Mă fut în Cărturești.

Bă, da’ dacă nu urăsc cu pasiune Cărturești!

De mult am început să îmi înmagazinez în mine toată energia pe care mi-o dedic acestui sentiment, să-mi omogenizez convulsiile de scârbă și să mi le concentrez până îmi umplu cerul gurii, pentru că vreau să-mi cumulez întreaga emoție într-un singur conglomerat de scuipat cultural, sfârcâit din străfundul sinusurilor, doldora de venin, care să îi otrăvească, odată expectorat, pe toți cei care au călcat vreodată cu intenție ori s-au împiedicat întâmplător în Cărturești. Iar ei să moară.

Și eu, unul, am călcat în Cărturești vreodată, de unde și eu, unul, am cumpărat ceva cândva și, deci, și eu, unul, vreau – sau, dacă nu vreau, trebuie neapărat – și merit negreșit să mor, odată cu restul.

Îmi face plăcere să urăsc Cărtureștiul, atâta de mult îl urăsc.

Nu mă înțelegeți greșit. Când spun că “mă fut în Cărturești”, nu fac sex în incinta librăriei. Nu la aia mă refer. Ci mă fut în Cărturești, adică – câh! – îmi repugnă. Și nu am ceva personal cu sau împotriva întregii inițiative.

Doar atât că vreau să moară, din fiecare Cărturești, fiecare angajat, tăiat pe cord deschis de jur împrejur cu hârtie de împachetat și toți clienții lor, până la ultima artistă închipuită, arsă de gradul al III-lea pe interiorul traheei, cu ceaiul clocotit pe care îl soarbe când caută un Moleskine cu copertă roșie și cu hârtie pentru acuarele, pe care vrea să deseneze noua ei colecție de articole vestimentare neinspirate, care nu va apuca nicicând împlinirea unei realități și până la ultimul creativ fictiv, sugrumat până își dă ultima suflare cu breteaua din plastic a noului său aparat foto vechi din plastic, producție URSS, repus în vânzare ca să facă el poze vintage pe film expirat de 35 de milimetri de la Oser, pe care să le scaneze și uploadeze pe photoblog, precum și toți cititorii care trec incidental, care să moară rostogolindu-se pe scările din fier forjat construite în spirală, care leagă două nivele din ale librăriei, și secționându-și măduvile spinării.

Ok?

***

Când îmi vine uneori, în vreo clipă de întunecime a minții, ideea să mă duc în Cărturești, aleg să mă duc mai bine la mine în baie și să mă așez pe vasul de toaletă, cu o bucată de hârtie igienică suspendată sub fund; acolo îmi încord sfincterul câteva minute încontinuu, chiar dacă nu îmi vine caca, până când reușesc să forțez afară din el, umezită într-un firicel de sânge din vasele capilare sparte de la efort, o bobiță mică de fecale, pe care o iau cu degetele înapoi din hârtia igienică și mi-o bag în nas cât de adânc pot, trăgând puternic aer pe nări și ținând-o acolo până îmi revin. Și astfel îmi trece să mă mai duc la Cărturești.

***

Mă exasperează, deci, până la ulcer, trei aspecte legate de Cărturești.

Primul aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este candelabrul de la una dintre librăriile Cărturești din Capitală. Nu știu în care dintre ele se găsește exact, dar am fost o dată acolo și l-am văzut. Mi s-a părut o imbecilitate atunci și mi se pare o imbecilitate și acum, el fiind afișat și într-o poză de pe fundalul contului de Twitter al librăriei, care, am observat cu jubilație patologică, mi-a dat follow ca proasta, fix în timp ce scriam primele rânduri din acest articol, ca un fel de satisfacție predestinată.

Al doilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este fata roșcată, ușor plinuță și prea puțin pistruiată pentru cât de grasă e, care lucrează în Cărtureștiul de la Cluj și se îmbracă de parcă s-ar pregăti să moară și chiar i-ar conveni cum îi stă, dată fiind perspectiva, și care, deși e din Zalău, răspunde complicat în limba engleză (?!) la cele mai simple întrebări puse pe românește:

– Îți place să lucrezi aici?
– I wouldn’t give it up for the world!

– Aveți CD-ul cu concertul tribut pentru Freddie Mercury din 1992?
– Let me just check on that!

– Pot să verific ceva pe net?
– Yeah, sure, go right ahead!

Și recent au aganjat-o pe încă o amețită, care nu mă suportă, de când am râs de ea acum câțiva ani în cafeneaua Flowers, care-i un fel de Cărturești fără “cărturii” și pentru care trebuie să îmi împart principiile între a-mi băga bobițe de fecale umezite în firicele de sânge în nas, mai bine decât să mă mai duc la Cărturești încă o dată și a mă duce la Cărturești încă o dată doar ca s-o oblig și să nu poată refuza să mă ajute cu tot felul de inepții care nu se pot bate în casă, cum ar fi să-mi împacheteze lucruri prea mici pentru a fi tarifate și care nici nu sunt cumpărate de acolo sau să caute pixuri de culori prea greu de găsit, la care ulterior să nu îmi placă nuanța. Când am să mă plictisesc de asta, am să comand cel mai scump album cu tipărire selectivă și copertă ștanțată pe care îl găsesc pe site și pe care nu și-l va permite nimeni, voi insista să fie adus, după care nu am să mă mai duc în veci să-l plătesc și să-l ridic.

Iar al treilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este Cărtureștiul în sine, fute-m-aș în el de Cărturești să mă fut.

Mă fut în albumele lor de colecție cu supracopertă de protecție conținând 100 cele mai apreciate construcții arhitectonice aranjate după orașe, mă fut în șoriceii lor din material de sac de cânepă umpluți cu lavandă, mă fut în scaunele lor cu scheletul din țevi de cupru cositorite deolaltă, mă fut în măsuțele lor prea joase ca să stai la ele și prea înalte să-ți legi șireturile, mă fut în seturile lor decorate manual și mereu complete de servire, mă fut în zahărul lor brun pe băț, mă fut în pernițele lor pentru o singură bucă, dintre rafturi, mă fut în parchetul lor compus din cubulețe de lemn nelipite între ele, mă fut în secțiunea lor pentru copiii superdotați ai prietenilor de familie ai clienților destul de fideli cât să știe că acolo vor găsi cadourile perfecte pentru ei, mă fut în decorațiunile lor de brad făcute din porțelan și care nu au nici una intenționat tematică de Crăciun, mă fut în DVD-urile lor originale care există fiecare doar într-un singur exemplar ce tocmai s-a dat, mă fut în formele lor diverse de hârtie eco impregnată cu semințe din care crește iarbă dacă torni apă, mă fut în toate posterele lor cu evenimente, pe care nu ezită să deseneze de fiecare dată, indiferent de temă, un roboțel-carte, un roboțel citind o carte, un roboțel care face cărți sau o carte despre roboței și mă fut în toate citirile lor de cărți anunțate pe Facebook și la care merg, ascultând cărți audio pe drum, toți “roboțeii”, ca să citească și li se citească și mai multe cărți, pe care ei să le discute ulterior între ei, în timp ce își mai caută unul altuia niște cărți, pe care să și le dea cadou între ei.