Jurnalul Editorialistic de Groza

[Ulterior: noi pe OiMR]

[de Moaflian]

Discutam cu o să zicem doamnă pe care n-o cunosc şi m-a-ntrebat dacă eu sunt sincer sau e doar o mască ce-o afişez. Că ei îi plăcea că sunt aşa şi pe dincolo, da’ era sceptică. Deci mă făcuse isteţ şi proaspăt şi alte ocări, ca ulterior să se-ndoiască. Mie mi s-a mai zis că fac pe prostu’, că fac pe deşteptu’, da’ că fac pe sinceru’ nu mi s-a mai zis, fiindcă toată lumea se aşteaptă de la toată lumea să mintă printre dinţi şi nu se pune problema.

Ş-atunci m-a trăznit: de ce nu lăsăm mai bine oamenii să-şi poarte măştile? Cum se arată ei societăţii e oricum mai frumos decât cum sunt sau cum credem că sunt, dacă tot îi acuzăm că poartă măşti ca să se ascundă de societate, nu? Iar aceasta din urmă se tot încăpăţânează să-i expună aşa cum sunt, de parcă ar căuta dinadins răul în ei. Ş-atunci ce-ar fi să aibă fiecare voie să se afişeze cum vrea? Iar doar când e de căcat să trebuiască să plătească. Adică, dacă nici cu mască nu reuşeşti, atunci meriţi…

De răspuns nu i-am răspuns, dacă vă macină curiozitatea. M-am fofilat cu tot felul de filozofii.

Trecând peste acest moment de profunzime, să revenim la proverbialul vagin atât de disputat aici: o fată de sex feminin, sorbindu-mi pe litere Jegul divin (îmi scuzaţi imaginea poate prea plastică) şi citind despre pretenţiile mele de mâncare adresate părinţilor iresponsabili, s-a gândit ea în mintea ei vopsită blond că să se invite cu vreo ocazie la mine acasă, pe scaunul de la masă, pe care să se afle aşternute, dacă-i posibil, şi nişte bucate alese, pe care ea să le mănânce, că-i musafir. Adică a aflat de pe Internet meniul redacţiei Jeg şi a intenţionat parşiv să-şi folosească farmecele pentru a profita de naivitatea mea.

Haidem să vă explic eu domniilor dumneavoastră cum şede treaba cu împărţeala asta a hranei mele, la paritate cu sexul oral, pe care este necesar să-l primesc în schimb chiar şi doar cât pentr-o chiftea. O să ziceţi căci ce primitiv. Dar greşiţi ca de obicei – este modern şi adaptat societăţii prezente.

Ştiţi cum înainte, pe vremuri, dragostea, respectiv făcutul de ea în familie erau lucruri sacre, menite decât unui moment important din viaţa fiecăruia cu încă cineva, doar când cuplul ajungea la o maturitate demnă, iar acum e fix invers, da?

Mna, pornind de la acest principiu, există câteva variante: ca să ajung cu cineva la masă mi se pare un lucru trivial, fiindcă sunt băiat şi chiar aş plăti binedispus fetelor în natură, pentru că mie îmi aduce un câştig dublu. Deci dacă mă invită ea, eu mă duc, că oricum – nu-i aşa? – n-am altceva de făcut.

În al doilea scenariu, când o invit eu pe pizdă, ea beneficiază de acelaşi avantaj, da’-n interesul ei. Adică dacă, în prima ipostază, eu s-ar fi putut să accept fără crâcnire sau chiar răsplătindu-i dărnicia, la fel şi ea poate să vină la cererea mea, acordându-i-se concesia să nu ne futem neapărat, fiindcă deja îşi riscă sănătatea ingerând ceva gătit de mine.

Însă fetele nu ajung uşor cu băieţii la masă, dacă EI se invită la ELE, că ele-s romantice şi nu le trebuie din caserolă (singura noastră pretenţie), ci cu lumânare, iar el să plătească la sfârşit. Deci este un îndelung ritual, doar ca să mănânci cu ele, iar la sfârşit te trezeşti că ieşeai mai ieftin singur.

Ei bine, la fel şi îndărăt. Dacă unei fete i se năzăreşte să profite de alimentele mele, să se aştepte că înainte voi profita eu de corpul ei. Sper că m-am făcut limpede înţeles.

***

[fotografiată în faţa bisericii, de Dumitru-Ionuţ, care a fost în excursie la Veneţia]

***

Dat fiind că încă nu putem plăti netul şi, pe cale de consecinţă, el nici nu mai merge, probabil tot fiindcă-i criză, Dacian a trebuit să se lege prin cablul acum readus într-o nouă utilizare, la wireless-ul furat de mine cu atâta seninătate. Deci mai nou, sugem tot mai mulţi din acelaşi burlan online, cu nesimţirea caracteristică. Asta dupe ce unu’ vecin a avut neobrăzarea să ne zică nouă să nu mai stăm, că stă şi el şi îl bântuie proprietarul de drept al Internetului, că-i îngreunează ţeava. Eu realizând cu această ocazie că astfel îmi pot deschide o întreagă reţea de cartier doar pe baza a ce scapă biroul de vis-a-vis.

***

[de la nu mai ştiu cine]

Am adăugat o persoană nouă în echipă şi am împrospătat pozele, la rubrica “eu“.