Considerând că mai am un articol de scris ca să mă încadrez formal în minimum de cerințe cu maximum de impact pentru a câștiga un space training de la Heineken în concursul de călători legendari în social media (pun în paranteza asta aicia rapid niște cuvinte cheie, ca să bifez din regulament: dropped, campanie, uau, voiajul, oxygen, ce chestie etc.), am scobit între filmările de pe-un harddisk ponosit din Africa, pentru a prezenta una dintre cele mai aventuroase călătorii. Mi-am amintit că pe toată durata excursiei, eu am avut un mic proiect secundar pe care am tot pierdut din vedere să-l montez: am cântat Bohemian Rhapsody de câte ori făceam cu capu’, ceea cese concretizează cu ocazia asta în următorul clipuleț.
Conține oareșcare cadre noi descoperite, pe lângă cele pe care le știți deja din alte articole, pa.
Bine mă, ce vrei să zici cu asta, că te îndeamnă berea nenumită să cânţi caQuenn???
PS: deci tu vrei în Cosmos, clar.
Da. Suntem de acord.
Să-mi spui unde semnăm pentru petiţie. Zău ca nu mai beau berea aia ci o dau pe vin, în caz că…
Otetefeseeu?
Scrie acolo fiecare literă: Queen. Numa’ trebuia să copiezi.
sorry, my money’s on the emperor, can’t compete with that awesome motherfucker
On the what now?!
e inscris si el in campania asta cu berea
Vez’ de treabă, nij’ vorbă.
cel mai bun articol pe care l-ai avut vreodata pe jeg. pot sa te felicit si eu odata in viata.
Foarte fain filmuletu’ si experienta in sine. M-a inspirat sa fac si eu un montaj cu al mieu Camono ca pana acum nu am catadicsit si ma gandesc ca e pacat.S-ar putea sa castigi la campanie
dacă nu ai fi făcut, la un moment dat în clipul ăla, un comentariu referitor la ceva cu horrible haircuts, sau ceva de genul, poaaate-poaaate, aș fi votat. (adică, oricum nu aș fi votat.)
așa, ce să zic. cere și tu votul pe failbook sau lui jimmy fallon/ellen de generes & co. ăia-și pricep bancurile americane care, aici, nu au nici un fel de humoare.
awolewou. stai că acum am citit și prima propoziție din ce ai scris.
deci, NU ai nevoie de voturile cititorilor, doar de un post postat?
no bine atunci. of. cîtă importanță îmi dădusem, fix atîta s-a dus dreq.
uau! oxygen!
ma, de ce nu-ti monetizezi blogul? are informatie superioara calitativ fata de principalii competitori….atat doar ca scrii la intervale mari, si daca postezi cate-o inovatie culinara de-a lu’ tac-tu, tot faci ceva
te pupa verisoara ta
No, ai câștigat? :))
Nu, dar nu m-am arăduit încă să scriu articol, în bunu’-mi stil propriu.
I-au dat la ăla, Haotik, n-am înțeles exact cine e și ce face, auzisem mai demult ceva miștocăreli, dar n-am fost atent. Cică a făcut ceva tur al Hunedoarei și într-o bună zi ar mai vrea să călătorească. Chestie.
Oricum, de așteptat, nu mă iluzionam c-o să riște asocierea de brand cu bătaia mea de batjocură.
deci i-ai pupat dorsal degeaba?
Salut,
Mi-a placut foarte tare clipul tau. Sper sa ajung candva sa traversez si eu Africa si de ce nu si alte continente pe motocicleta. Inca sunt in dubii daca sa-mi iau iar R1 sau sa imi iau un Transalp ceva. Daca o sa imi iau ceva gen transap sa sti ca o sa fie si datorita clipului de mai sus.
Cate ceva pe scurt despre mine pentru ca am vazut mai sus ca nu sti ce fac: lucrez la o firma in Bucuresti, fac naveta zilnic Ploiesti-Bucuresti si am o viata destul de mediocra atunci cand nu calatoresc. Imi plac motoarele (vitezanele), calatoriile (nu am ajuns prea departe de casa exceptand Japonia si partiile de schi din Franta si Austria) si sunt pasionat de antreprenoriat.
Nici eu nu stiu foarte multe despre tine dar stiu ca mi-a placut clipul din articol si ca sunt din generatia care a prins momentele de glorie ale Queen.
P.S. Chiar daca mai dau pe aici nu obisnuiesc sa las comentarii.
ai de plm, o castigat unu care scrie sti………. :))))))))
Vezi mă, vezi? Nu ţ-am zis io că acordatul de premii în blogosferă e ceva foarte… haotic???
Altădată să asculţi de un om mai mare. Şi păţit.
Felicitari pentru curaj, eu sunt biker de 5 ani dar nu m-as porni inca singur in astfel de calatorie.
Ni, mă, nu ești tu.
http://ziuadecj.realitatea.net/life–and–style/cat-costa-un-an-in-jurul-lumii-cu-masina-un-clujean-porneste-in-primavara–117640.html
Hai, nu mai plânge atâta după bere moca, îţi cumperi de la prăvălie.
Iar excursiile văd că le faci după capul tău, nu trebuie să aştepţi pomana ăstora.
Dar pune mâna şi scrie şi tu ceva, că mi-a îngheţat RSS-ul!!!
Un filmulet cu multa adrenalina si care m-a facut si pe mine macar sa imi imaginez cat de frumos a fost, daca nu sa imi zi doresc. Imi plac motocicletele la nebunie! O astfel de experienta cred ca fiecare si-ar dori, chiar daca ne-ar sau le-ar fi o frica de moarte sau ar avea agorafobie…Cred ca acestea sunt momentele care merita povestite nepotilor, sa stii ca ai facut niste lucruri unice de care esti mandru si care necesita ceva doza de nebunie, curaj.