Darius Hero

M-am gândit să închid Jegul. După care m-am gândit să nu-l închid.

M

Hoarde de fani! La Motoare se află închis. Sâmbătă, ora 13:00 se mută mai la stânga. Geretus a închiriat o întreagă terasă (scrie Heinekein pe ea – nu ca reclamă, doar scrie – Cafeneala Actorilor), la călcâiu’ lu’ Intercontinental.

Am ajuns să facem live-blogging, suntem ultima speță…

CafenealaActorilor

Avem prăjituri cât de-o nuntăăă! Veniiiți!

SustiuCristianNeagoe

[Vineri și sâmbătă îs la Bucales în taină. Nu ziceți la nimeni.]

DESFĂȘURĂTOR

Vineri

11:00-17:00 Program muncitoresc
17:00 Întâlnit Consiliul Director al Relațiilor și Intimităților la Tavernă (membru fondator Ciutacu Mariana Augustina, președinte onorific Ciutacu Victor Gabriel, jurat Coman Petrișor Maria), aglutinat hrană, prezentat consoartă emoțională Sia; evaluări
20:00 Ieșire mondenă, Arpad Rezi, Olar Sebastian, Botărel Mihai, Lungu Sia Augustina & Co., a se stabili locație

Sâmbătă

12:00 Trezire
13:00 Întâlnire fani, cetitori, blogări colegi, sesiune autogafe (greșeli făcute sinelui), organizator Geretus, cu prezență liberă prin anunțare la comentarii, locație Motoare. Solicitați personal: Ciubotaru Adrian, Foltea Canalia/Times Ionuț, Arnăaut Antidarius/Yacana Octavian(pentru urgențe 0741028758 sau sunați la sonerie) Hoarde de fani! La Motoare se află închis. Sâmbătă, ora 13:00 se mută mai la stânga. Geretus a închiriat o întreagă terasă (scrie Heinekein pe ea – nu ca reclamă, doar scrie – Cafeneala Actorilor), la călcâiu’ lu’ Intercontinental.
16:00 Întâlnire alți oficiali (Lascu Andrei)

S-a terminat. Cu Sia, mă refer, că despre ce mama și tata dracului tot vorbim noi aici de atâta amar de vreme? Să acceptăm de comun acord că eu sunt de vină și îmi asum totul. Indiferent cum o întoarcem, statisticile dar și bunul simț ne spun că eu sunt răspunzător.

Desigur, am putea să stăm să analizăm cine de la cine a plecat în toiul nopții, care în care a dat cu fermoarul de la hanorac, la 2 dimineața, în centrul urbei, lovindu-l în buza de sus cu partea de metal cu care se închide, ca să nu menționăm că cine pe cine “se fute”, mai concret – pe mine și pe toată lumea, de altfel (și pe Oana, da’ pe ea n-o știți). Nu are importanță, căci n-ar fi nici pe departe atât de palpitant cât să merit eu întregul oprobriu.

Plus că, sinceramente, nu pun din prima mare preț pe această despărțire de mondenitate, a tabloidelor gratuite din capetele noastre. Am pariat deja mai tot ce aveam pe relație. O să ziceți că-s tragic, da’ mai evaluați o dată ce poate însemna “tot”, respectiv “ce am”, în valorile mele sărăcăcioase. Dar măcar atât. Am plusat pe asta. Bine, nici plusat nu are aici același sens cu care-l are în matematică, da’ vă faceți voi o imagine generală…

Cert este că cred cu tot atâta tărie că ce s-a-nfiripat între mine și Sia-Augustina se va relua neîntârziat cu cât voi fi de surprins când nu se va întâmpla.

Surprinzător este că, în tumultul despărțirii, a apucat totuși să-și ia cu meticulozitate absolut totul de pe balcon, de la uscat, până când eu de abia pricepusem jumătate din ce se întâmplă… Și se pare că n-a mai încăput păturica de fleece, pe care i-am luat-o cadou. Dar, având în vedere că nu risc un nerăspuns la telefon, o anunț pe această cale să vină să și-o recupereze, dimpreună cu mine.

Cam astea ar fi ultimele știri ale despărțirii, paradoxal și primele, căci sunt convins că voi reveni cu amănunte…

***

SosDulceDeAreiIute

[mulțam, Carcea]

***

Duminică a fost o zi mai liberă. Sia a lucrat (ne vom referi încă activ la ea, că n-o scoatem din sistem așa, una-două, cum i se năzărește), iar eu m-am trezit târziu. Nu că m-aș trezi vreodată devreme. Deci, mai bine ar șede că m-am trezit mai târziu.

Orișicum, destul de târziu; și mai ales prea târziu ca să mai prind începutul Liturghiei, așa că am decis să-mi downloadez niște filme porno.

Dat fiind că zilele trecute un comentator a fost îndeajuns de amabil să se semneze la formular cu un site de xxx-streaming și precum eu sunt o fire deschisă la nou, i-am dat o șansă. Cinci ore și șase categorii mai târziu, mi-am dat seama că, deși pe un astfel de site nu tre’ să aștepți nopți de zile ca să se scurgă întregul film, doar pentru ca într-un final să descoperi că-i cu gay, parcă mi-e totuși dor de-o intrigă.

Că pe site-urile ăstea cu mostrar erotic, unde ai câte 20 de secunde, după care trebuie să schimbi tab-ul, acțiunea e deja la jumate, pe când dai play. Câteodată, până când apucă să buffereze de-a binelea, apuci numa’ echipa cum strânge lucrurile de prin decor, adună ăia cablurile, doamna deja se șterge cu hârtie igienică. Deci mai nimica.

Da, măi! Mi-e dor de primele trei sferturi de film porno, când ăia se tot pregătesc, într-o desfășurare alambicată, să se fută, pentru ca, într-un final, oricum să se producă actul dintr-un bine calculat neprevăzut, cu ceva personaj care nici nu făcea parte din povestire. Că io așa fac, chiar dacă filmu’-i cu gay: mă pot uita exact până-ncep ăia să se fută – nu? – dacă tot l-am downloadat. Că până încep ăia puțăleala, practic e doar un film mai prost, da’ normal și mie-mi place să mă preocup cu ceva cât mănânc, nu să mă uit în gol.

***

RugaciunicuScrisMare

[dublu-mulțam, Carcea]

***

Da’ după toate încercările astea eșuate, ba cu Sia, ba cu filmele porno cu gay, așadar toate din clasa asta a decepțiilor ce mă îngenunchează, ca să folosesc o metaforă bivalentă, m-am hotărât: de acum o să caut tristețe.

Fericire caută fiecare. Vă dați seama, atunci, câtă tristețe zace degeaba peste tot, nefolosită? Nu se gândește nimeni să umble după ea, ocupați fiind toți cu a căuta fericire; găsesc tristețe, se uită nemulțumiți la ea, o aruncă și merg mai departe.

Chiar dacă afli ceva fericire, să zicem, prin absurd, în vreun colț sau sub un prezervativ nefolosit (o să vină ca un șoc, da’ prezervativele folosite nu sunt motive de bucurie), oricum îți va aduce până la urmă numai tristețe. Și fix când nu-ți mai trebuie nimic, c-ai găsit ce căutai.

Deci nu mai caut fericire, caut tristețe. Fiindcă mai mult ca sigur n-o să mă tragă pe sfoară, n-o să-mi aducă altceva; decât, eventual, mai multă tristețe.

În cel mai rău caz, o să-mi cadă în cap o grămadă de fericire, când eu încercam să scot tristețea de dedesubt, fără să dărâm ceva. O să mă cace o pasăre a fericirii pe creștet, în timp ce eu scormonesc după tristețe.

***

FastfoodRomanesc

[mulțam, M.J.]

***

NuFitiAnimale

[mulțam, Mirona Pascu]

***

Editare ulterioară… Așa m-am dus la Sia…

DariusAdmis657

Iamă în apoi

***

Asta a fost, în mare, reacția…

DariusRespins657

Cică negocierile ar continua, sunt informat. Hudrea vă pupă pe toți pe gura mea.

423 comentarii

  • Eu v-am spus că vă mai cultivaţi… bestiilor. 🙂 Mai puneţi un pic de celest pe natura voastră mundană.

    Şi tu, Groza, trimite filmul! (filmul cu un singur l)

  • Acu’ că am terminat cu amabilităţile, putem reveni la ce ne interesează ? Mulţumesc.

    ( şi cu această ocazie poate îmi zice şi mie cineva exact ce ne interesează )

  • Bibli: te-ndrăgesc. Crachila sună ca femininul de la rachiu. Eşti o băutură pentru femei! Da’ din alea beţive, cu barbă. Baste: Dragă. Pecurere… şi tu.

    Toader.

  • Se înfiripă! – I can tell.

    Stimate Domnule “krakilla” din rândurile “Daca primul comentariu a fost pe 5 august la 7.50 am si al 140-lea a fost pe 7 august la ora 11.27 am, rezulta ca tu ai citit un articol in doua zile si un pic…” deduc “…ca nu inteleg nimic din ce scrie…”. Deoarece “Azi …mi-am zis că nu mă fac pe mine 135 de comentarii. Ce e drept că până am ajuns la final de lectură (care este), a crescut şi numărul acestora la 140…”. Prin deducţie matematică, de la postarea comentariului cu numărul 135 până la a celui cu numărul 140 nu au trecut două zile!
    “de ce te grabesti???” 😛

  • mai domnisoara, ai dat in logica. de la logica la gramatica nu e decat un pas. deja patimim cu monica si bibli. fii vigilenta! nu te alatura lor! darius atat asteapta.

  • @una din familia de pacurari/pecurere
    dupa cum spuneam… s-ar putea sa fii gresit… dar nu cred, mai ales ca nu stiu despre ce vorbesti… ti-am spus ca acel comentariu in care eu numar doua zile, in urma necitirii cu atentie a comentariului tau, nu exista! este un rod al imaginatiei tale, prin urmare, eu am gresit numai in mintea ta pentru ca, in realitate, eu nu sunt capabil de greseli! gata, te-am lamurit!
    @Darius: ce face, ma? cu barba?

  • Haoleu, toadere, chinurile iadului au sa te manince, patimitorule ce te afli!…
    (un singur “i”)

    Buna ziua.

  • doi de i ca e imperativ. ‘r-ar-ar a’ dracu’ de ‘telectualisme deshantzate.

  • ‘r-ar ma-sa a ‘reacu’ de DEX si DOOM! Imperativul se formeaza cu infinitivul scur… Stii ceva? Lasa.

    Ce mai faci, Dariuse? Bine, sanatos?

  • lasa draq textu sa respire ca plamanu’. parca sunteti doctori din aia … pacientu’ trebe sa aiba pulsu fix 70 si cadenta la respiratie 29 ca sa stiti ce sa ii faceti.
    de aia esueaza atatea relatii si se ajunge la casatorii strict intre membri ai aceleiasi branse. nu mai vezi si tu o casatorie mixta avocat-inginer sau medic-profesor. nuuu. acuma ii pe bransa tata. daca ea e textilista atunci si el neaparat. daca el ii la capsuni atunci si ea musai trebe sa fie capsunareasa.
    auzi la ea, ii trage iara cu gramatica. bre, aia ii buna pentru publicitate , orele de romana si redactat stiri. daca se luau marin preda si eminescu dupa voi ramaneam la vlahuta si miron costin. ‘r-ar a dracu’ ta-su si ma-sa de gramatica.

  • Pentru imperativul afirmativ (fii cuminte!) şi pentru conjunctiv (să fii punctual) n-am argumente, dar aşa e 🙂 Imperativul negativ se formează întotdeauna cu nu + infinitivul verbului: nu veni, nu pleca, nu uita. Deci, în cazul lui a fi, avem nu fi fraier!
    corect : Fii cuminte!
    gresit : Fi cuminte!

    Imperativ negativ :
    corect : Nu fi proasta!
    gresit : Nu fii proasta!

    http://dexonline.ro/corect.php

  • ptiu dracie am ajuns sa citescu cartea pierzaniei, dexu’. si totu’ vine de la padurareasa. mai scriu si trei posturi la rand. unde-i basty sa calmeze situatia exploziva? unde-i sia sa ne spuie si ce crede ea? ma las de comentat pe blog.

  • …dar, dacă insiști, revin si zic că ce dracului nu ți-e clar, dacă mai și citezi din cartea pierzaniei și-a pierduților? Ratacittttttttule! C-un singur ”i”. Preste tot!

  • BLASFEMIE!!! toader a dat link si nu a fost cenzurat! gata, vin la Cluj! admin trage-ti casca pe ochi ca vin sa te vanez…
    PS: toader are dreptate!!!

  • Lipsăsc şi eu câteva ore de la comp şi când mă întorc găsesc vreo 37 de comentarii în plus. Cum ar zice francezu’ (asta ce-i, metonimie sau sinedocă?): WTF? Ce păţirăţi? Apăru’ o d-ră, aşa-i? De-aia v-aţi însufleţit aşa? Cu Monica şi Rox vă obişnuitărăţi. Bestii însetate de sânge prospăt. Deci unde-i râca?

    În altă dezordine ‘ntelectuală de idei: Darius, am hotărât. Din luna octombrie, ano domini 2008, https://www.jeg.ro devine new entry în lista de bibliografie obligatorie pentru ştii tu ce studenţi.

  • Hudreo, poate-i desenezi tu lu’ toader ca să priceapă. Că de scris văz că nu-nțelege.
    De fapt, hahaha!, ca să vezi, între mine și toader este deja o legătură strînsă: am fost eu proastă, deci a fost și el prost. Am zis eu de imperativ și s-a năpustit într-însul. Cu linkuri cu tot 😉 Ăla era un indicativ pîrît, la prezent, evident cu un singur ”i”.
    Asta în timp ce copy-ul legitimat al acestui sait stă și-o arde-n crîng cu surate de-ale sale, în loc să facă ordine. Să dea afară din vacile bătrîne și s-aducă sînge proaspăt, de pilda. Dariuse, ce mama mă-sii…?!?!?!

  • @Domnul Admin
    Scuze, acum am vazut si eu! Esti un admin bun, retrag pios toate cuvintele si gandurile rele indreptate catre a ta persoana!

  • @ mirmen: M-am strigat pe mine, doamnă, sărutmîinile!, nu pe dumneavoastră. C-auziți ce zice Hudrea, că io și cu fata ailaltă sîntem învechite. Și cică sînge proaspăt. Și-atunci m-am simțit și eu singură și-am făcut un apel la băiatu’ dvs., să vie el să zică ce și cum, pe categorii de vîrstă…

    Hahaha, asta chiar a fost cea mai tare, rîd și-acum cu lacrimi. Felicitări de intervenție, ne dădurăți clasă la toți! Nepotul dumneavoastră e ăl mai tare blog, pe cuvîntul meu!

  • Domnişoara monica, domnişorul toader…

    Să luăm de exemplu verbul “a pungii”, adică a face pungi. (Meseria de pungar există, de vreme ce există numele de Pungescu folosit de V. Alecsandri [se scrie un i se aud doi] în opera Coana Chiriţa în Ieşi [şi nu Iaşi cum scriu mistificatorii culturii]) 🙂 Teoretic ar trebui să fie una din cele trei soluţii (doi i, sau, de ce nu, două i, că nu-mi este clar de ce este “i” de genul masculin şi nu feminin, fiind vocală şi nu vocal) imperative “pungi, măi!” sau “pungii, măi!” sau “pungiii, măi!”. Practic este evident că se spune “pungeşte, măi!”. Exploatatorul imperialist se poate adresa corect exploatatului proletar. Victoria este aproape!

  • bibli : te ignor. nici macar nu-t’ zâc ca domnisor ii altceva. io’s peizan bre.
    monica : razi tu razi da’ harap alb …
    hudrea : vezi ca de luni nu mai scriu comentarii asa des. august se indreapta catre sfarsit si basty mi-a atras odata atentia. nu vreau sa se mai intample a doua oara.

  • moni, dragă!! sînt mamajegului, păi să nu mă şii tu din caseta redacţională!!!

  • M-a chemat prin mesager Monica, să interviu, că l-aţi omorî pe Toader.

    Nu poci să verific tăt, da’ dacă e adevărat, eu îl ţiu la pământ şi voi vă distraţi. Că văz că se tot zbate…

  • @monica
    oh, stai!! eu n-am fost atentă la detalii, vorbeai de, nu-i aşa, primul meu nepot 😛

  • Domnişor este altceva decât…
    Decât ce anume?, că nu am înţeles.

    Am aflat un lucru nou, nu se spune Acciză ci Acciz . 🙂
    E tare de tot dex-ul ăsta online.

    S-a mărit acciza la ţigări… incorect.
    S-a mărit accizul la ţigarete… corect.

    M-am mai amuzat şi de varianta lasere/laseri. În concluzie… nu este româneşte, lasăr, este pe englezeşte, laser, dar totuşi nu e acronim (light amplification by stimulated emission of radiation) este substantiv.

    Este evident că spunem azi şi maser în loc de MASER, cu forma de plural masere, dar… În curând o să spunem deneauri sau cesemeuri sau degeaspeceuri (provenit de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului).

  • Dariuse, da-ți-ar Dumnezeu sănătate, acu’ se vine? A trebuit s-apară maică-ta ca să te simți și tu să vii? Și tre’ să mă folosesc de june frumoase și ferice să te aduc înapoi la jeg? Ticălosule! Dacă-l ții pe toader la pămînt, te iert. Biettttttu’ ttttoader!

  • @mirmen: Da, doamnă, de primul, de primul. Să vedem ce face băiatu’ dvs ca să-l căpătați pe-al doilea. Da’ mai încolo, eu așa zic. Acu’ să-l creasca pe ăsta de-l are deja, să vedem ce poate pielea-i paternă 🙂

  • @ toader
    Mi-am adus aminte citind formele corecte…
    Îmi poţi explica de ce este corect anticameră şi nu antecameră?

    Eu nu voi spune niciodată anticameră sub nici un pretext. Să vină academia să mă corecteze. Dar să vină cu argumente.

  • bibli, te ignor. jos academia.
    canalie, imi plac oamenii care isi cunosc adevarata valoare.

  • @ toader
    Păi dacă “jos academia!”, atunci ar trebui să susţii, doi (de) i, demersul meu care vizează înlocuirea normărilor aberante, cum este cazul “anticameră” (un i prea mult).

  • cel mai misto cantec de pe iutub e insa “pumnii mei nu are minte”. perla stilistica. cauta-l. pe langa versurile acestui cantec palesc tagore si nichita. atunci vei vedea ca demersurile tale nu isi au rostul. academia e moarta deja. mai trebuie doar sa o dam jos. fara norme.

  • @ toader
    Mă jigniţi maestre. Îmi permit să vă dau un link, poate nu ştiţi cu cine staţi de vorbă. 🙂

    audio.neogen.ro/user/giconet/ni5bamo070ek1f44y42cht3t4shlqlzd/
    cu haştetepeu în faţă.

Sociale