Orice. Moft sau necesitate?

Am început să număr din ce în ce mai mulți copilandri care stau pe Internet, pe messenger, când ar trebui să fie la școală. Ca să aflu căci, când colo, surpriză: chiar sunt la școală! Vă dați seama? Valeriu are wireless la engleză, alta se plânge la status că vrea acasă, că s-o fi plictisind.

Noi trebuia să aducem apă rece la ora de chimie, ca să putem face un experiment semestrial. Unu’ punea un oxigen de la el, doi aduceau de la țară câte-un hidrogen, erau vremi grele. Asta în pofida faptului că Daniel fura, “din cămăruța” de la Simion Bărnuțiu, tot ce nu era prins în perete, până își construise un laborator deja destul de vast pe balcon.

Păi, “pe vremea mea”, aveam doar dial-up, doar la info, doar pe calculatorul profului, care era ferecat într-o gheretă separată, păzită cu gratii față de hapsâni. Și unde intram doar după ore (toate orele), când nu mergeam acasă că ne-am ostenit, ci furam cheia de la Măria (responsabilă de siguranța echipamentului), ca să intrăm să ne luăm și noi niște sample-uri de pornet pe dischete, în scurtul răgaz cât se schimba tura de femei de serviciu și erau libere coridoarele.

Păi, revenind în prezent, cre’că ăștia stau la școală doar cât timp – în funcție de conexiune – le vin torrentele. Ăștia nu cre’că prea cunosc ce-i aia pauza mare, că nu i-a prins vreodată ziua atât de târziu la școală.

***

La cam o lună după ce a apărut în străinătate, apare și la noi stapânulcuvintelor.ro, adică un site de pe care toți fraierii (deci inclusiv eu) își cumpără cuvinte (altfel, chiar gratis, dar aici 5 EUR) din dicționar, pe care să nu le caute nimenea niciodată, dar dacă le găsește, te trimit la site-ul fraierului respectiv. Spre exemplu, dacă cineva are atât de multe timp liber cât să caute pe dicționarul lor “jeg”, va avea dovada concretă că tre’ să-și găsească ceva mai bun de făcut, în momentul în care, dând click pe el, va ajunge aici. Desigur că primul cuvânt vreodată e cumpărat de Bobby Voicu și acesta este “blog“. Apoi Alin Fărcaș am remarcat că s-a hămesit la mai multe, printre care și “porno“. HEADidea au fost mai prompți la “advertising“, dar “vitrina” e liber, Călin. Să nu uităm de Cătălin Zorini, cu a sa “electroglostospectrografie“.

***

După multiplele incidente cu domnii șoferi de taximetre din orașul Cluj-Napoca, reședință de județ, situația delicată a transportului meu din loc în loc degenerează într-una tot mai îngrijorătoare. Dacă de ceva vreme scriam despre cum mă îmbie ei să nu port centura, fiindcă ar fi imuni la propria prostie rutieră, cât și a altora (după care, desigur, făceam frumusețe de accident), acum am ajuns să începem să ne împrietenim.

Se răzbună pe faptul că mă dau cu încetinitorul jos din mașină, ca să văd câte forme de salut scornesc până sunt afară.

S-au obișnuit să vină doar doi să mă ia de acasă, aceiași doi, prin rotație. Primul e chiar ăla cu care am făcut accident. Iar al doilea e un prieten de-al lui.

Au aflat că de obicei evit să mă bag în discuții de complezență independente. Așa că au clocit un plan, iar acuma poveștile se continuă de la o cursă la alta. Când mă mai întâlnesc cu ei, reiau de unde rămăseseră. Astfel, am aflat că în data în care am făcut accidentul era chiar 13 (“îți dai seama?!”), iar că al doilea a fost pictor în Spania, dar la portrete îi ia mai mult timp; la peisaje maritime doar făcea o schiță în creion, “pac-pac!”, pe care o făcea tablou în 3 ore, nu ca ăla de pe plajă, căruia-i lua o săptămână. Mă-nțelegeți?

***

Io nu-nțeleg asta cu furtul identității. Am tot văzut la televizor. Pe fosta mea prietenă – care s-a despărțit de mine pentru altul, curva!!!… mă scuzați – au sunat-o de la BRD să-i spună să vină să-și ridice cardul, pe care nu și-l comandase. Ea s-a apucat să se împretenească telefonic cu aia care-o chema; io mă duceam înainte măcar să văz dacă n-am ceva bănei pe el.

Mă rog… adică cum… furt de identitate?

– Bună ziua, datorați 10.000 de euro statului.
– Eu?
– Da.
– De când? Io n-am votat!
– V-a fost furată identitatea, noi știm asta, dar, ne pare rău, nu se poate face nimica, din partea noastră. Banu’, vă rog.
– Da’ stați, stați… de cine mi-a fost furată identitatea?
– Nu știm, doamnă, ce-ai? Cacă.
– Păi, păi, păi… și eu acuma cine sunt?
– Tot dumneavoastră. Plătiți cash sau cu… scuzați-mi ironia… card?

Io-aș fi fericit să-mi fure cineva identitatea. Mi-aș schimba prompt parolele pe mailuri și Jeg, în rest aș fi liniștit. Aș începe să mă împrumut cu de toate de pe unde apuc, aș ține toate becurile aprinse, aș fierbe pe aragazul dat la maxim apă de la robinetul pus pe fierbinte. Iar la scadență aș sugera binevoitor să fie căutat noul eu, cu care să se lămurească problema. Ah, și aș subînchiria apartamentul, cu copia mea de buletin.

***

[poza originală de Vlăduțul]