Fiindcă sunt într-o dispoziție bună, tura asta nu va fi Jeg, ci voie bună. Desigur, poate până voi catadicsi a publica, se va risipi totul, dar cert e că am avut măcar pentru un moment o tresărire, menită să ne facă să nu vorbim tot despre căcat și vomă și alte astfel de persoane.
***
Există acest scriitor, Adrian Dohotaru. Mi-este drag. Nu este scriitor-scriitor, că n-are cititori, da’ Adrian Dohotaru este cu siguranță unul, într-un fel. Nu știu dacă a fi propriul tău cititor este o condiție mulțumitoare pentru a te simți citit, dar prin faptul că Adrian Dohotaru face deja bastonașe literare, iar eu mă uit la ele (în afară de el sine) se va accepta de comun acord că ar fi totuși un scriitor
Când îl citesc, îmi vine să plâng cu scâncete. Pentru că-l citesc rar și pentru că știu că sunt singurul. De fapt, dacă Adrian Dohotaru ar fi popular, el ar avea tot doar câte un cititor, dar mai mulți. De câte unul.
Trăiește în umbra tatălui și unchiului săi, de care, de altfel, nu-și mai amintește aproape nimeni. Iar de câte ori își amintește cineva, îi confundă.
În puținul timp cât nu scrie ceva în cap și multul timp când nu-l citește nimeni pe hârtie, Adrian Dohotaru este jurnalist. Singurul lui puseu profesional, nebunie curată pentru statutul lui, a fost să se aventureze mult peste capabilitățile care abia de-l țin în viață, până hăt, departe, la TVR1 Târgu Mureș. Dar acolo n-aveau scaune. Aveau mese; dar n-aveau scaune.
Așa că a venit înapoi. Nu că s-ar fi dus de adevărat undeva. Ci mai mult că s-ar întoarce nicăieri. Aici, îndărăt, face o emisiune radio pe care o ascultă bunică-mea, atunci când sunt eu invitat. Cred că pe lista degradării profesionale a unui om de presă ar trebui să fie, în ordine, între penultimele, suicidul, iar apoi eu. Suicidul să fie o formă oarecum ironică de salvare în acest sens.
Adrian Dohotaru este atât de neajutorat, încât nici cea mai bună recomandare n-ar rezolva ceva. Ba, mai mult, ar dăuna recomandantului. Cineva nu îl poate ajuta pe Adrian Dohotaru, ci Adrian Dohotaru îl va încurca pe oricine bine intenționat. Nu că acum ar fi cazul. Dar să zicem că dacă ar fi. Nu este oricum.
Este atât de sărman, că nici măcar n-am scris textul ăsta întruna. Undeva, între paragrafe, m-am holbat absent în altă direcție sau m-am scărpinat prin ceva orificiu și am uitat ce vroiam să zic. El vroiam să zic. Și am uitat.
Singura chestiune cu care se poate consola Adrian Dohotaru este că cineva, în această situație eu, a dat save as, pentru ca, la un moment dat, să continue. Când alegeam numele fișierului, am petrecut mai mult timp decât pentru a-i scrie conținutul. Când spun “alegeam”, este un eufemism pentru că nu-mi veneau două variante, dintre care să selectez una. În final, i-am zis AdrianDohotaru.txt. În timp ce făceam asta, m-am și încurcat, scriind din greșeală AdrianCiubota-, un alt scriitor.
Oricum, e o dublă victorie pentru cariera lui Adrian Dohotaru: nu s-a pierdut singurul gând sincer pe care l-a scris cineva pentru/despre el, fără să fie rugat înainte; și cineva îi indexează numele.
Ca să descriu cât mai bine bibliografia lui Adrian Dohotaru: ar fi mai interesantă o carte despre de ce nu se vinde singura lui carte. Iar cartea ar fi mai puțină din punct de vedere al tehnoredactării decât copertele între care se află. Iar în singura pagină din cartea despre de ce nu se vinde cealaltă ar sta scris: “Pentru că nu se cumpără. Sfârșit.”
Cartea aceasta, despre cum nu se vinde prima carte, este și mai puțină decât cea care are două coperte, pentru că este scrisă-n Word. Justificarea pentru acest ultim fapt este că nu a putut-o exporta .pdf, iar că edițiile tipărite au fost rătăcite la lansare.
Probabil vreți să vă zic mai multe. Nu știu, că n-am citit-o. După ce public articolul ăsta, o să rog să mi-o printeze și o să o cumpăr, pe prețul imprimării și o bere. Și astfel o să fac din ea cea mai cumpărată carte necitită din lume. Știu că v-ați fi așteptat la măcar un link cât de mic în acest articol. Dar spre ce?
***
***
***
http://www.youtube.com/watch?v=8FB_4vFdh-U
N-a luat nimeni nicio pauza, doar ca toti s-or apucat sa ceteasca cartea dohotarului.
Să fim serioşi, 80 de pagini se citesc în câteva ore.
Poate dacă se face pe urmă un concurs cu întrebări de carte… să citească “lumea” mai cu atenţie.
Apropo, cât costă cartea. Să fac un calcul comparativ cu printarea ei.
Nu cred că costă.
Atunci cât se plăteşte să o cumperi? 😀
Acesta era şi visul meu, să-mi scot cărţile şi să le ofer gratis. Cât poate să coste un tiraj de 1000 de exemplare, poate 20 de milioane, dacă nu ai pretenţie la o coperta simandicoasă, oricum sub o mie de euro, sunt convins. Şi să stai pe stradă să pândeşti nişte feţe de la care ai pretenţia că nu vor arunca cartea pe un raft, ci chiar o vor citi…
Permiteţi-mi să vă ofer această carte, doriţi şi autograf…
🙂
Mişto, ca la camera ascunsă.
Nu cred că se cumpără. Eu vreau să scot cartea mea la vânzare cu “
1.000.000 RONacum doar 1 leu”.Un leu îmi pot permite să dau, când va fi în librării?
Mă grăbesc ca să apuc până mâine.
cartea e cam mult. not my choice – 25 de lei. dar asta a fost calculul editorului pt cele 265 de pagini. eu as fi dat-o moca, asa cum am si facut-o la festival la Peninsula la Tg Mures, cand nici nu se inghesuia lumea sa o cumpere (am dat vreo 20 acolo, inca vreo 30 in Cluj). cand chiar eram stramtorat financiar o vindeam la 20 de lei. dupa cum spunea sloterdijk amar, cartile sunt acum scrisori pentru prieteni. de aceea, daca ar fi dupa io-ul meu anarhist le-as da pe toate gratis. insa, trebuie sa traiasca si editurile (dincolo de fonduri ministeriale) ori librarii din ceva.
exista trei tipuri de autori in romanica:
1. cei care isi platesc cartile sa apara (de la manuale de specialitate, la volumase de poezie)
2. cei care nici nu platesc, dar nici nu prea primesc (au 10% din vanzari, insa la volumul de vanzari de aici si la un tiraj mediu, calculand si editurile mari si alea mici, de vreo 500 de exemplare, atuncea se aleg cu mai nimic)
3. cei care fac profit relativ mare din vanzari. ii poti numara pe degetele de la o mana. in general, sunt cei de la humanitas. ca sa dau un exemplu, romanul excelent al clujencei Florina ilis, Cruciada copiilor, publicat la cartea romaneasca, declarata de Academia Romana, USR si ceva reviste literare mioritice drept cartea anului 2006 pe literatura rom., a avut un profit destul de mic pentru autoare. Ilis a spus ca a castigat 1.000 de euro din drepturile de autor. cam putin… bine, ar mai fi si manualele de scoala ori faculta care se vand ok, dar nu sunt neaparat carti de autor.
ar mai fi poate o a patra categorie de autori, care sunt finantati din fondurile Ministerului Culturii, la oferta editurilor.
fuck, site-ul lui jeg o sa explodeze amu, ca prea serios am vorbit!
hm, is curios cum ar arata jeg pe hartie. coperti maro si alea alea. io cred ca asta e proba pt el. bine, cred ca toata lumea l-ar acuza atuinci ca de ce nu e ecologist.
Păi, ori tipăresc pe plastic şi nu-i bine, ori pe hârtie din copaci, care iară nu-i bine. Deci pe net, unde-i bine. Nici bio, nici degradabil.
last