Jurnalul Editorialistic de Groza

Am început să număr din ce în ce mai mulţi copilandri care stau pe Internet, pe messenger, când ar trebui să fie la şcoală. Ca să aflu căci, când colo, surpriză: chiar sunt la şcoală! Vă daţi seama? Valeriu are wireless la engleză, alta se plânge la status că vrea acasă, că s-o fi plictisind.

Noi trebuia să aducem apă rece la ora de chimie, ca să putem face un experiment semestrial. Unu’ punea un oxigen de la el, doi aduceau de la ţară câte-un hidrogen, erau vremi grele. Asta în pofida faptului că Daniel fura, “din cămăruţa” de la Simion Bărnuţiu, tot ce nu era prins în perete, până îşi construise un laborator deja destul de vast pe balcon.

Păi, “pe vremea mea”, aveam doar dial-up, doar la info, doar pe calculatorul profului, care era ferecat într-o gheretă separată, păzită cu gratii faţă de hapsâni. Şi unde intram doar după ore (toate orele), când nu mergeam acasă că ne-am ostenit, ci furam cheia de la Măria (responsabilă de siguranţa echipamentului), ca să intrăm să ne luăm şi noi nişte sample-uri de pornet pe dischete, în scurtul răgaz cât se schimba tura de femei de serviciu şi erau libere coridoarele.

Păi, revenind în prezent, cre’că ăştia stau la şcoală doar cât timp – în funcţie de conexiune – le vin torrentele. Ăştia nu cre’că prea cunosc ce-i aia pauza mare, că nu i-a prins vreodată ziua atât de târziu la şcoală.

***

La cam o lună după ce a apărut în străinătate, apare şi la noi stapânulcuvintelor.ro, adică un site de pe care toţi fraierii (deci inclusiv eu) îşi cumpără cuvinte (altfel, chiar gratis, dar aici 5 EUR) din dicţionar, pe care să nu le caute nimenea niciodată, dar dacă le găseşte, te trimit la site-ul fraierului respectiv. Spre exemplu, dacă cineva are atât de multe timp liber cât să caute pe dicţionarul lor “jeg”, va avea dovada concretă că tre’ să-şi găsească ceva mai bun de făcut, în momentul în care, dând click pe el, va ajunge aici. Desigur că primul cuvânt vreodată e cumpărat de Bobby Voicu şi acesta este “blog“. Apoi Alin Fărcaş am remarcat că s-a hămesit la mai multe, printre care şi “porno“. HEADidea au fost mai prompţi la “advertising“, dar “vitrina” e liber, Călin. Să nu uităm de Cătălin Zorini, cu a sa “electroglostospectrografie“.

[cioara originală aparţine domnului nea Dan] Şi, ca orice idee bună şi furată ce poate fi furată mai departe, invit oportunitatea cuiva cu mai puţin cost suplimentar să purceadă a cumpăra toate cuvintele care-ar putea fi mai populare pentru bloggeri, iar apoi să le vândă mai scump. (Sugestie “organizatorilor”: ia puneţi domniile dumneavoastră “ultimele cuvinte cumpărate” imediat sub descriere şi doar apoi cele luate aleatoriu. În rest, bravo.)

***

După multiplele incidente cu domnii şoferi de taximetre din oraşul Cluj-Napoca, reşedinţă de judeţ, situaţia delicată a transportului meu din loc în loc degenerează într-una tot mai îngrijorătoare. Dacă de ceva vreme scriam despre cum mă îmbie ei să nu port centura, fiindcă ar fi imuni la propria prostie rutieră, cât şi a altora (după care, desigur, făceam frumuseţe de accident), acum am ajuns să începem să ne împrietenim.

Se răzbună pe faptul că mă dau cu încetinitorul jos din maşină, ca să văd câte forme de salut scornesc până sunt afară.

S-au obişnuit să vină doar doi să mă ia de acasă, aceiaşi doi, prin rotaţie. Primul e chiar ăla cu care am făcut accident. Iar al doilea e un prieten de-al lui.

Au aflat că de obicei evit să mă bag în discuţii de complezenţă independente. Aşa că au clocit un plan, iar acuma poveştile se continuă de la o cursă la alta. Când mă mai întâlnesc cu ei, reiau de unde rămăseseră. Astfel, am aflat că în data în care am făcut accidentul era chiar 13 (“îţi dai seama?!”), iar că al doilea a fost pictor în Spania, dar la portrete îi ia mai mult timp; la peisaje maritime doar făcea o schiţă în creion, “pac-pac!”, pe care o făcea tablou în 3 ore, nu ca ăla de pe plajă, căruia-i lua o săptămână. Mă-nţelegeţi?

***

Io nu-nţeleg asta cu furtul identităţii. Am tot văzut la televizor. Pe fosta mea prietenă – care s-a despărţit de mine pentru altul, curva!!!… mă scuzaţi – au sunat-o de la BRD să-i spună să vină să-şi ridice cardul, pe care nu şi-l comandase. Ea s-a apucat să se împretenească telefonic cu aia care-o chema; io mă duceam înainte măcar să văz dacă n-am ceva bănei pe el.

Mă rog… adică cum… furt de identitate?

– Bună ziua, datoraţi 10.000 de euro statului.
– Eu?
– Da.
– De când? Io n-am votat!
– V-a fost furată identitatea, noi ştim asta, dar, ne pare rău, nu se poate face nimica, din partea noastră. Banu’, vă rog.
– Da’ staţi, staţi… de cine mi-a fost furată identitatea?
– Nu ştim, doamnă, ce-ai? Cacă.
– Păi, păi, păi… şi eu acuma cine sunt?
– Tot dumneavoastră. Plătiţi cash sau cu… scuzaţi-mi ironia… card?

Io-aş fi fericit să-mi fure cineva identitatea. Mi-aş schimba prompt parolele pe mailuri şi Jeg, în rest aş fi liniştit. Aş începe să mă împrumut cu de toate de pe unde apuc, aş ţine toate becurile aprinse, aş fierbe pe aragazul dat la maxim apă de la robinetul pus pe fierbinte. Iar la scadenţă aş sugera binevoitor să fie căutat noul eu, cu care să se lămurească problema. Ah, şi aş subînchiria apartamentul, cu copia mea de buletin.

***

[poza originală de Vlăduţul]