Darius Hero

Sunt diferența fină dintre complex și complexat

S

V-ați uitat vreodată la oameni cât de ciudat umblă? Să vă uitați.
Foarte ciudat. Da’ ce urâți îs!

Mie nu-mi place de lumea care e proastă și care trebuie să strâng eu după ea. Fie că este vorba de un context profesional, fie că este cadrul emoțional. Fie că este doar de prin casă. Îmi place, așa:

– de lumea deșteaptă și curată și ordonată și după care nu e cazul să strâng deloc;
– de lumea care e proastă, mizerabilă și cum poftește dânsa, dar după care tot nu trebuie să strâng eu, după ea – zic, da’ nimica – și e exclusiv treaba dânșii;
– de lumea care strânge după mine, când trebuie și când sunt eu prost, care e voie să fiu; da, de ea-mi place; îmi place de ea cel mai mult dintre toate lumile enumerate;

Însă nu îmi place deloc – cum vă și explicam mai sus – de lumea care e proastă și trebuie să strâng eu după ea. Înțelegeți? Sau cel puțin Roxana și Simona de la București și respectiv Dacian, că pă aia cu emoționalul nici măcar n-o amintesc? Sper că da. (Nu, mă, nu ea!) De ce nu-mi plac mie aceste lumi, atunci când ele sunt proaste și trebuie să strâng eu după ele, fie că e profesional, emoțional sau prin casă? Fără motiv.

femeiadeservitciu

Și dintre lume, în general, nu-mi mai place nici aceea care “are nervi”. Și aia care “n-are chef”. Sau cea care are nevoie “să facă înainte ochi”; în fiecare zi. Și aia pentru care “e târziu la ora asta”. Nu-mi displace că sunt așa, ci că trebuie eu să aflu sau că se consideră că ar fi problema mea.

***

Mă, io am încetat să mai ascult. Până acuma era nevoie de această activitate, o dată pentru muzică; dar asta nu mă prea pasionează. Am câteva melodii, iar pe alea oricum le știu pe de rost, așa că de ce să le ascult? Și, a doua oară, pentru când îmi zicea cineva ceva. Referitor la acest al doilea aspect – înainte eram curios și vroiam să știu, să “ce-ce-ce?”, să aflu. Dar, ne mai intrigându-mă (nemaiintrigându-mă), ce? Deci acum nu mai e nevoie de această activitate.

Și am probleme cu auzul. Deci în ureche. Nu merge bine, nu știu de ce. Nu știu nici măcar care ureche, ambele?

Așa că puteam să încerc să-l reglez pe auz, să merg la doctor, să fiu atent cât de tare dau căștile, poate e ceva minor. Cât să știu ce-mi spune lumea, când vorbește. Sau mai puteam să nu mă mai intereseze. Pentru că, din puținul cât îl mai aud, nu prea mult m-a și interesat, mi-am dat eu seama.

Pe cale de consecință, nu mai urmăresc ce mi se comunică. Sunt un băiat simțit și înțeleg nevoia celorlalți de a-mi vorbi și chiar încerc să par foarte atent, fiindcă n-aș vrea să-i văd încurcați sau confuji, să-i inoportunez în cel mai mic fel cu ignoranța mea. Dar în realitate m-am regăsit senin, chiar și după multe zeci de minute de neparticipat la o conversație, fără să rețin sau regret nimic.

Devine mai complicat când se fac referințe la ceva ce s-a mai zis, despre care eu evident că nu am habar. Ș-atunci intervine celălalt aspect al interacțiunii mele: vorbitul cât mai puțin. Fiindcă, am uitat să menționez, nu prea mai vreau nici să mai zic la nimenea ceva, că-mi consumă timp. Ș-atunci vorbesc puțin, improvizez. Sunt aproape convins că de câteva ori, când am inventat înapoi către cineva ce credeam eu că mi-au povestit ei, au luat-o de bună, de parcă de la mine venise de la început. Da’ probabil era mult mai antrenantă varianta mea, pe care mi-am dat silința, decât ce pățiseră ei de-adevăratelea, încât m-au crezut pe cuvânt.

De ce zic că m-am săturat? Fiindcă atâta sunt toate de la fel, încât le pot râgâi eu direct, în rime, dacă-i necesar, încă de când se apropie doritorul-interlocutor, fără să fie nevoie să mai deschidă gura. “Să veeezi!” De aici le pot spune eu direct ce să văd, ca să n-o mai lungim. Sau, cel mai bine, să accept că bine, să văăăd, dar să mă lase să văăăd singur. Ș-apoi îi anunț eu când termin.

Untitled-1

***

Azi călătoresc spre localitatea Bukkake, din inima patriei, fiindcă m-a invitat în ultima clipită domnul Nasty la lansarea cărții sale, cu impresia greșită că n-o să apuc să ajung. Da, cartea aia, de-i zice fix ca la motoul de la Jeg… într-o absolut întâmplătoare coincidență, da? Sper!

Programul este în halul următor:

Descins pe la 09:00 în Capitală. Mărs la cheșt’e, de la 11:00 (Muzeul Național al Hărtilor și Cărții Vechi din București, str. Londra, nr. 39). Întâlnit cu Mana și Ciutacu, pupat pe obrajii rumeni, zâmbit la blițuri. Pus ruladele la poșetă.

Apoi, la 14:00, mă văz cu Rodica și Garfa, la un Jenga. Acestora (fiindcă s-ar putea să șăd “dăcât” o ziuă, da’ nu doresc să lipsească) li se vor alătura: Artpi, Hudrea. Monicea și Popescu. Vita de Gimel și domnișoara mult prea delicată pentru el de prietenă-sa, Șmena. Zapa, deși mă-ndoiesc. Bogdan Ciubotaru. Canalia. Maria Coman (Huo!). Aș dori din tot sufletul meu să vină și Sepucele, da’-i un țăran sclifosit care-o să zică “ooof, măi, da’ știi că mie nu-mi place cu atâția, eu te iubesc doar pe tine, Moafle vine?” Da’ mai rârâit, că el îi rârâit. Și de restu’ mă doare-n cur, ca să nu se simtă nimeni exclus. Locul este Sport Spirit, Str. Caragea Vodă, nr. 8, la 5 minute de Romană (ales de Hudrel și Gimel, pe răspunderea lor, au girat cu viața lu’ Șmena, că Hudrea n-are prietenă). Plecat pă la 19:30, ceau-pa.

Mai jos, la comentarii, este și un reportaj al Realității TV, de la locul faptei.

136 comentarii

  • M-am liniștit. Se justifică de ce nu mai răspunzi la telefon. Nici nu mai auzi când sună, nici nu trebuie să mai vorbești. Niște dileme, însă, mă macină: faci și economie de gândire? Și de respirație?

  • Acum cititorii blogului ar trebui să se bucure cel mai mult dintre toţi. Pentru că de citit nu te dor ochii. Sau creierul. Deci singurii oameni care ştiu că trebuie să-ţi scrie bileţele ca să-ţi atragă atenţia sau să-ţi scrie aici, la comentarii, sunt cei care citesc ce scrie pe jeg. Şi iată cum se dezvoltă o frumoasă poveste fără feţi frumoşi, că ăla-i basm care are aşa ceva.

  • Io nu ştiu dacă te referi la baza de date de aseară sau că aş fi eu subit curat. Oricum, te-nşeli!

    Ionuţe – şi eu pe tine. 😀

    Pucheo, mai vine edmiţia de dimineaţă. Nu.

    Andea-i singura care mai merită, apropo de Monica, aceea care chiloţii unde-s?

    Manăăă!!!

  • Mă laşi! Lucica are o semnătură de premier!

    Eu am impresia că nu citesc acest blog destul de relaxat. Sunt atât de atent la text încât nu înţeleg nimic.

    Citind mi-am relevat o insulă de tăcere autistă. Sau să fi fost o outsulă?

    Autistul era şi surd.

    Bine că nu era şi compozitor, că atunci era deja Beethoven, Ludwig van. Apropo, neamţul ăsta de ce nu are multe nume… ştii cum e, pe unul îl cheamă Vasile Şoguţ şi dai la wikipedia şi vezi că mai are el în “certificat” încă 5 midălneimuri din alea… Nici o aluzie cu domnul Bija Glad…

    PS.
    Îi musai un film din cele artistice că am început a vorbi cu accent de ardelean get-beget şi nici nu ştie la mine ce este beget pe lângă get. Cu cratimă?

  • “atunci se dadu de trei ori peste cap si se transforma intr-o flacara albastra. zmeul se dadu si el…”
    (fragment din Greuceanu, basm popular)

  • oare aia e poza pe care ţi-am trimis-o eu mai demult şi ai zis atunci că-i nu ştiu cum şi că-s eu aşa şi pe dincolo şi că nu? aia e?

  • …zmeul se dadu si el jos din mertan cu bata…sau idle….merge si autist, ca e dramatic. Asta daca vreti sa facem basmul intr-adevar popular.

  • hudre, fii atent! tu vii si zici ca am rulat, nu vii si-mi strici gluma aia chinuita si scremuta cu una si mai si. care mai e si pe dos. corecteaza!

  • oana nu e musai. ea e dar nu e. e pe cont propriu.
    hudrea, corecteaza cum a zis jimerino. e musai.

  • da’ de ce TREBUIE sa strangi tu dupa cineva?
    in rest……parca te alinti!
    anunta-ne cind termini.

  • Musai somebody,bre, ie in love. Da’ rau, nu asa….
    Adec a inceputara intrebarili egzistentiali – di cii muica ma facusi pi ‘ceasta lumiiiiii….
    Greu ii cu diapazonu’ incordat.

  • vorba unui coleg la bac: marineeeeeeeee! te dusasi marine si ma lasasi cu subiectele astea grele marineeeeeeee!

  • Ce vrea Groza cu chilotii? Deci, chilotii cui? Ai tai, Darius, in nici un caz, din logica jeghiana cum ca nici macar nu ti-am trimis. Ca sa stii de ce nu-s, desi vad ca tu tot ii cauti… 😛

  • Mi se naşte o întrebare… monica, tu ai poze cu tine în chiloţii lui Groza? Adică cei pe care ai spus că… , dar nu i-ai mai… Mno, vreau şi eu un link spre grupul statuar cu tine, în rol de femeie, şi chiloţi de Groza, în rol de chiloţi, desigur.

  • Bibli, te anunt ca NU ma cheama Mihaela. Asadar, nici Miha.
    Astfel, eu zic sa-ti iei imaginile cu statui si sa le plasezi pe alt subiect 😆

  • Nu am înţeles, de unde până unde referirea la Mihaela şi Miha? Parcă era Constantin şi Elena, nu Mihail şi Pamfil, pardon Gavril. De unde această reacţie de menadă?

    Eu altceva spuneam, dacă chiloţii către Darius nu au fost trimişi, înseamnă că sunt încă disponibili pentru poză. “Grupul statuar” se referea la monumentalism. În sfârşit, imaginile nu erau ale mele, de aceea ceream link către ele.

    Dar de ce explic eu când totul este explicat de-un secol…

    Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
    Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
    O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
    Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

    Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
    Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
    Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
    A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

    Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
    Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
    Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
    Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

    Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
    Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
    Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
    Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

    Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
    Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
    Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
    Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

    Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,
    Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
    Ş-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie
    Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

    Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
    Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
    Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie,
    Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.

    Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
    Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ.
    Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece,
    Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

    Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
    De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
    O fecioar-a cărei suflet era sânt ca rugăciunea,
    Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

    O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
    Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
    Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
    Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!

    *

    Plângi, copilă? – C-o privire umedă şi rugătoare
    Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
    La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
    Şi sărut a tale mâne, şi-i întreb de poţi ierta.

    Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!… A fost crudă-nvinuirea,
    A fost crudă şi nedreaptă, fără razim, fără fond.
    Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire,
    Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

    (Venere şi Madonă – Mihai Eminescu)

  • @ monica
    Ei Monicuţa, ştiam treaba cu pletele brunete (eu aş spune şatene), dar este doar o licenţă poetică a maestrului Eminescu. Nu ştiu dacă aţi privit icoanele acelea cu Fecioara Maria, dar nu cred că aţi văzut acolo o Fecioara Maria blondă, şi mă gândesc că pe acolo, prin Ierusalim, nu prea sunt blonde… Eu credeam că maestrul Mihăiţă vorbeşte despre “faţa pală-n raze blonde” şi “demon cu ochi mari, cu părul blond” ca o referire la aură, nimb… 😀

    Eu tot nu înţeleg de ce atâta aversiunea la ideea unor poze cu foştii viitori chiloţi a lui Groza… dar mă rog. Probabil că erau rupţi, sau murdari…

  • îmi place cureaua aia colorată din caricatură.
    cât despre ce au oamenii de zis, nici eu nu prea mai ascult. în general sunt doar behăituri pe aceeași temă.
    numai bine 😉

  • E un caine, care prin simplul fapt ca e ar putea implica basini tintite pe ala de la volan cacati azvarliti pe masina lui si pe pantalonii de clasa si pe clasa masinii si pe clasa reclamei.
    Cred ca-i mai faina lumea cand esti surd. Desi tre sa dai castile de la player mai tare si se consuma bateria mai repede. Dar in rest big ups.

  • daca e pusa bine o sa auzi brici ori de cate ori vei avea nevoie de atentie distributiva. 😛

  • @ Alexandra
    Filmele lui Darius sunt întotdeauna o surpriză…
    Chiar aşa, te-ai gândit să apari în unul din filmele lui Darius? Sau deja acest lucru s-a întâmplat şi doar că nu am băgat eu de seamă?

  • Nunu, nu s-a intamplat si nici nu o sa se intample. Nu cred ca am o expresie de pus pe sticla/lcd 🙂 Imi ajung pozele.

    Suficient despre mine…prea mult chiar. Deci nu ai oaresce detalii despre film? Cu cantec sau cu marketing?

  • @ Alexandra
    Păcat că nu vrei să joci în film.
    Nu ştiu ce idei are Darius, dar… Cred că ar fi interesant pentru că, din ce am observat din poze, ai o capacitate extraordinară de expresie. Actorii importanţi caută să construiască un personaj astfel încât să semene cât mai puţin cu omul-actor din viaţa obişnuită, pentru a putea construi în timp cât mai multe personaje care să nu semene unul cu altul. Din ce am observat eu din cele câteva poze, reuşeşti foarte bine să construieşti un personaj şi, cu puţin noroc ai putea ajunge în 20 de ani la Cannes sau Oscar şi să spui că-i mulţumeşti Bibliotecarului care a avut încredere în tine şi te-a îndemnat să joci într-un film a lui Groza. 😀
    Sigur, nici o invitaţie all inclusive pe termen nelimitat în vila de vedetă din Hollywood nu ar fi de refuzat… dar mai întâi este necesar primul pas, nu-i aşa?

Sociale