Titlul morții

[Fratele DG are ieri doi ani.]

Fiindcă se apropie sezonul de accidente horifice în care sunt implicate microbuze școlare și pentru că de mult n-am mai privit la teveu bunici, biciclete, pomi sau alte elemente, toate “ucigașe”, care cad pe copii sugari și îi omoară cu mațele împrăștiate pe caldarâm, la picioarele reporterilor ce transmit live, dar nici n-am mai trăit de ceva vreme o “lună neagră”… m-am gândit să închin titlul acestui articol jurnaliștilor de la ora 5, care mai tot timpul stau până-n brâu în viitură, jertfindu-se să raporteze de la fața locului, cu o mână pe microfon și cu alta pe coada toporului înfipt în capul vecinului, pentru “o dușcă de tărie”.

Și, fiindcă bietul George Pruteanu a murit la fix cât să nu apuce să se mai oripileze pentru încă un an demonstrativ al înaltei calități a acestor emisii, în onoarea sa am decis să inventez un cuvânt așa cum i-ar plăcea lui: cu totul și cu totul din diacritice. Pentru că era un om al vieții, nu al macabrului și miorlăiturilor târzii, cred că ar fi mai bine să ne amintim de el cum zâmbea amar la “Doar o vorbă săț-i mai spun!” sau cum tolera când îl lua la mișto câte un manelist pentru hipercorectitudine lingvistică. Sau când îi vizitam saitul lui a la ’95, făcut cu sfințenie cu mausul său propriu, operat de el însuși.

Cuvântul născut doar din diacritice pentru el și propus de mine către domnii dvs. este îțâșă. Încă nu înseamnă nimic. Conține toate diacriticele, deci trebuie păstrat doar la forma sa feminină, indiferent de acord, ca să nu-l lipsim de “ă”. Vom vota aici împreună (puteți adăuga și voi variante, dar nu abuzați, doar că vi s-ar părea drăguțe; dacă doriți totuși, să băgați, trebuie ÎNAINTE să votați sau să le puneți ulterior la comentariu, că le adaug eu) ce sens îi vom conferi acestui cuvânt.

[cuvântul îșâță a fost adăugat în dicționarul stăpânului cuvintelor; mulțămim cu limba-n gură, lui Andrei]

***

Și, dacă tot este o zi de doliu pentru lingvistică, iată să cântăm și următoarea odă tot limbii române și lui Pruteanu. Mi-a arătat un prieten (căruia încă-i reproșez), un film postat mai demult de Visurât, pe care am ținut morțiș să-l preiau (că a avut amabilitatea să mi-l dea originalu’, ca să nu-i cumpăr prăjitor de pâine stricat cadou de nuntă). Aducându-mi umila contribuție acestui reportaj prețios din Vaslui, încerc să-l întregesc prezentându-vi-l atât în varianta sa brută, precum și cu două versiuni de potențiale subtitrări.

[alternativa Trilulilu, care sărăcuții au iar bube, dar noi îi iubim]

***

Rămânând, totuși, în zona macabră…