Darius Hero

Ultima. (Sper.)

U

Prietenă-mea (aflați cu un drum) Bianca Neagoe​ face parte din naționala de fete a României la curling. Fiindcă avem una.

Vă las un paragraf să vă reculegeți.

Nici nu știu care glumă să-ncep prima dată, așa că-ncep cu una mai în serios: Bianca și ălealalte fete – cum se și numește echipa – au de participat la Europene în Elveția.

Doar că n-au bani.

Dați-le, care aveți. Aici, pe Indiegogo.

Știți cum adună Raisa câini de pe stradă? Mna, la fel, doar că pentru Bianca și ălealalte fete.

Nu le stă nimica-n calea succesului, nici măcar impedimentele financiare, că n-a zis nimeni că se întorc victorioase. Io cred că or să facă bine, sper să nu iasă chiar ultimele, da’ nu știu regulile. Nici Europenele nu-s mare căcat oricum, nu-i de parcă le dă shoturi gratis la Booha, dacă aduc cupa (nu știu dacă este cupă). Dar ar fi fain să se ducă.

Și eu mă duc cu ele, da’-mi plătesc singur, înainte să săriți ca țațele. Da, am donat și eu.

Povestea-i faină, v-o zic pe scurt: un tip Allen Coliban a făcut echipă românescă de curling, că voia să ajungă la olimpiadă, deoarece și bunicu-so a fost olimpic la ski în ’56 sau așa ceva, că n-am înțeles exact.

N-a ajuns la olimpiadă ca bunicu-so, dar acum avem și echipă de fete (Bianca și ălealalte), de juniori, chestii de ăstea. Adevărul de Seară poate să titreze-șoc: Un american a înființat echipa de curling a României. Allen nu e american, dar sună, după nume și Adevărului de Seară nu-i trebuie mai mult. E seară.

Dacian cu Tudor mai demult or participat la campionatul României de cso-cso și or ieșit locul 14 din 16 și toate celălalte echipe erau maghiari din Miercurea Ciuc. Ideea-i că dacă fetele ies de la penultimele-n sus, merită. Și oricum nici voi nu cred că vă băgați în datorii sau sărăciți de la un leu de 5 cât e minimum acolo.

Revenind. Donați aici pe Indiegogo.

Glumele:

– Bianca e măturătoare profesionistă

– Bianca face curat sportiv

– Pentru Gimel și Cocorean: Bianca o freacă olimpic (e forțată, fiindcă nu e chiar olimpic, dar pe Gimel cred că-l mulțumește și doar că o freacă)

– Tot pentru Gimel și Cocorean: bilele alunecă mai bine din mâinile Biancăi (iar forțată, că nu sunt chiar bile, că nu e alt sport, cu bile)

– mai am câteva tot pentru Gimel și Cocorean, toate forțate sau poate au ei câteva sau poate vor să doneze

[poza e făcute de Phase One Studio, dar eu am pus link tot către Indiegogo]

7 comentarii

De Darius Groza

Sociale