Darius Hero

Să mai îndrăznească alții să mă diagnosticheze cu hipercorectitudine gramaticală, când ei suferă crunt de hipergreșelațiune gramaticală acută în fază terminală, atenție, că s-a terminat titlul și începe articolul în sine…

S

RoBlogFest 2009

Untitled-1

jeg5animediuAm o dilemă, cu doi oameni din și nu numai presă. Împart această dilemă cu ei, doar pentru că sunt amabil. Da’-n mare e dilema lor, fiindcă ei au venit cu ea, să îmi dea și mie, or eu nu vreau. Nu vă vreau dilema, bă, înțelegeți?! Lămurițiviți-ți-țiți ți singuri!

Dumnealor, ca să știm despre cine este vorba, se numesc, pe rând, Laura “Licurici” Laurențiu, respectiv Ciprian “Muntele” Muntele. Prima domnișoară lucrează la publicația Ziua Adevărul pentru ca noaptea să publice la lucrătura online care luminează în întuneric. Muntele e un bolovan de pe Internet și atât.

Problematica a apărut de la fraza din deschiderea articolului precedent: De ce, când ataci un submarin, trebuie să-l scufunzi și nu să-l scoți la suprafață, cum ar fi logic corect? Așa era scrisă ea acolo, cu tot cu culori, doar că de la marginea dreaptă. Un șapău în aparență clar și concis, care nu anunța vreo confuzie în momentul redactării sale, mai mult decât entorsa cerebrală. Dar deoarece ei, despre care vă povestesc, citesc asiduu internetu’ meu, știți, au zis că să facă pe inteligenții, așa cum au văzut la mine. Și probabil că n-ai avut cu cine, deoarece totul a pornit mocnit: să șterg eu virgulele mele, că nu trebuie. “Care virgule nu tre’, mă, bezmeticilor?”, întreb eu, de altfel, îndreptățit. Virguleleee, măgare, ambele. Eu că ba trebuie, aia (“când ataci un submarin“) e o propoziție circumstanțială de timp. Ei, că nu, că propoziția aia-i subiectul (!). Că e subiectivă, că dacă tai aia de tot din frază, n-am subiect, moare fraza.

Piftom?! Subiectul, cel puțin în capul meu – întâmplător același cu care am și scris fraza, bătându-l de tastatură până a ieșit așa corectă cum o vedeți – este, cel puțin în primele propoziții din ea, “tu”, fiindcă (tu) trebuie, (tu) scufunzi, (tu) nu să-l scoți la suprafață. Doar că nu se aude și deci nu e scris, deoarece este subînțeles inclus, cum sunt unele subiecte, că tot veni vorba despre acest apropo. De pildă, în “mergi în pizda mă-tii”, subiectul este tot tu, fiindcă (tu) mergi, chiar dacă eu te trimit. Și chiar dacă nu îți spun explicit că despre tine-i vorba, tu, care ești subiectul, știi că vorbesc cu tine și că meriți, ca să nu mai zic că-i mama tot a ta, da’ asta te ajută mai mult ca orientare, decât gramatical. Și chiar dacă ar fi propoziția care zic ei că îi subiectul frazei, ceea ce nu este, tot ar putea trăi fraza fără ea, că ar putea fi subînțeles inclus, cum am mai zis deja că sunt unele subiecte. Poate mintea lor comună, că au doar una și aia proastă, reținea de pe atunci, din tânără pruncie, că fără predicat nu poate trăi o propoziție, ceea ce e aproape adevărat, doar c-apoi l-au încurcat cu fra’-su, subiectul. Totuși asta e în întregime o altă poveste, fără să ne băgăm în asamblări sintactico-morfologice de tip “Mă, pulă!”, care n-au nimic, da’ tot îs gramatical corecte.

Că nu, că să-mi dea pe cineva să mă lămurească; și se tot dau ei doi între ei mie, de parcă vroiau să scape unul de celălalt mai mult decât să îmi fie limpede. Indirect, prin telefon, înregistrarea aiciuca.

Inutil! Eu cu-a mea, ei cu a lor. Că și editoru’ nu-știu-care a zis că îi voie cu virgulă, dar și fără, încercând ei să mai scalde faptu’ că beșteliseră pe nedrept toată construcția. Că să mă duc io în lista mea de prieteni, că să-ntreb pă cine-oi vre’ io, din presă, că să-mi zică cum căci greșesc. Ori pe cine-am admis eu vreodată în listă care să aibă vreodată măcar șansa de dreptate-n detrimentul meu? Pe nimeni, corect.

Și am avut o idee mai bună, unul dintre motivele bine întemeiate pentru care voi citiți – fiindcă am idei mai bune decât mine însumi, precum și cauza pentru care citiți – fiindcă izbutesc să le și pun în aplicare cu o atâta măiestrie, chiar dacă s-a insistat prin telefoane de șantaj emoțional să nu se ajungă la asta. Și vă dați seama care sunt consecințele imediate și năprasnice ale acestor penibile tentative de cenzură mizeră ce se practică până și acum, în anul 2009, de parcă pentru asta am murit noi la Revoluție, ca tot felul de lichele să se dea nepuse pe Jeg?!

Ei bine, salvarea, copii, tineretu’, mă, oameni buni, mă , viitorul este acuma! Ea este Andreea. Andreea este de profesie minoră și lucrează la Școala Generală cu program normal, clasele I-VIII “Ioan Bob” din Cluj-Napoca, în an terminal, pe postul de elevă. Această carieră pe care a îmbrățișat-o ea începe să-i coaguleze pe nesimțite diverse deformațiuni profesionale, cum ar fi: să știe vorbi și scrie corect în limba română. Sperând că nu se angajează în presă, Andreea năzuiește ca într-o zi să nu devină o analfabetă. A consimțit, pornind de la aceste aspirații înalte, să ne ajute în impasul aceasta cu care ne confruntăm noi, poate ei fiindu-i încă proaspete-n memoria capului învățămintele de pe parcursul gimnaziului. A acceptat să ne sublinieze predicatele din frază și să ne lumineze meclele cu soluția la numele tututor propozițiilor dintr-însa.

sintaxafrazei657gresitcorect

***

Mi s-au stricat tastele – în ordine după înălțime – 1, 2 și respectiv 3 de la bătrânul meu telefon. Neg că ar fi putut să aibă măcar o oarecare legătură cu lovitura aplicată de către el peretelui cu tot corpul, fiindcă nu am reușit să reconstruiesc științific o ciocnire a celor două obiecte direct în locul acelor butoane; ș-am încercat, iar alealalte butoane, care-au căzut (de pământ) victimele experimentelor, nu s-au plâns. Nu mult timp a trecut până să realizez efectul de necontestat pe care această aparent nefericită întâmplare urma să o aibă asupra cursului până atunci firesc al vieții mele.

Nu mai pot vorbi, la inițiativa mea, decât cu persoane de la litera G încolo. Și am foarte mulți enoriași rămași în primele trei taste. Să zicem că aș pute ajunge, dacă m-ar trece tare, până la cineva de la “B”, da’ e prea mare efortul, chiar și când e-n interesul meu. Așa că îi rog pe toți cei aflați în această situație să mă sune periodic, în caz că am nevoie de ceva. Îi scuz pentru inconveniență. Pe de altă parte, un aspect bun al acestei limitări tehnologice e că nu mai pot răspunde la sms-uri decât cu “nu”, pe motiv că n-am “a”-ul sau “d”-ul dintr-un răspuns afirmativ. Revenind la pierderi, nu pot scrie decât “sugi”, raportat la o sănătoasă “muie”, cu un “e” mai sugestivă. N-am cum ura “mui”, fiindcă fac risipă. Iar corolarul direct acestui concurs de împrejurări este că tre’ să scriu despre însuși telefonul în carnețelul mult mai redusul carnețel. Care, în ciuda naturii sale mult mai înapoiate, nici nu tre’ pus la încărcat și poate și să rețină pentru posteritate orice caracter aș dori să notez în el, fără să se smiorcăie.

***

Untitled-1

***

ORARUL DELEGAȚIEI ESTE DISPONIBIL LA FINAL

Ulterior: Anca “InnOcente” Șerbănescu are o idee căreia noi, cei din Zalău și Cluj, îi zicem “bună”. Detalii găsiți aici, da’-n principiu se rezumă ca fiecare blogger să aducă o jucărie (preferabil nouă), joi, la RoBlogFest, pentru niște copii care n-au.

S-a adăugit și coechipierul Arpi la rubrica “eu“.

Cam așa se avansează în carieră…, dă-i cu massu’, tânguiala…

blogatuspamrbf2009

[Această informație provine de la amicul CCP.]

Bloghețe, dragă, da’-i frumos cum faci tu, mă? Tulvai, hát, da’ ăsta-i câștig?

Iovănesc Petru-Vlad: dar, teoretic, nu ai voie sa pui virgula oriunde vrei tu?
Iovănesc Petru-Vlad: ok, am spus o mare tampenie, sunt prost
Darius: Ba da. Poți pune și o virgulă între virgule.
[OiMR]

Grăind cu imbecilul de Gabriel, am ajuns la concluzia că s-ar dori să se meargă în grup de la Cluj, la RoBlogFest, măcar ca alternativă la altceva în grup. Și fiindcă eu și Gabriel formăm împreună un grup deja (doar în scopul mersului), vă invităm și pe alții să vă alăturați.

Dacă vreți să-mpărțim aceeași pre-bețivăneală controlată și generatoare de discuții cu caracter profund academic, se merge în noaptea de miercuri, 11 martie 2009 (că joi e sindrofia), cu trenul accelerat de ora 23:31. Pot să se alăture, pe lângă cei ce pleacă direct de aici, și alții, din alte orașe, dacă ajung la tren sau dacă se urcă pe drum. Dați un mail, dacă îi, să facem o listă, pe darius[at]jeg[punct]ro sau veniți direct la locul faptei. Pare-mi-se că un bilet, dacă vă ajută informația, îi 51 RON întreg și f’o 25 redus.

Până acum mergem: eu, imbecilul de Gabriel, Tudor, Ionuț, Dacian, Flaviu Comănescu, Andrei “Anduu” Vanca, Florentin.

Conform bunului obicei, ca să știe toți care vor să-mi rupă diversele, încă din 2006, redactăm acilișea orarul, pentru a fi găsibil oricând de către oricine interesat de răfuieli.

Joi, 12 martie 2008

08:45 Ajuns în Gara de Nord
09:20 Ridicat cheia lu’ Arpi de la Vitrina Advertising, branch București.
10:00 Deversat echipament pe Brezoianu, nr. 18, despre care am aflat ulterior c-ar fi adresa sus numitului.
12:00 Deplasare la Fashion Tattoo, pentru efectuarea a unei chestii omoloage alte chestii.
14:00 Reuniune cu Mana Ciutacu, strămutabilă oricând într-acest desfășurător, după programările la coafor ale duduii (cu anunț, desigur, pentru curioși, să nu se piardă confuji prin metropolă, căutându-mă)
15:00 Întrunire cu patronul pe bicicletă, la depozitul Low Riders și înfăptuirea de grătare în aerul liber, curat și primitor al Bucureștilor
18:00-19:00 Preluat Arpi și ceilalți diverși și diverse și divina Sorină, descins la Fabrica, în vederea sindrofiei.
19:00-03:00 Sindrofie

Vineri, 13 martie 2009

11:00 Trezit cu o senzație
11:30 Ridicat din pat cu dificultate
12:00 Întâlnit Florentina Florea la cofetărie și cofetărit împreună
14:30 “Prânz” cu Maria Coman
16:00 Văzut cu Iuliana Serea, fără motiv, la Târgul de Joburi în PR și etc., la Universitate, p-undeva.
17:30 Reunit cu “Mihail Sepukku” Ion și aglutinat hrană
19:00 Împletit cu Iulia Rugină și făcut declarații deșarte, intercalate de refuzuri ferme, jucat jocul Jenga
22:00 Îmbrățișat familia Lascu, fiu și fiică.
23:00 Vizitat localul Goblin, cu escală la Deko Cafe pentru rutina comedică, cu Sorina, că-i fascinată de un domn (nu, Teo, nu tu); apoi eșuat în birtul zis, cu amabilii de la Dagga, stimabilii Low Riderși, cu Teo de la Deko și pornografica sa concubină. Se vine și la liber, dacă doriți, că aduc Jenga, nu disperați. Ca să mă recunoașteți, eu voi fi îmbrăcat în mine.

Sâmbătă, 14 martie 2009

12:00 Trezit în ritmul meu, că nu ne bruscăm de cu dimineața degeaba.
13:00 Prins la limită trenul spre Brașov.
15:48 Ajuns și întâlnit cititoare aproape dornice.
20:00 Cunoscut alți cititori, mai dornici decât cititoare, de cititoare.
00:53 Plecat în localitatea Zalău, municipiu de județ (cu precădere Sălaj).
09:20 Ajuns în Gara de Nord Zalău, de altfel cunoscută drept Gara Zalău.

180 comentarii

  • După ce citeşte lumea, întâmplările adevărate înregistrate de istorie pe la vorbitorii de limbă engleză pot fi şterse. Nu de alta, dar vreau să le mai pun şi altă dată şi să nu creadă lumea că mă repet. 😀

  • @ Darius Glad Groza
    Aş fi pus la postarea trecută şi aş fi fost “on topic”, dar nu citea nimeni. Nu vreau să exagerez, de aia am şi spus să ştergi când se citeşte.

  • Am vizitat amu’ si o sa mai vizitam, na! Si cu wordpress si cu .ro. Cu .ro de curioasa. Te invit Glad :))

  • Vad ca nici tie nu-ti tin telefoanele… totusi mai ai mult pan’ sa ma ajungi cu 3 telefoane facute praf. Dar, eu nu recunosc nimic, in toate cele 3 cazuri nu a fost vina mea… cu ce’s vinovat ca unui telefon i-a placut apa din buda, altuia s-a simtit mai bine pe jos decat pe sus si altuia nu mai stiu ce s-a intamplat cu el, da sigur a patit si el ceva….

    deci bine ai venit in GDT (Grupul Devoratorilor de Telefoane) :)))

  • Nucă? Nu mi-o fi plăcând mie de ea, dar chiar s-o sparg… Nu, mai întâi să terminăm liceul şi să mă-mbăt îndeajuns ca să nu-mi dau seama ce fac şi să devin un animal violent de la natură şi poate-poate, dacă nu pic sub vreo masă, s-o sparg, dar numai un pic, aşa, să-i dea o ţâră borşul. (Vai, dar ce urât vorbesc!) Altfel nu văd cum ar fi fizic posibil.

  • Mă-ntreb serios cam cum se manifestă acest plouat la balamuc cu care se tot face comparaţie. E o reprezentaţie artistică sau îi programul instituţiei? Sau plouă atât de intens precum altceva de la balamuc, care poate servi ca exemplu?

  • Eu dau două explicaţii legate de “plouă ca la balamuc”, nu atât ştiinţifice cât poetice. Prima trimite la sensul propriu al cuvântului “balamuc”, acela de ospiciu, spital de nebuni şi desigur duşurile reci cu care sunt alintaţi internii ospiciului. A doua explicaţie este legată de sensul figurat al cuvântului “balamuc”, adică gălăgie mare, însoţită de dezordine, ţipete, vaiete, bolnavi care se dau cu capul de asfalt. Este sugestivă imaginea unei ploi puternice, zgomotul ploii, oamenii ţipând şi alergând undeva să se adăpostească, eventual tunete, fulgere… o atmosferă încărcată şi faustiană.

    Cuvântul este o alunecare de la Malamoc, o localitate situată la 40 km de Bucureşti, unde se află schitul Malamuci (căruia i s-a spus ulterior Balamuci). În acest aşezământ au fost adăpostiţi bolnavii psihic până în anul 1845, când au fost transferaţi la mănăstirea Mărcuţa, lângă Bucureşti, şi, probabil, şi ţipetele care răzbăteau dincolo de gardul instituţiei. În Bucureşti Mărcuţa este celebră, “Eşti bun de băgat la Mărcuţa!” este o frază pe care am auzit-o de multe ori, uneori şi la adresa mea, dar spusă cu dragoste. 🙂 Şi Eminescu şi-a petrecut ultimii ani aici făcând Mărcuţa celebră.

    Există şi forma “plouă cu bulboane” care trimite la dinamica apei, la fenomenul turbionar, la bulboacă, ochi, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură, scoc, bulbuc, ciulniţă, dâlboană, sfredel, şipot, toancă, vârtecuş, ioi, ştibloancă, ştioalnă, ştiulboană, toaie, vir, smârc.

    Opusul este ploaia mocănească, cea cu stropi mici şi deşi, o ploaie liniştită care durează mult.

    Mai fin de atât este “a bura”, cu formele a burniţa, a ţârcâi, a ţârâi, a roura, a burui, a roua, a cerne. Un lucru şi mai interesant mai ales că a bura este legat de burare, care trimite mai mult la bulboane, pentru că materialul de buraj este format dintr-un fel de criblură, material inert, lut, nisip. Cred că legătura vine din cernere… criblura fiind un material sortat, uneori refuzul materialului sortat.

    Pe final aş mai observa că există şi “a înjura ca la balamuc”, unde este evident că se referă la scandal, “lume ca la balamuc”, adică o lume agitată, care se calcă în picioare, “huiduie sau urlă ca la balamuc”, tot cu trimitere la scandal, dar şi trimiteri la cantităţi mari “a fura ca la balamuc”, “şpaga ca la balamuc”…

    Cam atât am putut aduna pe fugă.

  • alea care zici u ca sunt completive directe sunt subiective desteptule 😉 trebuie e verb impersonal:) succes in a cumpara o carte de gramatica!

  • Tre’ să te gândeşti înainte să scrii. Nu zic eu, cum poţi remarca. Şi scrie deasupra dânselor că îs greşit analizate, singura chestie-i să te uiţi… S-a mai şi zis tot ce-ai zis tu. Pe lângă că nu despre ele-i vorba. Ţi-ai mai revenit?

    Altfel ai perfectă dreptate. 😀

  • pt inceput, e prima data cand ajung pe blogul tau si prima impresie e buna. deci o sa mai vin. doi, pe ordinea de zi: ai mare dreptate cu virgulele, dar fiindca am intalnit multi jurnalisti care scriu bine, la subiect si cu talent dar care erau pe langa in ceea ce priveste gramatica. de aia traiasca cei care corecteaza, daca n-au fost dati afara de cand cu criza, asa cum s-a intamplat la un cotidian in arad si in a carui pagini gasesti greseli de te doare capul. asta e!

  • @bibliotecaru: Comă, cum ii zici tu, vine de la virgula, varianta nemteasca, das Komma…si nu inteleg de ce e inconstienta. Nu degeaba Transilvania a facut parte din imperiul Austro-ungar. Am mai preluat si noi cate ceva de la ei… Dar n-am mai auzit pe nimeni sa foloseasca coma, in loc de virgula

  • @ Kubiţki
    Stimate domn, sau doamnă (că nu mă prinsei…),
    Era o glumă la faptul că discutăm despre virgule… 🙂
    Gluma era născută dintr-un joc de cuvinte.

    Mai întâi să vorbim despre virgulă.
    Cuvântul comă, în sensul grafic al virgulei ar putea avea o origine a termenul german pentru virgulă komma, după cum bine aţi spus. Trebuie spus însă că strămoşii noştri nu prea puneau ei virgule, nu aveau gramatică, acestea sunt subtilităţi moderne ale scrisului. Desigur, traducând sau reproducând textele vechi, au apărut şi convenţiile moderne de punctuaţie, dar ele iniţial nu au fost pe texte.

    Haideţi să vă dau un citat din doamna prof. dr. Rodica Zafiu, un foarte bun profesor şi sper că mai e şeful catedrei de Limba Română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti:
    În cele mai vechi gramatici româneşti terminologia lingvistică e foarte diferită de cea de azi; deosebiri apar şi în inventarul de semne şi în regulile de utilizare. În Gramatica rumânească a lui Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, din 1757, virgula – numită “împiedicarea sau jumătate de soroacă” – este exemplificată, alături de “dungă” (bara oblică) prin enunţul: “Cinstea cea înaltă / strică obiceiurile, şi surpă rînduielile vieţii” (ediţia N.A. Ursu, 1969, p. 24). La C. Diaconovici-Loga, în Gramatica românească, 1822, virgula e “opritórea sau comma”, folosită, printre altele, “înnainte şi după fieştecare închietură vîrîtă” (adică în intercalare, ed. 1973, p. 54). La Heliade Rădulescu, Gramatica rumânească (1828), capitolul final – Puntuaţia – e perfect coerent cu regulile actuale (de exemplu: “propoziţia încedentă ş= incidentăţ explicativă se-pune între doă virgule”, ediţia V. Guţu Romalo, p. 393), dar explicaţiile privesc doar cîteva situaţii clare, multe cazuri litigioase rămînînd nediscutate. În schimb, în Gramatica limbei române, partea a doua, Sintetică (1877), capitolul Întrepunţiunea, Timotei Cipariu oferă – pentru coma (= virgula) – exemple inacceptabile azi, din care se deduc reguli diferite de utilizare: “Ziua în care nu faci bine, e pierdută pentru tine” (ed. C.G. Pamfil, 1992, p. 431).

    Virgula în sine, ca semn grafic pentru pauză, a apărut din nevoia de a nota grafic intonaţia. Şi de unde putea fi luată notaţia această pentru intonaţie dacă nu din muzică.

    CÓMĂ s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele şi (în muzica vocală) locurile unde se respiră.

    Originea comei este din limbile care notau muzică în vechime în sistem cult: italiană (coma), germană (komma), franceză (comma) şi greacă (komma). Ei bine, în greacă, ţara de origine a scrierii muzicale, inventatoarea notelor şi scalei muzicale, komma înseamnă fragment de frază.

    Iată o chestiune interesantă care leagă gramatica de poezie şi cântec.

    Şi acum al doilea sens…
    CÓMĂ, come, s.f. Pierdere totală prelungită a cunoştinţei, a sensibilităţii şi motricităţii, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ♢ (Arg., loc adj. şi adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit.
    El este provenit din franţuzescul coma (cu un singur m, cuvânt, diferit de cel mai sus, comma).

    Aşa că intrăm în comă pentru o comă. 🙂

  • Eu când spun că programul acesta de moderare vrea să mă înghesuie într-un colţ de memorie şi să mă violeze… 🙂

  • Darius e cel mai adevarat barbat pe care l-am vazut vreodata. Frumos, impunator, atragator, rasist, bataus, biciclist. El arata bine tot timpul. Cu gel pe par, sau fara gel. Cu gel un pic mai bine decat fara, dar si fara e bine.

  • @ Chira
    Stimată domniţă,
    Aţi uitat să spuneţi că este şi budist, adică obsedat de bude. 🙂

  • Era apă. Şi iară zice lumea că tu eşti eu… Zici asta doar fiindcă m-am dat jos de pe bicicletă să mă bat cu ţiganii? Sau e o observaţie empirică mai largă.

  • @ Bibliotecaru: Domn :D. Nu stiam de cuvantul frantuzesc, si apreciez comentarile tale suculente, care se potrivesc ca o manusa nick-ului tau.

    Cum zicea jegu’, copy paste, dar copy paste researchuit zic eu, si facut ”carefully”. Macar mai invata ceva si rapperii generatiei Y de pe blogu’ asta, si noi cu totii.
    Ps: Nu sariti pe cuvintele englezesti “romanizate”, asa mi s-o sculat sa scriu in momentu’ ala.

  • Biblio, unde, în Transilvania, se spune comă la virgulă? E prima dată când aud aşa ceva.

    Bâjeeeel! Nu că ce. Ştii tu. Eu nu mai ştiu exact ce, dar ţin minte că trebuia să zbier la tine. Ai făcut tu ceva. Sau trebuia să faci şi n-ai făcut. De-astea, de-ale tale.

  • @ Hudrea
    Păi dumneavoastră sunteţi un om şcolit şi modern, de unde să ştiţi aste arhaisme vorbite de bătrâni în bojdeuca lor la lumina opaiţului? 🙂

    Eu personal am auzit prima data de acest cuvânt într-un film istoric. Abia de atunci i-am acordat atenţie şi l-am urmărit. Am tresărit şi atunci când nu avea legătură cu contextul, de exemplu (uite cum mă siliţi la a scrie comentarii lungi):
    Numele „comeată” iaşte ghe jănul femenin: o comeată, două comeate, şi gherivă ghe la coma, coamă, capelură, pleate lunji, reşpective: comată, comeată, astru pletos, vulgo stea cu coadă.
    Apăriţiunea comeatelor au esărţitat togheauna înrâurire asupra maselor populare, asupra prostimii, cu atâta mai mult că aceea apăriţiune au fost preţesă ghe bolizi, mecheori, aşteroizi, cari se arată ca o ploaie ghe steale şi cari…
    (“Despre cometă – prelegere populară” de Ion Luca Caragiale)

  • Foaaai… am fost la Guess. ŞI S-A ÎNCHIS MAGAZINU’!!! Oare de la ce era telecomanda aia, de-a produs asemenea urmări? Ăhăăăhăhăhăhăăă!

  • @ Kubiţki
    Îmi pare rău de copy/paste, am o memorie foarte proastă, reţin numai unde sunt, nu şi textul “pe dinafara”. Dacă aveam eu memorie bună… ehei… luam până acum 5 sau 6 premii din acelea nobele. 🙂 Aşa nu am parte decât de premii nubile şi planturoase. 😀

  • Ce-a rulat Bibli prin “Păi dumneavoastră sunteţi un om şcolit şi modern, de unde să ştiţi aste arhaisme vorbite de bătrâni în bojdeuca lor la lumina opaiţului?”…

  • Am descoperit de câteva zile un lucru care îmi aduce imense satisfacţii, întreruperea prostiei în mijlocul actului elucubrant. De exemplu, mă uit la un film şi protagoniştii se aleargă, se împuşcă, se joacă de-a cascadoria cu maşini, de-a alergatul printre gloanţe… La un moment dat apare un el (personaj principal) şi o ea (personaj nu chiar aşa de principal), două personaje care-şi construiesc o atmosferă intimă, cu lumânări din cele mirositoare, cu muzică soft, alea, alea… atingeri de mână, sensibilităţi şi… pac se mozolesc de un viol biunivoc, în sensul că şi el ei, dar şi ea lui; adică mai întâi el ei şi apoi ea lui. Ei bine, când se se ajungă la un climax spre climax, pac schimb programul. Şi apoi râd de ei că i-am lăsat cu climaxul în aer. Şi merg cu principiul acesta al prostiei peste tot unde prostia are culmi (nebănuite). Cum se îndreaptă prostia spre culme, pac întrerup ascendenţa (sau pe mine în vizionarea ascendenţei prostiei) şi rânjesc satisfăcut. Cred că mi-ar plăcea să am o riglă din cauciuc în mână (adică un fel de “bulan” pătrăţos şi mai mult lat decât gros) şi să stau în studiourile TV să-i altoiesc pe politicieni, de fiecare dată când spun câte o prostie, când cu latul, când cu muchia, astfel încât să arate, până la urmă, ca un cod de bare de supermarket. Ar scădea nivelul de prostie pe minutul de emisie… dramatic.

    Pentru că presimt nedumerirea acelui “climax spre climax”…
    CLÍMAX s. n. 1. figură de stil în care desfăşurarea ideilor, a acţiunii se face treptat, în gradaţie ascendentă. 2. punct culminant al unei acţiuni, al unui conflict. 3. stadiu final de evoluţie a unui ecosistem. (< fr. climax)

    Se vede deci sensul dublu al cuvântului, acela de evoluţie cvasistatică, graduală, dar şi sensul legat de un punct de maxim final… cu alte cuvinte “crescendo da fine”=”climax spre climax”

  • “Când cu latu’, când cu muchia.” Ahahahah. L-a furat cineva pe Bibli sau nu citeam noi nici unul comentariile lui, ca să vedem cât e de amuzant? Sau şi-o fi găsit vreo librăreasă, că acuma scrie puţin (da, puţin, comparativ cu cât scria) da’ bun.

  • Văd că nu vă astâmpăraţi cu subiectiva asta… de ce mă siliţi, doar ştiţi că nu-mi place gramatica? 🙁

    “Propoziţia subordonată subiectivă SB”

    Înţeleptul are patru ochi.
    Cine are carte parte .
    1.SB.
    2.PP
    I Prop. subiectivă are rolul subiectului la nivelul frazei pe lângă predicatul regentei sau pe lânga un verb nepersonal din propoziţia regentă.
    Se Ştie cine lipseste.

    II. Întrebarile la care raspunde SB: CINE? CE?

    III.Elementul regent care cere în fraza o subiectiva:

    a)Vb.impersonal la moduri personale
    a fii(impersonal)
    Erea sa te loveasca masina.
    a trebuii (Trebuie sa citesti aceasta carte)
    a insemna (Sa muncesti inseamna sa reusesti.)
    a ramane (Ramane sa ma cauti.)
    a ajunge (Ajunge ce ai spus pana acum.)
    b)Verb reflexiv impersonal:
    se stie
    se zice
    se aude
    se cade
    se crede
    se cuvine
    se intampla
    se zvoneste
    c) Vb. Pasiv folosit impersonal:
    este scris
    este cunoscut
    este dat
    este hotarat
    este consfintit
    d) Expresii verbale impersonale:
    e usor
    e greu
    e rau
    e bine
    e posibil
    asa-i
    e cu putinta
    e fara nici o indoiala
    e fara dubiu
    E incontestabil ca nu poti absolvi examenul fara limba romana.

    e) Vb. Refleciv impersonal cu pronume in dativ sau acuzativ.
    imi place
    imi comvine
    mi-e drag
    imi vine (sa)
    ma uimeste
    ma framanta
    imi pare
    Ma doare ca n-ai reusit la examen.
    Imi place sa cant la pian.

    f) Vb. cu var sau :
    In forma impersonala vb cere subiectiva:
    Se pare ca a venit iarna.
    Imi pre ca ai obosit?
    In forma personala vb.cere predicativa:
    Copacul parea ca s-a uscat.
    g) Adverbe sau locutiuni adverbiale predicative insotite obligatoriu de o conjunctie subordonatoare.
    desigur
    sigur
    bine
    rau
    adevarat
    evident
    probabil
    binenteles
    fireste
    poate
    destul
    pesemne.

    NB
    Cuvintele din seria de mai sus pot functiona ca predicate adverbiale la nivelul unei propoziti.
    Pesemne ca lumea se schimba permanent.

    h) Locutiuni adverbiale:
    cu siguranta
    de bunaseama
    fara indoiala
    fara doar si poate
    cu certitudine ca
    de prisos ca

    IV. Elemente de relatie subordonatoare introducand o subiectiva:

    a) Conjunctii subordonatoare: ca , sa ,daca,de
    b) Proinume si adjective pronominale relative: care, cine, ceea ce, cati, cate .
    c) Pronume si adjective pronominale nehotarate: oricare, orcine, orice, oricati, oricate.
    d) Adverbe relative: +/- prepozitie unde, cand, cum, cat.

    V. Topica si punctuatia subiectivei:

    1 Subordonata subiectiva nu are topica

    2 Pot pusa : Este necesar sa inveti.

    NB. Subordonata subiectiva nu se desparte niciodata prin virgula de regenta ei, asa cum niciodata subiectul nu se desparte prin virgula de predicat.

    Ei bine… nu mă întrebaţi nimic, este luată de pe referate punct ro. 🙂

  • “Scrie puţin”… iar te grăbeşti… (dacă ştii bancul cu Romeo şi Julieta)

  • Cand ai lasat bicicleta asa brusc pe jos si te-am vazut incruntat, cu firele gelate peste cap strigandu-le la singular: ” hai ba faci pula mare acum?” sau o alta varianta ce continea “pula”, mi-a fost strapuns corpul de niste emotii, m-a invadat amintirea primei noastre intalniri…si de atunci imi doresc un barbat care sa sara si el la bataie cu tiganii pe strada.
    Aproape ca l-as adora.

  • Darius, roagă-l, te rog, pe dom’ Bibli să scrie mai mult din cugetările sale (ca în exemplul de mai sus, cu teveul) şi mai puţin din cugetările altora (ca în exemplul de mai jos de exemplul de sus cu teveul).

  • @ Andi
    Dumneavoastră sunteţi Andreea minoră pomenită mai sus?

    Nu din plăcere am citat din referate dot com, ci din exasperare. Eu am coşmare (corect coşmaruri) şi astăzi că mă ascultă la gramatică, habar nu am de diferenţa dintre o subiectivă şi o predicativă şi nici nu mă prea mă interesează. Ştiţi de ce? Pentru că toate aceste reguli sunt anormale gândirii. De fapt lumea scria şi, la un moment dat, nişte intelectuali au simţit nevoia să normeze scrierea şi au impus nişte reguli. Cred că nimeni nu s-ar fi gândit să normeze o limbă scrisă. Dar cuvântul este menit să exprime ce gândeşti, nu regulile extrase din normativele vorbirii corecte. Eu unul nu gândesc şi scriu în reguli, pun cum îmi vine bine pe limbă, las grămăticii să facă din ce spun eu o formă cizelată.
    Eu l-am citit pe Eminescu aşa cum a fost el tipărit pe vremea lui. Poeziile de atunci, cele publicate sub îndrumarea sa, sunt cu totul diferite faţă de cele pe care le-am învăţat la şcoală. Între timp oamenii de litere le-au cizelat şi le-au dat o formă moartă.

  • Pe mine nu mă deranjează citatele din referate. Doar că ocupă un spaţiu pierdut iremediabil (adică pe care nimeni nu s-ar obosi să-l citească, nici chiar eu, cititoare instantă involuntară în mod normal) şi e mult mai interesant ce aveţi dumneavoastră de spus din experienţa de viaţă. E chiar fascinant.

    Nu, nu sunt nici Andreea şi nici minoră şi nici nu-s din Cluj, în clasa a opta 🙂

  • doamne ce-i aici. unde se termina de fapt postul?
    nu raspundeti, m-am uitat la poze. darius uda flori pe luna, iar in aer (?) sunt pete de ulei. se distreaza, vad, de ziua jegului.

    asta si multe virgule pe care nu am rabdare sa le citesc. ma enerveaza oamenii care se repeta.

  • Eu sunt PRO, repet, PRO normazării. Fiindcă aici tre’ o convenţie, MUSAI! Strictă. Apoi, odată ce-o stăpânim, se pot face divagaţii POETICE sau artistice de la ea. Da’ nu mi se pare firesc să poţi gândi chiar bine şi să nu fie pentru tine un mizilic să stăpâneşti convenţia. Pentru că se ajunge la nerespectarea convenţiei din comoditate, ceea ce e contra-productiv gândirii. Nu se mai aplică acel “contează ce exprim, nu cum”, în cazul în care de LENE nu se spune CUM trebuie. Şi se ajunge la lipsa minimului exerciţiu cerebral – de-a exprima corect.

Sociale