Un titlu care atrage…

… e mereu un titlu tâmpit.
(autorul)

Nu pot să pricep de ce pereții la buzile publice nu sunt construiți până în tavan. Și, dacă tot s-a optat pentru varianta asta economică, de ce nu-s doar pân’ la brâu, limita practică pentru care sunt încă prezenți?

***

***

Ce mă irită pe mine cel mai mult sunt numerele “simple” de telefon. Mai ales alea care-s “simple” nu în sensul de rezonanță – de exemplu, cu cifre care rimează între ele, chiar cele mai enervante – ci în sensul de repetiție. Mai concret, un număr care începe cu prefixul firesc al unei rețele, iar restul e compus din ultima cifră a prefixului. Dar! Dacă ar fi 07(2) – perioadă 2, vitelor – atunci ar fi ușor. Că ai putea zice: zero, șapte și restul doi. Da’ nuuu: fără excepție, ultimele două cifre diferă, fix când te-ai obișnuit. Desigur că tâmpitul care și-a ales așa ceva s-a gândit că este foarte lesne de reținut. Asta până prima dată când îl dictează cuiva:

Eu: Dă-mi număru’, să-l am.
El: Ah, ok. (privire superioară) Zero, șapte, doi, doi…
Eu: Da…
El: Doi, doi.
Eu: Da, zero, șapte, doi, doi.
El: Doi, doi.
Eu: Da, bă, doi, doi, mai departe.
El: Doi, doi.
Eu: Încă doi de doi?
El: Nu, patru.
Eu: Zero, șapte, doi, doi, patru?
El: Nu, dup-aia, încă doi de doi.
Eu: După patru?…
El: Nu, după zero șapte doi, doi, încă patru doi.
Eu: Ce patrușdoi?
El: Zero, șapte, doi, doi, doi, doi, doi, doi.
Eu: Serios?
El: … șase, cinci.

***

La noi la lucru, pe etajul meu, e periculos să râzi. Dacă râzi, toată lumea din toate departamentele e în jurul tău în mai puțin de 10 secunde, să vadă la ce te uiți pe Youtube. Câteodată râd în locuri alese aleatoriu și fug, doar ca să-i studiez cum se adună.

***

Știți cine e tare? Bruce Willis. Am zis-o și înainte și, pentru numele lui Dumnezeu, îmi susțin afirmația! Îmi pun întreaga reputație în joc pentru garanția acestui fapt.

În Die Hard, ultima parte, l-am putut vedea sărind cu un automobil într-un elicopter. Mi se pare admirabil! În special la vârsta pe care o are. Eu nu pot să sar de la duș fără să calc în balta ce-o fac lângă vană și să alunec ca un.

Acum ne dă clasă în alt film la care mă uit ș-… stați-stați! Cre’că sare Richard Gere pe metrou. Deci, dacă sare pe metrou și îl omoară pe Bruce Willis (!!!), atunci îi de 10 ori mai tare decât acesta din urmă.

După doar câteva minute…

Deci, clar: totuși, Bruce Willis e mai jenant. Richard Gere tocmai a stat – ținându-se doar de-un semafor, cu mâinile goale – între două metrouri ce rulau nebun în sensuri opuse. Și abia acuma am aflat: pe Richard Gere îl cheamă, de fapt, Declan. Iar copilul lui, făcut cu tipa de origine bască, a murit, lucru curios pentru un cuplu între o separatistă și un soldat IRA. Dar aia s-a căsătorit cu unu’ și și-a mai tras câțiva, care n-au murit, fiindcă Declan (Richard Gere) era la închisoare. Care să fi fost, așadar, problema relației? Nu știm, dar acuma problema e că au cam pus-o toate femeile cu care să se combine la final câștigătorul.

Hait! Eronat! N-a murit aia importantă. E aici, în stația de metrou ȘI TOCMAI L-A ÎMPUȘCAT PE BRUCE WILLIS FIX ÎN GÂT! Acesta încă moare. Dacă e să fim sinceri, teoretic l-a pălit fata, nu Declan, care era în genunchi, cu un glonț pe țeavă la tâmplă, aproape plângând. Pe puțin stânjenitor.

Are pistol! Atenție, pistolul, s-a ridicat și mai are un pistol. Pac! Pac, pac, pac, pac! Așa, Richa-… Declan. Pac! Of! În sfârșit. L-au răpus.

***

Discutam ieri cu unu’ pe care nu mai știu cum îl cheamă – bine, mai știu, da’ e mai interesant dacă vă povestesc așa – despre diferențele dintre băieți și fete. Voi, neofiții, o să vă repeziți să credeți că mă refer la penis și omoloaga lui, tufa. Ei bine, fals!

Opoziția se face dimineața, când, dacă o fată vine îmbrăcată cu un singur articol vestimentar folosit și în ziua precedentă, este omorâtă cu pietre în piața centrală. Respectiv săptămânal, când un băiat face pasul igienic și vine cu geaca pe cealaltă față, iar toată lumea crede că s-a tuns.

***

Calendar chinezesc creștin…

***

Și ni! ce-am găsit pe Hi5.