Sunt un corp gras, captiv într-o fire slabă

Frate-miu Dacian îmi arată spre monitor și m-anunță magistral că “tre’ să-l împuște pe ăla care duce flame-throwerul la“, după care mi-am pus înapoi căștile pe urechi. Câteodată, când termină misiunea, se-ntoarce spontan către mine și mă-ntreabă: “Ce, mă?!” Eu nu zisesem nimic de ieri.

Maică-mea, de când nu-i mai răspund din două-n două apeluri la telefon, îmi intră excesiv de des pe messenger cu diverse întrebări mai mult sau mai puțin debile. Fiindcă pe net chiar sunt martor captiv, n-o pot da pe silent, tre’ să chiar văd cum se deschide fereastra aia sau cum se agită minimizată, am decis s-o trosnesc de fiecare dată cu câte-o dilemă în stilul: Cum ar fi să te duci la o serată selectă și cu papion și cu cravată? Până recent n-a reușit să-mi răspundă mai mult decât printr-un emoticon. Când le-a epuizat pe toate, mai de curând, a îngăimănat un “vezi de examene, nu mai avea numa’ gărgăuni, nu rata vreo dată, nu umbla prin birturi, face rău la siluetă“.

Taică-meu mă sună să verifice dacă am pus pulpana de curcan ce mi-a trimis-o la cuptor și, desigur, dacă a fost bună. Încă n-am pus-o la cuptor, dar a fost, desigur, bună.

Sunt plin de ambiții și vin multe deadlineuri. Între timp, nu-mi iese nimica. Trebuie să-mi găt licența, ca să tacă maică-mea aia din gură și să poată să mă cicălească cu altceva. Trebuie să mă readuc în matcă, motiv pentru care țin un fel de regim ce mi l-am dezvoltat eu mie, care-mi permite scăpări ocazionale. M-am gândit eu să fac sport, dar afară e frig, așa că utilizez parchetul și casa scărilor pentru niște serii de exerciții ce tot eu le-am inventat. Am început atâtea cure, că ar fi trebuit de mult să mă evapor. Poate n-au funcționat pentru că nu le-am finalizat.

M-am apucat de atâtea lucruri, de nu mai pot termina măcar unul, dar, de fapt, sunt atât de mult un eșec, încât nici nu reușesc să mă dau bătut. De pildă, am pasiunea de a vedea toate filmele James Bond ce-au fost produse. De aia în urmă cu vreo lună și ceva am început să-mi închiriez DVD-urile. Am văzut cam până la a 8-a continuare, iar de atunci tot închiriez 9, 10, 11 și nu pot trece de ăla care are dinți de fier și rupe lanțuri cu ei. Din 4 în 4 zile merg acolo, râde ăla de mine, plătesc amenda c-am întârziat o zi și taxa ca să le păstrez.

***

[chesenem seipen, Corci]

***

Am citit la blogul lui Alexandru “Subiectiv” Mihăileanu o povestioară nemuritoare despre cum s-a dus el cu compiuterul portabil marca Apple ca să-l repare, doar ca să aibă de unde veni înapoi. Și, în speranța că pe mine și pe Alexandru ne vor citi copiii voștri la școală din manuale, iată că vreau să adaug o istorisire pentru culegerea populară în formare.

Acum câteva luni – să zic vreo șase? cam așa – mi s-a stricat iSight-ul (webcamul) de la Macbook Pro. Cum să vă explic cât mai simplu în ce sens s-a stricat? Păi, nu mai mergea, așa cumva s-a stricat. O problemă care, răsfoind forumurile, e destul de frecventă, da’ nu-i nici un bai, că se schimbă, scrie acolo.

Bine. Mă duc la reprezentanța iSight din Cluj, în Polus Center, iSight fiind compania care asigură garanția pe Apple în țara noastră. Îi arăt domnului responsabil de magazin cum s-a stricat webcamul nemaimergând și-i explic că aș dori, ca o favoare personală pentru faptul că nu zic cât de tare pute în magazin și că am impresia că-i de la el, să aflu dacă există vreo metodă lejeră prin care să fie cât mai redus timpul de ședere pe tușă a laptopului, uitat pe la ei prin depozite, fiindcă mie mi l-ar cam trebui, că de aia l-am procurat.

El, foarte amabil, îmi zice că am dreptate, s-a stricat, da’ și fiindcă el e de treabă, uite, le dă mai departe vestea celor de la București, care îl anunță imediat înapoi despre piesa necesară, iar eu voi trimite computadorul direct acolo (da, pe banii mei, nu vă minunați, că la Cluj n-au atelier). Și o zi va merge pe curier, o zi vor trebălui ăia cu camera nouă, iar a treia zi mi-l trimit înapoi. Rezonabil. Deci prin iulie să fi fost, da?…

Măi, și dacă nu mă-nfuriu eu o dată de-mi ies din pepeni sărindu-mi țandăra de mă scot din balamale și sun eu acoloșea la telefon la ei, așa printr-un septembrie târziu să fi tot fost, amintindu-mi că nu-mi merge webcamu’ de f’o 3 luni… Și ceau! și ce faci, cum ești, auzi, da’ ăștia ai tăi, colegii de la București, zic, au Internet, da? Iar tu, aici, îndărăt la noi, în Ardeal, ți-ai pus și tu un dial-up, ca să stai pe-un messenger cât nu ai clienți că toate-s prea scumpe, nu? Mna, în această ordine de idei, ce s-aude cu iSight-ul?

Păi, n-a venit… N-a venit, am văzut și eu că n-a venit, știi unde-am văzut că n-a? Altundeva decât pe webcam, acolo am văzut. Ah, din Olanda? Da’ tre’ să vină din Olanda. Oaoăleo, din Olanda?! Păi, uite, eu am fost în Olanda anu’ ăsta cu autostopu’ și a durat o lună, cu tot cu oprit la Londra și băuta scurtă de la Madrid. Pe care parte a Globului vine piesa, din Olanda, mă refer? Păi, să vezi, că el ce vină are?…

Și mă lovește cu întrebarea pe care nu cre’că ați auzit-o vreodată de la un service, oricât de nesimțit ar fi, chiar și din București, unde-i capitala României și a nesimțirii din ea: “Și io ce vrei să fac?!” Așteptăm… Când vine, îți zic. La care eu replic versat: uite, eu am mai avut un laptop ce s-a futat și l-am trimis să-l dreagă, iar ei mi-au spus că nu poate să stea mult, fiindcă n-ai voie să ții un produs peste 30 de zile fără să-l înlocuiești; dacă renunț la ideea mea cu să-mi vină repede, mă încăpățânez și-l trimit când vouă nu v-a venit piesa din Olanda, nu vă vine în vreo lună, iar eu solicit altul întreg? Și el: Da’ unde scrie că nu ți-l putem ține cât vrem? Îl ținem până vine piesa din Olanda. Iar eu am închis, c-am observat între timp că-și bate joc de mine pe minutele mele.

Prin decembrie, așa, că tot era reducere la globuri, mai merg eu în Polus și trec și pe la iStyle, ca să-mi duc mouse-ul la garanție (da, Apple, ghici, se stricase; al doilea). Omu’-și amintește oarecum vag de mine, parcă mă știa de undeva… Prima dată că-mi ia mouse-ul stricat și zice că-mi cere altul de la București (via Olanda), chiar dacă în momentul în care l-am achiziționat pe bani, de la Cluj de pe stoc l-am luat. După care începem noi doi să depănăm clipele de mult trecute, rememorând cum mi-a zis el că-mi cere piesa și George nu mai vine. Și parcă-parcă ne regăsim și se minunează la fel de revoltat ca mine că nu-mi merge încă webcamu’. Și promite să se ocupe personal. Și personal îmi vine piesa din Olanda a doua zi, să-mi crepe inima-n chept. Și fac eu demersurile să trimit laptopu’ la București, fără să mă-ncurce prea tare promptitudinea cu care operează băjeții. Și în week-end îmi zic că n-are rost, lunea să rezolv un calculator temporar la lucru, cu… cu… Windows…, marți sun la curier. Da’ de nu mi-o trimis amicul de la Apple câte un mail în fiecare zi, să mă-ntrebe îngrijorat dacă am trimis laptopul, că ei au nevoie de piesă și la altceva! Să se noteze că Protecția Consumatorului îi o guerilla de bătrâni porniți, care CHIAR fac ceva, fiindcă de-abia așteaptă. Cu orice ocazie puteți apela la ei, eu am testat cu vechiul Iulian.

***

Maică-mea tăt ne jignește spunându-ne că începem tot mai rău să semănăm cu taică-miu, care, într-o întorsătură a sorții pe care uneori cre’-c-o pierde din vedere – îi chiar soțul ei.

***

[tatăl meu utilizează constructiv noul aparat foto]

 În speranța că Alin a fost cât se poate de limpede…

***

Stimată doamnă Brudașca,

Într-o zi vă veți explica poate căile prin care am ajuns să vă scriu, dar până atunci asta va fi cel mai puțin important. Vreau doar să știți de pe acum că intențiile mele pentru fiica dumneavoastră sunt absolut onorabile. De fapt, citindu-mă, ați putut descoperi până în prezent că sunt un băiat de caracter și o fire construită pe multe principii, toate drepte.

Nu trece o clipită, de când am văzut-o, să nu mă gândesc la ea. Sau dacă trece, e numai fiindcă mă cufund în muncă, să pot cândva să-i asigur traiul bun pe care-l merită și cu care v-ați dat viața s-o obișnuiți. Sau mă gândesc la alte fete.

Veți fi citit, de asemenea, și că nu am de gând să încep o relație până prin luna martie, din motive climaterice. Sunt dispus să renunț și să fac și acest compromis, fiindcă aș renunța la orice pentru Maria. Mai puțin câteva lucruri, care sunt multe. Dar trag speranță că vă puteți face o concepție generală despre ce vreau să spun, fiindcă-mi place să cred că de la dvs. își moștenește micuța inteligența. Cu tatăl aș dori să am o altă abordare.

Cu deosebită considerație,

Darius

***

Da’ mai ales, tre’ să pun pulpana la cuptor. Sper să mai fie bună.