Darius Hero

Triciclul – cu o bicicletă-putere mai perfomantă decât monociclul

T

SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ MĂ AFLU LA CAPITALĂ, ÎN VEDEREA NEGOCIERII ȘI A UNUI CADOU SUPLIMENTAR DE CARE VĂ VOI INFORMA.
REDACȚIA VA PUBLICA ȘI UN PROGRAM CORESPUNZĂTOR DELEGAȚIEI ÎN CURSUL ZILEI DE VINEREA.

STRÂNGEREA DE FONDURI E ÎN STADIUL CĂ AM AJUNS LA SUMA DE 1001 RON

(s-a ajuns la 1.000, printr-o donație anonimă, dar suntem din nou în groapă, după câteva abandonuri lașe!)

(pentru că s-a cerut excesiv IBANUL: RO44 BTRL 0130 1201 H987 93XX, Banca Transilvania Cluj, Darius Groza)

S-ar putea să fie timpurie lansarea mea cu capul înainte în jungla industriei muzicale, zdrăngănind la ukulele, considerând că întregul week-end a fost consumat ca să învăț “In The Jungle (The Lion Sleeps Tonight)”, crezând că învăț “Somewhere over the rainbow”.

Am dezvoltat o nouă obsesie și doresc să vi-o împărtășesc. Am vorbit la directorul general, după care la secretariat, după care cu “Diana de la desfaceri” a producătorului de biciclete marca Pegas. Unde am găsit o varietate largă de produse care nu mai se fac și nici nu mai există pe stoc, în afară de o singură categorie, care nu mi-o trebuiește, respectiv utilajele folosite în construcția lor, acum scoase la licitație. Și am descoperit… ACEAST MAGNIFIC OBIECT!

TriciclulPegas

TRICICLUL PEGAS!!!

[caracteristici tehnice: pneuri 47 – 406 mm (20″ x 1 ¼”), cadru sudat, înălțimea de 440 mm, frână față cu tambur și saboți interiori, frână de parcare tip clește cu blocare, masă proprie 24,6 kg; pentru transportul unor mărfuri ușoare]

Îl doresc! Am reușit să dau peste un redistribuitor dubios din județul Prahova, căruia i le-a vândut Pegas pe toate și s-au scăpat de ele, care mai are 20 de exemplare. Tembelul mijloc de transport îmi trebuiește pentru o acțiune ce-o voi întreprinde anul viitor, odată ce dă căldura, despre care veți afla mai jos.

Dar, pentru că mi se pare cel puțin stupid spre obscen să dau singur 1.000 RON pe o asemena grosolănie mobilă, am decis că voi apela la contribuțiile voastre necondiționate. (Așteptați, toți avem de câștigat din asta.)

Începând de acum și până când se înfăptuiește ce-am clocit, suntem în plină CAMPANIE DE STRÂNGERE DE FONDURI, sistând orice alt fel de activitate, cu excepția deversării de bani peșin către mine, desigur. Voi accepta prin donație sume în limita prețului mai sus menționat. Donațiile pot varia de la 10 RON la 1.000 RON, până în momentul atingerii pragului superior. Am văzut că se tot donează pe Internet, pentru tot felul de boli și alte păcate de astea, deci nu mă prostiți voi pe mine că nu se poate. Mna, chiar și eu am strâns în excursia-mi divină vreo 800 de euro, la-nceputul anului, care s-au dus toți la momentul respectiv, pe toate prostiile, de ce nu și acum?

Cititori fideli: nu v-am uitat! De atâta vreme alăturea de mine sunteți câțiva care, încă de la începuturi, m-ați citit, ați comentat, ați contribuit sufletește și moralicește, m-ați susținut, consolat când era prea greu și lăudat când prea bine…

Credeți că toate astea-s pă gratis? Mi-am atribuit autoritatea să compun o listă cu cei care vor începe, după cum sunt desemnați pe listă, de încurajare. Să nu credeți că ordinea este în orice fel după vreun favoritism*. Ci doar în ordine crescătoare după cât vor da. Algoritmii folosiți includ număr de comentarii, implicare emoțională, feed-back, atitudine, donații anterioare.

SUFLETE NOBILE:

Jimerino – 30 RON ACHITAT
Marian Marianschi Keefour – 40 RON ACHITAT
Marian Marian S. Stăvăroiu – 40 RON RESPINGERE CRUDĂ
Toader – 50 RON RESPINGERE CRUDĂ
Sebastian “Basty” Comșa – 50 RON
Adrian Hudrea55 50 RON RESPINGERE CRUDĂ S-A RĂZGÂNDIT, ACHITAT
Krakilla – 50 RON și 10 RON pentru originalitate
Simona “Zappy” Lazăr și Monica Mușețel (în simbioză) – 70 RON ACHITAT
Gheorghe “Bibliotecaru” Florescu – 80 RON RESPINGERE CRUDĂ
Colegii mai relevanți de la Vitrina (Camelia Imbuzan, Călin Crainic, Arpad “Duțu” Peter, Vlad Sulea, Mihaela “Mihavas” Vas, Iulia și Iuliu, plus fiii rătăcitori Andrei “Arpi” Rezi și Sebastian Augustin Olar, de la București, Adelina nu și, în cea mai mare parte, Răzvan “Mazeta” Medrea Augustin) – 100 RON ACHITAT 50 RON

Avem în premieră invitată o… clientă. Lucrez cu ea pe un proiect de ceva vreme și este prima clientă cu care m-am împrietenit, chiar dacă ea nu crede asta sau de-a dreptul invers. Pentru că suntem încă indeciși, Alina Disli va contribui deocamdată cu suma de doar 10 RON. +40 RON ACHITAT

Iată că am strâns o listă preliminară de 11 primi donatori, care stau ca exemplu dărniciei voatre viitoare. Nu uitați, suntem deja la frumoasa sumă de: 585 RON! Mai mult de jumătate!

Ulterior:

Flaviu “FCB” Comănescu – 50 RON ACHITAT
Sten – 30 RON ACHITAT
Corina Bucur Tristur Supăratir – 50 RON, din banii de țigări, până duminică ACHITAT
Istvan-Ștefan “Pișto” Szentkiralyi – 50 RON
Aurelian Săndulescu – 10 RON, rotunjit de la 13,14. ACHITAT
Anti-Darius – 0 RON
Yacana – 51 RON
Tatiana “Anatati” Neamțu – 40 RON ACHITAT
Ionuțu – 50 RON ACHITAT
Raluca “Furby” Pușcaș și Gaba din aceeași familie – 20 RON + 20 RON ACHITAT
Anonim confirmat – 40 RON ACHITAT
Laura “Licurici” Laurențiu – 10 RON ACHITAT
Adrian Olar Augustin și logodnica – 10 RON ACHITAT
Roxana Popa – 30 RON ACHITAT
Vlad Bălan, binecunoscut văr de-al lui Bobby Voicu – 50 ACHITAT
Geo Atreides – 10 RON ACHITAT
Mihail “Sepukku” Ion, întâi găzduitor al Jegelui – 50 RON

Adrian Rus – 50 RON ACHITAT
Andra și George Feneșan – 30 RON
Ionuț “Canalia” Foltea – 15 RON ACHITAT

ÎN PLUS! Odată cu venirea căldurii, cum spuneam, în anul 2009, mă voi angaja într-o aventură prin țară, călare pe Pegasul Triciclu, în care voi vizita PERSONAL fiecare nume care apare pe listă** transformată în hartă, fără bani și ÎMBRĂCAT ÎN COSTUM DE MIRE, fără soție. (Ocazie cu care, desigur, Bibliotecare, voi face un film despre tot…)

Această listă este deschisă tuturor celor care, de-a lungul vremii, s-au putut bucura, în sens bun sau în sens rău, de Jeg. SE DONEAZĂ PRIN ADNOTARE LA COMENTARII, cu menționarea sumei, iar în formular o adresă de mail validă sau la RO44 BTRL 0130 1201 H987 93XX, Banca Transilvania Cluj, Darius Groza. Aș dori să fiu anunțat de sume, chiar și anonime, ca să nu risc să primesc prea mult, ferească…

* statutul în inima mea despre care nu vorbeam anterior poate crește în funcție de… găsiți voi o cale, sunt sigur
** în condițiile în care rezidă pe teritoriul României în perioada dintre momentele plecării, respectiv venirii

ÎNTREBĂRI FRECVENTE, răspunse prin alte întrebări frecvente:

1. Nu se donează de obicei pentru oameni care nu își permit?
Ba da și ce legătură are asta cu orice?

2. Nu trebuie să fii suferind de ceva ca să meriți o donație?
Și nu sunt? / Și nu merit?

3. De ce aș dona?
De ce să nu-ți rup o mâna și atunci să vezi ce bine-a fi?

4. Dacă vii în vizită călare pe triciclu și în costum de mire, pot să te țin la mine și să te hrănesc?
Sinceramente, mă așteptam la întrebarea asta mai devreme, dar… de câte ori trebuie să vă explic?

5. Există și un premiu surpriză, pe lângă beneficiile deja expuse?
Nu.

***

Pe mine mă încântă spațiile comerciale unde angajații încearcă să salveze situația olfactivă chiar dacă nu mai are nici un rost. Spre exemplu, seconduriile în care ard bețigașe parfumate. Sau în buzi, cu precădere cele publice, unde această patetică tentativă – de a da cu spray de cameră – este chiar singura ambiție de igienă.

Sau în taxiurile alea Volvo care se pot alimenta cu motorină prin orice gaură, în special dacă-s din interior, iar de oglinda cărora atârnă un brăduleț pe care stă scris cu pixul de mai demult un număr de telefon de fix. Sau în restaurantele indiene.

Ceea ce mă încântă și mai mult e că se aleg mereu aromele cele mai exotice și nefirești. Știm cu toții că hainele în care au decedat în trecut niște cetățeni nu miros a vanilie. Și în absolut toate cazurile se face asta ca o scuză, pentru că mirosurile impostoare acoperă de fapt niște mirosuri infractoare.

Și nu mai există locuri în care să se accepte așa cum miroase. Nici în florării nu miroase a flori. Da, la mezeluri trebuie să miroasă a flori, să fie atrași clienții, da’ la florărie – NU! La florărie să miroasă a bomboane… Unitățile alea nu ar trebui să miroasă altfel!!! Nu mă atrage mai mult dacă-s într-o curățătorie chimică și miroase a piersici. Nu vreau să îmi spele geaca mea de piele din pui de căprioară mâncând conservă de ananas în suc propriu deasupra ei. Mă aștept să miroasă a doamna Hodiș din clasa a 5-a până într-a 8-a și doamna Muller dintr-a 9 până într-a 12-a. Vreau să semnez protecția muncii înainte să-mi ridic posesiile imaculate!

Mă-ntreb atunci, dacă tot e la libera alegere mireasma ce va domina fără sens aerul de undeva, de ce nu se optează pentru ceva mai bine gândit? Spre exemplu, fiecare business să aibă o brutărie proprie și să miroasă mereu a pâine.

De ce lucrurile care nu miros a nimic, să zicem apa, nu miros a altceva care nu miroase a nimic, de exemplu aerul? De ce lucrurile care miros “a” ceva de fapt nu miros direct “ceva”, așa precum este “petrolul”, ca el nemirosind nimica “a”, în afara lui însuși. Deci “miroase petrol” și nu “a petrol”. De asemenea, de ce există unele mirosuri care nu există, cum ar fi, de pildă: vară; acru; când eram la bunica?

276 comentarii

  • n-am inteles. sau poate ca am inteles dar ma fac ca nu. deci ma vizitezi? ca sa stiu daca ma-mbrac in costumul de mireasa sa te astept.

  • A intrat ieri stocul de placi video in tara! Mie imi trebuie doar una. Saptamana viitoare ar trebui sa ajunga PC unde ii este locul, adica la mine acasa. Restul de bani ti-i dau tie, cu conditia sa nu ma vizitezi. Nu vreau sa te si hranesc, dupa ce ca mi-ai luat banii! In schimb, poate trec pe la Cluj, ca am niste machitori pe acolo si iti voi da ocazia sa te revansezi… cu varf si indesat.

    PS: ma simteam rau, gandindu-ma ca doar placa mea video costa mai mult decat Pegas-ul tau… dar dupa, mi-am amintit ca iti cumperi Macbook Pro si mi-a trecut repede.

  • 2009, Bîja, un turneu nou,
    O nouă poză de pus pe panou…

    Alo, domnu, premii, 2 bucăţi, ai trimis? Ai pozat? Sau te-a prins euforia donaţiilor şi tăt uiţi şi-acum? Eu n-am uitat!

  • de ce ma? maine il cumperi? pana la vara mai este… oricum nimeni nu cumpara asa ceva. persoanele de fata se exclud. da, tu. de fapt, noi, daca stau mai bine sa ma gandesc.

  • Te rog trece-ma cu 50 RON.

    Conditiile mele sunt :

    1.Voi detine actiuni la acest obiect si deci drept de folosire cand voi fi in CLUJ.
    2.Voi beneficia, atunci cand este cazul, de o atentie sporita din partea lui MOAFLE care ma va plimba si distra cu glume/poante culese de el insusi din pestrita lume artistica in care se invarte.
    3.Voi fi mentionat “mai des” pe blog ca intai gazduitor si binefacator al JEG-ului.
    4.Voi fi bine primit pe perioadele cand voi ajunge la cluj in cea mai mare desfatare si cu bucatele de pe o lista pe care MIRMEN o va primi ulterior, anterior insa venirii mele.
    5.JEG-ul se va obliga sa respecte traditia oferirii a 1,5L palinca de cate ori ne vom vedea, asa cum s-a intamplat si pana acum.

  • Dacian: tu erai acolo cand o intrebat-o darius pe pastaie daca ei doi or facut sex?
    Licurici: da
    Licurici: si ea a zis ca nu
    Dacian: o fost penibil?
    Licurici: nu. a fost amuzant
    Licurici: dar era mirat ca ea zice nu
    Licurici: ca el tinea minte ca da
    Dacian: cine stie ce crede darius ca ii sexu

    daca asta nu e genialitate atunci nu stiu ce e.

  • 2 lei de la mine. să-ţi iei o coală de hârtie de xerox ş-un pix şi să zici aşa: “jegul nu înseamnă să te distrezi pe banii altora. jegul înseamnă să ajuţi pisicile comunitare.”
    (dacă-ţi rămâne rest, donează-i la un nene cu căţel)

  • jacques, bun venit cuvintelor şi sentimentelor frumoase pentru pisici chiar dacă-s pe blogu’ alergicului 😛

  • Lasă, pricepe el Bîjelul. Dacă nu pricepe, I’ll take it back. Ai pricepe şi tu, dacă nu ţi-ar fi mintea la alte prostii.

  • De-aia se duce de ripa invatamintul romanesc… Ca profesorii sint incapabili sa explice! Niste competenti, ce basca lor… 😛

  • nu conteaza competenta
    ci cum folosesti potenta.
    nu inseala vigilenta
    aburind cu repetenta.

    na ca am facut un catren de … aaa … stie bibli.
    ar fi trebuit sa ma fac copivriter.

  • deoarece nu-mi binevoiesti a-mi raspunde privat la intrebarea mea repetata ”cand si unde?” te voi astepta cuminte la orele 18.30 la raionul de detergenti de la magazinul ala din piata mihai viteazul de pe colt unde este si o trecere de pietoni. o sa ma auzi tusind

  • uhm… hmm… la raionul de detergenti. hum?…. heh?… euh?… ough?
    nu iti e teama darius?

  • Sunt foarte entuziasmat de catrenul lui toader (cu t mic)… Este un autor care merită tradus în…

    engleză
    pas question de compétence
    mais quel usage en puissance.
    ne triche pas sur la vigilance
    Retour à la vapeur.

    franceză
    no matter competence
    but what use potency.
    not cheating vigilance
    the steam back.

    spaniolă
    no importa la competencia
    pero lo que potencia el uso.
    no engaño vigilancia
    el vapor de nuevo.

    arabă
    بغض النظر عن الكفاءة
    ولكن ما استخدام رجولية.
    لا غش اليقظة
    البخار الظهر.

    bulgară
    без значение компетентност
    Но това, което използва нейната сила.
    не изневерява бдителност
    парната обратно.

    suedeză
    oavsett kompetens
    men vad styrkan.
    inte fusk vaksamhet
    ångan tillbaka.

    rusă
    не вопрос компетенции
    но то, что использование потенции.
    не обманывать бдительность
    паром обратно.

    portugheză
    não importa competência
    mas para que serve a perda de potência.
    não enganava vigilância
    o vapor de volta.

    olandeză
    ongeacht bevoegdheid
    maar wat gebruik potentie.
    niet valsspelen waakzaamheid
    de stoom terug.

    japoneză
    能力に関係なく
    しかし、能を使用します。
    不正行為は警戒
    蒸気戻る。

    indiană
    कोई बात नहीं योग्यता
    लेकिन क्या शक्ति का उपयोग करते हैं.
    नहीं धोखा दे सतर्कता
    इस भाप वापस.

    greacă
    Δεν έχει σημασία αρμοδιότητα
    αλλά σε τι δραστικότητα.
    επαγρύπνησης και απάτες δεν
    Επιστροφή του ατμού.

    germană
    egal Kompetenz
    aber was nützt Potenz.
    nicht betrügen Wachsamkeit
    der Dampf zurück.

    finlandeză
    olipa toimivaltaan
    mutta mitä hyötyä tehosta.
    ei vilppiä valppaus
    höyryn takaisin.

    şi, în sfârşit, letoniană
    nesvarbu kompetencija
    bet kokia naudojimo veiksmingumą.
    ne nusirašinėjimas budrumas
    garo atgal.

    Aşa ar trebui să se poarte lumea cu marii oameni de litere.

  • nu exista indiana ci doar hindu. au avut ei niste probleme mari cand au vrut sa spuna ca hindu e limba indiana. sunt cam 300 de milioane de indieni care folosesc limbi dravidiene.
    ====
    in alta ordine de idei : stiam eu ca locuiesc in londra :

    engleză
    pas question de compétence
    mais quel usage en puissance.
    ne triche pas sur la vigilance
    Retour à la vapeur.

    franceză
    no matter competence
    but what use potency.
    not cheating vigilance
    the steam back.

    ====

    asta chiar e o traducere adevarata.:))

    pas question de compétence
    mais quel usage en puissance.
    ne triche pas sur la vigilance
    Retour à la vapeur.

    (eu as fi tradus cam asa :
    ce n’est pas la compétence
    mais l’usage de la “puissance”.
    ne trompe pas la vigilance
    en jouant sur repentence.

    pentru engleza :
    no matter the competence
    but how to use the potency.
    don’t try cheating vigilance
    fuckin’ us on frequency.

    desigur, e greu sa traduci cum trebuie un catren)

    ====
    nu stiu de ce am indoieli si asupra acestui text:
    ongeacht bevoegdheid
    maar wat gebruik potentie.
    niet valsspelen waakzaamheid
    de stoom terug.

  • io bibli crez ca tu nu ai priceput gluma mea raspuns la gluma ta. 🙁
    da’ se pare ca nu am haz. 🙁

  • care, toadire, acee că die la Rîm ne trajem? că partea cu leni/ea este, poate, o abilitate dezvoltată pe parcurs 😛

  • păi, toadiere, nici decodarea propusă de mine nu ţi-i pe plac? campania-i pentru românica şi satele din proximitate(nu te mai ţine aşa băţos cu parisu’) pentru ţinuturile de peste baltă jegstărul se abţine de la a face promisiuni de vizită 😛

  • mda. vad o mare asemanare intre gras si tudor chirila. nu, tudor chirila e slab, deci nu asta e. amandoi fac gasca cu maicile. maicile lor, nu orice maicuta cu costum porno…

De Darius Groza

Sociale