Mă fut în Cărtureşti.

sari la comentarii

Bă, da’ dacă nu urăsc cu pasiune Cărtureşti!

De mult am început să îmi înmagazinez în mine toată energia pe care mi-o dedic acestui sentiment, să-mi omogenizez convulsiile de scârbă şi să mi le concentrez până îmi umplu cerul gurii, pentru că vreau să-mi cumulez întreaga emoţie într-un singur conglomerat de scuipat cultural, sfârcâit din străfundul sinusurilor, doldora de venin, care să îi otrăvească, odată expectorat, pe toţi cei care au călcat vreodată cu intenţie ori s-au împiedicat întâmplător în Cărtureşti. Iar ei să moară.

Şi eu, unul, am călcat în Cărtureşti vreodată, de unde şi eu, unul, am cumpărat ceva cândva şi, deci, şi eu, unul, vreau – sau, dacă nu vreau, trebuie neapărat – şi merit negreşit să mor, odată cu restul.

Îmi face plăcere să urăsc Cărtureştiul, atâta de mult îl urăsc.

Nu mă înţelegeţi greşit. Când spun că “mă fut în Cărtureşti”, nu fac sex în incinta librăriei. Nu la aia mă refer. Ci mă fut în Cărtureşti, adică – câh! – îmi repugnă. Şi nu am ceva personal cu sau împotriva întregii iniţiative.

Doar atât că vreau să moară, din fiecare Cărtureşti, fiecare angajat, tăiat pe cord deschis de jur împrejur cu hârtie de împachetat şi toţi clienţii lor, până la ultima artistă închipuită, arsă de gradul al III-lea pe interiorul traheei, cu ceaiul clocotit pe care îl soarbe când caută un Moleskine cu copertă roşie şi cu hârtie pentru acuarele, pe care vrea să deseneze noua ei colecţie de articole vestimentare neinspirate, care nu va apuca nicicând împlinirea unei realităţi şi până la ultimul creativ fictiv, sugrumat până îşi dă ultima suflare cu breteaua din plastic a noului său aparat foto vechi din plastic, producţie URSS, repus în vânzare ca să facă el poze vintage pe film expirat de 35 de milimetri de la Oser, pe care să le scaneze şi uploadeze pe photoblog, precum şi toţi cititorii care trec incidental, care să moară rostogolindu-se pe scările din fier forjat construite în spirală, care leagă două nivele din ale librăriei, şi secţionându-şi măduvile spinării.

Ok?

***

Când îmi vine uneori, în vreo clipă de întunecime a minţii, ideea să mă duc în Cărtureşti, aleg să mă duc mai bine la mine în baie şi să mă aşez pe vasul de toaletă, cu o bucată de hârtie igienică suspendată sub fund; acolo îmi încord sfincterul câteva minute încontinuu, chiar dacă nu îmi vine caca, până când reuşesc să forţez afară din el, umezită într-un firicel de sânge din vasele capilare sparte de la efort, o bobiţă mică de fecale, pe care o iau cu degetele înapoi din hârtia igienică şi mi-o bag în nas cât de adânc pot, trăgând puternic aer pe nări şi ţinând-o acolo până îmi revin. Şi astfel îmi trece să mă mai duc la Cărtureşti.

***

Mă exasperează, deci, până la ulcer, trei aspecte legate de Cărtureşti.

Primul aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărtureşti care mă exasperează este candelabrul de la una dintre librăriile Cărtureşti din Capitală. Nu ştiu în care dintre ele se găseşte exact, dar am fost o dată acolo şi l-am văzut. Mi s-a părut o imbecilitate atunci şi mi se pare o imbecilitate şi acum, el fiind afişat şi într-o poză de pe fundalul contului de Twitter al librăriei, care, am observat cu jubilaţie patologică, mi-a dat follow ca proasta, fix în timp ce scriam primele rânduri din acest articol, ca un fel de satisfacţie predestinată.

Al doilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărtureşti care mă exasperează este fata roşcată, uşor plinuţă şi prea puţin pistruiată pentru cât de grasă e, care lucrează în Cărtureştiul de la Cluj şi se îmbracă de parcă s-ar pregăti să moară şi chiar i-ar conveni cum îi stă, dată fiind perspectiva, şi care, deşi e din Zalău, răspunde complicat în limba engleză (?!) la cele mai simple întrebări puse pe româneşte:

– Îţi place să lucrezi aici?
– I wouldn’t give it up for the world!

– Aveţi CD-ul cu concertul tribut pentru Freddie Mercury din 1992?
– Let me just check on that!

– Pot să verific ceva pe net?
– Yeah, sure, go right ahead!

Şi recent au aganjat-o pe încă o ameţită, care nu mă suportă, de când am râs de ea acum câţiva ani în cafeneaua Flowers, care-i un fel de Cărtureşti fără “cărturii” şi pentru care trebuie să îmi împart principiile între a-mi băga bobiţe de fecale umezite în firicele de sânge în nas, mai bine decât să mă mai duc la Cărtureşti încă o dată şi a mă duce la Cărtureşti încă o dată doar ca s-o oblig şi să nu poată refuza să mă ajute cu tot felul de inepţii care nu se pot bate în casă, cum ar fi să-mi împacheteze lucruri prea mici pentru a fi tarifate şi care nici nu sunt cumpărate de acolo sau să caute pixuri de culori prea greu de găsit, la care ulterior să nu îmi placă nuanţa. Când am să mă plictisesc de asta, am să comand cel mai scump album cu tipărire selectivă şi copertă ştanţată pe care îl găsesc pe site şi pe care nu şi-l va permite nimeni, voi insista să fie adus, după care nu am să mă mai duc în veci să-l plătesc şi să-l ridic.

Iar al treilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărtureşti care mă exasperează este Cărtureştiul în sine, fute-m-aş în el de Cărtureşti să mă fut.

Mă fut în albumele lor de colecţie cu supracopertă de protecţie conţinând 100 cele mai apreciate construcţii arhitectonice aranjate după oraşe, mă fut în şoriceii lor din material de sac de cânepă umpluţi cu lavandă, mă fut în scaunele lor cu scheletul din ţevi de cupru cositorite deolaltă, mă fut în măsuţele lor prea joase ca să stai la ele şi prea înalte să-ţi legi şireturile, mă fut în seturile lor decorate manual şi mereu complete de servire, mă fut în zahărul lor brun pe băţ, mă fut în perniţele lor pentru o singură bucă, dintre rafturi, mă fut în parchetul lor compus din cubuleţe de lemn nelipite între ele, mă fut în secţiunea lor pentru copiii superdotaţi ai prietenilor de familie ai clienţilor destul de fideli cât să ştie că acolo vor găsi cadourile perfecte pentru ei, mă fut în decoraţiunile lor de brad făcute din porţelan şi care nu au nici una intenţionat tematică de Crăciun, mă fut în DVD-urile lor originale care există fiecare doar într-un singur exemplar ce tocmai s-a dat, mă fut în formele lor diverse de hârtie eco impregnată cu seminţe din care creşte iarbă dacă torni apă, mă fut în toate posterele lor cu evenimente, pe care nu ezită să deseneze de fiecare dată, indiferent de temă, un roboţel-carte, un roboţel citind o carte, un roboţel care face cărţi sau o carte despre roboţei şi mă fut în toate citirile lor de cărţi anunţate pe Facebook şi la care merg, ascultând cărţi audio pe drum, toţi “roboţeii”, ca să citească şi li se citească şi mai multe cărţi, pe care ei să le discute ulterior între ei, în timp ce îşi mai caută unul altuia nişte cărţi, pe care să şi le dea cadou între ei.

3 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 30, 2021 la 10:25
    link permanent

    What as up Jackson, if you are a new net user after that you must visit every day this website and read the updated articles or reviews at at this place.

  2. Iulie 30, 2021 la 10:39
    link permanent

    It is in fact a cool and beneficial piece of details. I am content which you just shared this practical information and facts with us. Please retain us informed like this. Thank you for sharing.

  3. August 3, 2021 la 14:52
    link permanent

    Major thankies for the post.Really thank you!

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)