră, că tre’ să despărțim cu toții unii de ambii, până să se termine. N-avem dezvoltat vreun fetiș (că se poartă) din a ne da papucii. Deși suntem la un pas de a ieși eu bătut cu șlapul în public, dacă tot suntem în aria asta a încălțărilor, de bou cu ele ce sunt (cu încățările, negreșit).

Prima dată ne-am despărțit fiindcă eu urma s-o înșel, pare-se. Așa am fost informat, vă zic și eu ce-am înțeles. Iar acest fapt a fost bine marcat din timp cu fermoarul de la hanorac peste bot (al meu bot, al ei hanorac, cu catarama).

Iar a doua oară ne-am despărțit eu de ea, aparent după ce am eșuat în a o-nșela, de data asta alegându-mă doar cu o din aia de prins părul, peste bot. Iar când zic “aia”, mă refer la “din plastic, mare, cu dinți”, ca de vânat urși, doar că pentru plete. Care când m-a lovit, m-a mai și mușcat, că s-a deschis în aer. Intenționat, susțin eu.

A treia oară, când nu ne-am mai despărțit, deoarece eram deja despărțiți și epuizaserăm toate cele două posibilități de a ne despărți unul de cealaltă, respectiv una de celălalt, a aruncat de încheiere în mine cu ce?… CU CE?! Cu Pamfil.

Așa că nu se poate. Voi știți cum mie-mi place să întrețin o atmosferă calmă, în care e preferabil să nu ne batem cu poșetele-n aprozar. Un astfel de exemplu al echilibrului este dat zi de zi pe Jeg, la comentarii, unde indivizi docți dezbat echilibrat probleme de înaltă calitate culturală, fără să o ia pe arătură, da?…

Așa – ca să mă citez pe însumi – că nu se poate. S-a-ncheiat, deci. Boceli. Scâncete. Mai departe.

***

Fiin’că tot veni vorba de cultură (în special c-am tras-o eu de păr încoace pe ea, vorba, dar mai ales că ea, cultura, e trasă de păr)… io tot șăd de mă chiorăsc la treaba cu Cristian Neagoe și Piss Cocktail – The Saga creată în jurul lui. Micționez opinal abia acum, pentru că mi-era lene să deschid subiectul și să trebuiască să vă explic toată prosteala mai devreme; în schimb, în acest punct știți mai toți despre ce este vorba, fiindcă mai toți căscați gura la orice idioțenie ce mai apare pe la televizor.

Să-ncepem cu părerile tâmpite. Mai concret, să-ncepem.

Părerea “băut urină pe banii statului/banii mei“. Eu, unul, sincer, ezit să mă arăt atât de surprins că România ar plăti pentru urină. Că, din punctul ăsta de vedere, s-au dus banii și pe căcaturi, da’ să nu politizăm. Dar, citând sursele (toate cele trei jurnalistice, cum se cuvine, adică Bădin din față, Bădin din spate, respectiv Bădin în general), omul purtător de cuvânt, inculpatul deci, ipotetic vorbind, ar bea urina prietenei. Corect? Păi, corect, că nu-i grețos, să-și bea singur urina.

Pe de altă parte, totuși, prietenă-sa, din câte-mi dau eu seama, e fotograf ocupat, că nu se poate nici epila singură inghinal, de atâta pozat. Am dovezi. Mă jur pe Flickr!

Atunci, mai exact, Cristian Neagoe nu bea de fapt pe banii statului. Dimpotrivă, el bea economisind banii statului, un răcoritor gratuit sau cel mult pe banii altcuiva – că nu l-o fi pus să plătească – dintr-o terță sursă, civilă, ne-guvernamentală, cu statut cetățenesc.

Părerea “cum vorbește ăsta așa la Internet, care mă reprezintă pe mine?!“. Păi, băăăi, Gâdeastanciutacu, dintre care cel din urmă ai blog și mi-ești atât de intim și o să-mi fii naș la nunta fără de mireasă (te-anunț pe această cale) și la divorțul așijderea… Haidi, bre, ca să ne esprimăm sinceramente. Care n-a mai zis și el cu pulă la viața lui și n-a mai împărtășit o neortodoxie cu vreo fată? Îi glumă serioasă aici. Păi, ne batem joc?! Nu ne-am pleznit fiecare nevasta, hai, măi, măcar o dată, măcar în joacă? Că nu-i rău, parol, mai ales dacă vroia. Pudijamesbonzii lu’ taica.

Părerea “păi, uite-te și tu la pizda asta, nu-ți crapă obrazul de rușine?“. Mi-e o jenă de pozele cu Neagoe prestând servicii de cosmetică și înfrumusețare, de mi-e greață să vă povestesc; în acest sens, mă ajută să vi le arăt, căci le-am găsit pe jos, legându-mi nevinovat șiretul, în drum spre Biserică. Zise jurnalistul, scos din context, desigur. Și de n-ar fi fost duminică, pe bune, nu m-ar fi deranjat atât, în numele Talălui și-al Fiului și-al Sfântului duh, Publish. Zic și eu, nu vreau să arătu cu degetul, Bădine, Bădine, esluxive, cum ești tu mai live ca Elodia, pe care-ai găsit-o, da’ era alta, un țigan, dar a fugit. Neîncetat te tot întreb, dar tu te-ntorci îmbufnat pe altă parte: de ce arăți tu mai departe pozele, care ți-e rușine de ele, mă refer, dacă nu le suporți?

Părerea “da’ ce mă interesează pe mine?”. Hopaaa, uite o părere bună. E și a mea.

***

[foto Dacian]

***

La Bucureșt.

[Talida devine fotograful oficial al Jeg.]

***

Amintind Europa…

[Stanescu și prietenă devin fotografi oficiali în deplasări externe.]

***

Între timp, înapoi în cancelarie!…

La pușcărie cu derbedeii! Happy mamii mă-sii lor! Vivat Romanian Production of America, Diparmănt ov Calciurăl Dezvolteișăn Sectăr tu Perpendichiulăr Strit Against Obscenity!