Darius Hero

Mna, atunci bine.

M

[pentru fascinați, am pus filmu’ cu prezentarea despre publicitate neconvențională, de la Zilele Marketingului]

Compania la care lucrez eu cu râvnă și dedicație profesională, Vitrina Felix Media Advertising Full Service (punct ro sleș index pehașpe), și-a găsit o cale să-și sporească eficiența angajaților (deci eu și colegii) prin două manerve de-o simplitate de-a dreptul obscenă. (Ce scriu aici îi de bine, chiar dacă nu-mi convine, deci să nu fiu concediat și din astea, da? Deci fără.)

1. au adus un scaun nou;

Context: Ne construim un sediu nou mare și lat cam cât o pizdă, în sensul bun. Adică “ne”… Patronatul ne construim, mă refer. Că doară nu io, pă bonuri de masă. Așa, și el – sediul – este mai aproape de unde locuiesc, da’ nu cre’că ăsta-i gându’ din spatele construcției, iar acolo totul va fi țais și lux, ca într-un Merțan ultimul model. Deși nouă ni-i oricum dragă Dacia asta papuc, în care ședem deja. Da’ bine. Și cum lucrurile vor fi toate noi-nouțe, chiar acum se aleg niște directoriale de alea de să stăm noi pe ele, cu roate să se miște și spătar să ne ție coloana ergonomic și să ne simtem ca-cum-virgulă suntem pielea.

Ș-au adus în acest sens, cum vă spusăi, un scaun (deci 1 exemplar, 1 buc. element) la sediul actual, ca să se hâțâne lumea-n el și să spuie că îi place sau că are alte pretenții. Deci constructivă șefa, să nu ne cumpere ce nu convine, iar noi să ne sclifosim când e prea târziu.

Cum a ajutat asta la randamentul firmei? Păi, toți vrem să stăm pe scaunul cel nou, ca niște prunci proști. A fost aruncat între noi, nu s-a stabilit o ordine, doar s-a adus și s-a pus acolo. Mă, n-a mai fost așa bătaie intra-instituțională pe ceva, de când s-a ales tipul de făcător de cafea de la secretariat, dispută în care s-au băgat până și ăia care nu consumă.

Ș-acuma, cu scaunul nou – care ajunge primu’, ăla stă pe el! Precum când eram mici și locuiam la țară și aveam toți doar o singură pereche de pantofi. Nu noi, că ăia mai necăjiți, da’ pătrundeți analogia. Dacă se ridică, stă ALTU’ pe el. Pe cale de consecință, cine ajunge primul nu se ridică. Nu se cacă, nu mănâncă, nu merge la țigară, nu iese pe hol să se beșească, mai bine face ocluzie intestinală, nu trage căcaturi la imprimantă, NIMICA! Muncește. “De când cu noul scaun” (fiindcă e o sintagmă aproape calendaristică deja), programul începe la 05:30. Așa s-a ajuns.

Eu încă n-am stat, de exemplu, pe scaun. Eu nu mă pot trezi la 23:00, ca să ajung devreme la firmă, când crapă ziua și să utilizez minunea. Așa că deseară dorm în sediu. PE SCAUN! Aștept să plece Vasile de la DTP. Care mereu pleacă ultimul, că-i place pe scaun. O să trebuiască să meargă, la un moment dat, că are o familie, iar la el ține cineva. Și mă pun pe scaun ȘI NU MĂ MAI SCOL DE ACOLO!

2. ne-au scos messengeru’;

CEEE-au făcut?! Da. Messengerul. De fapt, mă exprim greșit și dezinformez, dați-mi voie să reiau: zicea în mail că nu să-l dezinstalăm, ci să nu-l folosim. Deci nu ni l-a scos, îi acolo, putem să ne uităm la el, doar să nu-l atingem. Și asta ziceau că o lună va dura. Să verifice nu-știu-ce. Nu ne-au zis ce, că probabil și-or fi închipuit după multă caznă că n-au ce să verifice, ideea de principiu e să nu ne conectăm. Că nu-i ca la gaz, să nu folosim cuptoru’, că se lucrează pe țeavă. Doar să nu intrăm și gata, atâta timp cât ne-au comunicat ei.

De asemenea, nu putem folosi servicii de corespondență personale. Fiindcă n-avem ce boscorodi în timpul lucrului cu nime’. Ceea ce-i corect, io-s de acord. Mă enervează, da’-s complet supus, mi se pare o politică de companie suportabilă.

Apropo, comentariile de pe Jeg mie-mi intră-n softu’ de mail, același pe care vin ălea de firmă, așa că poziția mea oficială raportat la această decizie și situația generată este fâs. Și nu, nu se mai acceptă amendamente. În circulara respectivă nu a fost nici o notă personală legată de mine, or blogu’ nu-i nici messenger (deși așa pare, dacă-i să ne uităm la Biblel), nici mail (deși așa pare, dacă-i să ne uităm la Biblel). E un blog (deși nu așa pare, dacă e să ne uităm la Biblel). Pentru cine nu știe cine-i Biblel, unu la mână că sunteți proști și, doi la mână, este Å¢opescul blogosferei, când era încă tânăr și vivace. Așadar, dacă nu mi-a spus nimenea anume (iar acum am degetele-n urechi, la-la-la-la-la-a), consider că-i un răspuns explicit de tacit că am voie.

Însă tot ce sper e că partea cu messengerul nu e ceva fază pregătitoare pentru “nu-l mai băgăm în veci”. Altfel, accept experimentul, îl îmbrățișez. Cred cu sinceritate că șefa vrea să se lămurească referitor la cum lucrăm fără chat. Ceea ce-i îngreunează vizibil evalurea, pentru că pe mine de obicei chiar acolo mă întreba ce am de făcut și cum stau cu una-alta. Intra pe mine, iar eu îi ziceam. Acuma pe ce intră? Pe nimica.

Dar fie. Paradoxal e că nu ne-au tăiat vreun port, ca să nu dăm sign-in cu de-a sila. Deci putem, dacă vrem, numa’ că nu-i voie. Doar au spus să n-o facem, asta-i manerva coercitivă. Câteodată se mai aude un zbieret de arsură cu apă clocotită, dacă cineva dă click din greșeală pe iconiță și-ncepe să-i caute serveru’. Lumea e spărietă, dă reset de la buton, nu-i de șagă. Mie, preventiv, nu-mi merge messu’ nici acasă în perioada asta. Nu mă poci încrede și să intru fără să-mi dau seama.

***

kispajtars

[clic aici ca să vezi mai mic]

***

Nu știu dacă ați remarcat cum cele mai infime probleme de sănătate au niște nume absolut înfiorătoare. O echimoză, de exemplu. Îți iese o echimoză! Hait! UNDE?! Pe mână. Văleeeu, mi-o taie! O echimoză. Adică o vânătaie, că ne-am întors greșit cât ne futeam și s-a ridicat canapeaua din două picioare și ne-am vărsat pe jos din ea. Sau am un traumatism cranian. Adică am dat cu capu’ în raft, când încercam s-o ridic de șolduri știind că n-am forță în brațe (nu, desigur că nu eu, zic generic; eu nu fac; nici n-am raft, că se țin cărți pe el, ce să fac eu cu alea?). Sau ruptură de tegument. Când mă agăț într-o cracă cu spini și mă zgâriu, pân’ pădure, trăgându-mi budigăii înapoi pe mine… Mă-nțelegeți?

În schimb, SIDA/AIDS. Sună fain. O fostă prietenă avea porecla asta. Și tot am fost cu ea. HIV. H1N1. Zici că-s formații. Cre’că și ÎS formații deja. Cancer sigur îi formație. Și astea-s toate cele la care se moare pe capete. Da’ ce pizdoase par și majoritatea acolo și sunt.

În ordine, bolile incurabile sunt cele mai șmechere. Și pe cale de consecință obțin cea mai multă atenție, deși lumea e conștientă că n-are rost să-ncerce. La fel ca-cu-virgulă femeia fatală. Că de aia-i fatală. Dup-aia urmează astea de la care poți muri, da’ te poți și salva, deci ți-o faci mai mult singur, dacă nu te știi păzi. Ș-apoi îs pițipoancele astea de răceli, tusă, stare de vomă. Sferele fetelor și a bolilor, dintr-această metaforă comparativă, se suprapun cam pe la boli venerice, p-acolo.

***

tudorgheorghemahalauamonamour

[fotografia e a Luizei; mi-a dat-o mie mai demult, că mă iubește; cre’că ăsta e linku’ ei]

[a, ș-apropo de asta: uită]

***

Am fost chemat la Zilele Marketingului în ultimu’ moment (în locu’ lu’ Naumovici, care avea altă treabă ș-atunci s-au gândit ei că eu aș face totul mult mai bine, mult mai repede și mult mai gratis), să vorbesc despre publicitate neconvențională. Ș-așa că m-am dus ș-așa c-am vorbit.

183 comentarii

  • Ba, eu ti-am laudat presul si tu nimic, nimic… rar mai gasesti manifestari din astea de arta populara si trebe sa le remarcam. Apropo, niste mileuri n-ai sa ne arati ? Pamfil nu are chiloti cu franjuri ? Pamfil nu poarta chiloti de la tine ? Pamfil nu… hai da-l undeva pe Pamfil asta, mare pishiker…
    Ba, uite care e chestia, uneori am impresia ca asta nu e blog, e messenger pentru ardeleni. Eu n-am pretentia ca “rulez“ de fiecare data dar de multe ori am impresia ca sunt in plus. Ce mama dracului, vine Bibli si va da clasa la capitolul educatie, Google si civilizatie, vine jimi si va mai invata cite ceva din dictionarul de injuraturi si alte chestii de sezon, vin eu si mai fac una-alta… si cind imi e lumea mai draga dau de Pamfil.
    Vorba lui bibli, las-o dracu` de poanta si baga un film cu ukulelelelele.

  • Ba, ce am scris mai sus nu am scris eu, au scris mainile mele dupa ce au lasat pe masa sticla de whisky, pardon.

  • Nu mi-ai lăudat MIE, că nu-i al meu, ş-ai şi zis că N-are Nume ar fi Pamfil. Când el e, de fapt, cum spuneam, N-are Nume. E indian băştinaş.

  • @ Andi
    Citesc ce se scrie aici şi ei, ochi, curg natural. Ar citi şi ei altceva, ar vedea un film… din păcate…
    Am mai vrut să spun cinci chestii, ori poate şase, nu-mi amintesc, poate că am numărat ceva de două ori… dar am luat o pauză să mai scrie cineva şi am uitat. Nu era nimic important, una, alta, cealaltă… Până la urmă…
    Foaie verde trestia
    Mi-e profundă chestia!
    Patru taţi şi cinci mămici,
    Adânc îmi vine să fac plici!

    Nu, că asta cu pliciul este licenţă Prigoană/Bahmu…
    să fac… ce să fac… mici?… prea banal, cred că … acizi dezoxiribonucleici… da ici, leici… da… Asta e!

    Adânci şi mici, nişte acizi dezoxiribonucleici

    E bună rima.

  • Biblel tocmai a rulat şi el. Sau doar Hudrel se ocupă de evaluări şi să tac molcom?

    Mna, deci am de lucru. Să nu-mi puneţi întrebări complicate. Sau întrebări, aşa, în general. A, Biblel – am fost la o conferinţă să vorbesc despre publicitate neconvenţională. În locu’ lu’ Naumovici. Nu fiindcă n-ar fi fost destul de bun; ci deoarece n-a venit. Dar ideea-i că am filmat, iar rezultatul unei filmări este – ce? exact! – un film. Şi-l voi pune grabnic. Bun?

  • cui pula mea i-a venit ideea sa inlocuiasca un gras borhait cu un gras buhait? pic de economie de resurse si spatiu nu faceti voi astia, publicitarii.

  • Naumovoci, Naumovici… Aaaaa, da, cel cu reclama la nu ştiu ce aparat TV, când povestea el Gâlşeavă pi Cer… ala mic negru care respira greu… era ta’su măi!
    Am înţeles… deci, unde e filmul, că l-am controlat pe Pamfil în toate cutele blănii lui de viril aplecat peste balustradă a sinucidere, dar filmul nu era acolo.

  • @ sakura, mama lui Marius Casian
    Mai sakura, spune drept… nu te voi întreba despre muşcătură, ci… Nu ai apărut la intimata emisiune După Bloguri?
    Marius Casian este rudă cu Pamfil?
    în sfârşit…
    Unde este sexiunea cu poze XXX, ca văd că blogul sakura, mama lui Marius Casian fuse demolat de presarii cuvântului, adică wordpress. A rămas numai blogul fiului.

    PS.
    Dia-mama seamănă cu Mihaela Rădulescu. Când era tânără. Când făcea dansuri din ale moderno-erotice…

    Nu mai ştiu, Răduleasca a fost Bebeluşă? Parcă nu.

  • despre muşcătură? nu ştiu nimic. Mama Sakura n-a apărut la nici o emisiune. Şi nici nu-i Răduleasca! nici când a fost mai tânără nu era. Bebeluşă? rudă cu Pamfil? cred că-s din alt neam. Azi l-am găsit pe unu Valeriu, din neamul meu. O să pozez cu el foarte curând. Dar poze XXX nu ştiu să fac.

  • @ Marius Casian
    Mai Mariuse… ţin eu minte ceva, o emisiune, cum explica mama ursuleţului de pluş că nu ştiu ce… de ce să caut eu aiurea prin emisiunile alea, că tot îmi sare procesorul la 65 de grade de cum deschid un fişier de După Bloguri… merg extrem de greu.

    De altfel am şi dovada… Citez:
    Marius Casian: Şi acum?
    Gică: Mi-e sete!
    Marius Casian: Să ne cărăm.

    Şi mai târziu…
    Marius Casian: Păi atunci, hai să bem în cinstea lui Godot!
    Gică: Hai!

    Păi eu sunt Gică măi!

    Doar ţi-am spus că mai demult am fost prieten cu Samuel Beckett.

    Nu ştiu dacă ai observat că Samuel Beckett s-ar putea să fi făcut Waiting for Godot inspirându-se din piesa apărută cu un an mai devreme Scaunele, de Eugen Ionesco. Şi uite aşa am făcut legătura cu centenarul Eugen Ionesco, este că am fost subtil?

    Marius Casian, nu am pus link-ul blogului tău în bookmark, mai intră tu pe aici când pui ceva nou, OK?

    @ Darius şi Groza
    Păi eu credeam că Pamfil vrea să fugă cu filmul… sărind de la etaj…

    Apropo. Eu unul nu cred să mai ajung în viaţa asta pe la Cluj. Ar fi frumos un fel de fotoblog care să reprezintă Clujul pas cu pas, poză/text… îţi dai seama că jumătate din conducerea statului îl va viziona şi va lăcrima de dorul oraşului natal…

    Sau, şi mai tare, un videoblog cu numele… un moment să întorc arcul la mecanismele minţii… “Boema Clujului, alcool şi virilitate”. Cred că ar fi mai tare decât YouTube… milioane de euro… fără număr, fără număr…Clujul nu cred că are nici măcar NORC… acum e momentul.

  • De ce oare am impresia că toţi cred că (ne)spălatul ăla de urlă de la balconul NEal lui Groza este Pamfil? Unde a dispărut imaginea angelică de chestie mică, roz şi cu ochi atât de uriaşi încât se văd în poză oricum l-ai ţine? Pe Pamfil, zic.

    Bine, spun balcon ne-al lui Groza, închipuindu-mi că toate celelalte poze făcute în alt balcon erau făcute în balconul locuinţei pe care o împarte cu fratele. Sau nu am fost eu atentă în trecut şi acum greşesc.

  • @Bibliotecaru
    Tu…eşti Gică?
    De altfel, ar putea fi vorba şi de Cântăreaţa Cheală. Deşi nu mai ţin minte când a apărut. Mă repet cu emisiunea, nu există cu mine ori cu maică-mea. De altfel, eu sunt proaspăt pe-aici prin Cluj, prin bloguri, blocuri, apartamente, baruri, discoteci, biblioteci ş.a.m.d.
    Este că ai fost subtil. Gică. Proiectul meu iniţial e să prezint clujul prin fotografii. Cu mine. Mai joc şi teatru, din când în când.
    @ Pamfil
    hm, cică ursul către tine: “ni ce prost îi”. Prost îi ursul, crede-mă!

  • Ha, te-ai prins şi tu aşa vag, în sfârşit, cum e cu personajele. Mbine. Deocamdată poftim acest film. Şi altele va să vie, desigur, cum te-am alintat mereu.

  • Măi Darius,
    Iar am văzut un film de o oră (la jumătate am luat o pauză de 10 minute să răcesc un pic procesorul că s-a înfierbântat când te-a văzut şi auzit) şi iar nu am auzit să spui nimic de mine. Este incredibil! Aşa ceva nu am mai văzut! Ai ceva cu mine?

    Acum, relativ la film… Era acolo o domnişoară care tot chicotea la tot ce spuneai… I-ai luat numărul de telefon?

    Şi, referitor la conţinut, încep să înţeleg publicitatea. Încă două sau trei filme din astea şi-mi depun CV-ul undeva. Există o specializare de publicitate electorală? Apropo, purceii nu numai că ţi-au dat o pungă în loc de bani, dar nici nu te-au pus pe site. Naşpa, aiurea… cam nasol.

    @ Marius Casian
    În După Bloguri de acum trei săptămâni era o domnişoară cu un ursuleţ… acum mă uit să văd ce şi cum… poate că este foarte multă lume cu ursuleţi în ziua de astăzi… Al meu este pus la păstrare, învelit în plastic, e ca nou. Dar dacă-i musai şi creşte traficul, îl despachetez, că şi aşa am scăzut de la 1600 la nici 300… Şi nici pe Zelist nu am crescut… E drept că nici nu mai am chef de bloguri, dar nici nu mai citeşte lumea cum combat eu politica.

  • Biblel – am făcut glume prin sală înainte, iar lângă cine râdea mai tare, acolo am pus camera să-nregisteze… Şi n-am NIMIC cu tine, motiv pentru care nici n-am zis. Iubiiitule!

  • Cred că există o relație de strînsă între filmulețe și resurecția …ăăă… Biblică. Cum apare-un filmuleț, cum învie Bibli!
    😆

  • Insurecţie aplicată psihologiei analitice poate, pentru că mereu constat că sunt unul dintre acele elemente despre care nu se poate spune nimic… Din ce în ce mai des am impresia că mă agit de fapt degeaba, rodul muncii mele nu este decât în mintea mea… 🙁

  • Eu, de exemplu, nu contrazic de la lucru. Unde lucrez. De la lucru pot doar accept tacit. Că se uită şefa să vadă dacă aprob situaţia c-aş fi la lucru, prin a nu mă opune la ce se zice aici, deci muţi ascultător. (Da, sunt încă la lucru, deci ziceţi-ziceţi, ca să fiu de acord.)

  • Jegmeister, mai vrei chiloţii sau îi las aici?

    Că văd că, după atâtea milogeli, nici nu-ţi pasă că un suflet nobil s-a plecat spre nevoile tale şi a binevoit să-ţi găsească unul dintre obiectele atât de necesare şi ignorate până acum.

  • vizitaţi vedreridintrecut.blogspot.com, sigur o să vă placă 🙂

  • O să i-l înfig în… cutia poştală. Mna. Şi-o să sun la interfon la vreo băbuţă ca să zic că-s poşta şi că să mă lase înăuntru, în scară. Doar că nu.

    Dară tu ce mă crezi, domnule, măgar zburător să-ţi vin acasă cu pacheţele? Nu-mi ajunge acasă la soră-mea să nu ştiu unde e, să mai caut şi unde stai tu. Speram şi eu un loc mai public, mai cunoscut, mai pe unde mă voi plimba eu din dorul de Cluj, nu că o să mă fâţâi eu prin cartiere necunoscute să-ţi caut locuinţa ca să-ţi dau ceva ce ţie îţi trebuie.

    Mâine la zece o să fiu pe Kogălniceanu nr.1, unde ar trebui să ştii ce se ţine. Poate mă găseşti acolo. Ioi, stai, hă, nu ştii pe cine cauţi. O să fie foarte amuzant. Hi. Hi.

  • @ Andi

    Ora 10.30, Muzeul Universitatii Babes-Bolyai, expoziţie dedicata istoricilor de arta Coriolan Petranu si Virgil Vatasianu? 😀

  • Bibli, da’ ce făceai tu cu mingea aia? Dacă-mi zici că jucai fotbal, îl iau pe colegul Jim și ne închidem în bibliotecă 3 zile. Nu Jim, fără bere, numa’ cărți.

  • mai darius….flashmobu de la t mobile..primu..ala facut in gara …i’o costat ceva banutzi…in sensu ca o fost 14 000(sau 12000:-? ) care au dat auditii ca sa danseze…si au fost selectati numa 400(sau 200:-? nush ce am in seara asta ca de obicei nu’mi da cu virgula la cifre..da whaeva’…intelegi u treaba..)…asha….deci muuultzi oameni implicati..nu dansatori sau trupe profesioniste….si s’au facut muuuulte repetitii in gara respectiva….inchiriata banuiesc ca…si alte alea…deci…dezinformezi saracii studenti si cititori ca i’o costat un piculutz mai mult ..da treaba iesita o fost faina:Dsi de ce nu ai zis si de chestia “declinata” din flash mob care a fost aplicata in iulius?:)….si inca ceva….zi si tu cand mai meri la chestii d’astea sa onorez si eu cu prezenta:D

  • Mai, mai, exista oameni carora le este dor de Cluj ? De ce nu e si Boc printre ei ? Nu va e dor de primarele vostru, nu-l vreti cumva inapoi ? Ca vi-l trimitem, zau asa, pacat de bietul om ca se iroseste pe aici prin miticie.

  • Andeo, adică vrei să mă vezi, să pui mâna, asta îi de fapt. Păi, bine. Doar că sunt două zeceuri într-o zi. Da’ bănui că n-ai cursuri noapcea. Deci bine. Azi am conţed’, pentru o treb’şoară de ordin personal, că eu sunt o persoană – precum bine ştiţi – şi am astfel de îndeletniciri.

    Anceo, am zis că io costat CEVA. Şi al doilea i-o costat şi mai mult, desigur. Da’ 14.000 îi cât ceva măruneţel în România, un spot teveu regional către central aşa. Şi reţine comparaţia cu celălalt (de la alţii, de i-am amintit acolo), care-a fost “făcătură” şi-a costat patru meleoane.

    Da’ când am zis că costat un piculuţ… atâta a şi fost: doar ‘jdemii. Putea fi şi până către 50. Pentru CÂTA VIZIBILITATEA a făcut, tot era încă destul de piculuţ. Nu ne raportăm la banii noştri de buzunar. 10-20.000 îi de ‘ici de ‘colo în publicitate, rezonabil, pentru producţie video bunuţă, medie. Chiar şi pe ţară. Dăramite mondial.

    [Două jumătăţi de oră mai târziu…]

    boxeriianzii

    Deci să luaţi exemplu. De trimis, mă refer.

  • :))))))da ce bucuros esti ca ti i’a trimis:)))))sau stai….i’m not glad to see u…i just a have a big penis:D..asa era faza:D…si legat de subj anterior….mentioneaza si tu atunci…ca isi creaza omu false impresii:D

  • @ Hudrea
    Ba chiar asta făceam. 🙂 Nu ştiu de ce, când eram copil îmi plăcea să joc fotbal, deşi nu-mi plăcea să mă uit la meciuri şi nu am fost niciodată microbist. E drept că nici talent nu am avut, dar era haios.

  • ba, chilotii nu se poarta pe cap. scoate-ti muia din cur. stai, reformulez: bai muie-n cur, scoate-ti muia din cur. gata, acum e bine.

Sociale