Capo di tutti răutăților

ÎNTRERUPEM ACEST PROGRAM!

[vezi, Chestionabil, dacă nu te știi învârti în timp util?]

***

Cu durere în suflet și nespus regret, anunț că a venit clipa amară a despărțirii cu sughițuri și râgâieli înlăcrimate de bătrâna și înțeleapta bere Holsten, care mi-a fost alăturea în toți acești ani ai cruntei mele formări. Ca orice pedofil cu statut și fără conștiință, schimbarea dramatică se face în favoarea mult mai tinerei și zbuciumatei amestecături Long Island Ice Tea Ultimate, având în componența sa diverse licori, pe care nu le cunosc nici separat ce înseamnă, darămite dimpreună cu restul, să vi le recit. Toate acestea dintr-o constatare sănătoasă: coafura rezistă. Este deja a treia oară, doar în această săptămână, când am o noapte nu oarecare. Și îmi amintesc ca prin ceață ziua de miercuri, impropriu numită așa, fiindcă la ce mă refer eu începea cu ora 21:00. Dar rețin și mai clar diminețile, deoarece, pentru prima oară de trei la rândul, m-am trezit învăluit de o claritate îngrijorătoare. Mă durea nimic și eram sprinten, mahmureala obișnuită și asumată ca o consecință de neocolit se transformase brusc într-un adaos energetic ce acoperea și dădea pe afară orele risipite în pregătirea ei.

Fraze lungi și coerente citesc cu buimăceală ochii voștri surprinși, când astea sunt tot o facilitare a substanței descrise la doar câteva momente distanță, în paragraful precedent.

Și ce am remarcat eu, accidental precum un taxi, fără legătură cu până acum, este, de fapt, că nu prea-mi merge cu relațiile ăștea bazate pe sentimente – să le zicem… nu știu, sentimentale. Și fiindcă, în acest cadru al lor, m-am descurcat mulțumitor la capitolul culminus, adică ăla cu despărțirile, într-o oarecare măsură deoarece ele veneau de la sine, m-am gândit, eu pe mine, să mă fac inginer-despărțitor.

Slujba asta e una în folosul comun, fiind, prin factură, pro bono, dar putând fi și retribuit, la latitudinea și libera alegere ale beneficiarilor. Cam ca un popă, cumva, că și el face slujbe și ia de băut pe chestia asta, de se-neacă în credință.

“În ce constă, mai exact, biznisul concret?“, v-ați întreba voi, undeva în acest punct, dacă v-ar duce câtuși de puțin meclele… Vă sar în ajutor: am tot mai mulți amici care ar trebui să se despartă de iubitele lor; unii vor asta, alții nu știu încă. Sunt dispus să-mi ofer și pun în practică o gamă largă de servicii, prin care ei să ajungă liberi, într-un final fericit, întreaga măgăreață căzând apoi exclusiv pe augustu-mi creștet, ei absolvindu-se de orice vină sau responsabilitate sufletească. Pur și simplu, să scape de ele, prin intermediar. Treaba mea cum fac, iar urmările legale – în caz de incidente nedorite, vătămări de orice tip, suicid și alte consecințe neglijabile – mi le asum în totalitate.

Am deja în atelier pe colegul Sebastian, care a venit la mine din proprie inițiativă, pătruns de responsabilitate și sentimentul crud al vinovăției, ca să-mi povestească drama lui cu fiica prietenei de familie a mamei sale, de care nu se poate separa. Vă dați și voi seama, situații complicate ce pot degenera în proporții inestimabile, care nu ne sunt necesare.

Mai am în stadiul de proiect pe celălalt coleg, Vlad, care n-a venit la mine, da’-l chem eu cu insistență și-l anunț pe această cale că am niște ferestre în program. Să și le asume și să nu le minimalizeze în task-bar-ul inimii sale!

Dar, apropo de bar, mă-ntreba cineva recent de ce nu scriu o carte. Am cugetat adânc până am găsit explicația formulată mai demult într-un notepad mai vechi: dacă eu aș avea ce scrie într-o carte din care voi chiar să-nvățați ceva, e mai probabil c-aș ține pentru mine.

***

Și, bă, da’ ce se bucură toate statusurile că s-a gătat sesiunea! Eu unul îs foarte îngrijorat. În special fiindcă perioada coincide alarmant cu când eu AFLU de sesiune.

Mă bate gândul (de mă snopește) să inițiez titlul formal de acronimie Dl. Blg. Darius Groza, de la domnul blogăr, pe ideea de prof., dr., conf. univ. sau altele. De fapt, rectific: inițiez titlul formal de acronimie dl. blg., ca acronim pentru funcția respectivilor.

***

Și pentru că Dumnezeu a bolunzit și și-a luat lumea proprie-n cap, ca pe-o căciulă, permițându-și să-mi facă mie accident de taxi, că de ce-am scris de el… poftim! Am dispus să puște mașina popii.

[clic, că mare]

Notez că subiectul cu care a debutat acest articol ne este adus pe mese prin amabilitatea birtului Le General, care crește tot mai zvelt într-un potențial fratele geamăn al surorii lui, Taverna, municipiul Zalău.

Așa că, pentru că în week-endu’ ăsta, întâmplător, chiar mă duc să mă întâlnesc cu antreprenorul Pișto, pe care mi-l amintesc cu drag de câte ori mă îmbăt, fiindcă doar în această anume stare îl cunosc și conștientizez, tura asta, pe durata delegației, adică scurtei mele șederi dimplomatice în Zalău, am să fac reclamă gratuită pe toată pagina și la

[cu link către site-ul Taverna, firesc, că ăștialalți n-au]

[ni, că și-au făcut]