Darius Hero

Dumnejeg nu bate cu blogul [bis]

D
[e clar, fetișcana își bate joc de viața mea: am pus un titlu ce a mai fost; mulțumim fanei fidea Licurici, că m-a tras de pubienele morale]

Vineri a început adevărata epopee emoțională a dragoștii mele nestăvilite față de aceea care-mi este parteneră în diverse activități necuviincioase. Ce citiți acum este un jurnal de răzbel sentimental, iar când îl veți citi pe Jeg… va însemna că l-a găsit cineva, l-a publicat, iar eu m-am prăpădit de mult.

La inițiativa cuiva, căreia nu-i vom pronunța numele ostracizat de Sia, am decis să mergem cuprinși de voioșie la… Felix. Cum se regăsesc “voioșie” și “Felix” în aceeași frază, da, sunt convins că vă frământă, având în vedere că Felix este un fel de “la mare”, doar că nu. Coasta ardeleană cu ieșire la nimic. Plaja fină de mucuri de țigară. Faleza spre iad. Briza veceurilor. Vraja manelelor.

Nu, n-am făcut această teribilă greșeală singuri și îndrăgostiți, tăvălindu-ne intim într-o singură inimioară a iubirei… Ci împreună cu alți oameni cărora li se părea o decizie formidabilă să ne înghesuim în mașini și să ne deplasăm voit și organizat spre un furuncul mondial al turismului.

Desigur că în tot grupul ăla cu tendințe de ciurdă, în care doar eu mă regăseam mai stingher (bine, și Sia), mai toți erau, din trecutul mai mult sau mai puțin recent, foști amanți și amante prin rotație. Restul erau acei care nu avuseseră loc de ceilalți sau se refuzaseră deja de câteva ori bune. Ce puteam, deci, face, decât să am grijă să jignesc foarte public și aleatoriu pe una dintre fete, imediat ce am ajuns, pentru a-mi conferi liniștea de care aveam atâta nevoie în orele și zilele sejurului de vis ce va să urmeze? Zis și făcut; după care n-a mai vorbit nimeni direct cu mine, slavă bunului Jegnezeu.

În prima seară doar ne-am apropiat, noi între noi și restul turiștilor de bun gust, timp în care am avut ocazia și să fac ierarhia penibilului de week-end, la un mic ș-o bere. Clasament care n-a fost deloc lesne de întocmit, mai ales că lângă noi se afla la concurență serbarea festivă a unei zile de naștere, la frumoasă vârstă de 50 de beri. Invitații celebrau fericitul eveniment bătându-se pe bindeuri într-un antrenant joc de cărți; și se distrau cu atâta patos lălăind între reprize, încât reușiseă să mai scrie încă câteva strofe bune tradiționalului “La mulți ani!”. Cântecelul se terminase deja demult, pe la al șaselea bis al refrenului, când pe tenori abia de-i trăznise creativitatea să-l întregească prin propriul simț poetic colectiv. Deci mi-a fost relativ dificil să fac un top constant al jenanților de față, dat fiind că se alternau cu o ambiție admirabilă.

Odată cu această experienÈ›ă cosolidantă de caracter am decis să intitulez toate activitățile întreținute cu Sia în regim zilnic drept muncă silnică..

***

Văzut, evident, la Chenvelo, deci o să presupun că și-a tăiat singur mâna jos cu freza, ceea ce ar face din asta primul caz documentat.ManechinOlog

***

Am uitat să vă povestesc despre că i-am cunoscut Siei mama: i-am cunoscut Siei mama. Acum știți.

Ce m-a marcat mai mult este însă contextul. În era modernă și tehnologică în care suntem, până și mamele pot să-și găsească în timp real prieteni, care chiar și-o caută cu lumânarea. Știu asta, deoarece mama ei se-ntreține fericit de ceva timp cu un băiat, pe care l-a cunoscut… pre e-matrimoniale. Adică matrimoniale online. Într-o fascinantă idilă confuză, după ce s-au refuzat cu trei ani în urmă pe un serviciu de tipul celui menționat, s-au regăsit pe un altul, recent (deci vă dați seama că DUPĂ TREI ANI de căutări, s-au mulțumit și ei unul cu cealaltă). În sfârșit, nu vreau să risc tot papricașu’ de pui cu mămăligă ce-mi va ieși în cale pe lunga durată a relației mele cu fiica dumneaei (lunga, sigura și de încrederea relație, tanti mamă-sa), dar vreau să intrăm puțin în filozofia întâlnirilor oarbe (chit că netu’ îți dă oportunitatea să fie doar chioare).

Cine apelează la aceste servicii? Aici mă refer la absolut toți, mai puțin mama Siei și prietenu-so (sau viitori prieteni, dacă e să răsară, precedenții fiind aruncați înapoi în oală): lume care fie nu a reușit pe căi tradiționale, adică interacțiune socială cu cetățeni. Fie nu au reușit pe orice căi. Deci… ce primești când dai prea mulți bani la magazin? Reeest… -uri. La fel și pe matrimoniale. Așa. Ș-atunci, tre’ să scormonești în groapa de gunoi emoțională a societății. Așa că, în mod realist vorbind… ce să ai de ales p-acolo? Dar, repet, mama e simpatică (dacă n-ar fi Sia, ptiii!), iar amorezul său este la fel (dacă n-aș fi io, pfuuu!). Serios, e drăgălaș, are și șapcă cu Bergenbier – prietenii știu de ce. Dar ei nu justifică întregul sistem. Doar că ei și-au găsit fericirea, nu înseamnă mai mult decât că era pe jos și au dat peste ea întâmplător, ca să nu zic călcat, și să asociez neinspirat cu alte imagini plastice. Matrimonialele sunt anti-selecție-naturală și instigă la procreație negativă, nocivă. Adică, mai concret spus: viață ce aduce moarte. Civilizației și omenirii. ESTE CRIMĂ!

***

Sia zice că discriminare, eu zic că supremație feminină. Încerc s-o dau cumva în sex, ea că “nu și nu”.

SuprematieFeminina

***

Dar poftiți să trecem la lucruri în care a fost și nămernica iubire pusă întru situații de rahat nealimentar, altfel spus, lucrurile care ne interesează, de fapt.

Don’șoara numită cu indulgență, pe pile, nemeritate și doar cu multe intervenții și sfori trase la nivel înalt dragostea săptămânilor în curs are fobie acută de rude și prieteni. Mai concret, ale și ai mele și mei. Orice ține de anturajul meu o sperie de moarte. Desigur, nu atribui această situație cauzei că aș fi pus-o eu sub constanta luptă exigentă și circumspectă a cititorilor Jeg încă de dinainte să fim împreună.

Pentru că – da – articolele descriptive ale primelor noastre întâlniri au fost redactate cu mult timp înainte ca ele să se chiar petreacă, fiind doar publicate ulterior, după ce ele s-au desfășurat exact cum fuseseră stabilite editorial de către mine însumi.

Totuși, status quo-ul relațional este că fata e îngrozită să cunoască pe oricine mă cunoaște deja pe mine, mai ales că oricare oricine o cunoaște deja pe ea mai bine decât se știe pe sine. În plus, o concepe exact așa cum o poftesc eu.

Așadar, înainte să mergem în – să-i zicem – WEEK-END-UL MORÅ¢II, fătuca a avut ocazia inedită de-a-mi cunoaște tatăl. Și nu oricum, ci pe nepregătite, în ipostaza ingrată de iubită care merge la mine cât eu lipsesc, cu scopul bine definit de a-mi cotrobăi prin dulapuri după lenjerie intimă. Și tată care era absorbit de-o carte de bucate, așa că viitoarea potențială noră nu a prezentat mare interes. Biata făptură putea la fel de bine să se afle în țâțele-i goale fluturânde a încântare, Carcea tot cu nasu’-n cele mai recente update-uri la rețeta de rață cu sticlă-n cur la cuptor ar fi fost.

Bun. Această întâlnire a fost doar un avertisment preventiv din partea aștrilor, în caz că i se năzărește fetii să mă poarte prin locuri improprii condiției mele de zeu. Și ea exact așa a făcut. Iar demiurgul n-a trecut cu vederea asemenea neobrăzare. Pe când ne-am întors de urgență, înainte de termen, Purgatoriul era pregătit și i-a trimis cel mai mare necaz ce-l poate duce un muritor: Mirmen.

Eu, mă știți, sunt un tip descurcăreț, care știe când să lase pe cineva baltă și să se salveze, așa că m-am retras în intimitatea buzii, lăsând plăpânda ființă pradă nefastului.

Și care vă gândiți voi că a fost cea mai inteligentă întrebare care i-a venit maică-mii să i-o pună victimei, după ce devorase tot ce se putea ști despre ea pre Internet, incluzând că e vegetariană?! Vă las un rând liber să vă stoarceți creierii…

Mirmen: Și tu… ce legume mănânci mai mult?

Vă dau mai jos și restul conversației, aș zice ca să vă reveniți, da’ nu e cazul, căci ce era să facă amărâta cuvântătoare: a vorbit cu fomeia. S-a dus în prăspastie ca un sac de cartofi, și-a dat drumul în fața sorții. Desigur, era opțiunea de a se arunca de la balcon, eu asta aș fi ales. Aș fi preferat căderea liberă de la 3 etaje, cu speranța că distrug o mașină, după care reușesc să mă îndepărtez și să mor în vreun canal, înainte ca pericolul să coboare câte 5 scări deodată ca să mă caute.

Sia: Păi, roșii… ăăă… ile-mi plac. [răspuns greșit] Mirmen: Bine, da’ roșiile nu-s consistente, nu te hrănesc, ce mânânci să-ți țină de foame?
Sia: …
Mirmen: CARTOFI?! FASOLE?!
Sia: Cartofi… cred.
Mirmen [schimbând spontan sfera logică]: Și ce zodie ești?
Sia: … Ăăă… berbec.
Mirmen: Aha!
Sia: Gogâlț!
Mirmen: Se explică! Eu sunt Leu. [Roaaar!!!] Eu nu rezist fără carne…

Aici am ieșit de la budă, fiindcă probabil Mirmen ar fi continuat cu organe specifice, exemplificându-i firavului ghiocel direct pe corp.

Bine, încheind, Felix a fost pânâ la urmă 1 Mai, iar mersul acolo a fost mai mult un venit înapoi.

64 comentarii

  • daca ai timp [ce-i acilea, mica publicitate online, să mă uit io lu’ tăte site-urile?]

  • Cu mult timp în urmă am fost şi eu un pui de ajutor de vânzătoare care era chiar maicămea… Deci eram sclavu lu mama? :mrgreen:

  • filmul ala cu tine la revolutie cand luai interviu lui mazilu in piata?

  • Mai oameni buni, apropo de Traienel, iegzista o iexplicatie.
    De ales parca a fost ales vara.
    Apoi a venit iarna si omul s-a mai schimbat pe ici, pe colo.
    Si ne-a explicat foarte clar ca “iarna nu-i ca vara“.
    Asa ca sincer nu inteleg ce aveti cu bietul om ??? Ca doar cu el in frunte tara noastra obtine succesuri dupa succesuri. Ei comedie …

  • Zuzel, ia fa un masterpiece din filmuleţele de drumeţie şi trimite-le aici http://www.cncinema.abt.ro/, mă refer la Concursul de proiecte cinematografice sesiunea iunie – iulie 2008. dacă îţi dau ăştia fonduri, să le cheltuieşti cu gândul la mine care te-am tras de mânecă, şi îi musai un “palmă de aur” pentru români.

  • Mai Dani Cozma, ce twitter mai ? Sa stai tu comod si sa nu faci cite o vizita pe aici zilnic, ha ? Sa nu-i cresti traficul la blog ? Sa nu fii tu client fidel ? Te deranjeaza metodele astea barbare ? Sa-ti spun sincer… nici pe mine. Ideea e buna si uite ca o aplic si eu, sic !
    In alta ordine de idei LA MULTI ANI pentru americani, ca e ziua lor, a tutulor. Sa vezi la astia iesire la iarba verde, la bar-b-q cica, mai nou se spune ca au simtit si ei gustul micilor si nu-i mai lasa. Pe noi sa ne cam lase.

  • 1
  • 2

Sociale