jeg.ro: turul țării – Bvruuu! + BONUS: Jdufff!

[Călătoria pe Twitter.]

[Citește primu’ articol acilișea.]

BONUS: Jdufff!

[pentru cui i se vede-n poze pe Trilu, puteți încerca YouTube]

Am pornit de la Brașov cu mare avânt și stârnire, spre Bacău, cu tăte îndesate în remorcuță cu o măiestrie cum nu le-am mai îndesat de când am plecat. Am trecut pe la Baumax și ne-am procurat niște chești anti-ploaie într-una, cu tăt cu pantaloni, plus o prelățoacă pentru micuța remorcă.

Am ieșit pe-un drum drept, plat precum oglinda. Am făcut f’o 15 kilometri… până când s-a dat ruloțica peste cap, cu tăt cu mine și biclă. Se rupsese roata din ax.

Lucrurile înăuntru sunt bine, nu vă faceți griji, stați jos. Fermoaru’ la ghiozdanu’ laptopului meu e și el rupt, de cad tastele pe lângă. Puteți începe să-mi trimiteți pe card bani pentru un rucsac nou. Altfel!

Bogdan Colceriu a venit cu mașina după noi și ne-a basculat, cu lucrurile mai valoare. Duminică ne-am întors la locul accidentului, să recuperăm remorca abandonată într-un șanț dosit lângă calea ferată și bicicletele din satul Herman. Azi și mâine încercăm reparații, tre’ făcut un ax nou, pesemne la strung, deci din banii ce nu sunteți în stare să-i colectați, de rucsac, probabil vor mai fi cheltuieli p-acolo, pe la ateliere.

Ca norocul, ieri n-am mai apucat să mergem la Râșnov, unde au început să cadă casele printre și peste oameni. De asemenea, de această dată datorită ruperii trailerului, n-am ajuns nici la Comănești, unde ne-a chemat o cetitoare la birt, exact în intervalul orar în care ceva dubioși îl înjunghiau pe fostul sportiv Băcăuan.

[la fel, dacă mere-n poze, alternativă YouTube]

Am stat, așadar, f’o trei zile la Sibiu, fiindcă ne-am puturoșit și pentru că nu ne grăbim nicăieri. Nici nu poți, chiar să-ncerci, să te grăbești nicăieri. Cel mult te grăbești undeva. Insă noi n-avem unde.

[da, cel lăbărțat este de la Noumax; nu, nu cel pe care l-am clătit, șuuușt Tudor, ușurel, ăla nici nu iese din casă]

Am mers zilnic din comuna sibiană Cisnădie, la oraș, să ne îmbuibăm pe banii lui Flaviu, care și-a luat și el o bicicletă din plastic de China, ca să-și pedaleze șuncile după noi. Sunt unii oameni, dragi cititori, care nu își mai iau televizor pentru că venim. Nu știu, zic! Și am făcut toate traseele, în special ăla prin pădure, fără stopuri, pe deal în jos, pe potop. 10 kilometri. Slalom printre câni. Cu laptopu’ la spinare, acum mai curat, acum mai delicat.

Am pornit din Sibiu joi, iar pe drum ne-a depășit coloana lui Băsel, care ulterior am aflat de la omul în stat, Hudrea, c-ar fi, de fapt, nu Băselul. Deci cine? Ăla mai măruntul. Cert este că, mergând cu un milion de kilometri pe oră, printre tirurile care se fereau ca potârnichile de alai, n-a oprit să mă salute, cum s-ar fi cuvenit și să-ncerce să vorbească cu Flo pe germană, atâta cât o fi reușind, ca apoi să ne lase să lingem ceva ambalaj, să ne ție pe drum, că sigur îi pusese Ăl Mai Marele ceva acadele cu el.

Dar de ce să devenim politici într-această epopee ce se vrea una a naturii, a anduranței umane în cele mai aprige condițiuni, a sorbitului de pălincă cu tăte șatrele de pe drum și așteptatul să ne poarte lumea degeaba peste tot? De pildă, la Flaviu am mâncat de la KFC (atenție, spun de la KFC!), de două ori (atenție, spun de două ori!) până i s-a făcut lui rău.

Bun. Am trecut pe lângâ satul Veștem, iar la sugestia tuturor lumii, am oprit în parcarea de TIR-uri, să aburcăm în vreo remorcă pe deal în sus, că n-aveam ambiția să ne biciuim 150 de kilometri către Brașov, cu cârca în spate. Mare greșeală: drumul s-a dovedit a fi doar 116 kilometri, cu amibilii maghiari din Covasna Gabor Lehel, Bajko Gyula, Gecse Barna și Baluga Istvan, pe niște pante care puteau fi cu ușurință parcurse într-o zi și jumătate.

Și-am ajuns să realizez că fetele sunt cam ca TIR-urile de la Sibiu la Brașov. Unele nici nu se opresc, trec pe lângă tine fără să-ți acorde o geană. Unele opresc, dar sunt pline. Iar unele te așteaptă cu prelata desfăcută, numa’ bine să te urci în ele. Iar la sfârșit îți dai seama că puteai să pedalezi și singur. Asta-i o metaforă cu masturbare, pentru cine are dificultăți să o pătrundă.

La Brașov ne-a întâmpinat Bogdan Colceriu, la care trebuia să durmim. Însă am realizat ulterior că dormeam de-a dreptul la mama sa soacră, prin alianță cu iubita lui, posesoarea și ocumpanta imobilului. Deci nu era nicidecum meritul măgariului. În sfârșit, e drept că ne-a cinstit cu beri, deși nu mai era cazul pentru jumătate dintre noi, considerând că Flo se obișnuise cu sticla de pălincă în buzunarul de la chept. Iar Flo rezistă la băutură cam cum rezist eu la minore.

Apropo de minore, Ramona (tot o confund cu soră-sa, deci poate e Roxana; sau poate nu e nicicum) ne-a așteptat și dânsa la Brașov, cu o grămadă de conserve, patru ciocolate mari și late și dragoste. Pentru Pamfil.

Dat fiindcă că tura spre Brașov de la Sibiu a fost un noroc atât de simplist, am decis să luăm totuși calea Bacău, apoi către mare și abia ulterior București, considerând că domni și domnișoare ne-au declarat că ne așteaptă pe această rută. Și ce altceva să facem decât să profităm? De aceste ocazii.

Însă mai stăm o zi, două și la Brașov, pentru că ceva băiat ne-a racolat pe stradă și ne-a chemat la petrecerea lui de burlaci, cu ocazia zilei de vineri, în ceva pădure. Sună destul de apropiat cu scenariul unui film porno nereușit, așa că am acceptat cu condescendență. Nu se mai ține, evident că s-a plouat și e varză totul în giur.

Ne-am obișnuit cu mai toate dificultățile turului. Câteodată, dacă apucăm să facem duș, începem să mă simțim puțind, după ce-am făcut dușul. Și aproape că realizăm că mai mult ca sigur își dau și ceilalți seama de aceste aspect, dar nu tocmai, dar cel mai probabil că ne bănuie pe noi primii. Încerc să mă așez cu mintea în concepția că alții fac duș regulat, deci nu-s șanse să fie vreo confuzie. E clar de la noi. Soluția pe care am găsit este să nu mai simțim nevoia să facem duș. Și nu ne e greu. Altora le este. Dar ei fac. Câteodată renunțăm total la idee.

Mnu. Glumesc. Nu puțim neapărat. Ne-am eliberat de toxine, se cheamă. De asemenea turul ăsta m-a convins să-mi iau mașină. Pe Flo l-a convins să-și ia bicicletă.

Dar, apropo de mașină: ieri, amicul Rareș de la Tetatet, pe care l-am cunoscut pe-o terasă, s-a gândit “să ne ducă să vedem de pe Belvedere orașiul”; așa că ne-a hâțânit cu Suzuki-ul său Samurai pe toate offroadele din giurul Brașovului, precum și pe străduțele din cartierul Schei, unde încăpea autoturismul cam cu oglinzile ciulite, cu cât a putut el apăsa pedala, de ne-au ieșit din cap coborâre în viteză, pe orice. Nici nu țin minte în care parte m-am uitat fugitiv la orașul luminat, că preferam să nu văd pe geam afară.

Ulterior am scoborât iară în satul urban, unde am cunoscut niște motoriști, cu care m-am dat, mai să m-omoare, până ne împrăștiat poliția. Le-am cunoscut pe don’șoarele Corina și Andreea, în sensul giratoriu. Nu, doar se dădeau cu un skate. Altfel niște fetițe de caracter. Ne-am întors la Bogdan Colceriu doar ca să-mi iau ceva căcaturile, apoi am plecat la ele. Ne-au dat brownies cu nu-știu-ce buruieni ce le-or găsit ele prin curte, de or lămurit singure c-ar fi marijuana în stare pură. Am dormit întors. Flo s-a retras cu una dintre ele în grădină, în sacul meu de dormit, ca să povestească.

Flo și pălinca îmi aduc aminte de taică-miu, îndeobște mirosul a atunci când vine la noi și se simte c-a dat iama-n rezerva noastră pentru musafiri. Flo zice că eu singur îi aduc aminte de mă-sa. Că de ce-ncerc să-l fac să încerce să nu moară, dacă e posibil, cu capul crepat la orice pas. În orice caz, îl țiu tranchilizat destul de bine cu pălinca mai sus amintită. Cu toate că în aceste cazuri, îl prinde dorința arzătoare să urce bicicletele cu tot cu remorcă pe scările blocurilor în sus. Să fie în siguranță.