Fiindcă sunt într-o dispoziție bună, tura asta nu va fi Jeg, ci voie bună. Desigur, poate până voi catadicsi a publica, se va risipi totul, dar cert e că am avut măcar pentru un moment o tresărire, menită să ne facă să nu vorbim tot despre căcat și vomă și alte astfel de persoane.
***
Există acest scriitor, Adrian Dohotaru. Mi-este drag. Nu este scriitor-scriitor, că n-are cititori, da’ Adrian Dohotaru este cu siguranță unul, într-un fel. Nu știu dacă a fi propriul tău cititor este o condiție mulțumitoare pentru a te simți citit, dar prin faptul că Adrian Dohotaru face deja bastonașe literare, iar eu mă uit la ele (în afară de el sine) se va accepta de comun acord că ar fi totuși un scriitor
Când îl citesc, îmi vine să plâng cu scâncete. Pentru că-l citesc rar și pentru că știu că sunt singurul. De fapt, dacă Adrian Dohotaru ar fi popular, el ar avea tot doar câte un cititor, dar mai mulți. De câte unul.
Trăiește în umbra tatălui și unchiului săi, de care, de altfel, nu-și mai amintește aproape nimeni. Iar de câte ori își amintește cineva, îi confundă.
În puținul timp cât nu scrie ceva în cap și multul timp când nu-l citește nimeni pe hârtie, Adrian Dohotaru este jurnalist. Singurul lui puseu profesional, nebunie curată pentru statutul lui, a fost să se aventureze mult peste capabilitățile care abia de-l țin în viață, până hăt, departe, la TVR1 Târgu Mureș. Dar acolo n-aveau scaune. Aveau mese; dar n-aveau scaune.
Așa că a venit înapoi. Nu că s-ar fi dus de adevărat undeva. Ci mai mult că s-ar întoarce nicăieri. Aici, îndărăt, face o emisiune radio pe care o ascultă bunică-mea, atunci când sunt eu invitat. Cred că pe lista degradării profesionale a unui om de presă ar trebui să fie, în ordine, între penultimele, suicidul, iar apoi eu. Suicidul să fie o formă oarecum ironică de salvare în acest sens.
Adrian Dohotaru este atât de neajutorat, încât nici cea mai bună recomandare n-ar rezolva ceva. Ba, mai mult, ar dăuna recomandantului. Cineva nu îl poate ajuta pe Adrian Dohotaru, ci Adrian Dohotaru îl va încurca pe oricine bine intenționat. Nu că acum ar fi cazul. Dar să zicem că dacă ar fi. Nu este oricum.
Este atât de sărman, că nici măcar n-am scris textul ăsta întruna. Undeva, între paragrafe, m-am holbat absent în altă direcție sau m-am scărpinat prin ceva orificiu și am uitat ce vroiam să zic. El vroiam să zic. Și am uitat.
Singura chestiune cu care se poate consola Adrian Dohotaru este că cineva, în această situație eu, a dat save as, pentru ca, la un moment dat, să continue. Când alegeam numele fișierului, am petrecut mai mult timp decât pentru a-i scrie conținutul. Când spun “alegeam”, este un eufemism pentru că nu-mi veneau două variante, dintre care să selectez una. În final, i-am zis AdrianDohotaru.txt. În timp ce făceam asta, m-am și încurcat, scriind din greșeală AdrianCiubota-, un alt scriitor.
Oricum, e o dublă victorie pentru cariera lui Adrian Dohotaru: nu s-a pierdut singurul gând sincer pe care l-a scris cineva pentru/despre el, fără să fie rugat înainte; și cineva îi indexează numele.
Ca să descriu cât mai bine bibliografia lui Adrian Dohotaru: ar fi mai interesantă o carte despre de ce nu se vinde singura lui carte. Iar cartea ar fi mai puțină din punct de vedere al tehnoredactării decât copertele între care se află. Iar în singura pagină din cartea despre de ce nu se vinde cealaltă ar sta scris: “Pentru că nu se cumpără. Sfârșit.”
Cartea aceasta, despre cum nu se vinde prima carte, este și mai puțină decât cea care are două coperte, pentru că este scrisă-n Word. Justificarea pentru acest ultim fapt este că nu a putut-o exporta .pdf, iar că edițiile tipărite au fost rătăcite la lansare.
Probabil vreți să vă zic mai multe. Nu știu, că n-am citit-o. După ce public articolul ăsta, o să rog să mi-o printeze și o să o cumpăr, pe prețul imprimării și o bere. Și astfel o să fac din ea cea mai cumpărată carte necitită din lume. Știu că v-ați fi așteptat la măcar un link cât de mic în acest articol. Dar spre ce?
***
***
***
Ora asta e la mişto, să postez eu primul… 🙂
Păi ce faci, nu dai şi tu textul ăla mai departe?
daca-mi permiteti, pe pagina oficiala “Aristide Buhoiu” (www.aristidebuhoiu.ro) se gaseste si o ilustrata cu domnul Adrian Dohotaru, citez “in casa familiei John Cepoi din Los Angeles; in stanga Gabrielei”. sursele nu vi le dezvalui (Google Images) si linkul pentru simpatizantii nerabdatori sa-l afle in carne si oase se vi-l las aici: http://www.aristidebuhoiu.ro/img/viata/familie/113.jpg . deci acest domn nu este numai celebru, ci este si umblat, cultivat, spalat pe cap, in timp ce domnul Jeg incearca sa-i denatureze si diminueze talentul, indemanarea si diametrul testiculelor. ma rog, apoi m-am prins ca e de fapt altul, mai batran, dar cum nu pot fi doo persoane cu acelasi nume si aceeasi profesie in acelasi univers paralel voi deduce ca a avut loc o dedublare si ca probabil unul dintre ei este un time-traveler ca ala din serialu ala de pe ProTv de cand eram noi mici de se plimba prin America anilor 50 si trata probleme de cuplu (un fel de Mircea Radu in varianta literara).
man, umorul tau ma depaseste. oricum, sunt flatat cu aste “exercitii de admiratie”. daca am reusit sa scot un articol cu subiectul “io” (distorsionat si al naibii de dezacordat) de la cel mai egocentric blogger din ardeal, ii ceva. numa dincolo de frazari smechere, al naibii de labartzate si “serpiliene”, esti nul, man. un mic jeg! jegul tau sunt hainele goale ale imparatului. problema e ca n-ai niciun copil sa ti-o arate, tati in tine is puberi si postpuberi!
las bre’, o sa-ti treaca! dk stai langa mine io cac aurit si se prinde. ne vedem deseara la o bere!
Florine, maică, precum spuneam în paragraful al patrulea… ăla e unchiu-so. Sau tată-so. Mă-nţelegi? Nu ştim.
Dohotare, tu tre’ia să fii la Servicii Imprimare şi Xerox la ora asta. Hop-hop! Că nu viu degeaba.
Bibli: Nu dai nemică!
@ dohotaru
Cu atât de puţin se lasă mituit Groza, cu o bere? E bine de ştiu.
Bagă repede un link către carte să te iert. 😀
eu am un coleg care are o dacie galbenă pe care scrie “supunere”. cu majuscule.
@ Darius
Ai înţeles greşit, era vorba să dai tu, nu eu.
@ fcb
Scrie supunere sau… o bei (obey). 😀
Un link la mine repede fuge…
Bibliotecare: Şi tu ai înţeles greşit, eu îi dau berea, precum scriam. Pentru manuscrisul printat. Şi banii pe imprimare. Iar eu greşisem de tipar. Ţie eu nu îţi ţi dau nimică. 🙂
Hmmm, deci aşa, îţi ţi nimic?
Acum am înţeles. Trebuia să zici de la început că greşiseşi de tipar, că nu mai interveneam. Mă scuzaţi de deranj.
Dar mie-mi place când intervii, chiar şi când corectez de tipar, nu doar când greşesc. 😛
@Bibliotecaru: are şi un iepuraş desenat pe ea
cand se zice “in casa familiei John Cepoi din Los Angeles; in stanga Gabrielei”, apai atuncia sigur E el… probatul este indubitabil probat…
Cum caci aurit, Dohorate, c-a zis Darius că n-ai scaune, numa’ mese. Sau de la experienţa TVR ai început să faci normal?
Floriene… că, fă, pă tată-su sau pă unchiu-su, nu ştim care, îl chema tăt aşe! D-aia zic!
Copiluţe: Zece nu-ştiu-cât.
inteleg ca tu nu poti complimenta cu adevarat. crezi tu ca daca ii spui unuia in cuvinte simple ca e un tip bun o sa pari un papagal? de ce dracu’ vorbesti astfel? cine dracu’ vorveste asa? ma, baieti, astia de mereti la bere cu el: asa vorbeste, precum scrie? azi m-ai enervat.
în afară de el sine…cine dracu’ vorbeste asa? si nu spune ca…fa…pa intr-o replica de sa ma loveasca in cap ca te citesc de ceva vreme.
Eşti bine? Sper că eşti mai bine… 😛
Darius Groza, mereu surprinzător!
sunt bine pana vad ce ai scris(am si dormit, ce-i drept). apoi iar ma enervez asa ca o sa sar postarea asta. nu spune…asta este un stil jurnalistic. scrisul pe dupe usa… eu iti vreau doar binele..:)
Cum adică o să sari postarea?
E un soi de zicală inventată de bloggeri, ca aia cu săritul calului.
Dacian are potential. nu vede nimeni?
S-a mai spus, s-a mai spus. În ce are potenţial, că nu reţin… 🙂
Dacă sun la 0729 96 33 55, primesc balet la domiţil’? 😀
Aşa zice… Amu’ io n-am sunat, că mai am.
darius, esti invidios!:D
Pre toţi în jur. Simt că toate şi toţi mă ameninţă.
asta nu mai e invidie, man. asta poti sa o incadrezi deja la boli de natura psihica.
Ce sa se mai spuna? Nu s-a spus nimic.
Baletul, baletul, cat costa baletul?!
Lasă bă că mai sunt două zile de caniculă şi vă reveniţi la cap.
mai, cum m-am saturat sa ma cetesc de unu singur, va dau linku la carte! o gasiti si pe la librarii, in polus de pilda. si parca prin centru da nu mai stiu unde – http://dohocampus.wordpress.com/about/.
bah, daca t mustra constiinta ca nu te-ai bagat de pr la prima carte cum ti-am propus, sa te bagi la a doua, nuvela nonfictionala despre faculta de jurnalism. mi-ar placea sa fac lansarea de carte in doua variante:
1. prostest de strada anti-ubb cu tine, bineinteles, cap de afis.
2. la prezentarea licentei tale despre bloguri, unde imi faci prezentarea cartii, cu public, mai ales ca parti din viitorul volum le-am publicat pe blog
Normal că ţi-ar plăcea…
Voi gândi bine înaintea unui refuz prea brutal pentru inimioara ta fragedă.
(nu că, în mod surprinzător, n-ar suna chiar bine ideea ce-o arădici tu)
@ doho
“Cartea lui Adi Dohotaru e unul dintre primele zece romane ale tinerei generaţii.”
Al. Cistelecan
Care sunt celelalte 9?
Mulţam de carte, nu promit că o citesc, dar încerc.
Păi, fiind din primele zece, poate-i a doua ş-atunci numa’ încă una ca exemplu ne mai tre’. Sau cea de dinainte şi imediat următoarea.
Ei, mie îmi trebuiesc toate zece.
Am răsfoit cartea, multe lucruri îmi sunt familiare, am încercat şi eu să fac ceva asemănător, mai demult, legat motivele apariţiei curentului rock. Mi se pare interesantă, poate că o să o citesc la un moment dat. Partea proastă este că ar necesita răsfoirea şi a cărţilor şi muzicii la care face referire, un lucru nu foarte accesibil în limba română şi în România. Poate în viitor, când se vor finaliza bibliotecile virtuale…
Poate am sărit eu nişte fraze, mi se pare însă că este sărit aspectul poate cel mai important. Reacţia hippy este poate potenţată de momentul războiului şi droguri, curentul cultural hippy este însă o reacţie anti-stat, împotriva controlului social, împotriva condiţionării sociale şi a devenirii sitorice, de aceea reacţia hippy a fost tolerată până nu a mai fost tolerată. Aparent este vorba de o reacţie la nedreptate, practic în acea perioadă anumiţi oameni au conştientizat că politica şi statul sunt mai mult inutile decât utile. Poate nu şi-au formulat concluzia chiar atât de radical încât să spună “nu avem nevoie de stat” dar sunt convins că până la urmă s-ar fi ajuns la concluzia ce statul şi politica sunt nefolositoare.
Acum mă gândesc că mi se ridică…
un semn de întrebare asupra persoanei lui Al. Cistelecan, prof.univ.dr.
Cum poate fi o monografie transformată în roman? Sau e vorba despre altă carte şi nu m-am prins eu?
Vă rog, să mă lămurească cineva. Nu mă lăsaţi în ceaţă!
Măi, în loc să citeşti printre rânduri, tu citeşti pe ele şi striveşti corola de minciuni a lumii.
Cu ocazia Nasterii Fecioarei Maria, iti si va doresc un sincer La Multi Ani si toata fericirea din lume!
o zi minunata iti doresc
ma bucur ca ai apucat sa o rasfoiesti, bibliotecarule! sunt mai multe capitole in versiunea printata (nu la xerox pentru jeg, pe care l-am lasat sa ma astepte 2 h la intalnire si apoi am venit cu mana goala). acolo am vorbit despre miscarile contestatare saizeciste, inclusiv “reacţia anti-stat, împotriva controlului social, împotriva condiţionării sociale şi a devenirii istorice”, cum atragi tu atentia. apoi, sunt abordari si abordari, nu am spus ca am o viziune exhaustiva asupra epocii.
apoi, faza cu romanul… cistelecan a spus asta pt. ca lectura e alerta, spumoasa, epica etc etc. gasesti astea in prefata variantei on-line. da, m-a magulit. he, he, poate ca sunt numai 5 prozatori ai tinerei generatii, si de aia m-a pus in primii 10.
jeg e un control freak. io i-am propus de mai de mult un mariaj, cu actiuni comune, dar daca el vrea sa fie fata batrana (si paroasa pe deasupra)… actiunile alea ar iesi bestial, la prezentarea licentei mai ales. dar daca tu vrei sa fii doar bidimensional, sa t scalzi doar in (a)nonimatul asta on-line
Mă, io am aşteptat în contextul în care am băut cu nişte doamne. Pe când tu te-ai uitat la meci cu nişte doamne, care au pierdut onorabil, după care ai băut bere în sensul că nu. În rest, te iubesc.
initial am crezut ca acest domn james crissilv este amuzant, in cazul in care replica ar fi fost la misto.
am vazut ca e scrisa in serios si am zis no, nu ii bai, un om amuzant in minus.
dar am descoperit, vazandu-l si la Petreanu pe blog cu acelasi comment… ca este un spammer absolut, absolut… de tri lei.
io nu dau in boala lu zoso si a altora cu acelasi iq (ma scuzatz de injuratura), da’ ma, james, du-te cota-tz pita!
@ doho
Nu ştiu dacă sunt tânăr şi în tânăra generaţie, dar eu sunt prozator şi încă foarte bun… Mai trebuie doar să termin o carte… în rest, totul e stabilit.
Bucata de text, descrisa ca “Un fel de prefata”, e destul de interesanta. Parca iti face pofta de carte, bine acum depinde…
Şi dup-aia se duce tătul de râpă?
Senior Groza… simt o iritare geloasă 🙂
Care să fie motivul?
Şi tot nu am aflat care sunt celelalte 9…
Văd că nu mai scrie nimeni, probabil ceilalţi au luat cu toţi o pauză de sărbătoare cu grade multe.