De ce a ajuns viaţa mea să se reducă la scris mâzgăleli indescifrabile prin discoteca Boiler, doar ca să-mi ocup timpul şi mă prindă dimineaţa, sfârşit de săptămână după sfârşit de săptămână, cu scopul de a mâna pe vita de Teodor – care altfel nici nu-mi aparţine – dintr-un birt într-alt birt şi-ntr-alt fast-food şi înapoi pe uliţă, sperând că ajungem odată şi-odată acasă şi că adoarme, ca să-mi ofere un pic de linişte binemeritată şi de care am atâta nevoie?

Acesta este dibolul prăvălit într-o rână despre care vă voi spune, subiectul studiat îndeaproape deja de câteva luni. Turnaţi-vă-n pahare Jäger, căci o să am nevoie, iar până voi încheia se va fi terminat.

Teodor Negrea, lordul distrugerii de orice fel, în special de sine, se trage de prin părţile Băii Mari şi este cel mai recent concubin al vechii mele amice, Adela Sabou.

Adunat de pă stradă, spălat cu furtunul şi făcut din el om, a fost luat de bărbat (ca norocu’, nu cu acte), de către nefericita fiinţă, într-un dramatic moment de întunecime a minţii.

Urmând această teribilă eroare, anul trecut, dintr-o altă greşeală, de data asta la registrul comerţului, pârâtului i s-a permis să-şi deschidă localul mai sus amintit, la fabrica de pensule. Începând de aici a venit declinul, care a târât după el lumea de râpă, cu tot cu mine şi oricine cunosc, care nu avem nici unul relaţii îndeajuns de serioase ca să concureze cu dezastrul de care este Teo singur capabil.

Dat fiind că ne asigură tuturor viaţa socială, se aşteaptă de la noi, evident, să îi asigurăm lui viaţa personală. De exemplu, dacă nu suntem la el în birt, până la ora exactă la cât îi trece lui mahmureala cam pe jumătate, începe să ne sune pe rând. Dacă nu răspundem (deoarece ştim că vine sfârşitul), desigur că totul se răsfrânge asupra bietei fete, pe care toţi o admirăm, nereuşind să cuprindem cu orizonturile noastre înguste cum se descurcă.

Relaţia lor este una constructivă, echilibrată şi complementară: Adela lucrează de-i sar capacele, ba în publicitate, ba încercând în – mă rog – “timpul liber” să ţină lucrurile deolaltă la discotecă, astfel încât aceasta să nu ia foc până la temelii, vreme în care diţelaşul umblă creanga cu artiştii invitaţi pe la masă şi se-mbuibă cu cârnaţi sau se razămă de păreţi pe toată durata evenimentelor pe care le organizează şi se-ntoarce după-masa târziu – că atunci ajunge în bârlog – murat şi se îmboardă pe-o parte pe covoarele dădacei sale.

Când ne vede pe toţi adunaţi, creşte… ficatul, practic, în el şi comandă de fiecare dată câte un număr diferit de shot-uri faţă de ultima ocazie, indiferent câţi suntem noi, constanţi şi ne distribuie cam câte, aşa, şase adunate la o gură. Pe care toţi trebuie să le bem integral, cu verificare directă prin ochii lui bulbucaţi. Dacă se varsă unul, este înlocuit imediat. DE DOUĂ!

V-aş mai zice, dar ne-am adunat tăţi şi trebuie să mergem încolonaţi şi să ajungem punctuali, că imediat i se năzare că vrea să dea telefon că unde suntem şi şi-l scapă-n pisoar.

***

[A se lua la cunoştinţă şi Registul Diverse!]

***

Există puţine lucruşoare care reuşesc să aducă un zâmbet pe feţişoara plângăcioasă a copilului din mine. Unul este gheaţa din paharul de Jäger, rămasă după ce s-a gătat Jägerul din paharul de Jäger. Altul este când mănânc pâine cu paste.

Şi, desigur, spectacolul de comedie pe care îl ţine Jerry Seinfeld la Londra, în iunie, după ce n-a mai ţinut comedy special-uri din 1998 şi acuma îi dau ăştia 1 milion de lire ca să-l îmbuneze să-şi urce curul nesimţit de bogat pe scenă şi să dea din gură o oră şi juma’.

Imediat după această a doua venire dumnezeiască, cine are minte-n cap şi bani în jeb (deci nu noi), se duc la OFFF Barcelona 2011, numa’ cea mai pizdoasă adunare conferenţiară de cultură post-digitală şi creaţie downloadată direct din viitor. Un eveniment la care io, Cami, Radu Ceucă, Dora Szabo (fostă interniţă la Vitrină, actuală bambină a lui Ceucă) şi Sorel-Mihai pe care îl ştim, oameni pripiţi şi pasionali, ne-am rezervat bilete fără să ştim neapărat dacă ne putem duce şi o să ajungem chiar dacă trebuie să o luăm pe jos, a doua zi după sărbătorile pascale şi să facem 40 de ani prin pustie. Restul amărâţilor nu veniţi, căci s-au epuizat locurile.

Aşa că începând de acum vom împărţi câte-o punguţă pe zi, cu fidea Rolton, toţi, pentru ca să avem fonduri de-o şaormă pe rambla, între work-shop-uri, la vară. O să facem poze de hipsteri şi o să punem pe net, să vă uitaţi cât mereţi la ştrand, pă Zalău.

Deci la Seinfeld merem… Pentru conferinţă ne mai prostituăm.