FIREA-MI COTROPITOARE CONDUCE TEMPORAR ŞI AICI!
Stimaţi cititori, vă rog insistent să mă lăsaţi în pula mea în pace cu legea puricatului sms-urilor, respectiv verificării pornoşagurilor la care mă uit pe net şi mai ales să mă lăsaţi în pula mea în pace cu biocipurile cu cod de bare 666, deoarece chiar nu mă interesează, da’ absolut deloc. Nu am biznisuri de furat şi nici pre’ multe alte cele intimităţi de ascuns, iar tot ce ar fi, e bine tupilat pe Jeg, în văzul public. Altfel, voi aveţi grijă că ce mass-mess-uri trimiteţi, că ochiul ascultă. Şi, nu în ultimul rând, doresc să reiterez expresia vulgară cu pula mea şi referitor la petiţii…
Între alte anunţuri administrative, Dacian a ajuns la un total nou nivel de somn-vorbire: deja nu tace până nu-i răspund; urlă la mine până ne-nţelegem omeneşte o treabă, eu treaz, iar el dormind, fireşte. Şi ţine colocvii la nimeni din vis o noapte-ntreagă.
***
Poftim ce coduri de control de zici că-s pentru autişti au obsedaţii ăştia de securitate de la MySpace. Asta era când să trimit şi io un mesaj, atât…
***
De când a descoperit tatăl meu Internetul şi s-a măiestrit în tainele mânuirii unui mouse cu o singură mână, se tot preumblă cu încântare pe blogurile de mâncăi (ele se numesc pe sine “gourme”, deşi posesorii lor sunt nişte bile al de Andrei Crivăţ, Cetin Ametcea şi Cristi Roman). Şi cum se uită aşa la ele (exceptând intervenţiile barbare în bucătărie ale lui Arhi, tot aşteptând de la el cu speranţă să şi scoată ceva care se poate numi mâncare), creşte pipota-n el că mai e şi altcineva pasionat. Şi tot vede aceste feţe tinere şi durdulii croşetând hrană.
Recent şi-a procurat un aparat foto, pentru că are obsesia să tot facă poze la tot ce pregăteşte, după care să copieze pozele pe catraliarde de CD-uri, pe care oricum tre’ să vie la noi să i le arătăm, nu înainte de-a i le mai copia în încă un exemplar.
Mai nou, însă, îi şi cheamă (tot la noi), să se uite în şedinţă la ele şi să le explice “ciolomanda” sau cum îs tăiate ouăle fierte de prepeliţă, “da’ au aşa şi nişte urechiuşe”. Şi se zgâiesc ei la poze, le tăt rotesc, beau pălincă, îşi explică între ei cum tre’ să facă poze pe geam, că lumina de bec le îngălbeneşte mâncarea în chip, or mâncarea lor nu are acel pigment, ci o culoare foarte bine definită, mai dau înapoi să mai vadă o dată, exclamă cum îi compoziţia “ca de sarmale, da’ orezu’ fiert separat”. Iar când chiar nu le vine să creadă vreo reţetă, o filmează, că io n-am altă treabă numa’ să arz CD-uri.
La fiecare mă întreabă dacă am mâncat când mi-o trimis şi că aşa-i ce bun o fost, ca eu să confirm, cum am minţit, de altfel, şi la momentul trimiterii. Apropo, pentru purcel la proţap să se noteze că trebuie un metru cub de jar. Plus că, sinceramente, e un moft, susţin specialiştii. În percepţia lor distorsionată despre viaţă, mâncarea este – citez – sexy.
***
Vorbeam ieri cu o jumătate de mandarină cu cârlionţi, dezbătând problematica diferenţelor dintre a face duş şi a face baie. Pentru mine, un candid, era până în prezent îndeajuns de clar: când stai în picioare, utilizând obiectul duş, se cheamă duş. Când stai şezut, cu apă şi clăbuci în jurul tău până la buza vănii (nu, nu cadă, că nu suntem la abator), se cheamă că faci baie. Ei bine, ameţita susţine că nu. Cică, zicea ea, printre hăhăilelile mele compătimitoare, că duş se cheamă când te speli doar pe corp, iar baie când te speli şi pe cap. Piftom?! Vă daţi seama, sper, ce inepţie. Dacă ar fi aşa, atunci care-i diferenţa ramificată între a face baie (în vană) pe corp sau şi pe cap sau a face duş (în picioare, cu duşul) doar pe corp sau şi pe cap? Mă-nţelegeţi?
Io-nţeleg că voi, fetele, vă spălaţi pe segmente, în funcţie de ce aveţi nevoie. Nu vă folosiţi capul prea frecvent, deci de ce să fie curat? Cam în aceeaşi gândire cu noi, băieţii, spălându-ne pe penis după fiecare utilizare renală. Fiindcă trebuie să dispunem în permanenţă de acesta, da’-de, da’-de. Dar aceste probleme de igienă nu influenţează clasificarea spălatului între duş şi baie ca fiind altceva decât ce am explicat eu.
După ce terminăm de lămurit această complexă problematică, începe să-mi propovăduiască mp3-urile lu’ Manu Chao. Parcă deja-mi pierd minţile cu ăsta. Numa’ Parov Stelar ce-l întrece în istericalele prietenelor. Toate eşarfele şi căciuliţele fes din oraş purtate pe spate, menite să ţină buchet cârnaţii ăia de coafură făcuţi din păr lipit într-un stil specific ce nu are nici în clin nici în mânecă cu orice aspect al culturii noastre pe rază de câteva mii de kilometri, adună sub ele căpşoare ce duduie a muzica lu’ ăsta. Emanuel, zic, că Parov îi încă delicatesă, nu or apucat să şi-l downloadeze toate.
Mă, şi când nu s-apucă odată jumătatea de mandarină să zvârle cu linkuri după mine, că să-mi arate ea ce şi cum îi cu arta sunetului… până ce recunosc zdrăngăneala aia deranjantă cu “mama was queen of the pongo, papa was queer of the mango”, de fâşâia zilnic la Radio Unison Zalău, că n-aveau licenţe pe altceva (asta pe vremea când încă nu rulau program religios non-stop, că a fost “achiziţionat” de pocăiţi) şi la tăte Balurile Bobocilor, proba de dans. Şi eu m-apuc să mă hăhăi de ea, că melodia aia ce mi-o dăduse suna fix ca melodia cea cretină, deşi era totuşi alta. Ca să aflu că tăt Manu Chao o făcuse şi pe aia, dar e o promovare mai nefericită a muncii sale, că el de fapt e altfel. Păi, cum altfel, să-l văd altfel! Păi, live. Ah, live, să-l văz life – ni! – dă să-l văz. Şi mă uit la o adunătură de oameni, dintre care unu’ mai pirpirel aşa, el, alb, în tricou alb, totul angelic… cu un puternic accent jamaican. Haoleo! Unde-o stat, mă, ăsta, sub umbrela palmierului, toată viaţa, pe insulă? Caut “pe Internet”, ca să aflu că artistul născut în Franţa, da’ de origine spaniolă, că câr, că mâr. Mă, şi mi se ofuscă fata, că nu-l înţeleg pe Manu, că ei nu-i plac oamenii ce nu-l pricep pe Manu, că Manu, mă!
***
Nu, nu despre cea de mai sus e vorba, în cea de mai jos.
Tweet
180 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Cand esti lipsit de aparare “impotriva musicii “, trebuie sa-i induri despotismul sa devii zeu or …portocala
:)
:)
Umademyday
link permanent
pozele sunt cam fumate. trebuie un live on tv. iti confisca un spatiu in mijlocu’ paginii si face transmisiuni din bucatarie.
link permanent
7. Iarăşi ai scri juma’ de articol despre mâncare.
1. “Nu vă folosiţi capul prea frecvent, deci de ce să fie curat?” – Mă, tu eşti misogin?
4. King Of Bongo o cântă Robbie Williams mult mai mişto.
3. Pofteşte de-mi explică de unde vine “da’-de”, etimologic vorbind, zic.
2. Cam slăbuţ articolul de azi. Ce-ai, eşti ferice?
8. Slăbuţ şi titlul, da. Zic să scrii mai rar.
link permanent
1. Om gras, articole grase. Om mai slab… mna, vezi, mi-am făcut-o cu mâna voastră. Orium, nu – el este bun. În rest, sugi.
1. Da, Bob ocupă al treilea lor într-ale istericalelor, după ce deja menţionaţi.
1. Nu. Tu?
1. De la “dar de”, “dar de”, “doar dacă”, un fel de condiţie optativă.
1. Grăsuţ şi tu.
1. Mai bine pun mâncare în articol, decât în burtă.
link permanent
9. Mi-am plăcut totuşi intro-ul
link permanent
Apreciez că te-ai milostivit şi ai mai aruncat o geană, mi-ai mai dat o şansă. Acuma FLEANCA!
link permanent
pari fericit. pana acuma scriai mai fain.
link permanent
Păi, fii amabilă şi mă supără.
link permanent
ce-ti mai place sa slutesti realitatea! asta ca sa nu zic ca o denaturezi in cel mai pocit mod – tot pe ea, pe realitatea. n-ai inteles nimic, da` las` ca-ti mai explic o data. cu tot cu linkuri! [te-ai inspaimantat un pic, recunoaste!]
link permanent
A’vai! Duiosie… Te-ai speriat? Darius Groaza? Vin’ la mama!
link permanent
cristina “haios”hanes :d cute
link permanent
Cristina poate incerca un nud de Pamfil din fata. Sa vedem daca acolo are crapatura.
link permanent
Tu-ţi pui la status http-ul blogului, ca să vadă “contactele” online de pe messenger că ai scris şi să intre să-ţi dea comentarii? Vai, ce m-ai dezamăgit. Chiar credeam că sunt unii oameni care te iubesc atât de mult încât ce le place cel mai mult să facă e să-ţi trimită aici mesaje codificate.
Cât despre articol, şi eu fac la fel ca Dacian, doar că eu am tradiţie de mică, pe vremea când ţineam conferinţe şi/sau spânzuram “puiul” de pernă şi o ameninţam pe soră-mea că îi sucesc gâtul, pe care nu-l avea, evident. Acum nu ştiu dacă eu am evoluat, însă sper că frate-tu o va face şi sper ca într-o noapte să descoperiţi împreună (el dormind şi tu cu ochii roşii de furie/oboseală/stres/insomnie) sensul vieţii. Şi-apoi să-mi ziceţi şi mie. Cumva…
link permanent
mie mi-a placut articolul. este constructiv, are cateva glume pe intelesul tuturor, pune femeile la locu’ lor, da linkuri … ce mai : un articol de blog asa cum ne-a obisnuit blogosfera romaneasca. si inca unul peste medie.
link permanent
toader, cred ca asta a fost an automatically generated comment
link permanent
sunt convins ca darius apreciaza incurajarea mea. el are nevoie si de vorbe bune si un sprijin sufletesc. nu stiti voi sa il apreciati. in sine el are un suflet bun si trebuie sa fim langa el. mai ales ca articolul este bunicel si contine cuvinte seo. este clar ca este un blogger care se indreapta catre succesul la mase.
link permanent
nu cumva ai vrut sa zici *mese?
link permanent
nu are darius nici o treaba cu slujbele la catolici. e ateu. e inca tinerel noah. trebuie sa intelegem … rebeliunea tineretii. plus ca e grasut si deci are asa un raget intr-insu’.
link permanent
Ştii să coci foi de haioş, Dariuse? În caz că nu, domnul Carcea este rugat să aibă blog şi să presteze atât scris cât şi video despre peripeţia asta, zic.
link permanent
E agnostic. Ando – pun linku’ deoarece ca să vază când se schimbă; de unde se deduce că lumea-l vede la status şi intră să comenteze, în afară de cazul tău, desigur? Eventual intră. Eventual NU intră, dacă vede că e articolu’ ce l-a citit deja. Mna, sper că te-ai potolit.
Văraru – se va pune pe picioare. Poate le fac lu’ ambii. Toader mai are un pas şi se scrie cu literă mare, apropo de să-i punem link pe Jeg.
Moniceo – eşti drăgăstoasă; voi abuza.
link permanent
Eu zic ca nu se indreapta spre succesul la mase, la mese oricum are deja succes. Si asta dintr-un motiv prea simplu: e mult prea absconcs.
Asa de absconcs incat si gugalu cand ii citeste un articol mai da cate un search ca sa inteleaga despre ce e vorba.
link permanent
Mama mea s-a saturat de gatit… cred ca a ajuns la aceea etapa a vietii in care se vrea din nou tanara! Tatal tau se pare ca a trecut de etapa aia si a inceput sa gateasca. Deci pentru tine e bine, pentru mine nu e bine, tu manci, eu rabd! Cum ramane cu plasa de mancare, dat fiind faptul ca tu esti la cura ar trebui sa fie mai usor de rezolvat problema!
link permanent
ba, cu criza asta ma doare fix in. desigur. poti sa scrii si cu tz. mi se rupe.
link permanent
Mă-ta-n curând, Andeo, va fi colegă cu tine de facultă. Ia aminte.
link permanent
Sa speram ca isi va reveni totusi la un moment dat…
link permanent
deciii io te inteleg deciiii cu baia vs dus perfect… am studiat problema si n-am elucidat ceea ce nu-ti doresc si tie (sa studiezi adica)
doi. nu te lua ma de manu de altceva in afara de mana c-a avut cel mai tare concert anu trecut.
trei. obama nu servim?
link permanent
S-a balbuit la primele 2 fraze din discurs… Darius zice ca doar la una, eu zic ca-s doua… Si cam serios…
link permanent
la aia cu baia aveti amandoi dreptate. deci:
Sa notam A=baie si B=dush (stiu, are sens):
A. in vana, cu spalat pe cap
I. in vana, dar fara spalat pe cap
B: la dush, fara spalat pe cap
A: la dush dar cu spalat pe cap (sau AB?)
I= whythefuckwouldyoudothat
stati un pic, sunt confuza. revin.
link permanent
Să notăm cu D duşul, obiectul duşului, adică stropitoarea. CÂND FOLOSEŞTI D, E DUŞ!
Să notăm cu B baia, apa din vană, adică o cadă. CÂND FOLOSEŞTI B, TE ÎMBĂIEZI!
Nu contează pe ce.
q.e.d.
link permanent
şi dacă vrei să ştii, mâncarea poate să fie sexy. şi pot să-ţi aduc oameni care să ateste că poate fi şi porno. deci pe gustul tău.
)
link permanent
Si zici ca n-a revenit Bibli ?
link permanent
cine mai are nevoie de carti, cand te are pe tine?
link permanent
Am tat observat ca pe-acolo pe la voi ( Zalau) se tot zice vana in loc de cada… Acu noi astilalti…ne spalam ca la abator in cada…
Iti dai seama ca prima oara cand am auzit cum ca ceea ce stiu io ca ar fi o cada de baie, la voi se chiama VANA…am intrebat de fo 2 ori ce-i aia…
Si eram la un client care facea VANI ( ca sunt fo cativa prin zalau si imprejurimi) si incercam sa-i vand una alta…
In alta ordin de idei… subscriu in totalitate la diferentele intre dus si baie prezentate sublim de altfel…
link permanent
Mariene – o venit la articolul precedent. Ai şi vorovit cu el, poate nu-ţi aminteşti.
Gheretuşe – deci voi, la Bucales, deoarece sunteţi vite – de aia aveţi cadă la abator. Că sunteţi vite civilizate.
link permanent
cuvantul vana ma duce cu gandul la ceva de infiletat aflat intr-o camera fara ferestre; camera cu gresie si faianta murdare si un tavan igrasios.
link permanent
eu propun sa nu ne mai spalam deloc…asa nu ne mai certam si jeg are competitie…..
link permanent
jeg face baie . ce fain suna
)
link permanent
cînd aveam vană, făceam duş întrînsa, acum am duş şi fac duş. Deci cum să fac baie, dacă n-am vană?! Mandarino, egzplică-te.
link permanent
Poţi face duş şi în vană, fie în picioare, fie în cur, cât timp nu e plină. Fie şi pe spate. DAR INVERS NU! Nu poţi face baie fără vană! Ceea ce demonstrează teoria mea!
link permanent
Darius. Tu taci. Că aveai dreptate de la-nceput.
link permanent
da, dar daca luam cabina de dush ca si dush am putea spune ca se poate dush fara vana, desi baie fara vana nu. dar baie fara dush? vedeti? nu se poate!
link permanent
Gie,
cum să faci baie în duş? Faci ca la Ciao Darwin? Umpli cabina cu apă şi te scalzi în ea?
link permanent
Te uiti la Ciao Darwin?
link permanent
nu ma. nu in dush. ma scuzati a fost o eroare de logica, doar sunt femeie. in primul rand (de cuvinte) ma refeream la cabina, da de fapt vorbeam aiurea.
in al doilea rand, ziceam de obiectu dush (pe care il tii in mana si pe care il folosesti sa te speli pe cap ca altfel baia nu ar fi baie. sau ar fi numa cu vana si fara dush?)
link permanent
Anduu,
ce. Tu nu te uitai? Era un concept nou.
link permanent
Grasu’ tot scapă săpunul pe aici prin incintă, da’ de se prinde careva.
link permanent
m-am hotarat. o iau pe gia de amanta. sa vada si ea cum e.
link permanent
Eram mic si confuz in vremurile alea:))
link permanent
poate gia nu vrea sa vada cum e sa fii amanta
link permanent
si ce daca? ce ma intereseaza pe mine? oricum nu te iau nici macar sa ne vedem ca nu am chef. te iau asa de ochii lumii. zi merci ca ai fost anuntata. sunt alte conlocuitoare pe blogul asta care habar nu au avut si nici macar eu nu auzisem de asta.
link permanent
bun, in cazul asta o sa absentez. anunta-ma cand ne despartim, sunt la prieten acasa
) si gateste.
link permanent
pofta mare va urez. poti absenta cat iti pofteste inima. oricum nu are nici o importanta. nici macar de despartit cu e nevoie. desigur, in cazul in care te deranjeaza faptul ca ma partajezi cu o alta gramada de cititoare jeg poti sa iti faci cunoscuta nemultumirea. eu nu ma supar.
link permanent
bag seama ca esti anti pornache. ceea ce exlica multe.
link permanent
eh, chestie de varsta. greu de inteles.
link permanent
nu tie ma toadere. pentru batrani am intelegere.
link permanent
nu vorbeam cu tine, vorbeam cu darius.
link permanent
darius nu e. zi-mi mie si-i transmit.
link permanent
darius, zice toader ca sunt greu de inteles chestiile, cu varsta.
link permanent
citez : darius a scris : “Poţi face duş şi în vană, fie în picioare, fie în cur, cât timp nu e plină. Fie şi pe spate. DAR INVERS NU! Nu poţi face baie fără vană! Ceea ce demonstrează teoria mea!”
si eu tocmai asta zic. ca nu are cum intelege. chestie de varsta. eh. si poti sa ii transmiti.
link permanent
ia sa mai citeasca si singur, ca d-aia e ditamai mastodontu’, ca sta ca bleandra sa-i faca altii treaba.
link permanent
@Darius…
Ai zi sa mori tu….Ia fa un exit poll icisha sa vezi cat la suta stie de vana si cat de cada…Si nu inteleg ce treaba are cada cu vitele…
link permanent
Hai să vă lămuresc eu (nu ştiu dacă susţin ceva ce a fost deja susţinut, nu am răbdare să citesc tot).
De vreme ce poţi face baie în mare, în lac, în piscină, în cădiţă, în scăldătoare, în râu, în pârâu şi în izvoarele termale ale Bucureştilor… cu sau fără cască de baie, cu sau fără costum de scafandru… şi alte locuri şi modalităţi, mai mult sau mai puţin salubre, a face duş şi a face baie nu are nimic cu spălatul. Este relativ simplu. Baie este când corpul este scufundat în apa, duş atunci când este stropit, saună când stai în căldură şi/sau abur (obţinut tehnologic prin încălzirea apei, sau în propria transpiraţie).
Nu ştiu cum să încadrez baia de mulţime…
link permanent
Cine-o zis ceva de saună? Şi dacă eşti scufundat în apă are legătură cu spălatu’, fie că vrei, fie că te opui.
link permanent
@ Darius Groza
Trec peste “băi de nămol” sau băi în ape sulfuroase (că omul se mai duce la băi), care arată clar că nu este nici o treabă cu spălatul, dar nu am spus eu mai sus “cu sau fără costum de scafandru”? Nu sunteţi deloc atent stimate domn.
link permanent
Oups, iar am uitat de moderarea la apariţia numelui…
link permanent
@ Darius/Groza
Trec peste “băi de nămol” sau băi în ape sulfuroase (că omul se mai duce la băi), care arată clar că nu este nici o treabă cu spălatul, dar nu am spus eu mai sus “cu sau fără costum de scafandru”? Nu sunteţi deloc atent stimate domn.
link permanent
Sauna este o baie de căldură sau de abur, cică scrie în DEX.
link permanent
Bine, aşa există şi baie de nămol sau de soare. Da’ nu îi spălătură. Măgare! încep să cred că ai dreptate, da’ n-o să recunosc.
link permanent
Ca sa te iert, bagă mâine un filmuleţ cu vedetele de la Vitrina… am aşa o poftă de filmuleţ.
link permanent
Da’ tu nu tre’ să mă ierţi, măgare, zic! Poate eu pe tine, c-ai îndrăznit să îmi subminezi autoritatea supremă. “Ai tu o poftă”…
link permanent
baile alea in ape sulfuroase au legatura cu spalatul. cel al lui darius. zic si vecinii de la parter ca atunci cand face baie glad …
link permanent
Eu fac, deci, duş.
link permanent
si atunci cum reusesti sa sulfurezi apa aia in halul ala? deja s-a erodat toata tevaria imobilului.
link permanent
Hai domne, ca-i scrisa bine. Neaos de ardelensc si cu hotarare. Ai noroc!
link permanent
Darius Groza zice că:
Ianuarie 21st, 2009 la 10:14 am
Mariene – o venit la articolul precedent. Ai şi vorovit cu el, poate nu-ţi aminteşti.
Da mai tovarase dar intre timp se suparase pe noi si a zis ca pleaca iar. Din fericire a revenit pe la ora 17. Dupa cite vad a inteles aluzia mea si s-a referit si la baile din Bucuresti.
In ceea ce priveste dilema ta: cind am chef sa ma spal ma duc in CAMERA DE BAIE si ma bag in cada. CADA, ardelenii lu` tata, vana e de fapt un robinet !!! In CADA stau in apa cel putin vreo juma` de ora, deci fac baie cu spume sau stau in picioare si ma stropesc cu DUSUL. Pe cap oricum ma spal fiindca daca n-am chef sa ma spal pe capul de sus (foarte rar mi se intimpla asta) oricum ma spal pe capul de jos, infinit mai important.
(Stim cu totii ca un cap in gura e dureros sau placut, depinde de cap).
In concluzie: cind o sa reusesti tu sa faci baie sau dush intr-o VANA sa nu uiti sa faci un film ca sa ne minunam si noi.
Bine ai re-revenit Bibli, promit sa nu te mai intreb despre turism. Vad ca ai sensibilitati in domeniu asa ca ma abtin.
link permanent
Vezi ca iar am scris numele tau si m-am trezit moderat. Iar am dat cu mucii in fasole.
In alta ordine de idei: bai, mi se pare mie sau gazul rusesc miroase altfel ?
link permanent
Lasă-i, mă, că-s invidioşi, mi-o zis mie mami.
link permanent
jim, depinde de context
link permanent
ia ma, chiar e moderat numele bazdaganiei … ?
Darius Groza
link permanent
VÁNĂ, vane, s.f. 1. Vas mare (de tablă, de lemn, de faianţă etc.) pentru îmbăiat sau (rar) pentru spălat rufe; cadă. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capătul unei conducte, care serveşte la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulaţiei unui fluid. – Din germ. Wanne.
În înţelesul meu particular, cada este de fontă sau acril, vana este din alte materiale, specificate mai sus, mai ales din tablă galvanizată, şi cu design vechi, de cel puţin o sută de ani.
Baie, folosit ca “Merg la baie”, este o prescurtare, de la “camera de baie”. Să nu uităm că WC înseamnă de fapt Water Closet, adică camera cu apă şi de aici derivă şi românescul closet, dar, probabil, şi mai vechiul privată, venit pe filieră franceză. Forma budă, venită din rusă, înseamnă tot cămăruţă, sau pe acolo.
Căcăstoare… nu ştiu de unde vine, poate încearcă cineva a mă dumiri.
link permanent
Cel mai probabil că de la căcat, care vine din cur, da’ e o presupunere bezmetică.
Toader – e moderat fiindcă să nu se dea lumea eu.
Deci orice “Darius” simplu s-ar putea să nu fie eu, decât dacă-s de undeva de la unde nu vreau să-mi bag parola ca să mă aprob singur.
link permanent
deci ma pui cu majuscula. eu sunt un domn si nu reactionez cum imi clocoteste reactia in mine si iti atrag parinteste atentia ca esti magar.
link permanent
Eram incantat de tine. Dar de cand vorbesti cu organe sexuale in gura mare si de cand spui ca un status in care scrie Pictez este snobism… ai decazut mult. Scuze… Stiu ca te doare in organul sexual ca am spus asta…vorba aia…cine ….mea este asta… dar m-am gandit sa ti-o spun…
link permanent
Cre’că n-ai înţeles: mi se pare o ciocnire mult prea tâmpă a sta “pă mess” şi a-ţi sufla în cur despre cum eşti de înclinat spre frumos, ca să nu spun să-ţi sugi pula singur, că am înţeles că nu te farmecă exprimarea.
link permanent
De cand m-ai cunoscut pe mine parca si tu ai gura pizdă.
link permanent
Nu trage cu disperare spre tine orice legat de eu. Cel mai posibil să fie o stivă de lucruri murdare. Fiindcă, da, în ciuda prognozelor, am continuat cu alergatu’ şi bazinu’. Aplauze. Deci voi fi cum tre’ să fiu şi merit – Adonis.
link permanent
Ref La inclinatu catre frumos… Nu a spus daca picteaza urat/frumos/reusit sau nu:) Si poate era doar o exprimare. Nu stiu…nu as merge sa declar ca e snoaba exprimarea
Nici persoana… fiecare cu suflatu fiecaruia… Plus ca tipa nu putea face ce ai zis tu si te-ai oprit ca nu mi-ar placea exprimarea… ca nu are cum (e tipa)
Raman totusi la parerea mea:) Rgds
link permanent
Krcpk
link permanent
Şi alte prescurtări. Mă scuzaţi acum, mă duc să degust vin, după care voi cânta la pian, în baie.
link permanent
Adunis.
Nu m-a putut aptine.
link permanent
da’ tu cand lasi jeg pe jegul de pe toate jegurile de masini si te mai si filmezi? home made outdoor porn, gen. doar ca fara pizde. ca de unde…?
link permanent
Ali Ahmad Said Asbar (Arabic: علي أحمد سعيد إسبر; transliterated: alî ahmadi s-sacîdi l-’asbar or Ali Ahmad Sa’id) (born 1930), also known by the pseudonym Adonis or Adunis (Arabic: أدونيس), is a Syrian poet and essayist who has made his career largely in Lebanon and France. He has written more than twenty books in his native Arabic.
link permanent
am cautat sa vad ce vrea sa zica monica cu adunis. raspunsul e mai sus. habar nu aveam ca exista un poet cu numele de adunis.
link permanent
toader draga, nici eu
link permanent
Discutam aici ieri că de unde vine WC şi ce văd în presa de azi? Un titlul fericit ales… Watergate şi Water Closet
E drept, de multe ori am descoperit că mi se potrivesc ideile cu domnul Cristian Tudor Popescu, poate ca aste incidenţe provin din faptul că suntem amândoi ingineri, dar aşa de apropiaţi ca moment nu am fost niciodată.
link permanent
Sau citeşte Jegu’… şi comentariile.
link permanent
ma tu ai scrie bine daca n-ai mai folosi pula!hai ca daca in asta sta decaderea bijelui…plus ca duduia e gretos de snoaba!adica pot intelege nobletea “sufletului” ei da’ atunci cand o clameaza ea miroase a cacat ca orice infatuare!
link permanent
Salutare la toata lumea, numai la Darius nu, ca pe el l-am salutat pe email. Incep printr-un offtopic: Daca dispari de pe radar… te cauta radarul pana te gaseste. Asa m-a gasit pe mine Darius, cautandu-ma prin email, messenger si mai stiu eu pe unde(hi5, matrimoniale, prietenie, jumatati de toate felurile). Daca omul si-a declansat, inconstient, dorul pentru persoana mea, am decis sa-i fac o vizita pe JEG, nu ca n-as mai fi facut de astea in timpul starii de “silentio stampa”(ca-mi era lene rau sa mai si scriu), cum altfel sa-l rasplatesc decat prin acumularea unui nou utilizator la counter-ul lui de trafic… de pe JEG.
Na! bun!
Ma! Darius! Vad ca te apostrofeaza lumea pentru folosirea cuvintelor din chilotii proprii, fara sa stie ca tu altfel nu existi, fara mentionarea motivului suprem pentru care noi, barbatii, existam pe pamant. Da… noah! Fiecare cu durerea lui. Sa te si intreb ceva, facand posibil dialogul dintre noi doi: Tu ai pornit discutia cu dus/baie din cauza trend-ului ECO spre care ne indreptam? sau doar din plictiseala?!
De ce te intreb; ca eu, purtand o discutie inteligenta cu o prietena de-a mea, la un chef, ca atunci iti vin ideile marete, dupa o suta de cinzeaca, am adus vorba de ECO(becuri de alea de 15Watts, mersul pe jos, folosirea pungilor de hartie, dus in loc de baie, etc.) la care, distinsa doamna(ca-i maritata), dupa o nemaivazuta explozie de neuroni generatori de ganduri marete exclama: “DA CE MA!!! Sa faca cine n-are!!! Eu am bani sa-mi platesc facturile la gaz,apa, curent etc.”
Am ajuns la concluzia ca planeta asta e la numaratoarea inversa, avand in vedere ca multi destepti au bani sa-si plateasca facutrile.
Hai, sanatate!
link permanent
@ AndyQ
Stimate domn, nu este chiar aşa. Să luăm de exemplu una din vilele acelea sub formă de palat pe care le numesc unii milionari acasă la… (şi urmează localizarea pentru că aceşti oameni nu au o singură vilă-viloi sau palat-castel). Cum ar fi de exemplu ca doamna Columbeanu să aprindă în mica ei casă becuri ECO (care, apropo, nu am nici eu “că strică ochii”, dar pe de altă parte nu am maşină, ceea ce cred că m-a scos din punct de vedere ecologic).
link permanent
M-am blocat ca nu stiu cum sa-ti zic, sa fie politicos, “Bibliotecarule” suna ciudat asa ca renunt la apelativ.
Vilele alea sub forma de palat patesc tocmai ce-am spus eu. Adica personajele care locuiesc acolo o sa spuna ca ei au bani sa-si plateasca facturile. Apropo de madam Columbeanu, intr-o emisiune a fost pusa la colt cum ca Irinel nu si-a platit de vreo 4-5 luni angajatii. Ea a spus ca o sa-si primeasca banii, saptamana urmatoare, aia de ii si merita! Fiind intrebata de ultimul cadou facut de Iri, in valoare de multi bani, ea a raspuns: “E sotul meu si eu sotia lui(logica asta) si nu intereseaza pe nimeni ca-mi ia cadou de 10-20.000 euro. Ce face el cu plata salariilor nu ma intereseaza.”
Ia ghici! de unde am dedus eu chestia cu desteptii cu bani!
Nici eu n-am masina, sunt ECO. Oricum, trend-ul ECO e o chestie depasita in Romania. Noi suntem ECO de prin anii 70 incoace. Ma distreaza oricum comparatia: Acum 20-25 de ani injurai de mama focului ca mananci soia in loc de carne, paine graham in loc de aia alba, bei surogat de cafea in loc de “the real thing” s.a.m.d. dar acum, cu toata prostia asta ECO, daca nu bagi soia, graham sau altele… esti anti-terra…
link permanent
DRUUGGGSSSS, dude, is that you? Wanna pufff? What the fuck are you blabbering about there? Dudes, pufff… K’?
Mi se pare ca cineva simte nevoia sa imbratiseze un rect… Homalaus umanus est… Se scrie fag sau/si faggot? Sunt bine. La serviciu.
Era sa pun virgula intre subiect si predicat. Ce vremuri! Iti mai aduci aminte, capatanosule? Of. Mi-e foame.
link permanent
ba, nu va imprieteniti cu darius ca asta va fura siturile. ati vazut cum a subtilizat blogul manei? asa o sa patiti si voi.
link permanent
se zice faragot.
link permanent
Ce treaba are soia cu ECO?
De fapt cred că ECO depinde de înţeles pe care îl conţine, poate fi Economics, Ecology, Environmental Conservation Organization şi alte douăzeci sau trei zeci de astfel înţelesuri. Pentru mine, un produs ECO este un obiect care mănâncă energie şi care are un raport “efect” per “energie consumată” bun. De aici porneşte şi raportul ecologic. Mersul pe jos, de exemplu, este ecologic în măsura în care ceea ce mănânci pentru a produce lucrul mecanic respectiv nu înmagazinează o valoare energetică mai mare decât benzina echivalentă. Nu cred că a fi ecologist înseamnă să stai pe întuneric acasă ca să nu consumi curent electric. Consumul casnic de energie nu este foarte mare, desigur comparativ cu industria, economia nu va fi nici ea foarte mare, iarăşi comparativ cu industria. Preţul este astfel un model normal de partajare, plăteşti puţin, consumi puţin şi viceversa. Deşteptăciunea este să alegi între o maşină de spălat automată de acum 20 ani, clasa Z de energie, şi una mai scumpă clasa A+ la spălare şi B la centrifugare. După cum vedeţi, aici este o problemă de minim al costurilor şi maxim de confort. Aceste costuri nu fac să luăm decizii reale. De aceea în cazul celor care au venituri mari deciziile ECO nu se vor face niciodată, pentru că ei nu pot compara între o maşină de spălat de 2 mil. faţă de una de 15 mil. sau o maşină de 3 mii de euro şi una de 50 mii de euro (în caz invers, pentru că cea ieftină e poluantă).
Apropo, prietena dvs. măritată nu vrea să facă o înfiere? Sunt educat, deja nu mai fac în pat (poate în viitor, la bătrâneţe), ştiu să zic sărut-mâna şi am şcolarizarea făcută, cheltuielile sunt deci mai mici.
link permanent
feribot. adica fairy (zana) cum se mai numesc gaozarii in alte limbi + bot, care inseamna bot. ca presupun ca isi fac si bot, nu stau toata ziua unul cu curul la celalalt.
inca doua posturi ca asta si oameni va fac! cultura, ca despre asta vorbeam.
link permanent
ca sa concluzionez, feribot ar putea fi denumit sexul oral la poponarii. cred ca m-am facut inteles. eu, cel putin, am inteles ce voiam sa spun.
link permanent
un fel de a face un buzau in botosani.
link permanent
Si noi am inteles, Kraki, e ok. Cum e sa lucrezi la doua monitoare? Daca inchizi un ochi, unul din ele dispare, nu? Mai stai un pic, ca trece. Iti sintem aproape. Da’ sa nu vomiti pe noi.
link permanent
Văd iar vizitez moderarea…
link permanent
“Io-nţeleg că voi, fetele, vă spălaţi pe segmente, în funcţie de ce aveţi nevoie. Nu vă folosiţi capul prea frecvent, deci de ce să fie curat?”
Vezi de ce nu ai tu prietena ?
link permanent
deci ai facut o jumate de mandarina sa fie enervanta pe ziua de azi. bravo bah
link permanent
Am curăţat ieri ceapă pentru a-mi face de mâncare. Din păcate şi azi îmi pute mâna. Ajutaţi-mă, vă rog, ce să fac ?
În altă ordine de idei, v-am tot urmărit de ceva vreme şi aş avea următoarele remarci: sunteţi toţi nişte dobitoci. Dar în special:
1) jimerino şi krakilla, cei mai porcoşi şi mai misogini indivizi ever
2) monica, o gâscă prostuţă care habar nu are ce cu ce se mănâncă
3) hudrea şi basty, nişte boi. Cred că le ştiu pe toate.
4) darius, fiindcă el e dobitocul şef.
Vâlvă creată. Continuaţi.
link permanent
link permanent
Darius, cine-i individul, Basty?
link permanent
eu si krakilla ne-am scos bine. hudrea nu pare deranjat. luţ basty ii e lene. lene sa ce? lene in general. monica, ia-l tu ca esti mai fasneata in felul tau de gasca. eu neavand diacritice sustin ca am sustinut ca esti de gasca, adica de comitet, de isprava. gen. scarpina!
link permanent
eu ma simt deranjat. nici nu a gasit de cuviinta sa ma insulte. am sa boicotez acest forum pana isi cere scuze magarul ala cu mancarimea.
link permanent
Ioi, măi, fi-ţi-ar mandarinele necoapte! Azi m-am chinuit cu una jumate de oră şi, pe lângă faptul că jumate din ea (fără coajă) era numai sâmbure mare lângă sâmbure mic, lângă sâmbure minuscul, dar care ţi se înfige între dinţi, cealaltă jumate era pe jumate pieliţă ţapănă şi pe jumate zamă acră ce se scurgea prin pieliţa respectivă. Oribil. De-a dreptul (sau stângul, cum preferi) nemâncabilă. Dar am mâncat-o mai mult de ruşine faţă de bunica insistentă a unei prietene. Îţi doresc mult succes cu mandarinele tale cărora nu le voi da un nume special. Şi să (nu?) te îneci c-un sâmbure. Câh..
Vreau să întreb cititorii acestui blog dacă deţinătorul lui obişnuieşte să ceară poze cititoarelor care îl deranjează/tulbură prin conţinutul comentariilor pe care le lasă. Voi reveni să văd dacă va binevoi cineva, oricine, să-mi răspundă pe măsura aşteptărilor (adică nu printr-o exclamaţie nearticulată sau o succesiune de cuvinte cu un sens prea criptat pentru capacităţile mele). Mulţumesc pentru înţelegere.
link permanent
da ma andi. da. da ba! ce nu intelegi? da!
link permanent
Cîr. Cra. Mac. Cum dracului ar trebui sa fac?!?! Aaaaaaa, ga-gata, stiu…!
link permanent
Monică, you everlasting goose you.
link permanent
Basty, zi-i lu’ Basty caci cind il maninca scrie prea corect ca sa-l credem. Il dau virgilele de gol. Virgulele.
link permanent
da. de acord.
link permanent
Sfinte, dar articolul asta a creat la dispute si la treziri cu fundul in sus de toata frumusetea. Sfaraie sucul manadarinic in cititori. Cine stie ce cauta lumea pe Google si mai da si de un jeg, la naiba!
Si eu care credeam ca Darius e simplu dar logic in scrierile sale excelente (pupincurism se numea asta pe vremuri? mmmda, cam asa). Se pare ca e de o complexitate rara.
link permanent
Individul nu e Basty. Dar în mod suprinzător, are un IP cu care am comentat şi eu. Am o bănuială. Deci mă duc la Parov Stelar.
S-a înfăptuit. Reviu.
link permanent
carcea? a facut asta idolul meu carcea? m-a ignorat pe mine carcea? nu se poaaate.
sau e tipa aia care a disparut din viata ta? aia ma. cum ii zice? aia de o indragesti si totodata nu te intereseaza si care face sex … augustina aia ma. zi sa-i zic.
link permanent
Sunteti niste DUSHI, iar half de mandarina e mai desteapta decat voi toti la un loc. Chiar nu puteti sa spargeti zagazurile gandirii, sa priviti lucrurile ALTFEL decat ati fost invatati pana acum? Pai e clar ca dusul e pe corp, iar baia e pe cap.
Astfel, exista gel DE DUS, da? Si e folosit pentru spalatul PE CORP, in nici un caz pentru cap, nu? Iata de unde rezulta relatia dintre dus si corp (per a contrario, gelul DE BAIE nu poate fi decat samponul cel de toate zilele, cu care va spalati PE CAP, nu PE CORP).
Apoi, cand vreti a va laia si pe parul din cap, nu doar pe cel pubian, cum spuneti? “Ma duc sa fac BAIE pe cap?” sau “Ma duc sa fac DUS pe cap?” E clar ca prima varianta. Se justifica prin asta si legatura dintre baie si cap.
Unde mai pui ca dusul are capul lui propriu (“CAP DE DUS” va spune ceva?), deci nu ii mai trebuie al tau. Pe cand baia e evident ca nu are un cap al ei si il imprumuta si ea pe-al cui o foloseste. Nu de alta, dar nu se cade sa fie mai proasta decat dusul …
Si ca idee de final, nu pot decat sa ma mir si eu in ce tara traim, daca JEG-ul insusi ne tine noua teorii semantice despre apa, baie si dus …
link permanent
in primul rand am sa te jignesc : ai o porecla la fel de fandosita ca statusul aleia.
in al doilea rand ai mai vazut tu sampon “de baie” in locul clasicului sampon? gelului de dus i s-a zis “de dus” fiindca gelul “de cap” se foloseste ca un fel de fixativ in timp ce un gel “de baie” nu exista pentru simplul fapt ca in acel moment in care a fost inventat gelul “de dush” exista deja sapunul. care sapun era “de rufe” si respectiv “de baie”. niste minti din marketing, carora trebuie sa le apreciem eficacitatea, s-au gandit ca intre sapunul lichid de spalat si gelul in cauza trebuie sa existe o diferentiere. si atunci i s-a zis “gel de dus”. ca sa stiti si voi, gelul “de dus” NU se foloseste la spalarea parului. in plus folosirea sapunului lichid si a gelului de dus in cada (vana este un cuvant ambiguu) nu este facila intrucat nu poate clabuci corect pe piele. îh.
deci in baie folosesti sapunul si samponul iar sub dush folosesti gelul si samponul. cateodata, femeile curatele (ca sa mai jignesc odata), folosesc si balsamul de par care e cu totul alta mancare de peste. si ca sa incheiem sa amintim fetelor care nu se spala pe cap ca exista “a face baie” si “a face baie la cap”, care “baie la cap” o poti face si “facand dus”.
asa, sa te inveti sa folosesti porecle din astea cu nameless one si alte prostii de tip valentines day.
muahaha.
link permanent
bai mandarina, ce nu intelegi? este vorba de intrebarea CUM, nu “cu ce” sau “unde”
vezi? ai spart zagazurile gandirii degeaba, ca gandesti altfel, da’ eronat
link permanent
doar mie mi se pare ca “zagazurile” suna a “slobozire” ?
link permanent
Aproape – venind de la conţert – era să apreciez palida încercare a lu’ ăluia cu nume de status, să-l laud, după care să-l stârpesc ca pe-un vierme; da’ totuşi să-i laud iniţiativa oarecum admirabilă de argumentaţie şontâc-logică; apoi a lămurit Toader al nostru lucrurile, deci nu revin.
Apoi că s-a anulat pe sine insul, picând în jignirea lui Toader, simţindu-se jignit şi reinventându-se ca un produs penibil ce dă de prima lui criză de PR şi se poziţionează altfel, de parcă uită consumatorul peste noapte…
Aşadar, ce să o mai tot dăm: a venit, a-ncercat, a eşuat. Bă, pulă, ca să folosesc această apoziţie atât de blamată, păi, te pui tu cu cititorii şi comentatorii mei, bă, pizdă, ca să nu discriminez, adică-ncerci tu ca să-ntreci pe cei căliţi cu focul mâniei şi încăpăţânării mele inafailibile la foc continuu ani şi ani? Adică tu ai impresia că-ntr-un comentariu norocos o să sintetizezi atâta energiei cât să spulberi experienţă de “sute, poate chiar mii” de răspunsuri aduse mine fără sorţi de izbândă. Şi să iei un umil ucenic Jeg ca să-l înfrunţi? Păi, băăă! Şi asta ca să mă exprim aşa, elegant…
link permanent
toader, o sa fii surprins, dar balsamul NU e facut pentru curatare!:))
link permanent
Băi Făr-de-nume… Eşti ciudat rău…Eu tot nu am înţeles ce ai vrut să demonstrezi. Semeni cu unu Mitică care încerca să mă convingă că fără cultură voi ajunge în iad. Tu eşti Mitică?
link permanent
Sunt doi insi care m-au enervat in acesta diminiata:
Ahhhh… Scrisesem vreo trei randuri, in care injuram Scarpinatura. Dupa, am remarcat cateva chestii. Darius a postat de pe acel IP, iar Scarpinatura incearca sa fie si amuzant incheind apoteotic cu “VALVA CREATA”. Deduc din asta, ca ori este un cunoscut al grasului, care incearca sa-i relanseze cariera (ca eu in termeni d-astia gandesc) ori este cineva care incearca sa se faca remarcat, incercand sa atraga atentia asupra lui/ei/it. Oricare varianta ar fi, nu trebuie injurat. In prima varianta poate injur un neam sau un prieten de-al grasului, iar eu il injur exclusiv pe Bajel, din cercul lui de cunostinte (si poate pe Ciutacu, dar momentan mi-e simpatic). Sau, daca este a doua, atunci asta vrea, iar eu nu injur pe cineva fiinda asa vrea el. A inceput sa ma doara capul…
Pe al doilea, l-a facut muci toader, care vrea sa ne ia painea de la gura. Si asta incerca sa para simpatic. E la moda acum, sa ne injuri, si dupa, sa incerci sa pari amuzant? Poate au observat ca doar asa ii baga cineva in seama!?
Gata nu mai este nimeni… A, mai era unul, dar pe alte meleaguri.
link permanent
Nu, că ne-am plăcut de el. Mie, cel puţin. Mai ales că are unu’ dintre IP-urile mele, ceea ce mă îngrozeşte.
link permanent
Io cred ca Darius incearca sa ne spuna ceva.
link permanent
in felul lui…
link permanent
gio, nu e pentru curatare. de aia am si zis ca e alta mancare de peste. a fost o metafora. nu am sugerat ca poate fi mancat.
link permanent
Io cred că Darius încearcă sa-şi spuie ceva lui însului. Inşilui. Înselui. Mă rog. Tot lui. Deci ca într-un cerc închis.
link permanent
ma, “mancare de peste” nu ii metafora. ai zis:
“cateodata, femeile CURATELE (ca sa mai jignesc odata), folosesc si balsamul de par care e cu totul alta mancare de peste.” te contrazici tu asa usor. stiu stiu, e latura ta feminina.
dar destul, nu mai insist! sunt si asa offtopic. nu ca stiu care ar fi topicul. caci sunt mai multe, despartite prin stelute.
link permanent
pai am zis ca femeile curatele utilizeaza balsamul de par. care nu e balsam de rufe. metaforic deci alta mancare de peste. greu de inteles. a?
este cu mult mai rar ca femeile mai putin curatele sa foloseasca si ele balsamul de par. atat de rar incat poate fi considerat abatere. deci nesimnificativ.
da. esti offtopic. ca si articolul scris de glad bija poreclit “the testicular dicatotorous”.
link permanent
nu ai zis nimic de balsamul de rufe. denaturare a spuselor anterioare
poate folosesc balsamul de par. o data pe an. sau poate e 2 in 1. care e alta mancare de peste, care la randul ei nu e o metafora.
ne mai certam mult ampulea?
link permanent
daaa, Arhi e baiatul ala care mananca multa, ca rumanul. De crivat nu poti spune ca mananca mult, ii place sa gateasca
link permanent
Deci Nenumitul nu e nici unul dintre voi, ci toţi dintre el. A mai scris pe Jeg în două ipostaze, cu alte două IP-uri ambele trei fiecare.
În 9 octombrie 2008, la 17:06.
Să mă scuze cei care ştiu deja (adică toată lumea) şi cei pe care nu îi interesează (adică restul), dar am citit astăzi pe net că George Augustin Becali, viitorul Preşedinte al României, şi-a făcut glob, pardon, bolg. Şi fiindcă deja anticipez o migraţie masivă a cititorilor şi comentatorilor Jeg către blogul bunului piperean, nu pot decât să le uşurez transhumanţa, arătându-le scurtătura către pajiştea cu cea mai grasă iarbă din câte sunt în blogosfera românească: [acilea am editat eu că nu, pesemne era un site]
În 31 iulie 2008, la 14:38.
Uby e foarte nurlie, cred şi eu că o iubeşte, nu mai critica băiatul, doar fiin’că … simţeşte. Si deasupra lumii acestea, ce-nspre hăul negru pică, atunci când e doar cu uby, cu-o parte el tot se ridică.
link permanent
Bine, ma. Iar ia Hudrea toti banii… Jimerino, Kraki, Baste draga, pierduram rusinos.
Asta da executie publica. Pare a fi si silita.
link permanent
Vorbeam de Nameless One. Acuma reviu cu Mâncărimea.
link permanent
Mâncărimea e Băstel.
link permanent
Jimi, sa treci sa-ti iei banii.
link permanent
tot ce pot sa zic e: CACHIIIIIIIIING!
link permanent
@ Mâncărimea Ianuarie 22nd, 2009 la 5:39 pm
Mirosul de ceapă şi usturoi intrat în piele iese destul de simplu dacă te freci pe mâini cu sare grunjoasă, de preferat nu a doua zi…
link permanent
Ete, acum citesc că treaba cu mâncărimea era la mişto, şi eu ca prostul m-am înduioşat de bietul om că pute. Bleah, aşa îmi trebuie.
Şi eu care intrasem să văd dacă nu cumva a apărut un film… cu cine trebuie…
link permanent
Şi ca să vezi. Totul aici este o cruntă dezamăgire.
link permanent
Să ne explice şi nouă un doct ce e atunci cind te speli pe dinţi: faci baie, faci duş sau iei muie cu periuţa ?
link permanent
Preacuvioşilor, nu-i necesar a mă înfiera dumneavoastră în continuare, cănci în cele ce urmează mă voi autoflagela eu de bunăvoie şi îmi voi pune cenuşă în capul de duş pe care îl am şi care mai mult ca sigur că probabil sunt.
Astfel, mărturisesc, ca un scârbavnic ce mă aflu, că am auzit şi io de reputaţia Universităţii “Jeg”, reputaţie care-a trecut Carpaţii până hăt în muncipiu’ meu. Ca un dobitoc ce se crede mai superior faţă de alţii, mi-am spus că spre a-mi fi recunoscut preaplinul intelectual şi umorul debordant în comunitatea de unde proviu, e musai să devin studinte IDD al acestei prestigioase instituţii.
M-am prezentat dară la examenul de intrare (examen online, desigur), mi-a picat subiectul “Baie sau duş”, l-am tratat şi am predat lucrarea. Rectorul Universităţii şi totodată preşedintele comisiei de examinare, prof. univ. dr. Darius Groza fiind lipsă, am încăput pe mâna unuia dintre mulţii asistenţi ai domniei sale, domnul Toader. Nemulţumit, fireşte, de inepţiile debitate de mine, domnul Toader mi-a spus franc că m-ar cam pica. Eu, care aflat la primul examen de acest gen din viaţă, aşteptasem cu emoţie rezultatele până noaptea târziu în faţa monitorului, visând la o izbândă triumfală, am fost crunt dezamăgit de veste şi, ca un vierme mocofan ce sunt, mi-am oţărât mânia asupra dumnealui, că de ce nu pricepe el oare ce geniu sunt eu de fapt.
Întorcându-se la scurt timp şi domnul profesor şi cetindu-mi lucrarea, a înclinat să îmi dea nota 5, notă de trecere, ştiut fiind că profesorii sunt de obicei mai indulgenţi decât asistenţii, care practică asiduu exigenţa, în speranţa deşartă că vor ajunge şi ei curând profesori. Însă aflând de aroganţele mele, verdictul implacabil al maestrului a fost “Picat!”, iar de atunci eu plâng într-una şi sughiţ pe la uşile “Jegului”, gândindu-mă cum să dreg busuiocul.
De aceea, m-am hotărât în disperarea mea să depun prezenta contestaţie (deşi ştiu că de obicei, la contestaţii, primeşti o notă mai mică decât iniţiala). Cum argumente gândite nu pot aduce în sprijinul ei, nu îmi rămâne decât să recurg la forme mai primitive ale fiinţei pentru a atrage simpatia asupra mea, şi anume voi apela la mila dumneavoastră, târfă a sentimentelor omeneşti.
Concluzionând, recunosc public că, luat la şuturi ca un câine bolnav pe toate blogurile pe care am intrat, nu am vrut decât puţină atenţie să atrag asupra-mi, dublată eventual de o vorbă bună, care să-mi mai aline orgoliul terfelit prin alte părţi. Dar am dat iarăşi greş. Nu doresc nimănui să treacă prin ce trec eu acum … Iertaţi-mă, vă rog…
The Nameless One
link permanent
Nu, acum serios, fiindcă am o reputaţie anonimă de apărat, “tre’ să spun” ca inegalabila Dana Marijuana următoarele:
1. “Tot eu” nu sunt de fapt tot eu, prin urmare nu tot eu i-am răspuns ofuscat lui Toader la replica pe care mi-a dat-o, ci altcineva. Eu dormeam bubă la ora cu pricina, iar dacă sunt somnambul (ba încă unul arogant, din câte văd), verificaţi domniile voastre şi spuneţi-mi şi mie, să mă tratez cât mai e timp.
2. The Nameless One nu e o poreclă aleasă într-un acces de snobism, ci un (mi-e şi ruşine să spun) … personagiu de joc pe calculator. Da’ pula mea, să ştiţi că e un personagiu jmecher, din moment ce are şi pagină pe Wikipedia.
În rest, vă asigur că sunt un românaş neaoş: mă nânc, măcac şi simţesc doar în limba noastră, care-i o comoară, nevermore în engleză sau în altceva.
Aş fi vrut să găsesc eroi din alte domenii cu care să mă identific, dar n-am de unde alege, pentru că-cărţi nu am citit la viaţa mea, iar protagoniştii masculini din genul de filme la care mă uit au pula prea mare şi fut femei prea bune pentru a fi compatibili cu structura mea … intimă.
Fiincă am văzut însă că şi fratele domnului Groza are spirit ludic şi fiincă, om de cuvânt, tre’ să-mi trag singur palme, în conformitate cu ce am promis în comentariul meu anterior, vă rog să nu mă desfiinţaţi în totalitate pentru acest viciu al meu, ci să mă consideraţi un fel de “Moafle de Neanderthal”, creatură inferioară şi antică, dar bună şi ea la ceva pe scara evoluţiei.
3. Fascinat de prostia omenească în general, de interpretarea originală pe care mandarina o dă cuvintelor “duş” şi “baie” în special, nu am putut să nu mă întreb DE CE ar putea cineva să gândească astfel. De aici şi până la a mă pune în pielea ei, devenind un mandarin şi căutând argumente din care să reiasă legătura “baie-cap”, “duş-corp” nu a mai fost decât un pas. Ce a ieşit s-a văzut. Evident că pentru a argumenta o idee tâmpă, trebuie să recurgi la o logică strâmbă, că altfel nu-ţi iese. La fel de evident e că Toader are dreptate când mă contrazice.
Însă dacă vreunul dintre voi chiar a crezut că eu am vorbit serios şi că am încercat cu adevărat să vă convertesc la idei de mandarină, atunci acel cineva e curat idiot şi n-am cuvinte. Cred însă că nu a fost cazul …
Nu în ultimul rând, dacă sunteţi atât de mirobolanţi pe cât vă pretindeţi, faceţi şi voi un exerciţiu de imaginaţie şi de logică absurdă şi încercaţi să găsiţi argumente pro-mandarina; invers e mult mai facil.
4. Prin comentariul meu de aseară, nu am încercat să epatez ori să vă insult; sunt prea puturos pentru a încerca să evadez din pluton şi să aspir la statutul de comentator regulat al Jeg şi prea nesimţit ca să înjur oamenii fără motiv.
Oricum, din tonul lui Toader şi Darius reiese că au priceput glumiţele mele în spiritul lor adevărat, dacă o exista unul. A mai rămas însă de lămurit duş-manul Krakilla, Cerber la poarta Jegului, cu care grozav m-aş mai încleşta într-un 69 virtual, da’ sunt poltron şi mă abţin. Îl voi ruga în schimb să repete după mine şi să aibă grijă să vorbească diacritic, altminteri va crede că iară îl jicnesc doar ca să-mi acorde atenţie: duş – duşi, duş – duşi, duş – duşi, duş – duşi …
link permanent
Mai băgasem un comentariu înainte de ăsta, dar văd că aşteaptă “moderaţie” …
link permanent
auzi ba. daca te mai prind ca scrii toader cu T mare iti crap comentariile de fiecare data cand mai treci pe aici. si schimba dracului porecla aia in ceva serios.
link permanent
Deci, fără deci, Toader se scrie cu T majuscul. Comentariul iniţial fu oprit că ai scris Darius Groza în el şi nu pot permite să mi se fure identitatea cu hoţie nesimţită. Da’ n-a fost cazul.
Oricum, Toader ESTE într-adevăr un fel de seminarist, un soi (hal) de Hudrea online, când Hudrea online este şi el, da’ nu ca-cum-virgulă îi el offline (cum este Toader online, de pildă).
Nenumitul este trecut cu notă de trecere bună. Îl apreciem. Poate să-şi şi ia un nume, eventual unul care să nu fie pe Wikipedia şi-n acelaşi timp să fie al altcuiva. O să verific eu după IP, el numa’ să se autodenunţe că el a fost şi nu mai este, iar acum cine este, ca să ştiu pe cine verific la IP. (Băstel, nu sări, că mă uit, deci, chiar…)
link permanent
E mai mult decit suficient. E destul de putin dar ma repet: e mai mult decit suficient. Am zis.
link permanent
Numitul Unu:
Poate ar fi fost mai inspirat nick-ul de Jonh Doe, ca asa le mai spune unor celebritati prin America. Cand spui 69 virtual, spui ca vrei sa mi-o uzi sau ca imi dai muie (vezi tu, ai dat cu bata in balta la sfarsit, de azi inainte, te intitulez “curva mea” ca si asa nick-ul ala de pokemon ma enerveaza)? Din moment ce te-am ridicat la statutul asta si anume, acela de curva mea, tu repeti dupa mine, nu eu dupa tine. Imi dai bani, imi faci mancare, si daca sunt multumit, iti dau sa-mi sugi un ou, te plesnesc peste bot si te dau posta la unguri. Daca nu sunt multumit, nu vrei sa stii ce patesti.
Fii in sloboz mai fericita (da, stiu ca vrei sa fii baiat, esti curva mea si esti ce vreau eu) si scrie mai putin, ca a trebuit sa caut o jumatate de ora o jignire la adresa mea, de care sa ma leg. In rest, numai de bine.
link permanent
nu te lua dupâ darius. el ii tampit asa el.
link permanent
stiu ca e foarte posibil sa nu va intereseze dar….m-am cacat pe DN1.
link permanent
Ce-am făcut?! Am creat nişte monştri.
link permanent
dn1 e un drum prostea.
…cine stie ce crede darius ca ii dn1…
link permanent
nu este orice drum. este mai mult decat un drum. krakilla….
link permanent
ai spus ca nu mai pleci. daca stiam, te asteptam. daca te prind pe DN1 te zmolesc, sa mor. sparg masina, faruri, parbriz. sa nu te prind pe DN1…
cand te intorci?
link permanent
pai n-am plecat ma. am bagat un cruisin doar cat sa ma cac pe el si m-am intors sa beau.
link permanent
Namelessu’ e un fel de Bibli, dar mai pământean-aşa. Nu-i rău, ne place, aprob pozitiv şi eu. Da’ dacă ne îndrăgeşti, maestre, mai scurt, da? Te rugăm. Mulţumim pe această cale.
Şi da, cată-ţi alt pseudo nim, cu ăsta nu ne putem adresa şi nici modifica-îl întru’ spurcare. Să fie ceva românesc, neaoş, jegos.
Am o mică curiozitate şi voiesc a testa ceva pe amicul TOADER. Să vedem ce iese.
link permanent
Bă Nameless, da’ Ignaţius de ce porţelanu’ meu nu-ţi place ?
Şi Grozeo, lasă naibii jumuleala de IP-uri că tot pe lângă nimereşti. Dar într-adevăr, recunosc că eu am fost.
link permanent
Vai, am citit până mi-au curs ochii şi, cum nu am picături de ochi, mi-am pus nişte şampon expirat şi fără lacrimi, dar acum văd albul negru şi negrul îl văd irizat cur cu beic. Stai aşa, de unde a apărut negrul ăsta lângă mine? Darius şi Groza, unde-i filmul? Luni îi musai un filmuleţ la birou. Am şi un subiect, Ziua Unirii sau campanie electorală. De nu am auzit astăzi la Parampa param pa, paparam, paparam, pa paramapapapapa, parampampampamrampampampamrampapapap… de m-am săturat.
link permanent
Papapap-ul cred ca ti-a dat mai mult de furca.
link permanent
S-o drogat Bibli cu şampon, îs singuru’ ce remarcă?…
link permanent
eu am remarcat ca hudrea fiindca i*a venit sa faca experimente cu majuscule pe mine sa vada el daca sunt un om care raspunde provocarilor subumane si prost concepute. ei bine, nu ii raspund unei asemenea nimicnicii. da e posibil si la bibli sa se fi drogat cu sampon.
link permanent
Mă. Io-am văzut despărţeli cu apostrofu ăsta ‘. Am văzut şi cu ăsta `. Am văzut şi cu punct. Da’ cu * în veci, până la Toader.
link permanent
sunt ranit. iuda mirositoare ce esti. si tu folosesti majuscula. am sa ma retrag in sihastria blogului meu cu cei cativa initiati. am sa urmez lui bibli care este un precursor al meu.
link permanent
Doar am trecut sa vaz ce mai e. E nevoie de articol nou, asta e.
link permanent
Da, toader, vin imediat. Stai sa-mi beau si eu cafeaua.
link permanent
toadere, ţi-aş cânta Frère Toadère, da’ nu mai ştiu versurile.
link permanent
Hudrache, te-oi fi poticnit la ding-dang-dong, te pomenesti!
link permanent
Unde le gasesti? manu chao ..nici nu merita litera mare.
Muzici la kilogram … Se cam promoveaza incultura
link permanent
This is the perfect website for everyone who hopes to understand this topic. You know so much its almost tough to argue with you (not that I actually would want to…HaHa). You certainly put a new spin on a subject which has been written about for a long time. Excellent stuff, just wonderful!