Darius Hero

Mna, atunci bine.

M

[pentru fascinați, am pus filmu’ cu prezentarea despre publicitate neconvențională, de la Zilele Marketingului]

Compania la care lucrez eu cu râvnă și dedicație profesională, Vitrina Felix Media Advertising Full Service (punct ro sleș index pehașpe), și-a găsit o cale să-și sporească eficiența angajaților (deci eu și colegii) prin două manerve de-o simplitate de-a dreptul obscenă. (Ce scriu aici îi de bine, chiar dacă nu-mi convine, deci să nu fiu concediat și din astea, da? Deci fără.)

1. au adus un scaun nou;

Context: Ne construim un sediu nou mare și lat cam cât o pizdă, în sensul bun. Adică “ne”… Patronatul ne construim, mă refer. Că doară nu io, pă bonuri de masă. Așa, și el – sediul – este mai aproape de unde locuiesc, da’ nu cre’că ăsta-i gându’ din spatele construcției, iar acolo totul va fi țais și lux, ca într-un Merțan ultimul model. Deși nouă ni-i oricum dragă Dacia asta papuc, în care ședem deja. Da’ bine. Și cum lucrurile vor fi toate noi-nouțe, chiar acum se aleg niște directoriale de alea de să stăm noi pe ele, cu roate să se miște și spătar să ne ție coloana ergonomic și să ne simtem ca-cum-virgulă suntem pielea.

Ș-au adus în acest sens, cum vă spusăi, un scaun (deci 1 exemplar, 1 buc. element) la sediul actual, ca să se hâțâne lumea-n el și să spuie că îi place sau că are alte pretenții. Deci constructivă șefa, să nu ne cumpere ce nu convine, iar noi să ne sclifosim când e prea târziu.

Cum a ajutat asta la randamentul firmei? Păi, toți vrem să stăm pe scaunul cel nou, ca niște prunci proști. A fost aruncat între noi, nu s-a stabilit o ordine, doar s-a adus și s-a pus acolo. Mă, n-a mai fost așa bătaie intra-instituțională pe ceva, de când s-a ales tipul de făcător de cafea de la secretariat, dispută în care s-au băgat până și ăia care nu consumă.

Ș-acuma, cu scaunul nou – care ajunge primu’, ăla stă pe el! Precum când eram mici și locuiam la țară și aveam toți doar o singură pereche de pantofi. Nu noi, că ăia mai necăjiți, da’ pătrundeți analogia. Dacă se ridică, stă ALTU’ pe el. Pe cale de consecință, cine ajunge primul nu se ridică. Nu se cacă, nu mănâncă, nu merge la țigară, nu iese pe hol să se beșească, mai bine face ocluzie intestinală, nu trage căcaturi la imprimantă, NIMICA! Muncește. “De când cu noul scaun” (fiindcă e o sintagmă aproape calendaristică deja), programul începe la 05:30. Așa s-a ajuns.

Eu încă n-am stat, de exemplu, pe scaun. Eu nu mă pot trezi la 23:00, ca să ajung devreme la firmă, când crapă ziua și să utilizez minunea. Așa că deseară dorm în sediu. PE SCAUN! Aștept să plece Vasile de la DTP. Care mereu pleacă ultimul, că-i place pe scaun. O să trebuiască să meargă, la un moment dat, că are o familie, iar la el ține cineva. Și mă pun pe scaun ȘI NU MĂ MAI SCOL DE ACOLO!

2. ne-au scos messengeru’;

CEEE-au făcut?! Da. Messengerul. De fapt, mă exprim greșit și dezinformez, dați-mi voie să reiau: zicea în mail că nu să-l dezinstalăm, ci să nu-l folosim. Deci nu ni l-a scos, îi acolo, putem să ne uităm la el, doar să nu-l atingem. Și asta ziceau că o lună va dura. Să verifice nu-știu-ce. Nu ne-au zis ce, că probabil și-or fi închipuit după multă caznă că n-au ce să verifice, ideea de principiu e să nu ne conectăm. Că nu-i ca la gaz, să nu folosim cuptoru’, că se lucrează pe țeavă. Doar să nu intrăm și gata, atâta timp cât ne-au comunicat ei.

De asemenea, nu putem folosi servicii de corespondență personale. Fiindcă n-avem ce boscorodi în timpul lucrului cu nime’. Ceea ce-i corect, io-s de acord. Mă enervează, da’-s complet supus, mi se pare o politică de companie suportabilă.

Apropo, comentariile de pe Jeg mie-mi intră-n softu’ de mail, același pe care vin ălea de firmă, așa că poziția mea oficială raportat la această decizie și situația generată este fâs. Și nu, nu se mai acceptă amendamente. În circulara respectivă nu a fost nici o notă personală legată de mine, or blogu’ nu-i nici messenger (deși așa pare, dacă-i să ne uităm la Biblel), nici mail (deși așa pare, dacă-i să ne uităm la Biblel). E un blog (deși nu așa pare, dacă e să ne uităm la Biblel). Pentru cine nu știe cine-i Biblel, unu la mână că sunteți proști și, doi la mână, este Å¢opescul blogosferei, când era încă tânăr și vivace. Așadar, dacă nu mi-a spus nimenea anume (iar acum am degetele-n urechi, la-la-la-la-la-a), consider că-i un răspuns explicit de tacit că am voie.

Însă tot ce sper e că partea cu messengerul nu e ceva fază pregătitoare pentru “nu-l mai băgăm în veci”. Altfel, accept experimentul, îl îmbrățișez. Cred cu sinceritate că șefa vrea să se lămurească referitor la cum lucrăm fără chat. Ceea ce-i îngreunează vizibil evalurea, pentru că pe mine de obicei chiar acolo mă întreba ce am de făcut și cum stau cu una-alta. Intra pe mine, iar eu îi ziceam. Acuma pe ce intră? Pe nimica.

Dar fie. Paradoxal e că nu ne-au tăiat vreun port, ca să nu dăm sign-in cu de-a sila. Deci putem, dacă vrem, numa’ că nu-i voie. Doar au spus să n-o facem, asta-i manerva coercitivă. Câteodată se mai aude un zbieret de arsură cu apă clocotită, dacă cineva dă click din greșeală pe iconiță și-ncepe să-i caute serveru’. Lumea e spărietă, dă reset de la buton, nu-i de șagă. Mie, preventiv, nu-mi merge messu’ nici acasă în perioada asta. Nu mă poci încrede și să intru fără să-mi dau seama.

***

kispajtars

[clic aici ca să vezi mai mic]

***

Nu știu dacă ați remarcat cum cele mai infime probleme de sănătate au niște nume absolut înfiorătoare. O echimoză, de exemplu. Îți iese o echimoză! Hait! UNDE?! Pe mână. Văleeeu, mi-o taie! O echimoză. Adică o vânătaie, că ne-am întors greșit cât ne futeam și s-a ridicat canapeaua din două picioare și ne-am vărsat pe jos din ea. Sau am un traumatism cranian. Adică am dat cu capu’ în raft, când încercam s-o ridic de șolduri știind că n-am forță în brațe (nu, desigur că nu eu, zic generic; eu nu fac; nici n-am raft, că se țin cărți pe el, ce să fac eu cu alea?). Sau ruptură de tegument. Când mă agăț într-o cracă cu spini și mă zgâriu, pân’ pădure, trăgându-mi budigăii înapoi pe mine… Mă-nțelegeți?

În schimb, SIDA/AIDS. Sună fain. O fostă prietenă avea porecla asta. Și tot am fost cu ea. HIV. H1N1. Zici că-s formații. Cre’că și ÎS formații deja. Cancer sigur îi formație. Și astea-s toate cele la care se moare pe capete. Da’ ce pizdoase par și majoritatea acolo și sunt.

În ordine, bolile incurabile sunt cele mai șmechere. Și pe cale de consecință obțin cea mai multă atenție, deși lumea e conștientă că n-are rost să-ncerce. La fel ca-cu-virgulă femeia fatală. Că de aia-i fatală. Dup-aia urmează astea de la care poți muri, da’ te poți și salva, deci ți-o faci mai mult singur, dacă nu te știi păzi. Ș-apoi îs pițipoancele astea de răceli, tusă, stare de vomă. Sferele fetelor și a bolilor, dintr-această metaforă comparativă, se suprapun cam pe la boli venerice, p-acolo.

***

tudorgheorghemahalauamonamour

[fotografia e a Luizei; mi-a dat-o mie mai demult, că mă iubește; cre’că ăsta e linku’ ei]

[a, ș-apropo de asta: uită]

***

Am fost chemat la Zilele Marketingului în ultimu’ moment (în locu’ lu’ Naumovici, care avea altă treabă ș-atunci s-au gândit ei că eu aș face totul mult mai bine, mult mai repede și mult mai gratis), să vorbesc despre publicitate neconvențională. Ș-așa că m-am dus ș-așa c-am vorbit.

183 comentarii

  • in alta ordine de idei, toti prostii care si-au pierdut 50 de minute din viata uitandu-se la ce zice….well, jeg, mana sus. parca vad ca raman ca copos.

  • Dan – prin ţară, excursia cu ţoglete, la vară (iulie, aşa); detalii acilişea şi acolo-ni. Dan îi oare de fapt Şmenea, da’ i-o fo’ ruşine iniţial să zică prin propriile-i degete declarate?

  • ba, cand vii, sa o iei pe DN1, astfel te putem lua cu oua si krakilla si eu. bine, mie pe DN1 imi place sa arunc cu cacat, ce-i drept, da’ stai linistit ca atasez si niste chiloti la el.

  • Jim, nu eşti copos, le-am pierdut şi eu. Minutele. Singurul lucru oarecum de reţinut a fost chestia cu dalele. Care nici măcar aia nu-i vreo idee de-a Bâjelului.

  • bun, pai pana acum tu esti ala ca copos. eu sunt de partea cealalta. a majoritatii, se pare. la nivel declarativ, suspectez eu. 😉

  • E în post-producţie. Da’ nu e anunţată data lansării, nici pe IMDb n-am văzut încă ciotu’ de articol. Mai ştii, poate îi moare ceva membru al castingului sau echipei în ceva accident, să fie bine primit…

  • ma simt profund jignita de insinuarile de grup cu privire la papusa Aradeanca. eu nu sunt hudrea. nu, chiar nu sunt hudrea.

    jims: no=nah, da’ mai feng shui :)) ai inteles?

  • Bă, mno nu există în ardeleneasca vorbită, l-aţi inventat voi la Bucureşti că nu-l pricepeaţi pe “no” (noh/nah).

    Aţi venit voi să ne spurcaţi nouă limba! Zât!

  • Deci terminaţi cu prostiile că vine filmul şi vă prinde cu chiloţii la glezne… Deci există promo pe IMDB… sau aşa ceva.
    Deci am zis.

  • pe mine nu ma acuzati, eu mereu am zis de muie. sunt constant. krakilla e oscilant, ca ala se mai trezeste, se mai imbata, mai e confuz, mai nici el nu stie…

  • este un fel de mno numai ca m-ul il marai in gat si e sau cand zici ceva spurcat, ironic, amuzant sau cand te pregatesti de plecare si dai semne de plictiseala in conversatie. dar are mai multe sensuri. sa explice bibliotecarul in colaborare cu darius. ca ei scriu mult si cu rabdare.

    cum ma sa fie aluzie? eram la gradinita. dar daca imi amintesc bine, iar olteanca (care mi-a devenit ruda prin alianta) o primise de la o unguroaica. care sigur a primit-o de la altcineva ca era cam curva. si a vrut sa scape.

  • Dar totusi ce cadou ti-au dat? Nu s-au gandit ca ai nevoie de chiloti?
    Ala marketing, sa-i dai omului ce-i trebuie exact atunci cand e disperat si apuca orice. :))

  • deci mno e ca “coaie traiasca-ti fratele altuiva, daca nu zici ceva sa rad iti fut un colt de masa in gat si ma mut la bar sa vorbesc cu ala care de 2 ore pare ca vorbeste cu bunica-su desi are cel putin 80 de ani”.

  • Am o nelămurire. cu Mna la început nu ar fi trebuit să sune cam aşa?
    Mna,’tunci ghine…
    Căci ori că îi, ori că nu îi, dar îi sigur undeva căci mere-n plata lui şi nici ăl de n-are nume, ucigă-l toaca, nu-l ştie.

Sociale