Și invers.
[ULTERIOR]
M-a rugat un prieten să pun asta pe Internet.
E foarte simpatic afișul. Eu nu ascult formația. Voi să mergeți.
ATENȚIUNE: Mâine, de la orele douăsprezece la amiaz (aia-i 12:00 PM), voi ține o cuvântare, salutând mulțimea de enoriași de la balconul Papal acum utilizat pentru venirile mele, din localitatea Sibiu, care, invitându-mă la Geek Meet ca să grăiesc divin, își încape în sfârșit în titulatura de Capitală culturală europeană. Dacă ne ajută Mama Tehnologie, poate o să punem și aici vorbele de inspirație celestă pe care le voi împărtăși credincioșilor prezenți la adunare. Detaliile întâlnirii se găsesc la această legătură web.
Ulterior voi purcede peste Carpați, spre cealaltă Capitală, cea a patriei, unde, sâmbătă decuseară, mă voi întâlni cu diverși aleși. Cine vrea să ne vedem civil abia doua zi, cunoscută și drept ziua mea săptămânală, duminica, știe regulamentul. Depinzând de când mă voi scula ca pre mulți să-i popesc, desigur. Plec înspoi spre seară, pe la cât oi avea poftă.
Nu vă mai povestesc cum am plonjat dramatic ca să încerc să salvez viața domnișoarei blonde, care zburda sprintenă pe carosabil când eu rulam înspre ea cu 4500-5000 km/h, în prima mea proverbială trântoacă, fiindcă am reușit; s-o salvez, zic, ea supraviețuind fără să-i spintec bazinul cu furca înaintată a țoaglei mele erecte, totul, desigur, cu costul genunchiului meu care s-a sucit, nu înainte de-a se împlânta bine pedala în el, întinzâdu-mi mușchiul de sub tibie, care-a sucit după el glezna, după derapaju’ de trei metri plus târâtul pe asfalt de încă doi, ca să se scuze ea penibil și să fugă de la locul faptei, da? Sunt bine.
Toată noaptea am visat despre cum mi-a furat cineva telefonul (cu o nesimțire ieșită din comun – lăsându-mi în loc telefonul său bușit și vechi, CU CARTELA MEA ÎN EL) și despre cum am umblat să-l găsesc; poate voi aveți alt metabolism, da’ mie îmi este tare greu să accept psihologic vorbind că am umblat și m-am stresat toată noaptea, fără să slăbesc, că aia e fizic, iar când să mă odihesc un pic, tre’ să mă duc la serviciu; iar spre dimineață am început să realizez că dorm și o să am cea mai dezamăgitoare trezire, din aia fără final de vis sau cu final fix când să te bucuri de un oarecare rezultat și că aceasta va surverni de la soneria telefonului în sine, cel din viața reală, înainte să apuc să-l găsesc pe cel furat, același, din somn.
***
***
Mi se pare că lumea așteaptă tot mai multe lucruri greșite sau, și mai bine exprimat – așteaptă tot mai greșit lucrurile; adică de obicei alea care mai vin. Tren. Salar. Apoi, pe lângă că așteaptă, oamenii se grăbesc la lucruri și mai banale, tot care mai vin: ușa rotativă – musai să intre în acea anume felie. Lift.
Și mi se mai pare că se și mănâncă unele lucruri doar la anumite ocazii, fără un motiv anume, de pildă pișcot cu miere.
De asemenea, frumosul nu mai este o valoare universală. De exemplu, cum este o jerbă – frumoasă doar în cazul înmormântării, da’ tot o jerbă nu mai e frumoasă la botez. Aceeași jerbă, dacă vreți! Și de Crăciun tot o jerbă este frumoasă, dacă este în forma din natură, cea de brad, doar că tăiată jos de unde locuia și pusă altundeva până moare de tot.
Da’ nu e un obicei nou să întreținem cadavre cu cele mai festive dintre ocazii, fie că-s chiar de-adevărat, cu mere-n gură sau doar așa, în mintea noastră, reprezentând unii dintre invitați. Deși cel puțin părem să ne bucurăm sincer de fiecare variantă.
***
[mulțumim pentru imagini cucoanei Alexandra Ardelean, care le-a pozat cu aparatul dânsei foto]
***
De ultima dată când am mai adăugat la lista a ce îmi pare mie apogeul imbecilismului, s-au mai adunat câteva lucruri pe care nu le-am punctat, deși merită din plin mențiuni.
Oamenii care spun lucruri, iar când îi întrebi ce vor să spună (fiindcă de cele mai multe ori sunt tâmpite, iar pentru curiozitatea ta nu există un răspuns, ci e însăși calea de-a-i face să-și dea seama cât sunt de cretini), ei spun “nu știu” (și chiar nu știu), în loc să încerce să se gândească atât de intens la cât sunt de cretini, încât să facă un atac cerebral și fie să se reseteze într-un asemenea hal încât creierul să nu le mai poată asigura articularea altor cuvinte pentru tot restul vieții, fie – mai fericit – să moară.
***
În urmă cu vreo doi ani, înainte să fiu cu regretatele Sia, Ioana, Eta și celălalte care-or mai fi fost, trebuia să aduc o tânără domnișoară colegă de facultate acasă, la conac, să ne-ntindem pe salteaua nupțială și să petrecem o noapte romantică unul în cealaltă. Am convenit cu Dacian, prin negocieri multiple, că asta se va întâmpla în seara de miercuri, cu precizie elvețiană, ocazie cu care el va putea să-și ia zborul, cum se și cuvine între frați. De menționat că el, la momentul respectiv, era cu fufa aia de-i copia pozele tot la o zi după ce le făcea, fufă de care am reușit ulterior să-l separ, prin ajutorul gloatei; dar să se rețină că atunci încă exista în conștiința comună pe postul de iubita lui; așa că avea un’ să meargă. Și, cum sunt o fire organizată, în fiecare seară m-am re-asigurat că va fi liber apartamentul. Doar pentru ca în ultima seară, adică Seara, mai precis cea de miercuri, Moafle a decis spontan că totuși el ar sta acasă – atențiune! – “ca să învețe”. Ca să ce? În vețe! Această patetică scuză o vom pune sub judecată odată cu o altă analiză. Să ne concentrăm acum și să încercăm să concepem cât de greu mi-a fost, în suflet, dar și în discuții, să conving fata că de fapt pe mine mă jenează undeva, că parcă n-am chef, că io la câte am, ce mi-i încă una, ce mi-i una-n minus… deci complicat. În ultimele ore, eu, adevărat – ridicând ștacheta de mascul dorit – totuși, să anulez partida, perzând în sinea mea, cu trei la zero, prin abandon, la patul verde, gol. Nu s-a mai ținut. S-a risipit. Și, după ce am anulat fata, Dacian a mai stat două ore… DUPĂ CARE A PLECAT, TOTUȘI!
Ei, a venit și dulcea clipă a răzbunării. De câteva zile-ncoa’, Moaflian dă târcoale unei respectabile domnișorici de prin urbe. Și după atâta curte, fata pare c-a cedat. Și, de asemenea, pare să n-aibă unde locui, fiindcă de când au început demersurile, Dacian tot mai des se arată a fi absolut întâmplător și complet dezinteresat dar în orice caz curios de orarul meu, de altfel, foarte încărcat cu a sta acasă, cu un picior lângă monitor, cu testiculele atârnându-mi lasciv din pantaloni și scărpinându-mă-n buric. Acuma face duș, ca-cum-virgulă ar încerca să-mi insinueze ceva.
Nu, nu-mi explic ce-i cu “n”-ul ăla acolo, nici nu-l pot face alb, nici nimica. Până mă prind, citiți prin el.
[Editare ulterioară] Am uitat să zic că acuma f’o două săptămâni am fost la ziua amicei Anca, orchestrată sub atenta bagheta Păstăii, în tematica Wacky Racers, eu costumându-mă în L’il Gruesome, din Gruesome Twosome.
Umilinţa, dacă vrea Darius să-i zicem aşa, e că când te tăt chinui să explici iar şi iar ceea ce pricepem cu tăţii din prima, până şi Darius. Ca şi cum ai scoate acum capul pe fereastră şi ai urla din tăţi rărunchii că pământul e rotund şi apoi aştepţi aplauze. No, tăt nu pricepi? Să-ţi explic pe larg atunci. Aşează-te. Ochii mari.
Bursucu’ ăsta scrie mai întâi ca tăt omu’, după care ia fiece paragraf în parte şi amestesCĂ CUvintele din ele (paragrafe, că-s mai multe) între ele (cuvintele, că-s mai multe); le aruncă în sus să cadă dânsele după cum vor. Unele cad pe jos, da, dar le ridică Mana şi i le dă de cap lui prostea până le înghesuie undeva, nu neapărat unde ar trebui. Bun, odată amalgamul creat, mai bagă câte o paranteză-14 pe unde crede el că era prea simplă şi topica, mai bagă câte-o atributivă-18 pe unde i se pare lui că nu e chiar-chiar alambicat textul şi apoi dă save. Că de publicat îl publică după 3 zile, timp în care mai culege nişte poze, mai bagă câte un paragraf, mai strânge o sută de comentarii la precedentul, mai na. Ce, titlul? Nuuuu. Ăla îl are stabilit încă înainte să ştie despre ce scrie.
Fost-am destul de clar?
Şi ni! ce bine ieşe. (Da, ştim, se scrie iasă.)
Da, păi eu n-am cerut explicaţii decât în primul comentariu.
Şi mă întreb din nou de ce oamenii, în loc să citească toate cuvintele scrise pe undeva, citesc doar ce le-ar plăcea lor să fie scris acolo şi doar pe sărite şi-apoi răspund la problema care li s-a părut lor prezentă, nu la problema ridicată de persoana care a scris. Probabil că voi primi din nou o explicaţie la ceva la care n-am cerut…
Tura asta va trebui să te explici tu pe tine ţie, pentru că tu “te-ntrebi” pe sine.
Hai, mah, Hudrel, tot asa-l tocai si pe Dali?! Ca si-ala amesteca niste culori si mai punea o girafa unde-ar fi trebuit sa fie-un ceas, rezultind, totusi, o placuta armonie-ntr-un final, ca intelegi tu ce vreau sa zic. Lua-le-ar dracu’ de examene, ca uite cum te-au obosit si acuma esti irascibil [convenisem ca nu mai tipi la copil, ce dracu!!]. Pai ce-i deconstructivismul asta?!?!?!
da, darius saracul munceste din greu sa treaca examenele. asa s-au inmultit si articolele pe jeg. el trebuie neaparat sa faca mai multe lucruri deodata. deci el INVATA.
De obicei, când “te întrebi” şi o şi spui altcuiva, înseamnă că ai încercat înainte să-ţi dai singur un răspuns, însă ai eşuat, motiv pentru care te adresezi unei a doua persoane/colectivităţi ca să se întrebe şi dânsa (persoana sau colectivitatea, după caz). În cazul nostru avem o colectivitate (adică aveţi, că eu nu vă am) şi, în cadrul unei colectivităţi, o întrebare către sine înseamnă întrebarea de către un membru a unui alt membru (al colectivităţii) şi răspunsul venit ca reacţie naturală, sub forma unui “nu ştiu” sau a unei păreri personale.
Asta-n contextul – citez – “voi primi din nou o explicaţie la ceva la care n-am cerut” – am încheiat citatul. Bine. Ai un conflict interior. O comunitate lăuntrică. O ai.
Aici nu vorbeam de comunitatea mea lăuntrică! Poate alţii or să priceapă.
Nu vorbeai tu personal, da’ cineva din comunitatea ta lăuntrică sigur la asta se referea. Nu erai tu în totalitatea facultăţilor şi universităţilor mintale.
apropo de treaba cu statu acas’ si scobitu-ntre dejte…ai putea sa-i aduci aminte de frumusetile din copilasrie,
cand ne petreceam vremea pe olitza (cu TZ nu…tz) in mijlocu’ sufrageriei…
baaaaaaaah !!! cu ochii plini de JEG,sa zic asa, mi-au luat foc cartofii !!! brb
Ce cartof inflamabil pofteşti dumneata, Adi ? Sunt curios.
Eu de ce nu am fost invitat la petrecerea tematică ? Ce, nu am făcut impresie bună ? Doar pentru că mi s-a zis că “io nu mai vorbesc cu tine, că nu-mi place de tine” nu înseamnă că nu ne putem beţivi laolaltă.
hmmm. tu esti sigur sigur basty?
Da. El e.
si atunci de ce scrie sub numele de basty?
Uuu…
ba, ca ti-au borat pe fata n-ar fi mare chestie. in fond sunt sigur ca ti-ai mai borat si singur si macar asa e o doza de surpriza ca nu stii ce meniu primesti. poate fi…interesant. da’ mustata aia cine ti-a slobozit-o pe chip?
krakila.
Ce Uuu… ? CE ?
Bă…bă… bă incoierenţilor, bă !
Adică te-o cizdit, ca să nu zic cuvântul urât pentru vagin (pizdă).
ce zici tu mai jeg acolo? vezi ca ai de scris un articol pentru blogul meu. da da. si tu.
Eu apreciez o cizdeală bună, aşa şi ? Cine, când ? Precizează !
Tu cu Toad. El deasupra. Încă nu se prinde nime’ ce-i Toad?
Cine ştie ce crede Darius că e vaginul.
n-am inteles. eu, pana la urma, cine sunt?
tu esti cel care i-a slobozit mustata lui darius. ca era sclava mustacioara in cauza. inainte. inainte de a se imbraca darius ca un piston. ca de obicei tot asa se imbraca. doar ca nu e machiat. ca un piston. adica e ca un piston dar nu e machiat. si nici cu mustata. sloboda zic.
eu ma uit inca la poza cu:
“poftiti!
-flori taiate
-plante
-de toate
intrati!!!” uberwelcome =)
Şi cum te poţi uita la poză şi scrie comentarii în acelaşi timp ? Iuai ! Ai deschis doo taburi ? Îţi place să trăieşti periculos i see.
E multitasking, tu, cum, nu stii nici atita lucru? 🙄 A’vai!
Copii, copii!
ioi da ce fain iti shade ashe cu freza de george enescu.
Jeg cu gel in cap… Oricum cin’ te-o creat, i-ai iesit foarte artistic. 😀
monica, hudrea. fiti atenti ca trebuie sa puneti mana sa imi scrieti articole. clar?
Mno, ti-ai gasit telefonul?
Ăla din vis? Nu, s-a dus. Nu mai pot fi contactat când dorm. Eu pe ăla ce mi l-a lăsat nu vorbesc.
Si marti seara stii ce faci, ticalosule? Inainte de plecarea mea spre Brasov, si deci dupa ultimul examen, te vei revansa, si cu multe regrete fata de cele petrecute in aceasta seara, imi vei da sa beau pana ma voi transforma in porc.
deci! cine pula mea, basty, de ce ii slobozersti….
am abordat gresit inceputul. ba basty, tu vrei sa-i faci zdrente pistilul luț gia?
Jim habar nu am despre ce pula mea de pistiluţ te referi.
Sunt de acord cu jim.
bai, si aici barfa. io nu mai ies in oras.
basty: stiu, ti-a scapat, dar te-ai gandit un moment ca poza ar putea fi salvata?
şi dacă vii la bucureşti, vezi de-ţi ia hainele de duminică, alea bune.
altfel, treaba ta, eu n-o să fiu să te apăr.
gia dragă, poza aia nu ar mai putea fi salvată nici de ăl mai pizdos în photoshop de pe lumea asta ! şi care, ce chestie, să vezi tu, nu e kraki.
suprinzator, fiindca e foarte usor de salvat : )
*surprinzator, i mean
in plus, eu stau des cu ferestrele micsorate, m-am obisnuit de la atata multitasking
Basty, la o recitire atenta, sa stii ca-s de acord cu tine 😆
Mei, voi ati vazut la ce se preteaza Pamfil ?
http://imageserver0.filebox.ro/ethumbnail3.php?key=9e0027dc60b6d1ca96763e8cc569f2ef
Da, numa’ că nu se pretează şi numa’ că nu-i Pamfil. Alfel, nouăş’ nouă.
Hop si fufa! 😆 Una fufa!