Jurnalul Editorialistic de Groza

[Fratele DG are ieri doi ani.]

Fiindcă se apropie sezonul de accidente horifice în care sunt implicate microbuze şcolare şi pentru că de mult n-am mai privit la teveu bunici, biciclete, pomi sau alte elemente, toate “ucigaşe”, care cad pe copii sugari şi îi omoară cu maţele împrăştiate pe caldarâm, la picioarele reporterilor ce transmit live, dar nici n-am mai trăit de ceva vreme o “lună neagră”… m-am gândit să închin titlul acestui articol jurnaliştilor de la ora 5, care mai tot timpul stau până-n brâu în viitură, jertfindu-se să raporteze de la faţa locului, cu o mână pe microfon şi cu alta pe coada toporului înfipt în capul vecinului, pentru “o duşcă de tărie”.

Şi, fiindcă bietul George Pruteanu a murit la fix cât să nu apuce să se mai oripileze pentru încă un an demonstrativ al înaltei calităţi a acestor emisii, în onoarea sa am decis să inventez un cuvânt aşa cum i-ar plăcea lui: cu totul şi cu totul din diacritice. Pentru că era un om al vieţii, nu al macabrului şi miorlăiturilor târzii, cred că ar fi mai bine să ne amintim de el cum zâmbea amar la “Doar o vorbă săţ-i mai spun!” sau cum tolera când îl lua la mişto câte un manelist pentru hipercorectitudine lingvistică. Sau când îi vizitam saitul lui a la ’95, făcut cu sfinţenie cu mausul său propriu, operat de el însuşi.

Cuvântul născut doar din diacritice pentru el şi propus de mine către domnii dvs. este îţâşă. Încă nu înseamnă nimic. Conţine toate diacriticele, deci trebuie păstrat doar la forma sa feminină, indiferent de acord, ca să nu-l lipsim de “ă”. Vom vota aici împreună (puteţi adăuga şi voi variante, dar nu abuzaţi, doar că vi s-ar părea drăguţe; dacă doriţi totuşi, să băgaţi, trebuie ÎNAINTE să votaţi sau să le puneţi ulterior la comentariu, că le adaug eu) ce sens îi vom conferi acestui cuvânt.

[cuvântul îşâţă a fost adăugat în dicţionarul stăpânului cuvintelor; mulţămim cu limba-n gură, lui Andrei]

***

Şi, dacă tot este o zi de doliu pentru lingvistică, iată să cântăm şi următoarea odă tot limbii române şi lui Pruteanu. Mi-a arătat un prieten (căruia încă-i reproşez), un film postat mai demult de Visurât, pe care am ţinut morţiş să-l preiau (că a avut amabilitatea să mi-l dea originalu’, ca să nu-i cumpăr prăjitor de pâine stricat cadou de nuntă). Aducându-mi umila contribuţie acestui reportaj preţios din Vaslui, încerc să-l întregesc prezentându-vi-l atât în varianta sa brută, precum şi cu două versiuni de potenţiale subtitrări.

[alternativa Trilulilu, care sărăcuţii au iar bube, dar noi îi iubim]

***

Rămânând, totuşi, în zona macabră…