Validarea încrederii de sine e să-ncerci să te minți singur și să te crezi

Așa: RealitateaTV, reprezentanții ei direcți, patronatul, acționariatul, angajații, colaboratorii și  împreună cu Teo de la Deko, adică acela care-i responsabil, sunt poftiți oficial la pupați-mă-n pulă. Detalii la finele articolului.

“Hai să facem o horă MARE! De ce?! Păi – hâc! – pentru că, bă, nu contează:
ucrainieni, bulgari, francezi, moldoveni, turci…  toți suntem români!”
(bețiv adolescent, la Park Fest 2009, Hațeg, județul Hunedoara)

Amicul Flavie a izbândit în inițiatva sa de a da peste cap orice principiu strategic masculin firesc de socializare cu femelele. Prin niște manevre dibace dincolo de puterea de priceprere a celor ce-au conceput tertipurile inițiale:

– el are o brichetă, deși nu fumează, doar ca să ofere foc; și chiar dacă nu i se cere; nu de multe ori avea lumea nevoie pe cât ați crede;
– tot el râde de orice zice o fată, pentru ca această să se desfășoare nestingherită, în largul ei și să nu se concentreze întruna la dacă are simțul umorului sau nu; de cele mai multe ori e înțeles greșit;
– face cunoștință don‘șoarelor cu prietenii săi mult mai favorabili (cum aș fi eu), excluzându-se din start eșecului; și funcționează;
– el nu zice că e slab la pat, prevenind, cum fac eu; ci surprinde; adică așteaptă să realizeze ele singure, când deja e prea târziu; niciodată n-a fost să regrete;

***

Lumea trebuie să înceteze să mai facă numai căcaturi. Știți? Fiindcă orice întreprinde, indiferent în ce manifestare a sa, tot asta-i iese. Doar să ne băgăm la toate treburile și cam atâta. Nu ne găsim locul nicăieri, da’ altfel îl tot căutăm pretutindeni.

Viața este un fel de perpetuu “așezat”. Unde ne place – e ocupat, iar unde parcă-parcă ar mai merge – e rezervat altcuiva. Și e mereu gol unde nu ne convine. Da’ ne punem jos oricum, așa, ca să ne dăm seama cum se vede-n față. Nu poziționările-s de vină. Că noi suntem de umplutură. Dar e clar că niciodată n-o să ne fie confortabil, de la deloc și până la în nici un caz la nesfârșit. Întrebarea nu “e ce căutăm aici”, cât “ce ne așteptăm să găsim”.

De exemplu: eu nu m-am găsit pe mine, deși am impresia că asta-ncercam să aflu. Habar n-am de, unde și cine îs. Sunt total confuz către inconștient, nu-mi dau seama că ce și că cum.

În sfârșitul de săptămână ce abia începe să fie la mijloc, tot în cheia asta, a ceea ce-am scris mai sus, m-am dus la Hațeg. În afară că locuiește acolo Sorel, care mi-e prieten și deci eu îl cunosc, ce căcat e la Hațeg, până la urmă și, de ce să meargă cineva acolo? De fapt, în general, că nu numa’ la Hațeg. Că la! Ce este oriunde? Am mers și nimeni-eu, până nicăieri, ca, până la urmă, să nimica. Cam așa s-ar rezuma. Acolo m-am întâlnit cu niște ceilalți, care, la fel ca și mine, tot așa. Eram toți-nici-unul acolo, ca să ne-facem orice.

Am cunoscut niște lume – aș zice frumoasă, da’ ca să nu risc să greșesc și să fie urâtă, o să rămânâ doar niște. Bun, și?

Una mi-a povestit despre că are o prietenă în Zalău, că poate-o știu, poate mi-e vecină, că unde stau? Nu stau cumva lângă cimitir? Că prietena ei acolo locuiește, deoarece a decedat și, pe cale de consecință, au și înmormântat-o. Ea-i din Zimbor, de loc, știți? Prietena, zic.

O alta m-a oprit la tarabă, ca să-mi mărărturisească spășită că în sfârșit și-a făcut curaj să dea din întâmplare peste mine, ca să-mi spuie că a fost o vreme când eu aveam singurul blog pentru ea, iar ea avea ochi doar pentru el. Dar apoi s-a înhăitat cu alte bloguri și m-a dat uitării, inițial. După care am devenit blog-buddies și mă citește probabil doar când îi foarte excitată intelectual. Nu știu încă dacă să-mi convină. Mie-mi plac sentimentele și dezmierdatul.

Ulterior, un băiat s-a rezemat de mine și mi-a mugit blajin în ureche scărpinându-se pe burtă că “bă, Darius, kygchs jbk, n ml1 fhjzszz?!“. Ceva din seria că-când-virgulă – nu-i așa? – în sfârșit o să scriu pe Jeg despre cum am fost la Hațeg, drept îi c-o să scriu și de el, că doar am zis că Jeg îi blogul meu pe care eu scriu ce se întâmplă? Mno, nu c-o să scriu? Știe el c-o să scriu. Bravo, Bruzli, ai spart nuca: te-ai întâmplat și tu, la rândul tău.

Balanța s-a-nclinat aproape de tot în detrimentul a ce vroiam eu: gata, toată lumea s-ar scălămbăi, să apară. Dacă înainte se fereau și codeau, acuma ar face giumbușlucuri. Or mie-mi trebuie să fie oamenii imbecili din proprie inițiativă! Mna, gata.

***

Era un băiat care făcea poze cu un aparat foto și mi le-a dat și mie, se să mi le copiez pe calculator câteva. Și de aceea am optat să fac acest fotoreportaj mai amplu, de aici, de mai jos. Mai ales că până acum n-am mai prea avut ocazia, poate doar fotoreportaje mai puțin ample sau poze ce v-am mai arătat. Nu și acum! Deci le-am aranjat, ca să înțelegeți exact cum a fost. Bine?

Din prim plan. În spate este locația, acolo unde s-a ținut festivalul.

***

Aia e scena, chiar în spatele nostru undeva. Știți?

***

Și din alt unghi.

***

Și e alb-negru.

***

Că venise lumea la camping; așa stăteau tinerii acolo, că era voie. Erau și bătrâni, pe la 30 de ani.

***

Dar îs fix alea de dinainte. Deci exact aceleași!

***

De fapt, toate pozele-s făcute de băiatul ăla, în afară de una, care-i făcută de altcineva.

***

Eram pe un drum, cum ar veni.

***

Tot de la festival, de acolo.

Bun?

Am mai primit poze de la prietenul Flavie.

Ăla cel mai din spate are microbuz, l-a dus pe Sorel pe munte a doua zi cu el. Ne-a oferit cortul lui în prima (și singura) noapte, da’ până la urmă am dormit îngemănat cu o fată din Cluj și soră-sa și prietenu-so și încă o fată, a căreia era cortu’. Ea nu o dormit prea bine, că eram prea mulți, cu tot cu ea.

***

Și nici paint-ball. Nici balon cu aer cald. Doar bună dispoziție.

***

Într-una din ipostazele sale mai fericite.

***

Avea dreptate. Și mai avea și o metodă tare interesantă de îmbătare: 5 minute era muci, 5 minute era perfect lucid. Aici tocmai își revenea de tot, undeva prin ultimele secunda 30 de treaz și se pregătea.

***

Era de treabă. Și presupun că încă mai e, dacă n-o fi murit, de când am plecat eu.

***

O să vă arăt o melodie de-a lui.

***

Și s-ar putea să chelesc.

***

Așa-l cheamă. Avea curea ca a mea. De fapt, nici una nu erau ale noastre.

***

DECI ZICEAM: Am tot auzit despre emisiuna După Bloguri (de duminica, la 23:30, pe Realitatea TV – că așa-i frumos) c-ar prelua cu blogării, după care să taie din filmări, să iasă fâs, că nu pot altfel. E adevărat. Ba mai mult, concepția generală e că marii majorități, până departe spre nimănui, nu i-a convenit ce s-a ales de contribuția făcută.

Astfel – se oferă penisul erect spre înghițit până la bază lui Cosmin Popan, ca persoană de contact. Îl reamintesc pe Teo, că-i moral vinovat. Anei-Maria Caia, direct în măsură s-o sugă, după cum s-a și declarat, în caz că nu-mi convine. Echipei de montaj de la Realitatea TV, căreia i-am dat mură-n gură, video, voice over, SFX separat, tot ce-i trebuia, ca să poată s-o dea cu mucii-n fasole în cele mai propice condiții. Sunt convins c-a fost dificil pentru ei să ia ceva gata și bine făcut și să fută. O adevărată provocare. De SOV am zis?

Altfel – o inițiativă de lăudat, toată producția. Și sigur crește și va fi mai bine. Susțin cu sinceritate și determinare, se drege și învață pe parcurs.

Aici este varianta trimisă. Și aici nu este varianta căreia nu-i dau link, aia “finală”, difuzată, ciuntită precum o cerșetoare care-și arată cioturile pansate. De parcă nu-i destul ce i s-a întâmplat.