Jurnalul Editorialistic de Groza

Editare ulterioara: PE ŢOAGLĂĂĂ. Mă îndrept spre Zalău, ajung în seara asta (4 august) sau mâine.

AM AJUUUUNS. Zalău. Deseară în Diesel, cu diverse don’şorici familiare. Şăd f’o 4 zile, bine? Mna, ok.

***

Mno, hai-hai, că nu mai îi mult. Ăstea-s scrie mai de ceva vreme, da’ acuma-s la Oradea, deja.

Desear’, adică amu’-amu’, sâmbătă, la ceva drumandbase, în City Club (?), pe Kogălniceanu, cu diverse domnişoare, o Alexandră, o Olivie, mai una, mai alta.

Celălalt deseară, adică amu’-amu’, da’ duminică, de la 21:00, merem la Blue Monday, pentru jazz, cu Magus.

Filmu’ are ceva bubă, mai tre’ să bibilesc ceva la el. Deci fleanca, va veni şi dânsu’. Uite filmu’, n-am putut nicicum să nu îl ţiu aşa îngust, aşa îl afişează, deci căcat.

[alternativa YouTube, aici]

[Călătoria pe Twitter.]

[Citeşte primu’ articol acilişea.]

[Citeşte al doilea articol dincoloşea.]

[Citeşte al treilea articol acoloșea.]

[Citeşte al patrulea articol încoaceşea.]

[Citeşte al cincilea articol dincoaceşa.]

***

Bucureşti, că aşa se cheamă unde am mai fost, să fi tot trecut o săptămână de atunci, s-a dovedit a fi un loc primitor şi generos, parcă specific ardelenesc, deci impropriu lui însuşi.

Sebastian m-a întâmpinat în gară şi m-a dus la el, unde mi-a spălat picioarele şi mi le-a şters cu propriul păr al prietenei sale, care înainte mă ura, da’ acuma mă iubeşte nespus.

După care să mor io dacă mai ştiu unde-am fo’. Da’ am o impresie că am fi ieşit în oraş. Cre’că la Motoare şi nu-mai-ştiu. Şi parcă m-au dus cu Gimel la McDonald’s, dezamăgitor, că KFC nu era deşcis.

***

Limpede e că a doua zi m-am trezit şi am făcut nişte lucruri, dintre care cel mai important a fost că m-a îmbuibat Mana Ciutacu, cu haleu de la Taverna Sârbului, unde am văzut prima dată ventilatoare de alea care stropesc, ca să te răcoreşti, de s-au adaptat habitativ toate piţipoancele şi nu mai trăiesc fără.

Am dus laptopu’ la îndărăt, unde era proprietarul său, ce lucra la Noumax, căruia-i mulţumesc frumos. Tudor îl cheamă.

Am fo’ la McCann Erikson, unde tăţi stăteau cu burta-n sus şi făceau nimica sau se uitau la Îngeri şi Demoni, cu căştile pe urechi, să nu audă vreun brief, nici măcar din greşeală.

***

Mai pe seară tre’ia să mă văz cu Adi Hădean, cu care nu am mai apucat. Da’ aşa, ca să ştiţi. După care am mers tot pe unde cred că am fost şi prima tură, la Motoare. M-au servit Gimel şi Medrea într-un fel în care nu voi încerca să-i răsplătesc vreodată, în caz că mă va cuprinde vreun moment de întunecime a minţii.

Geo Atreides şi Piticul Gratis s-au mâncat în gură toată seara, ca doi concubuni certaţi, fiindcă nu se puteau mânca în cur de faţă cu toată lumea.

Au venit şi Lemak, Iuliana cu o don’şoară şi Hudrel, un băiat, apoi alt băiat (ulteror am aflat că-i spune Erdal, ceva cetitor de vază şi anonim de pe Jeg), nesoţia lu Gimel, care e-nsărcinată, aşteptând pe fetiţa Daria, intitulată sugestiv după mine, deşi neagă ei. Şi Gogu Kaizer, draga de el. Într-un final a răsărit şi Flo, care s-a dus diresc la culcare, cu amicul său Lucian. Separat, cred.

A doua zi m-a dus la sandvici din şniţel de pui, la Cafepedia, iubita Ecaterina, care-a mai împrumutat un telefon Cauzei, fiindcă deja-l stricasem pe-al treilea, pe traseu.

***

Nu există un loc mai slab decât Motoare. Nicăieri.

Nici măcar nu mai e o problemă să stai 30 de minute, ca să picure ţăranu’ ăla o bere într-un pahar de plastic. E deja împământenit. Toată lumea s-a obişnuit, fiindcă după bar este angajată o echipă uşor alienată mintal. M-am uitat cu ochii mei la 5 sau 6 barmani de acolo, fâcându-i uneia ceva cocktail destul de simplist, bătându-se ca nişte retardaţii unii în capetele celorlalţi, la propriu, învârtindu-se în opturi nu prea regulate, timp de 10 minute pe ceas. Nu cred că am văzut adunătură mai puţin calificată şi măcar pentru a trăi pur şi simplu nici pe marginea şanţului. Uneori mă minunez cum reuşesc să lucreze încă acolo şi să nu moară în drum spre sau dinspre casă, în caz că au una.

Înainte de plecare, a doua zi, am apucat să mă văz şi cu Sf. Radu şi iubita lui Alexandra.

***

Băile Herculane este oraşul în care am juma’-copilărit eu, până când bunicii me au făcut greşeală (ceea ce mai departe s-a dovedit inspiraţia) de a vinde apartamentul, pentru a se muta lângă noi, în oraşul de interes turistic limitat, Zalău.

Băile Herculane este acum jumătate pe moarte şi jumătate deja putrezit. Printre nişte muşte de turişti din clasa maneliştilor nevertebraţi dar dublucefăliţi, care mai roiesc încă prin putoarea ce-a rămas, ca să-şi scalde diversele erupţii de pe cort, se vâd scheletele cam frânte a clădirilor vechi cum n-au apucat multe alte oraşe să îşi înalţe, când încă mai erau de rasă.

Din trei în trei ruine falimentare, sunt magazine de jucării prăfuite, care nu vând nimica la nimenea, iar din şirul de vânzători de miere, fagure şi sirop, de cândva, care stăteau ciorchine pe toată faleza Cernei, am mai găsit doi.

Eu: Ce-a păţit oraşul ăsta?
Librar: …
Librar: Nu ştiu.
Eu: De când e… aşa?
Librar: A… de mult.
Eu: De când s-au închis toate alea?
Librar: Care “alea”?
Eu: Hotelurie de la Hercules, toate complexurile balne.
Librar: A… parcă de vreo patru ani.
Eu: Păi, şi tot timpul e aşa?
Librar: Poate în august n-o să fie. În iulie e cam pustiu.
Eu: Şi de când e pustiu?
Librar: Din august anul trecut.
Eu: Şi la cine vindeţi toate cărţile astea?
Librar: Nu le vindem.

***

La Timişoara am stat la Tatiana, da’ doar ziua, că seara a fo’ scandal tacit cu soţul şi ne-am cărat cu cortu’ în parcul central, pe malul Begăi, înainte consumând nişte băutură răcoritoare carbogazoasă de hamei cu Ovidiu Sirb şi alt drumeţ englez, care şi-a cules o româncă şi-au luat-o la călătorie (deocamdată stăteau la pensiune, deci molcom). Altfel, ne-a purtat cu maşina pe la Herculane şi un’ ne-a mai fost pofta. De acolo pe la Şagu, în Arad, tanti Rodica ne-a dat de mâncare, când eu am cerut curent electric. O să fie poze şi cu dumneaei, da’ am o problemă cu Photoshopu’ – că nu îl mai am.

După Arad, Flo şi cu io ne-am despărţit pentru a termina turul separat, din nişte neînţelegeri la nivel de timpi de parcus şi neînţelegeri în general. Aşa? Da.

***

La Bucale.

***

Deci, o poză.

***

Fanele în isterie.

***

Cineva pozându-mă filmându-mă.

***

Gâl-gâl-gâl-gâl!

***

Aşa, mai departe.

***

Bikerul cu prietena bikerului (în spate, bucata aia dintr-o cască), pe bike.

***

Eu şi Pamfil. Pe care l-am pierdut pe-un pod, iar dacă nu mă uitam total întâmplător în spate, acolo-i putrezea pluşu’.

***

Ulterior: Aseară am fo’ în unde-am zis mai sus, unde amabilul barman Andrei ne-a îmbuibat inexplicabil cu şoturi. Aici este el, cu eu convingându-l că nu sunt politicos, doar nu mai încape.

Tweet