Și deci te piși în voma cuiva: Care dintre voi doi a greșit mai mult?
Civic întreb, că știți că eu am bun simț și moravuri. E drept, eu pișam,
da’ nu vă zic asta ca să fiți subiectivi. Judecați la rece, că noi n-am făcut-o la cald…
Se întâmplă mai rar pe aici să scriu vreun ceva care se leagă de rândul anterior. Când totuși se nimerește, să se presupună că n-o duc așa bine și sunt puțin creativ. Fiindcă ideal ar fi să nu se potrivească, așa cum îmi place mie să vă scriu, iar vouă să mă citiți. Totuși, din total altă perspectivă, când se leagă chiar bine, cred se cheamă că e o poezie. Asta fac rândurile care rimează. E mai stupiduță ea așa, cred. Da’ zice cam ce-am vrut să spun când am scris-o. Și cineva mi-a zis că așa e totul, cum am redactat. Dar voi să știți că, de fapt, nu-i adevărată. Că altcineva a zis că-i de căcat. A, și puteți s-o sfârtecați, că nu mă supăr.
Rimă fără mesaj măreț
Și dacă nu îți iese, ce? Datorezi ceva oricui? Nu ești “robul” nimănui,
Cui trebuie să răspunzi și cine te evaluează? Nu contează,
Cine crezi că te premiază? Și cât crezi că valorează?
Poți să nu te chinui ca să poți, poți să nu încerci cu orice preț s-o scoți.
Poți să nu reușești , când nu poți. Poți să nu fii primul dintre toți.
Poți. Sau nu poți. Poți să nu poți.
Nu trebuie să nimic. Nu trebuie să nici un pic.
Nu trebuie mult, nu trebuie deloc, nu trebuie destul.
Nu trebuie de tot.
Pula mea, până când? Pula mea, adică pentru cine?
Pula mea, și de ce? Pula mea, cum?
Păi, pula mea, la ce bun?
Și pân’ la urmă a ieșit că nu? Bun, iar la sfârșit, deci, te-ai ales cu…?
Ți-am spus, ți-am spus? Vezi că ți-am spus și n-ai vrut să mă crezi,
Așa ai considerat tu?
Da’ de ce să dau totul, când nu am nimic? Da’ de ce sacrific mult, ca să obțin un pic?
Da’ de ce să termin tura? Da’ de ce să-mi tot bat gura? Da’ de ce să eu, dacă nu tu?
Da’ de ce să da, dacă nu?
***
Și stând eu așa, pe Internet, mi-am dat seama că, bă… da’ aici îi ca pe vremea comunismului! Stăm la coadă la torenți, de cu noaptea, până se uplodează ultimu’ episod, ca părinții noștri cu noaptea-n cap, pentru tri măsline. Nu putem scrie din capul nostru ceva cuiva, dacă nu ne zicem altcumva decât ne cheamă de-adevăratelea, de parcă cine-știe-cine căcat ne-ar vâna… Pe YouTube nu mai poci vedea diverse videoclipuri, că-i banat în țara mea. Despre LastFM, pe care nu-l folosesc, da’ e o Europă Liberă a muzicii, aud că mintenaș tre’ să plătești. În unele locuri ți-s închise porturile (nu, nu la noi). Păstă tăt stăm cu clicu’ pă refreș, ca niște Da’ ce piiiz-!
De asemenea, doresc să mi se achite integral de către toți credincioșii și enoriașii contravaloarea energiei electrice și neuronale irosită prin cititrea sms-urilor imbecile pe care mi le-au trimis în week-endul trecut, parcă scânteind direct din sfânta lumină de la Ierusalim.
***
Îl avem mai jos pe amicul Ștefan “Pișto” Szentkirály, care, la invitația mea refuzată, insistă fără să știe să pozeze într-un pic mai puțin decât Călin, dar un pic mai mult pilit. Din respect pentru vremile când sunt la Zalău, iar voi, scârbe nerecunoscătoare, să n-aveți de ce vă plânge. Sau, în cazul său – să aveți. Așa că iată-l aici. Vă rog, fiți critici. E ungur.
Nu în ultimul rând… de fapt, ba da: nimeni altul decât însuși propriul nostru Tudor cântă la bătut la tobe, în cadrul formației Relative, cu ocazia zilei de 2 mai, vinerea viitoare, la Roland Gaarros, din orașul Cluj-Napoca. Alăturea de iubiții de la Mushroom Story. Și ceilalți, cine-or fi. Sperăm mai buni decât Pișto. [Tudor cântă de-antrenament și duminica asta (cunoscută și drept poimâine), la Pub. De cu seara.]
Care fază cu ce cruce? Nu ştiu despre ce vorbeşti…
Mie mi dor de Calin… El di ce nu mai canta (pe jeg) ?
Iată că nu sunt singurul care are o slăbiciune pentru cântecul minunat al şefului Călin.
O să. O să.
MĂ! Voi aţi simţit cum se cheamă filmu’? PIŞTO, SUROGAT DE CĂLIN! Deci ceee!
Azi sunt liber, vacilor!
Aurele… dar calu’ ce zicea? 😀
Calu’ le-o trăgea la vaci, în poziţia capră…. Adesea tăcea…. şi făcea….
Am o dedicaţie pentru calul tău… în cinstea următorului contigent pe care Traian Băsescu îl va trimite în Afganistan.
Tocirea
de Nichita Stanescu
Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.
Mda, celebră pentru repetiţiile’i…. Şi totuşi cât preludiu pentru “I-ha”… :)… spuse Grăjdaru’ Aurel şi mai luă o gură de balegă cu aromă de vomă pişată încă de pe vremea când sălăşluia în stomacul aceluia!
E bun şi preludiu… recompensele la care ajungi cu uşurinţă nu construiesc o educaţie solidă… I-ha-ha, i-ha, i-ha.
FRUNZA VERDE DE ALBASTRU
de Nichita Stanescu
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte –
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.
Tocmai de aceea, deşi recompensa “Înţelepciune” mă caută zilnic şi adesea noptic, prelungesc voit drumul exceselor întru garanţia construcţiei educaţiei înţelepte solide. Aplauze simplului complicat Nichita scos de la naftalină din raftul bibliotecii bibliotecarului tocmai de scoţătorul de la naftalină din raftul bibliotecii bibliotecarului al lui Nichita. Săru’mâna.
Aud de departe’un muget! V’am ţucat, fără să cuget! 🙂
Înţelepciune, cai… ştiu, este vorba de Pop Şerban Rareş (Doamne ce ar trebui să mă iubească femeile sensibile şi cu dragoste de frumos!)
Am aparut in vremea cailor cu aripi,
dihanii blande
ce purtau scrijeliti pe coapse ingeri sihastrii
dintre aceia cu mainile zdrelite in sarma ghimpata,
cu harpele agatate in jurul gatului,
orbi si mandri.
Calcam nepriceput, tinandu-ma de coada lor
strazile se inundasera cu flori de cires si fructe
proaspete,
peste tot, oamenii se tineau de nas si plangeau,
ingerii strangeau din dinti umpland vazduhul
de cantece de slava,
unul ma muscase de mana
cand m-am aplecat sa-mi curat piciorul gol
de petale,
sangele se ridica in aer,
si muguri verzi imi rasarisera din rana.
M-am taiat la subsuori,
cu cutitul ruginit al bunicului,
de cateva ori m-am crestat, adanc,
speram sa-mi creasca si mie aripi,
sau macar ochii asa de blanzi
ca ai lor,
unul muscand cu sete tarana,
altul, umed, privind in sus,
stiu,
am aparut in viata ta
pe vremea cand caii se retrageau cu zarva la ceruri
si strazile erau pline de lume,
ingeri sihastrii
inchisi intre oase sarutau pamantul
increstat de copite,
priveam ametit cum mana ta imi strapunge pieptul,
asa nu vom mai avea nevoie de aripi,
asa vom ramane in urma,
in urma lor,
privind de dupa perdelele inflorate,
turmele de ingeri-cai
ridicandu-se la cer.
Dan Pantea.
Te iubesc…. femeile sensibile şi cu dragoste de frumos!
Concluzionând, de vină e pişercosu’ în voma NEVOMATĂ. Variantele conexe sunt pardonabile!
Părerea mea (şi culpa dacă-i chiar musai). Să fiţi cuminţi! Să ştergeţi prafu’! I-ha-ha, i-ha, i-ha.
😀
Str. Corneliu Coposu.
Am scăpat şi de data asta 🙁 nu s-a dărâmat blocul. Va trebui să mă mai suportaţi…
Ce? A fost ceva cutremur? Tot zice lumea mass-ului.
cik da….magnitudine de 4 mercalli in buc…cik…:-??
🙂 Cum eu stau la cota plus 25 de metri deasupra asfaltului… am auzit cum se curbează ferestrele… Noroc cu ele că au opus ceva rezistenţă, că blocul e cu bulinuţe.
lol…si te’ai bagat sub masa/tocu usii//etc…?
hmm…io n’am primit niciun mass cum ca a fost cutremur….ce oameni superficiali am in lista…pfuu….
Da’ ce oameni redundanţi am eu: dacă l-am simţit, ştiu. Dacă nu l-am simţit, nu-i problema mea.
Ai putea sa iti canti poezia la ukulele… Ba eu nu am simtit nici un cutremur… Dar maica-mea plangea in camera ca cica nu stiu ce prevazator de pe la tara i-ar fi zis ca in noaptea asta e cutremur de 8 grade… si i-a zis de mult. Si acum dupa ce se va linistit o sa se apuce sa faca bagajele si sa le scoata in fata casei. Cica dormim cu cainele la noapte!
Măi, eu sunt emo, pe mine nu mă deranjează emoţiile cu lama împrejurul venelor mele. Mă îngrijorează situaţia venelor celorlalţi.
Totuşi, cred că a fost doar o simulare…
Adică şi doamna Terra simulează orgasmele? Nu poţi avea încredere în femei, nici măcar în cele telurice.
Şi nu! Singura legătură între Dan Pantea şi Corneliu Coposu este că stau pe aceeaşi stradă, cu numele celui de-al doilea. Al doilea reîncarnat în statuie, iar primul de-a dreptul viu! Mă duc. Să piş o vomă! Păzea!
Deştept zis, Bibiliotecare! Se aseamănă mult cele două, în primul rând prin periodicitatea orgasmelor. Foarte rar sau deloc! Atunci “Aaahhhhh!” :))
hum….atunci …zic eu…ca voi va asemanati cu cometele…prelungirea parca e…da de fapt nu’i:D
haha…sticker cu radio contact pe boxe :)) nu cred că vreau să ştiu cum a ajuns acolo.
pff …apropo de cutremur ce bine ca bausem ceva inainte sa se savarseasca zguduirea :))
poezia merge…are noima si deci un mesaj…..intr-adevar nu imi pasa de lume :)))
Deci sunteţi bine. Sfooorrr!
Da’ chiar toata lumea a simtit vanjosul cutremur? Eu nu…ce pacat, ce pacat ca pisica s-a-necat!
“Frumoasa” insiruire de versuri, Darius. Foarte plastic lucrata si din suflet asa, nu?
Pai Ceausescu n-a murit, ne vegheaza…linistit. 😛 E o scoala.
mai noi astia din ardeal ca suntem mai “asezati” macar la cap )))) nu am simtzit nimic da absolut nimic.io chiar eram pa bloguri aseara la ora aia si toti bucurestenii si ceva de prin Vrancea ne spuneau cat de zguduiti au fost.da aici in ardealul extrem nu am simtit nimic nici ase de o “falfaire”
@ codeus
“Ardealul extrem” este, din câte ştiu eu, pe subplaca tectonică Intra-Alpina.
V-aţi întâlnit cu toţii la o beţie de nu mai scrie nimeni?
Învăţăm “Nunta” la ukulele şi la chitară… Unii mai repede decât alta…
Am auzit că-i duminică! Inclusiv pe scala Mercalli! Darius, “alta” – adică ukuleaua?
🙂
Să nu mai folosească bareul. Am observat eu că face acordul complet, de aceea e greu.
Dacă folosiţi o chitară electrică, vă recomand Guitar FX Box care funcţionează în timp real.
Eu folosesc o ukulea ieftină, da’ individa va citi şi va lua în considerare sugestia ta.
Grăjdere – nu neapărat. Ukuleala e campioană-ntr-această dispută.
“Alta”, adică Mirona. Focus, Aurel, focus. 😉 😆
Eronat, bibicule.
Ştii cânta Biblio? Sau ne zici din cărţi?
Făceam şi eu o aroganţă şi-a trebuit să vii tu, măgare, să strici tot.
@ Grăjdaru’ Aurel
Ştiam şi eu până pe la 20 de ani nişte zdrăngăneli, nu am apucat însă să-mi iau amplificator de chitară, aşa că am renunţat. Pe vremea aceea nu erau încă versuri, tab-uri, internet pe care să cauţi muzică… mult mai greu. Când am avut acces la ele, nu am mai avut determinarea de a exersa două ore pe zi. Acum nu mai ştiu mare lucru, dar cred că dacă fac efortul unui exerciţiu tot mai fac audienţa să plângă auditoriul cu un Canar Galben. 🙂
Dar, dacă eşti curios, există “memoria internetului” şi aici.
http
www
imeem.com/groups/oLGCRmk0/music/CRg2BKuP/gheorghe-florescu-45-sweet-piils-dj-gfk/
Asta este prima încercare de a lega muzica spectrală de slow rock. Nu prea a înţeles-o nimeni, poate am încercat să fiu prea inteligent. 😀
Dacă mai scotoceşti prin imeem cred că mai sunt nişte chestii făcute de mine prin “copilărie”…
@ Grăjdaru’ Aurel
Până iese celălalt comentariu din moderare, că iar am uitat de “fesele” zâmbitoare, uite altă melodie de pe vremea când aveam încă o voce versatilă şi încă pe trei octave.
http
www
imeem.com/groups/oLGCRmk0/music/x6f1dhKg/gheorghe-florescu-55-maybe-un-epilog-posibil-power-for/
Întrebam doar, ca să aflu! N-o lua drept subestimare ci pur şi simplu necunoştinţă! Acu-ţi disec operele! Respecte! 😉
o suta