Sunt câteva motive concrete pentru care s-a inventat timpul viitor. Unul dintre ele este pentru că “o să fie bine”.

Și deci te piși în voma cuiva: Care dintre voi doi a greșit mai mult?
Civic întreb, că știți că eu am bun simț și moravuri. E drept, eu pișam,
da’ nu vă zic asta ca să fiți subiectivi. Judecați la rece, că noi n-am făcut-o la cald…

Se întâmplă mai rar pe aici să scriu vreun ceva care se leagă de rândul anterior. Când totuși se nimerește, să se presupună că n-o duc așa bine și sunt puțin creativ. Fiindcă ideal ar fi să nu se potrivească, așa cum îmi place mie să vă scriu, iar vouă să mă citiți. Totuși, din total altă perspectivă, când se leagă chiar bine, cred se cheamă că e o poezie. Asta fac rândurile care rimează. E mai stupiduță ea așa, cred. Da’ zice cam ce-am vrut să spun când am scris-o. Și cineva mi-a zis că așa e totul, cum am redactat. Dar voi să știți că, de fapt, nu-i adevărată. Că altcineva a zis că-i de căcat. A, și puteți s-o sfârtecați, că nu mă supăr.

Rimă fără mesaj măreț

Și dacă nu îți iese, ce? Datorezi ceva oricui? Nu ești “robul” nimănui,
Cui trebuie să răspunzi și cine te evaluează? Nu contează,
Cine crezi că te premiază? Și cât crezi că valorează?

Poți să nu te chinui ca să poți, poți să nu încerci cu orice preț s-o scoți.
Poți să nu reușești , când nu poți. Poți să nu fii primul dintre toți.
Poți. Sau nu poți. Poți să nu poți.

Nu trebuie să nimic. Nu trebuie să nici un pic.
Nu trebuie mult, nu trebuie deloc, nu trebuie destul.
Nu trebuie de tot.

Pula mea, până când? Pula mea, adică pentru cine?
Pula mea, și de ce? Pula mea, cum?
Păi, pula mea, la ce bun?

Și pân’ la urmă a ieșit că nu? Bun, iar la sfârșit, deci, te-ai ales cu…?
Ți-am spus, ți-am spus? Vezi că ți-am spus și n-ai vrut să mă crezi,
Așa ai considerat tu?

Da’ de ce să dau totul, când nu am nimic? Da’ de ce sacrific mult, ca să obțin un pic?
Da’ de ce să termin tura? Da’ de ce să-mi tot bat gura? Da’ de ce să eu, dacă nu tu?
Da’ de ce să da, dacă nu?

***

Și stând eu așa, pe Internet, mi-am dat seama că, bă… da’ aici îi ca pe vremea comunismului! Stăm la coadă la torenți, de cu noaptea, până se uplodează ultimu’ episod, ca părinții noștri cu noaptea-n cap, pentru tri măsline. Nu putem scrie din capul nostru ceva cuiva, dacă nu ne zicem altcumva decât ne cheamă de-adevăratelea, de parcă cine-știe-cine căcat ne-ar vâna… Pe YouTube nu mai poci vedea diverse videoclipuri, că-i banat în țara mea. Despre LastFM, pe care nu-l folosesc, da’ e o Europă Liberă a muzicii, aud că mintenaș tre’ să plătești. În unele locuri ți-s închise porturile (nu, nu la noi). Păstă tăt stăm cu clicu’ pă refreș, ca niște Da’ ce piiiz-!

De asemenea, doresc să mi se achite integral de către toți credincioșii și enoriașii contravaloarea energiei electrice și neuronale irosită prin cititrea sms-urilor imbecile pe care mi le-au trimis în week-endul trecut, parcă scânteind direct din sfânta lumină de la Ierusalim.

***

Îl avem mai jos pe amicul Ștefan “Pișto” Szentkirály, care, la invitația mea refuzată, insistă fără să știe să pozeze într-un pic mai puțin decât Călin, dar un pic mai mult pilit. Din respect pentru vremile când sunt la Zalău, iar voi, scârbe nerecunoscătoare, să n-aveți de ce vă plânge. Sau, în cazul său – să aveți. Așa că iată-l aici. Vă rog, fiți critici. E ungur.

[alternativă YouTube]

Nu în ultimul rând… de fapt, ba da: nimeni altul decât însuși propriul nostru Tudor cântă la bătut la tobe, în cadrul formației Relative, cu ocazia zilei de 2 mai, vinerea viitoare, la Roland Gaarros, din orașul Cluj-Napoca. Alăturea de iubiții de la Mushroom Story. Și ceilalți, cine-or fi. Sperăm mai buni decât Pișto. [Tudor cântă de-antrenament și duminica asta (cunoscută și drept poimâine), la Pub. De cu seara.]