Am început să număr din ce în ce mai mulţi copilandri care stau pe Internet, pe messenger, când ar trebui să fie la şcoală. Ca să aflu căci, când colo, surpriză: chiar sunt la şcoală! Vă daţi seama? Valeriu are wireless la engleză, alta se plânge la status că vrea acasă, că s-o fi plictisind.
Noi trebuia să aducem apă rece la ora de chimie, ca să putem face un experiment semestrial. Unu’ punea un oxigen de la el, doi aduceau de la ţară câte-un hidrogen, erau vremi grele. Asta în pofida faptului că Daniel fura, “din cămăruţa” de la Simion Bărnuţiu, tot ce nu era prins în perete, până îşi construise un laborator deja destul de vast pe balcon.
Păi, “pe vremea mea”, aveam doar dial-up, doar la info, doar pe calculatorul profului, care era ferecat într-o gheretă separată, păzită cu gratii faţă de hapsâni. Şi unde intram doar după ore (toate orele), când nu mergeam acasă că ne-am ostenit, ci furam cheia de la Măria (responsabilă de siguranţa echipamentului), ca să intrăm să ne luăm şi noi nişte sample-uri de pornet pe dischete, în scurtul răgaz cât se schimba tura de femei de serviciu şi erau libere coridoarele.
Păi, revenind în prezent, cre’că ăştia stau la şcoală doar cât timp – în funcţie de conexiune – le vin torrentele. Ăştia nu cre’că prea cunosc ce-i aia pauza mare, că nu i-a prins vreodată ziua atât de târziu la şcoală.
***
La cam o lună după ce a apărut în străinătate, apare şi la noi stapânulcuvintelor.ro, adică un site de pe care toţi fraierii (deci inclusiv eu) îşi cumpără cuvinte (altfel, chiar gratis, dar aici 5 EUR) din dicţionar, pe care să nu le caute nimenea niciodată, dar dacă le găseşte, te trimit la site-ul fraierului respectiv. Spre exemplu, dacă cineva are atât de multe timp liber cât să caute pe dicţionarul lor “jeg”, va avea dovada concretă că tre’ să-şi găsească ceva mai bun de făcut, în momentul în care, dând click pe el, va ajunge aici. Desigur că primul cuvânt vreodată e cumpărat de Bobby Voicu şi acesta este “blog“. Apoi Alin Fărcaş am remarcat că s-a hămesit la mai multe, printre care şi “porno“. HEADidea au fost mai prompţi la “advertising“, dar “vitrina” e liber, Călin. Să nu uităm de Cătălin Zorini, cu a sa “electroglostospectrografie“.
[cioara originală aparţine domnului nea Dan] Şi, ca orice idee bună şi furată ce poate fi furată mai departe, invit oportunitatea cuiva cu mai puţin cost suplimentar să purceadă a cumpăra toate cuvintele care-ar putea fi mai populare pentru bloggeri, iar apoi să le vândă mai scump. (Sugestie “organizatorilor”: ia puneţi domniile dumneavoastră “ultimele cuvinte cumpărate” imediat sub descriere şi doar apoi cele luate aleatoriu. În rest, bravo.)
***
După multiplele incidente cu domnii şoferi de taximetre din oraşul Cluj-Napoca, reşedinţă de judeţ, situaţia delicată a transportului meu din loc în loc degenerează într-una tot mai îngrijorătoare. Dacă de ceva vreme scriam despre cum mă îmbie ei să nu port centura, fiindcă ar fi imuni la propria prostie rutieră, cât şi a altora (după care, desigur, făceam frumuseţe de accident), acum am ajuns să începem să ne împrietenim.
Se răzbună pe faptul că mă dau cu încetinitorul jos din maşină, ca să văd câte forme de salut scornesc până sunt afară.
S-au obişnuit să vină doar doi să mă ia de acasă, aceiaşi doi, prin rotaţie. Primul e chiar ăla cu care am făcut accident. Iar al doilea e un prieten de-al lui.
Au aflat că de obicei evit să mă bag în discuţii de complezenţă independente. Aşa că au clocit un plan, iar acuma poveştile se continuă de la o cursă la alta. Când mă mai întâlnesc cu ei, reiau de unde rămăseseră. Astfel, am aflat că în data în care am făcut accidentul era chiar 13 (“îţi dai seama?!”), iar că al doilea a fost pictor în Spania, dar la portrete îi ia mai mult timp; la peisaje maritime doar făcea o schiţă în creion, “pac-pac!”, pe care o făcea tablou în 3 ore, nu ca ăla de pe plajă, căruia-i lua o săptămână. Mă-nţelegeţi?
***
Io nu-nţeleg asta cu furtul identităţii. Am tot văzut la televizor. Pe fosta mea prietenă – care s-a despărţit de mine pentru altul, curva!!!… mă scuzaţi – au sunat-o de la BRD să-i spună să vină să-şi ridice cardul, pe care nu şi-l comandase. Ea s-a apucat să se împretenească telefonic cu aia care-o chema; io mă duceam înainte măcar să văz dacă n-am ceva bănei pe el.
Mă rog… adică cum… furt de identitate?
- Bună ziua, datoraţi 10.000 de euro statului.
- Eu?
- Da.
- De când? Io n-am votat!
- V-a fost furată identitatea, noi ştim asta, dar, ne pare rău, nu se poate face nimica, din partea noastră. Banu’, vă rog.
- Da’ staţi, staţi… de cine mi-a fost furată identitatea?
- Nu ştim, doamnă, ce-ai? Cacă.
- Păi, păi, păi… şi eu acuma cine sunt?
- Tot dumneavoastră. Plătiţi cash sau cu… scuzaţi-mi ironia… card?
Io-aş fi fericit să-mi fure cineva identitatea. Mi-aş schimba prompt parolele pe mailuri şi Jeg, în rest aş fi liniştit. Aş începe să mă împrumut cu de toate de pe unde apuc, aş ţine toate becurile aprinse, aş fierbe pe aragazul dat la maxim apă de la robinetul pus pe fierbinte. Iar la scadenţă aş sugera binevoitor să fie căutat noul eu, cu care să se lămurească problema. Ah, şi aş subînchiria apartamentul, cu copia mea de buletin.
***
[poza originală de Vlăduţul]
Tweet
127 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Netul porneste ca un moft si ajunge o necesitate, da’ nici chiar si la scoala… doar cand ai cate-o ora libera si sala de calculatoare a cvasi-goala! Da’ astea-s exceptii. Culmea ar fi sa i se fure identitatea lui Pamfil… noi ca noi, da’ Pamfil e unic
link permanent
te les, te les! Da’ sa stii ca nu ti-l cresc! Clar! Sa nu avem vorbe!
link permanent
Iar umblii cu cioara vopsita?
link permanent
Iarasi aflu ce am patit sau inca patesc de pe Jeg. Apropo de frauda de identitate.
link permanent
WMX69-X29HM-PKVYG-2JXPJ-4DTK6 poate emrge =))))))
link permanent
eu zic sa-ti cumperi cuvintul “sex”. pe principiul creational “la inceput a fost cuvintul…”. ca s’asa te tot plingi ca n-ai.
link permanent
Groză? Ştii tu! Te-ai apucat, e gata? Aci sigur citeşti, pe mess te faci că n-auzi.
link permanent
de ce rugineste Pamfil? si cite “fosta prietena” ai?
link permanent
Hudreo! Huooo! Mă sclăvăgeşti.
Da, azi, azi voi trimice.
Băbuţo… mă, mata la vârsta ce-o ai, la asta-ţi stă capu’? N-ai de aşteptat o pensie, o ceva? Pamfil a adormit, beat – cum i-e obiceiul – pe calorifer, când era mai tânăr. Iar foste prietene – mai multe. Cel puţin mai multe decât actuale. Şi, cel mai probabil, decât viitoare.
link permanent
ba da. o ceva. ca pensie geaba astept, c-o zis statu’ “ceeeee???? pensie???? o p–a.”. cica numa’ privata. deci mie bine-mi sta capu’. io de batrineti linistite te sfatuiesc.
link permanent
si tenereti tumultoase. ehehehe maica…
link permanent
Să nu te-neci…
link permanent
Buna poanta cu identitatea!
link permanent
Între celălalte poante, bune, şşşt.
link permanent
sa nu seci…
link permanent
hic! ask google! am o bomba pentru tine
link permanent
Ni mă la Stăpânul Cuvintelor, i-ai lovit la corason, a trebuit tu să aduci aminte că n-au fost originali
)
Ce capac de budă? Cu serial de windows?
link permanent
Hopa, c-am uitat aia, .marius. Cu următoriul, că-i în preparare.
Mariansche: Acuma negociez cu cât mă răsplăteşte că-i epuizez dicţionarul cu cetitorii miei.
link permanent
pai si cititorii tai, nu primesc nimic?.:)
link permanent
ai cumparat “jeg”?!..daca da, ma dezamagesti, trebuia sa astepti sa il cumpere vreun forumist si sa ti-l faca cadou!!:)
link permanent
Am cumpărat dară, să-l ia ceva firmă de salubrizare, să nu-l mai văz? Că în voi nu-mi pun speranţă.
link permanent
Ba! Poza ii facuta de mine! O am in calculator ! Pune ma credits la poza!!!
link permanent
Duamne, nebunu’, ni cum s-o semnat. Uăi, ‘mnejegule, duamne (şi domni).
link permanent
asa incredere ai tu in noi?!:)
te-am dezamagit noi vreodata?!:)
link permanent
Pe mine m-o plagiat, nu încape dubiu
Nu ştiu cât o să-i epuizezi tu dicţionarul cu cetitorii tăi şi ce mare răsplată o să te aştepte că de la tine pâna la mine s-au mai luat numai 4 cuvinte
link permanent
da’ ce are pamfil? e bolnav?
link permanent
Un pic mahmurel. Da’ decent, decent.
link permanent
deci pastaie a plecat cu cine? (observati ca am folosit cuvantul deci.)
link permanent
toader, sa inteleg ca ai aplicat principiul:”toate lucrurile bune(in cazu’ de fata intrebarea) incep cu deci”?
link permanent
Deci cu ăla pentru care m-a lăsat pe mine, desigur. N-are blog pe care s-o facă de mândra minune pe toată durata relaţiei, îţi dai seama cam ce hal de om…
link permanent
aha.
mai frumos ca tine nu e posibil.
mai destept e posibil da nu e motiv valabil.
mai bine crescut… nu e la varsta maritisului.
trebe ca una din doua : ori nu a mai suportat presiunea mediatica determinata de celebritatea consortului (nu e usor sa traiesti langa un star de talie universala) ori pamfil si-a bagat nasul ala ruginit.
in alta ordine de idei. cum o cheama pe domnisoara cu briefingul din videoclipul de la serviciu?
link permanent
Mihaela. Nu şi-a băgat Pamfil nasul, el mă protejează, era să-l spargă pe ăla, ştii şi tu cum e el, mai impulsiv.
link permanent
nu eram sigur. nu’s de ce aveam impresia ca o chIama ancutza.
acu’ nu e nici o problema ca te-o lasat fata ceea pentru un individ mai fad. si tu cand o inselai cu (foto)modelele de la salonul auto … ziarele nu au scris atunci fiindca nu erai celebru. erai doar celebrutz. itzi zic io. nu a suportat presiunea paparazzilor fara doar si poate.
link permanent
O să mă consolez cu asta-n nopţile reci şi singure.
link permanent
Alex are ambiţia să scrie comentarii consecutive, mai multe, fiindcă ştie că tre’ să i le scormonesc din spam….
link permanent
cum pot fi noptile singure. mai poietule mai.
a propos, am vazut blogul lui marianski. ici si colo ii haios. nu’s de ce imi da impresia de haotic. aici superfain, colo zici ca-i greva de la dacia.
merita incurajat.
link permanent
Unu’ o zis că aci-i haotic. Iar nopţile pot fi singure ele-ntre ele.
link permanent
Chevere!
(“cool” in america latina)
link permanent
(legat de stapanu’ cuvintelor) da, am fost mai promt, dar tot odata imi pare rau ca nu ne-a prins cu siteul “facut”.
link permanent
Apăi, draghe, noi la Vitrina îl avem făcut, deci dă-ne cuvântul! Îl utilizezi abuziv.
link permanent
5 euro. 391 de cuvinte. destept baiat. 1955 de euro. destept baiat. v-a ametit pe toti sa cumparati nimic. destept baiat.
mai era unu’ care imitase pagina de un milion de pixeli si reusise sa vanda doar vreo 80. pe dolari la vremea aia. buni si aia 80 de dolari. aluia nu i-a mers chiar asa de bine totusi. stau si ma gandesc daca nu e acelasi.
phii, de unde nu prind eu o idee din asta tampita sa imi iau tigari un an de zile pe urma ei…
poate ma apuc de vandut sertare.
link permanent
Gigi Becali despre implicatia lui Dumnezeu in campionatul de fotbal (Realitatea TV):
“Dumnezeu e cel care decide campioana. El a vrut ca bricheta sa-l loveasca fix in cap pe arbitru in Giulesti, El a facut sa cistigam in minutul 84 cu Urziceni. E clar ca numai El va hotari ocupanta locului 1 si, din ceea ce vad, vrea sa-mi dea mie titlul, iar eu nu voi refuza”
asa ceva trebuie pus pe toate blogurile din tara.
link permanent
@toader: pline ? sau ne amăgeşti .. aşa….
link permanent
@toader: vorbesc de sertare. Nu de bloguri.
Şi ştiu că toadereşti la greu. N-apucă omul să posteze că hop! toader cu ale lui.
link permanent
fugi de cumpara cuvantu’ warcraft daca se poate,pana se mai poate. daca-i voie in orice limba.nu stiu,n-am fost atent, nu m-am bagat.
si ca ziceai de computeru’ din scoala, pe vremea când făceam eu liceul cai din clasele de info avau niste poze cu calculatoare cu care se pregăteau psihic pentru viitor. cat despe entertainmentul stiintific, singurul pe care ni-l pemiteam era schimbarea lacatelor chinezeşti de pe încuietorilezecilor de dulapioare din cabinetul de fizica.schimbarea între ele, pe sistemul “cu acu’ de siguranţă”. cred ca şi azi, la trei secole de atunci, saraca laboranta se da cu curuţu de gresia din laborator încercând să înţeleagă ce-i cu cheile alea că parcă ieri se potrivau.
link permanent
nu am inteles nimic din cele zicetzi mai domnii hadean si basty.
link permanent
ai vazut?
link permanent
nu
link permanent
Io as cumpara “ciribantrop”. Da’ am doo dileme: 1. ii cuvant? 2. cine l-ar cauta?
link permanent
no.naspa.la faza cu “warcraft” ma referam la pasjaul din postare care zice de cuvinte cumparate.e un cuvant cautat si nu stii niciodata la ce-i bun. apoi la faza cu lacaţelele de pe sertarele sin cabinetul de fizica ma referam chiar la pasajul de început al postarii,acela care zice de cat de bine se distrează mititeiipe net la şcoala şi ce amaraţi eram noi că trebuia să ne perfecţionăm în deschiderea lacătelor prin efracţie ca să ami simţim adrenalina şi bucuria de a fi şcolar.mai clar de atat nu cred ca vreu a fi:-)
link permanent
Nu vă luaţi dară de toader că trăieşte şi el in toaderosfera lui…
Vere să mă înveţi şi pe mine asta “cu acu’ de siguranţă”, dar la maşini dacă ştii… Şi dacî ştii şi cum le pornesc fără cheie şi mai bine… Nu de alta da vreau să-mi iau maşină şi am prostul obicei de-a-mi pierde cheile…
Apropo, cum e fără maşină de servici?
link permanent
La noi, laboranta reinstala tot sistemul, dacă-i băgam un screen-saver text cu: I aM a VyRuS!
Mariansche… cine maşină de serviciu…?
link permanent
mda
link permanent
Vărul hadean se plânge (ca o fetiţă mică) la el pe blog că l-au lăsat şefii fără aşa lucru absolut indispensabil, adică maşină de serviciu… mizerabilii!!! Zic să facem petiţie să trimitem la toţi şefii noştri ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple pe viitor. Sunt atât de revoltat în aceste momente încât îmi vine să sun la ProTV… Dar totuşi hai să nu la ProTv, hai să NU!
link permanent
am citit cu placere si chiar mi-a placut foarte mult. felicitari.
o zi minunata iti doresc
link permanent
@toader
Păi uite cam aşa. Toader ( îmi cer scuze pentru T ) grăi şi pe urmă scrise:”poate mă apuc de vândut sertare.”
Iar Basty scrise şi pe urmă grăi :”pline ? sau ne amăgeşti.. aşa…. “.
@alte teme exprimate în cadrul comentariilor aferente postului actual pe http://www.jeg.ro: Eu am un patent de serviciu.
Asta înseamnă că sunt mai apreciat decât unul care nu are nici măcar maşină ?
link permanent
@Basty – am spart şi eu lacăte cu patentul de serviciu dar nu e la fel de amuzant… Nu ştiu dacă eşti mai apreciat decât unul care nu are nici măcar maşină de serviciu dar cu siguranţă eşti mai apreciat ca unul care nu are nici măcar lanternă de seviciu (aia care ţi-a promis-o Darius
) )
link permanent
punctul 2 de pe ordinea de zi: si totusi, the Internet bubble s-a spart demult. Dar daca mai sint fraieri de-astia, sa-si imagineze ca or sa mai faca avere pe strategia asta… hai sa le alimentam dorintele si sa le dam idei. si apoi sa ne tragem deoparte si sa ridem, de la distanta, de ei.
link permanent
Grăieşti de ideea cu Stăpânul Cuvintelor?… Că eu aşa am priceput. Pentru 2 zile de codare, 2000 de euro PÂNĂ ACUM mi se par… rezonabili. Aşa, de-o franzelă, măcar şi nişte gumă Turbo.
link permanent
@Mariansky: Eu nu ştiu cine te-a învăţat primul ajutor, da’ să ştii că sarea pe rană nu ajută. Ci dezinfectează.
Totuşi, dacă ne adunăm mai mulţi şi pichetăm şi cerem poate s-or reglementa anumite urechi surde şi nedătătoare de lanterne promise.
Da’ de care bineinţeles mă voi bucura doar eu. Voi veţi fi doar folosiţi cu neruşinare pentru atingerea scopului lanternistic.
link permanent
@m@riansky, nu-ţi bate tu căpşorul de văr cu maşina mea de serviciu.mai nasol era dacă eram taximetrist şi mă lăsau fără maşină de serviciu.nu?oricum, eu incă mai volănesc până pe unu aprilie când tre să o predau.şi mai sper că apare jugaru la autobază cu un tort şi cu un tembel în uniformă de poliţist urlând “surprizăăăăăăăăăăăăăăăă”. oricum, am hotărât să adopt o atitudine zen în situaţia de faţă.adică n-ai cum să pierzi ce n-ai avut.că doar maşina, camoldova, nu-i a mea ci e….înţăleji?
link permanent
Unde apar cuvintele alea ” cumparate” ? Adica unde au efectul de a te duce la un anumit site ?
link permanent
Păi apar. Da’ multe nu au efect că au defect.
link permanent
Pe site-ul de pe care le cumperi. Ce nu pricepe toată lumea? Le cumperi acolo şi e o chestie de amuzament. Ideea-i să-ţi cumperi repede, cât site-ul face un buzz, iar lumea intră buluc să vadă faza. La fel a fost şi cu million dollar homepage. Cu cât cumpărai mai repede, cu atât mai multă lume vedea mai des reclama ta. După ce s-a epuizat site-ul şi entuziasmul de al vizita de asemenea, gata, lumea nu mai intră, că a văzut deja de destule ori.
Basty: “Sarea nu ajută pe rană, că dezinfectează”… Te pomeni că strică să dezinfecteze?
link permanent
Deci practic este vorba de o lista cu linkuri, numai ca in loc sa apesi pe http://www.etc etc Gheorghita, apesi pe cuvantul ” caprar”.
Am priceput acum.
link permanent
Adica un fel de Google mioritic.
link permanent
Poate le vine ideea sa faca si un Toolbar
link permanent
Neh, că aia-i ideea. “Oa, oa!”, tot prostu’, la început. Dup-aia… gata. N-ai interes să îţi iei cuvânt după ce a tăcut lumea despre site. Eventual numa’ dacă eşti idiotu’ ce află peste 3 ani, iar toţi prietenii tăi sunt la fel de debili.
link permanent
Da dar tu scriai acolo ca pe 400 de cuvinte au facut in 2 zile 2000 de euro.
In schimb EVZ scrie ca pt fiecare cuvant, proprietarul site-ului incaseaza 1 euro si ceva pt comision. Cine ia restul?
Normal ce spui insa ei isi asigura si o reclama destul de importanta pt ca toti cei care cumpara cuvinte acolo au interesul sa faca reclama gratuita site-ului. Daca ajung sa vanda cateva mii de cuvinte, este foarte OK.
link permanent
Da. De câştigat are site-ul, ce nu-i clar? Tu, ca user, ai de pierdut bani şi câştigat un cuvânt degeaba. Chicoteşti, apoi te eutoevaluezi, să vezi cam în ce măsură de prost eşti.
link permanent
Pai spune-mi si mie cum ai ajuns tu la suma de 2000 de euro. ?
link permanent
Carmen S., citeste articolul si commenturile de la inceput spre sfarsit(nu invers) si o sa intelegi:)
link permanent
se vorbea mai sus in commenturi ca un cuvant ar costa 5 euro…de acolo a ajuns el la suma de 2000 de euro:)
link permanent
Bre da sunteti grei de cap.
Nu scrie nicaieri ca ” stapanii cuvintelor ” castiga 5 euro pe cuvantul vandut. Asta a fost socoteala lui Darius. 400 cuvinte / 5 euro bucata = 2000.
Dar EVZ scrie: http://stapanulcuvintelor.ro/images/scan_evz.jpg
Cititi comentariul de sub poza.
Iar eu am intrebat unde se duce restul de bani ?
link permanent
am vazut ca stapanesti tabla inmultiri!..ne bucuram sincer pt tine:)
restu’ banilor din pacate nu stim unde se duce…poate cand afli ne anunti:)
link permanent
ei…vezi ce simplu a fost?
link permanent
@Darius: a fost o glumă, domnu’ critic. Glumă ! Un fel de Freudian Slip. Şi anyway, eu consider cum că ce mă doare nu-mi face bine.
Şi nu mai căuta nod în papură doar pentru a ocoli afacerea “Lanterna” cu mare măiestrie. Şi să ştii că nu pun botu’ la faza cu lumina de paşte. Şi încă ceva, da’ nu mă pot concentra chiar acum, că mestec gumă.
link permanent
ba, da-i lanterna.
link permanent
da te-ai gandit ca pe vremea mea nu aveai nimic? ce internet frate…..
link permanent
când mă gândesc la acele vremuri p0rn-less…. vărs câte o lacrimă amară…
link permanent
ce stii tu… chestia nu tine de siteuri. tine de hormonii pe care ii aveai la varsta aia. unde o fi bibliotecaru sa iti explice?
ca sa trecem in alt registru de varsta a doua la mana (lol, la mana) e ca din cauza internetului sunt cu mult mai putini clienti la bordeluri. da da. o firma nemteasca serioasa sustine chestia asta. motivul ar fi ca barbatii care stateau inainte pe la curve acu’ se autosatisfac. ce chestie.:)
link permanent
Carmen, nu scrie nicăieri că e 5 euro cuvântu’. Decât pe site-ul care le vinde, da’ în restu nu.
Undeva pe acolo, ca răspuns la întrebarea FRECVENTĂ “Cât costă?”, cu clarificarea dubioasă şi relativă “Preţul unui cuvânt este de 5€ (+TVA)”. În rest, totul e învăluit în mister. Dar scuză-mă, dacă scrie EvZ altfel, atunci aşa e. Că de la sursa reală până la “ce scrie-n ziare” se concretizează, de fapt, adevăriul… Uăăă, bombă.
Mărie: Pe vremea ta era Internet, da’ nu la dvs., băi.
Basty: Uăăă, o să vie!
link permanent
Ah, şi Toader, te iubesc. Fără motiv, da’ trebuia să mi te adresez şi ţie.
Carmen, înainte să dea studiile economice de clasa a 9-a-n tine: profitul brut al vânzătorului este de 5 euro, căci cu atât cumpăr eu, fraierul. Da’ situaţia se cam schimbă niţel de ce cunoşti tu – firescul, fiindcă dobitocul cu ideea n-a investit capital în ea (neglijând domeniul, hosting, ne referim la produs), n-a cumpărat cuvintele înainte, ca să-şi acopere pierderi etc., ci eventual EL plăteşte comisioane de transfer etc. Dar, din nou… dacă scrie-n EvZ, io-s ăla să mă opun?
link permanent
mai era unu’ givedanabuck.ro sau com, nu mai stiu. Omu’ pur si simplu avea un buton pe pagina cu donate prin paypal. Ce mai tura-vura… daca e sa aruncati cu banii, puteti foarte bine si sa-i donati. El zicea ca nu e cersetor, ci ca face un experiment social sa vada cati bani poate strange. Acu cateva zile, cand l-am intrebat cat a facut zicea ca doar 100 si ceva de dolari… dar cine-l crede, ca romanu’ e inimos
link permanent
@Darius: No aşea, bine că în sfârşit lobby-ul şi presiunile politice te-au făcut să cedezi şi să lansezi o promisiune. Chiar dacă făcută la ora 2 dimineaţa. Tot se pune.
Simt un ciudat sentiment de gelozie îndreptat asupra lui toader şi nu ştiu de ce.
link permanent
O cam scalzi Darius. Eu am zis ca nu scrie nicaieri ca ei castiga 5 euro / cuvant. Tu ai dat-o cu mucii in fasole cu 2000 de euro castig.
Iar la articolul din EVZ fac trimitere tocmai cei cu pagina.
Daca habar n-ai , macar taci , nu mai tot incerca sa pari `telijent pt ca nu totdeauna reusesti. Dimpotriva chiar !
Si-acum adio ba !
link permanent
Dragă: ai zis că nu scrie nicăieri. SCRIE PE SITE. Du-te, aşadar, pe site-ul care vinde cuvintele, iar la FAQ citeşte (acolo unde “nu scrie nicăieri”) CÂT COSTĂ CUVÂNTUL. Iar după ce ai aflat cât costă, înmulţeşte cu câte cuvinte au fost vândute. Să vezi surpriză. Şi stai liniştită, că adio de mai demult. Iar dacă pe EvZ scrie ceva, cum anume se confirmă prin simplu fapt că face trimitere la site? EvZ-ul a mai buctat-o. De fapt, sunt atât de conştienţi, încât fac legătura la site anume să te duci tu să te mai uiţi, că ei nu-s prea sigur.
Că şi io poci zice că nu-ştiu-cine care comentează pe Jeg e proastă şi să pun link, da’ câţi se duc să verifice? Tu nu te-ai dus de pă EvZ. Ai stat cu EvZ-ul în braţe. Da’ din câte realizez eu, tu ai luat scanu’ de pă site, că ei l-or pus. Deci tu te-ai dus unde-i informaţia, iar apoi ai luat-o pe cărări, n-ai mai ştiut să vii.
link permanent
o scalzi din nou si …..ma plictisesti.
Erai de mult sef pe Wallstreet daca inventai vreo metoda sa vinzi castraveti cu 2 euro kg si sa ai castig tot 2 euro pe kg.
Sa-ti mai zic o data àdio sau tot nu te lasi?
link permanent
Asta e ca şi cum ţi-aş zice “la revedere !” şi aş aştepta să te cari, deşi locuiesc în apartamentul tău de fapt.
link permanent
dari, stiai cum caci carmenele-s firoscoase
link permanent
Io o bănui că-i una dintre vedetele episoadelor “Din Dragoste” care n-or ajuns să fie difuzate. S-o fi dus Mircea Radu cu caravana la ea să-i spună că n-are nici un buchet de flori pentru ea, da’ să-i dea un pahar cu apă pentru operator-cameră.
link permanent
io nu va iubesc. de ce naiba sa va iubesc?
link permanent
asa. si post scriptum. mai draga s. daca scrie pe site ca el ia 5 marafeti + tva inseamna ca nu a pus tva ala de tampit. tva e taxa pe valoarea adaugata. nu pe valoarea marfii. deci el baga la el in pozonar 5 bucati mai putin comisionul pe care il da. care comision ma indoi ca depaseste doua trei firfirici. la sms maximu’ pe care pot sa il ceara semesarzii e de un euroi (a se vedea ce zic la orange si vodafone neicii de la b2b). deci el tot ramane cu asa ca groso modo el a facut pe 391 de moturi ca la 1955 de euroi. cum contoru’ creste ajunge gagiu’ la 2000 euroi aproape sigur. uf. capisci au ba?
link permanent
Idilă turcească: Darius iubeşte la Toader dar Toader zice că el nu iubeşte. Basty gelos la Toader dar totuşi nu iubeşte la Darius că Darius nu dat lanternă la Basty. Carmen părăsit la Darius pentru 5Euro. Eftin.
Mă gândesc că în final o să vă văd pe toţi la “Din Dragoste”…
link permanent
Mariansky, in cazul in care ajung la “Din Dragoste”, este posibil ca, Carmen sa nu se prezinte in platou, tre sa iei in calcul si varianta asta(si fara parca n-are farmec:)))
link permanent
io nu iubesc pe nime de pe forumu’ asta. n-am de ce. bine, imi plac si mie ca oricui fumeile. da’ de aici pana la iubire…
eu sfatuiesc la darius sa basty cu mariansky. si am inchis capitolu’.
link permanent
Ce forum tăt zic deş’tele tale?
link permanent
ioi ma darius pune no alt articol ca deja scriem numa’ sa nu tacem.si ma mai si bag io in sama, ca nu putem sa stau linistit pa marjina netului si sa ma uit la jeg.si mai ii si rapaitu’tastelor de zici ca-i tara asta filatura, sa mor io.
link permanent
Da’ stai, dragă, că-i abia de alaltăieri. Încă se ceartă lumea.
Bine, bine, mă voi îndeletnici, dar răbdărique.
link permanent
No aşeadar. Mâncând eu pufuletele de prânz şi cetind hulpav toaderelile voastre ( da, ştiu, sunt singurul care mă încăpăţânez să folosesc acest termen dar ce să-i faci, m-am ataşat de el şi el de mine ) am ajuns la următoarele concluzie:
1. Despre filatură: cine zice ăla e.
2. Aicea nu e forum. Da’ nici blog, la câtă ciorovăială se prezintă. Propun denumirea de Cerc Pentru Desfăşurarea Activităţilor Artistice şi a Lucrului de Mână.
3. Încetaţi a mai privi lanterna promisă drept simbol falic. Căutaţi-vă alte obiecte de adorat.
4. Io’ ce am ajuns aici, să completez paralelogramul amoros dintre toader, Mariansky, Darius şi S. ? Mă simt ca o bucată de carne.
Und so weiter, Leute.
link permanent
Şi tot mie îmi revine onoarea de a ştampila: o sutăăăăăăă!!!!
link permanent
O SUTĂ UNUUU’!
link permanent
nu e paralelogram. eu sunt deja in coltul lui carmen. care colt e de fapt centru. ailalti (adica mariansky, darius si talica, adica basty) se invart pe o orbita elipsoidala.
si auzi ma judecatoare (adica basty), in viata mea nu am mai intalnit pe cineva facand legatura intre lanterna si simbol falic.
link permanent
Toadere, mă, tu te cam dai aci la cetitoare supărate, bag eu samă.
link permanent
Asta in leg cu copii care au internet. Eu cred ca peste 10 ani o sa ne bage acces point-uri in licee, scoli, baruri, blocuri si in loc de ghiodane o sa avem notebookuri ultimu` “ragnet”. anyway ..deja a evlouat lumea
) la 5 ani ii vezi pe copii cu telefon mobil iar in clasa I primesc iPohone cu touch-screen ca au luat premiu cu coronita. plus de asta uitati`va pe hai faiv la profilele de genu` “iubesc rozul ” ma nooomesk alexoootza jy am 15 anijori. Ioobesk moolt rozu` si baietzyy mumoji :X:X:X. Dk vrey sa aflyy mai moolte despre mn…ajtept un comm mik:* dau back ..si apoy un prv ..cu idu` tau de mess. Te pooopik doolcyk pe botyyyk :*:*:*
))) glumeam… oricum ….lumea nu mai e ce-a fost candva !
Bleah !! pur si simplu …internetu` tampeste din toate pct de vedere..totul tre facut cu o limita ..si educatia copilului tinda sa scada in societatea de azi.ieri vedeam 2 baieti de cls a 3`a cred cum se scuipau ..si cum se injurau de mama focului. isi dadeau suturi intre picioare..si nici-un adult nu sarea sa`i opreasca. Tinerii din ziua de astazi sunt niste JEGuri
link permanent
toader grăi: “in viaţa mea nu am mai întâlnit pe cineva făcând legătura între lanternă şi simbol falic.”
Dar acum că ţi-am deschis ochii, vei începe o nouă viaţă. Nu-i nevoie să-mi mulţumeşti din vorbe. Obrajii tăi plini cu lacrimi de fericire sunt îndeajuns.
A, şi tu te dai la geometria mea ? Poate pun de-un tetraedru. La fel de amoros. Şi chiar trigonometric aş putea spune.
link permanent
Ptiuu.. ati comentatara mai mult ca pe blogul lui Tim stirea aia cu spatiu de inchiriat pentru lunetisti cu vedere la casa popului. Si vorba ceea… asta stire a fost data si la TVR:). Ati dat-o ca mine in certuri cu persoane stupide si neinformate. Oricum, Darius, felicitari pentru articole. Le citesc frecvent (ca cica nu e frumos sa zici regulat).
link permanent
m-ai lasat masca. io eram doar un pic surprins. cre’ ca mai bine era sa scrii asta pe situl basescului. ala sigur plangea daca puneai si un virgula puncte puncte draga stolo.
tetraedru amoros? mama Doamneee… incet incet ajungem la neeuclidiana. ma dau batut.
link permanent
(lol. poligoane regulate.:) )
link permanent
Adică poligoane frecvente, da ? Nu-i frumos să zici regulat. Mai ales cu lanterne prin preajmă.
link permanent
O sută zeceeee…. Poligoane, lanterne, pălinci de maramu sau ce mai vreiţi voi… A şi pentru nostalgicii precum Andrei recomand http://www.youtube.com/watch?v=VXnhOiin06M Darius, cred că ar fi cazul să întrerupi acest program!
link permanent
Roaxă: Mulţămim.
Andrei: Amu’ nu tâmpeşte din absolut TOATE punctele de vedere. Da’ dacă tot e net în şcoli, păi, să fie cu folos. Să aibă Jeg pe toate calculatoarele, setate la homepage.
link permanent
hrm.ma scuzati.Cioara seamana cu tine la ochi si frunte.
link permanent
Sau nu e cioara?
link permanent
Sau nu cu mine?
Sau nu la ochi şi nu la frunte?
La sprâncenă poate.
link permanent
Spranceana e a mea
link permanent
Vazui acum dezbaterea pe marginea castigului si ma simt dator sa lamuresc oamenii mai nedumeriti, sa poata merge linistiti la culcare. EvZ, dupa cum bine a intuit Darius, a inteles gresit. 1,4 EUR este comisionul MobilPay (urias, stiu) iar restul nu este comisionul lor.
link permanent
EvZ are crezul de a înţelege greşit. Am experimentat pe pelea mea când cu emoticoncertu’. Bine că n-ai mers la Antena1 Cluj, îţi puneau mii de euro în buzunar, din neant, dacă dădea bine ca fashion. Sunt nişte Cătălini Botezaţi ai numerelor şi cifrelor. În general, cu banii se fâstâcesc.
link permanent
voi v-ati gandit sa faceti o revista care sa federeze autorii de bloguri amuzante? eu gasesc ca e un ceva la darius, mariansky si basty care nu e inferior cevaului monei tache sau morarului. bine, poate sunt ceva mai cititi si cu un scris mai slefuit cei de la catavencu ei avand si ceva litere in spinare dar nu cred ca ar fi o idee rea. la urma urmei hotnews concureaza cu succes pe net ziare de calibru. de ce nu ar exista writeforfun.ro ? 6-7-8 blogari cu nerv si ceva penitza cred ca ar transforma ideea in cauza intr-o alternativa. nu vad pe nimeni devenind bogat dintre voi fiindca, “n’asa?”, in presa se baga bani de catre cei cu bani pentru a face mai multi bani din ceea ce fac ei deja si nu e presa. v-ar mai trebui un redactor sef care sa cunoasca gramatica limbii romane la perfectie si asa oameni sunt mai rari decat va puteti inchipui.
eu ma bazez pe bunul vostru simt pentru a ma improprietari cu un 1-2% dintr-o eventuala asociere.
link permanent
Mă, tu tot bagi biznisuri aiurea, că dacă-mi vine mie mai târziu o idee, să zici că-i a ta de mult, de la un comentariu.
Exista defunctul Zalău Times, de pe când eram eu caştoc şi redactor-şef ce crea zâzanie şi frică-n cadre didactice.
Acum există Times.ro, deşi n-are TOŢI oamenii înclinaţi spre asta.
link permanent
nu e asemenea. times e bazat pe fabulatie. nu este o nisa exploatabila la scara larga. exista o oaresice populatie care apreciaza genul. doar ca fabulatia e digerabila in cantitati mici chiar de catre cei mai inversunati amatori.
si chiar nu are a face cu ce zic eu si care exista deja in varianta tiparita deci nici macar nu e o idee originala in continut ci in prezentare. adica academia catavencu (doar ca ei au si o parte consistenta de investigatie).
despre zalau times nu cunosc nimic. pur si simplu nu am auzit de asa ceva.
in fine. si tu cazi in pacatul francezului. frenchul crede ca daca are o idee si un savoir faire pe un subiect atunci a lui ii tot subiectu’ si tot ce ii samana pe deasupra. si nu exista in ruptu’ capului idei care par asemanatoare da’ in esenta is diferite. nu poa’ sa existe neam o idee mai buna decat a lui. nu exista decat un expert pe un subiect dat pe lumea asta si acela ii el. si uite-asa in loc sa fie perfectionist cade in manierism.
nu te “egoistiza” ‘telectual fiindca nu totul trece prin alimentarea egoului.
asta ii bun sa faci un blog sau un slogan. ca sa ajungi insa sa coordonezi un proiect de anvergura trebuie sa inveti si ce inseamna compromisul. compromis neinsemnand sa te lasi calcat in picioare ci sa stii sa aloci resurse si oameni in functie de ce pot ei. etc. samd. bla bla bla filozofeala.
link permanent
Zalău Times era ziarul cu care dădeam noi în profi, pe vremile liceene.
link permanent
Pe de altă parte, you can always make money from p0rn.
link permanent
gata. trebe articol nou.
link permanent
Mai mintenaş.
link permanent
link permanent
mi-a placut articolul despre cumparatul cuvintelor
…intra-devar,putin cam scump…:D