Darius Hero

O clipă dac-am îndrăzni să mai privim-ntr-acolo sus, ar fi doar josul altcuiva.

O

[Ulterior: noi pe OiMR]

NudDePamfil

[de Moaflian]

Discutam cu o să zicem doamnă pe care n-o cunosc și m-a-ntrebat dacă eu sunt sincer sau e doar o mască ce-o afișez. Că ei îi plăcea că sunt așa și pe dincolo, da’ era sceptică. Deci mă făcuse isteț și proaspăt și alte ocări, ca ulterior să se-ndoiască. Mie mi s-a mai zis că fac pe prostu’, că fac pe deșteptu’, da’ că fac pe sinceru’ nu mi s-a mai zis, fiindcă toată lumea se așteaptă de la toată lumea să mintă printre dinți și nu se pune problema.

Ș-atunci m-a trăznit: de ce nu lăsăm mai bine oamenii să-și poarte măștile? Cum se arată ei societății e oricum mai frumos decât cum sunt sau cum credem că sunt, dacă tot îi acuzăm că poartă măști ca să se ascundă de societate, nu? Iar aceasta din urmă se tot încăpățânează să-i expună așa cum sunt, de parcă ar căuta dinadins răul în ei. Ș-atunci ce-ar fi să aibă fiecare voie să se afișeze cum vrea? Iar doar când e de căcat să trebuiască să plătească. Adică, dacă nici cu mască nu reușești, atunci meriți…

De răspuns nu i-am răspuns, dacă vă macină curiozitatea. M-am fofilat cu tot felul de filozofii.

Trecând peste acest moment de profunzime, să revenim la proverbialul vagin atât de disputat aici: o fată de sex feminin, sorbindu-mi pe litere Jegul divin (îmi scuzați imaginea poate prea plastică) și citind despre pretențiile mele de mâncare adresate părinților iresponsabili, s-a gândit ea în mintea ei vopsită blond că să se invite cu vreo ocazie la mine acasă, pe scaunul de la masă, pe care să se afle așternute, dacă-i posibil, și niște bucate alese, pe care ea să le mănânce, că-i musafir. Adică a aflat de pe Internet meniul redacției Jeg și a intenționat parșiv să-și folosească farmecele pentru a profita de naivitatea mea.

Haidem să vă explic eu domniilor dumneavoastră cum șede treaba cu împărțeala asta a hranei mele, la paritate cu sexul oral, pe care este necesar să-l primesc în schimb chiar și doar cât pentr-o chiftea. O să ziceți căci ce primitiv. Dar greșiți ca de obicei – este modern și adaptat societății prezente.

Știți cum înainte, pe vremuri, dragostea, respectiv făcutul de ea în familie erau lucruri sacre, menite decât unui moment important din viața fiecăruia cu încă cineva, doar când cuplul ajungea la o maturitate demnă, iar acum e fix invers, da?

Mna, pornind de la acest principiu, există câteva variante: ca să ajung cu cineva la masă mi se pare un lucru trivial, fiindcă sunt băiat și chiar aș plăti binedispus fetelor în natură, pentru că mie îmi aduce un câștig dublu. Deci dacă mă invită ea, eu mă duc, că oricum – nu-i așa? – n-am altceva de făcut.

În al doilea scenariu, când o invit eu pe pizdă, ea beneficiază de același avantaj, da’-n interesul ei. Adică dacă, în prima ipostază, eu s-ar fi putut să accept fără crâcnire sau chiar răsplătindu-i dărnicia, la fel și ea poate să vină la cererea mea, acordându-i-se concesia să nu ne futem neapărat, fiindcă deja își riscă sănătatea ingerând ceva gătit de mine.

Însă fetele nu ajung ușor cu băieții la masă, dacă EI se invită la ELE, că ele-s romantice și nu le trebuie din caserolă (singura noastră pretenție), ci cu lumânare, iar el să plătească la sfârșit. Deci este un îndelung ritual, doar ca să mănânci cu ele, iar la sfârșit te trezești că ieșeai mai ieftin singur.

Ei bine, la fel și îndărăt. Dacă unei fete i se năzărește să profite de alimentele mele, să se aștepte că înainte voi profita eu de corpul ei. Sper că m-am făcut limpede înțeles.

***

 MissedCallFromGod

[fotografiată în fața bisericii, de Dumitru-Ionuț, care a fost în excursie la Veneția]

***

Dat fiind că încă nu putem plăti netul și, pe cale de consecință, el nici nu mai merge, probabil tot fiindcă-i criză, Dacian a trebuit să se lege prin cablul acum readus într-o nouă utilizare, la wireless-ul furat de mine cu atâta seninătate. Deci mai nou, sugem tot mai mulți din același burlan online, cu nesimțirea caracteristică. Asta dupe ce unu’ vecin a avut neobrăzarea să ne zică nouă să nu mai stăm, că stă și el și îl bântuie proprietarul de drept al Internetului, că-i îngreunează țeava. Eu realizând cu această ocazie că astfel îmi pot deschide o întreagă rețea de cartier doar pe baza a ce scapă biroul de vis-a-vis.

***

SfaturiRenale

[de la nu mai știu cine]

Am adăugat o persoană nouă în echipă și am împrospătat pozele, la rubrica “eu“.

170 comentarii

  • nu crezi că a venit momentul să facem înapoi schimb? nud de panfil contra buldog de polistiren de noper? că nu definitiv ți l-am dat atunci!

  • io cred că ascunde ceva, nu neapărat e pudic. ascunde că se ţinea de mâini cu Darius. şi acuma ii e ruşine.

  • G., nu tii minte ca erai in noaptea de revelion,dupa cateva ore de 00.00.Dar ai zis, si nu eu te-am intrebat.
    Te sarut.

  • 113.
    Citez din clasici: “Ei bine, la fel şi îndărăt. Dacă unei fete i se năzăreşte să profite de alimentele mele, să se aştepte că înainte voi profita eu de corpul ei. Sper că m-am făcut limpede înţeles.“

    Dar daca un barbat vrea sa profite de palinca ta de Zalau la ce sa se astepte ? Ca eu am auzit niste zvonuri.

  • mariane, ia exemplu de la mine. io nu i-am dat nici bani de triciclu. si cand i-am dat bani fiindca murea de foame prin lume am avut grija sa fie intr-un loc public cu multa multa lume. am si facut o poza ca sa scãp de eventuale banuieli murdare. a, si nu i-am dat legume. fii prudent cu doi de i.

    in alta ordine de idei, la articolu’ viitor asteptam o poza cu chira nuda pana peste tot. sa vedem ce se intampla. persoana ii ciudata rau. e prima fiinta, daca ii putem spune asa, care se da la darius. or asta e un nonsens. misterul mortii lui tutankhamon e vax albina pe langa misterul atractiei exercitate de darius asupra unei, daca ii putem spune asa, fiinte care stie sa scrie si chiar sa citeasca.

  • Opserv o schimbare radicală în discursul lui toader. În sensul că devine amuzant. În curând se va semna cu T mare şi atunci nu vom mai înţelege nimic

  • nu hudrea.doar ca inainte discursu’ era mai subtil. acum e mai din topor sa aiba mai multa lume acces.:)

  • Chireo – noi cre’că ţinem minte nopţi de Revelion diferite; da’ s-a trecut de la tu mă pupi pe mine, la eu să te pup pe tine; REFUZ în continuare.

    Toader a fost mereu amuzant, când a fost cu T mare şi singur de sărbători. Hudrel, parcă erai ocupat, că să nu vină Mirmen la tine că n-ai timp, socoteli…

  • hudrea, dom profesor esti tare ocupat, ai?! eşti în acel club care şede tătă zîua pe, bunăoară, world of warcraft sau fallout tactics şi n-are timp de studenţi, ai?! 😛 no, nu-i bai că şi krachi simuleză în faţa publicului de la ghişeu că elaborează facturi că doară o fi absolvent de administraţie şi el, acolo 😛

  • Tocmai o petrecut lângă mine 20-30 de minute, timp în care eu m-am şi căcat, constipat fiind şi m-am şi uitat la juma’ de episod din Oz scriind comentariul de mai sus.

  • mama mirmen, aia o fac mai rar. este doar o mica parte a meseriei mele, meserie care include mai multe meserii. eu de fapt, sunt un fel de mesterul casei, care stie tot, despre orice, daca orice, trebuie simulat. ciudat este ca uneori imi iese ce am fost pus sa fac, eu nestiind de fapt care era acel lucru concret, fiind un deliciu sa-mi vezi fata radiind de bucurie si fata celui pe care l-am ajutat radiind de uimire…

    incerc sa spun ca sunt ca un soare: RADIEZ! …eu am baut ceva? am spus ca sunt un deliciu?

  • Cred ca pe chira, asta o tine in priza, refuzul tau. Daca ai zice da, probabil ca s-ar simti inutila. 😛

  • Dacă aş zice da, îţi dai seama, m-aş aştepta să răsară oricând, de oriunde, să trebuiască să ne pupăm, consecinţele ar putea fi teribile. De grave. Da, Hudreo, Crachilă a rulat.

  • Nici măcar nu-i wireless, că-i în priză. Dacă era wireless, înţelegeam şi noi o treabă, o anume funcţionalitate, cum ar fi că poate fi mutată mai încolo. Da’ aşa, în priză, ce?

  • Daca Darius m-ar pupa”simplex”, as pierde un pariu vechi de cateva luni.Nesemnificativ. Daca insa Darius m-ar pupa”french” as pierde un pariu mai costisitor.Dar pupa lui ar fi ca mirul pentru crestini.Si pentru ala dai bani in disc.Nu indraznesc sa ma gandesc la vreun maslu.

  • NU ma mai intereseaza acum nimic, niciun pariu.
    Insa:…
    Am obosit Darius sa ma visez cu breton si pe tine langa mine:( Sa tot tind la persoana ta si degeaba. Am gresit ca poate te-am enervat uneori, ca am fugit dupa tine. Ca nu mi-o tacut”pizda de gura” si ca ti-am aratat cu degetul ala. 🙁

  • crapatura e o malformatie congenitala? ma scuzi, eu am crezut ca vorbim de cu totul altceva…

  • Dacă are o malformaţie congenitală, l-a făcut sensibil viaţa, când ceilalţi ursuleţi îşi băteau joc de el. Dar Pamfil n-are, îl doare-n acelaşi fund pe care vi-l afişează cu atâta nonşalanţă…

  • of Doamne, trebuie să îţi explic pe mere că Pamfil nu îşi afişează posteriorul cu nonşalanta!? Face asta doar pentru că îl ţii tu!!

  • Îl deranjează, sigur, că-l ţine de mâini, da’ nu scapă şansa să fie exhibiţionist. Fundul afişează cum am spus, cu aia n-avea o problemă.

  • off topic : darius, ai uitat sa iei pâine si castraveti pentru dacian. vezi ca e deschis la aprozar.

De Darius Groza

Sociale