“Narcisa, cu care cântărețul are și un copil, a declarat că l-a iertat pe Guță, fiindcă nu e prima oară când o înșeală.”

Deci se poate.

Periplul meu temerar peste continentul african s-a dovedit a fi o copilărească bagatelă, când am revenit sfârșit în țară, doar ca să observ că Sorel-Mihai s-a mutat, parcă într-un act natural atașat întoarcerii mele, în apartamentul în care locuiesc.

Ca să-nțelegeți mai clar felul sucit în care micul parazit a ales să se insinueze în habitatul meu, aflați că el nu a fost găsit acolo, când am ajuns, de parcă ar fi infestat casa în tihnă în lipsa mea, cum ar face orice molimă de bun simț.

El m-a-ntâmpinat febril, laolată cu părinții mei gâtuiți de emoție, alăturea de prieteni și colegi dragi mie, printre cei apropiați, cum s-ar zice, însoțindu-mă integrat cu precizie în alai și sărbătorind cu vădită descătușare supraviețuirea mea. După care, lumea plecând, risipindu-se, lăsându-mă să mă culeg și reacomodez, el oarecumva a tot rămas, așa, petrecându-i, strângând deranjul, reintrându-și oftând în confortul pe care nu-l trăise într-un loc nou lui, ce-i era totuși atât de familiar.

Sorel-Mihai nu este omul care să regrete ceva, fiindcă Sorel-Mihai nu ia o hotărâre conștient, pentru ca apoi, de exemplu, să și-o judece retrospectiv și să tragă niște concluzii empirice. În urmă cu câțiva ani, Sorel-Mihai a mai încercat cu o ocazie să se mute la mine – când locuiam altundeva, nu că-l interesează – însă, trezindu-se confuz în fața ușii fără să aibă paradoxal cheia ca s-o deschidă, a decis că ar fi optim să închirieze un apartament vecin, până s-a-ntâlni cu mine pe scări, moment în care a și început să nu plătească întreținerea noii chirii și sunt convins nici chiria în sine. De atunci a venit de câteva ori la mine la cartofi pai, fără să-și amintească exact ce face la Cluj-Napoca, fiindcă am uitat să spun că Sorel-Mihai figurează la evidența populației în Hațeg.

Câtva timp mai târziu, eu și grupul meu de prieteni și implicit Sorel-Mihai care se numără singur printre ei, când ne numărăm să vedem câți suntem, am decis să mergem într-un concediu la Barcelona, închiriind un apartament, plimbându-ne pe Rambla, simțindu-ne bine și apoi întorcându-ne cu avionul low-cost la serviciile noastre, mai puțin Sorel care a preferat opțiunea de a face autostopul până în Italia și de a se muta ulterior în Vietnam, ca să conducă o echipă de web developing și să se drogheze și să afle că vin din Africa și să se mute cu mine, ceea ce ne aduce în prezent, deși sunt convins că el are senzația că a ieșit de la vechea chirie după hârtie igienică și a venit îndărăt, doar că stăteam altundeva, ceea ce am lămurit că pe el nu-l privește în mod direct. Fără hârtie igienică.

Fapt demonstrat acum câteva zile, când i-am pus în mână bani ca să cumpere hârtie igienică și s-a dus după ea “că vine-n 5 minute”, doar ca să îl mai văd din nou când eram deja în pragul de a-l da în consemn la frontieră, “că s-a întâlnit cu fata aia de care-i place lui în Pub (?) și să vezi ce drăguță îi, s-a și dus la baie să-și spargă punga de puroi de la măsea, că nu se putea să-l vadă așa, da’ a scuipat-o în chiuvetă, n-a înghițit”.

Altfel, Sorel-Mihai este un bun gospodar și face curățenie, fiindcă zice că-i terapeutic pentru el (aspect asupra căruia nu mă contrazic deloc cu el, la câtă nevoie are de orice formă de alinare), curățenie lucie aș spune, care ține preț de prima țigară pe care o fumează, relaxându-se, înainte să se întoarcă de pe balcon răvășind toate și băgând hrană în el direct cu palmele și ștergându-se cu farfurii și gâlgâind sucuri sau alcool vărsate pe unde-i pică din mână și dezbrăcându-se din mers și zgâindu-se la calculator până adoarme pe unde pică și trezindu-se de la erorile de la tastatură pe care bălește.

Altfel câștigă bine din freelancing, sute și mii de euro care i-s tranferați trunchiat prin tot felul de modalități para-fiscale încolăcite, pe care ulterior ba trebuie să-i distribuie alambicat într-o diagramă de datorii încălecându-se, ba îi sparge în drumuri ocolite dinspre de unde dracului i-a extras, pe trei sticle de JÄgermeister deodată ca să nu se complice cu a comanda la pahar sau pe porții duble de sushi la domiciliu sau îi pierde.

Așa arată Sorel-Mihai acum, în habitatul său nenatural, după ce s-a pensat între sprâncene, dar i-a crescut la loc. Lui Sorel-Mihai îi crește așa de repede și de dens între sprâncene, încât are trei sprâncene, în T.

El se îmbracă festiv la mine în casă, fiindcă e o perpetuă sărbătoare să îmi murdărească toate vasele și să le lase-mprăștiate de parc-a venit Lady Gaga la Zilele Zalăului.

***

Într-o altă ordine de idei, noi la Conacul Jeg, locuim deasupra unei tanti mai în vârstă și mai mult orizontală decât verticală, atât ca indice de masă corporală cât și ca speranță de viață. Dânsa este sora fratelui sociopat din State, despre care ați mai avut ocazia să citiți. Tanti Mia a avut doi câini, dintre care unul a murit, iar eu nu-nțeleg care-i marea tragedie, că erau la fel și mai are unul.

Această pierdere precât și cea a minții o fac pe tanti Mia să nu sufere faptul că aparent noi bocănim diabolic de sus prin faptul că umblăm pe jos cu picioarele, în opoziție cu a levita prin cameră. Tanti Mia își exprimă nemulțumirea prin a urca în partea ei de pod de deasupra apartamentului nostru și a răsturna mobile și alte lucruri ce sunt depozitate acolo și a trânti gratiile (da!) de la ușa ei de la intrare și a se întoarce la parter și a bate cu ceea ce am presupus că ar fi o sucitoare în pereții și ușile din interior, cât de sus ajunge și cu mătura în tavanul ei, deci podeaua noastră, în reprize de câte o oră și jumătate cu pauze scurte să-și tragă sufletul sau să schimbe mâna.

În apărarea sa, într-adevăr apartamentele sunt construite prost, cu plafoane înalte și largi, ceea ce produc o rezonanță stranie, dar pe tanti Mia o apucă isteriile de la parter și până-n pod chiar dacă noi stăm la calculator și ne uităm cu căștile puse la seriale sau dormim. Câinele, în tot acest răsptimp, nu scoate pâs! Nici la bocănelile noastre, fie ele imaginare, nici la crizele Miei în limbaj Morse care-s convins că sunt curios studiate de niște submarine de pe cealaltă parte a globului. Totuși, ea-l acuză și pe cățel că latră-ntr-una, pe care eu nu l-am auzit plângându-se vreodată, exceptând când îl scoate în curte, de unde nu-l lasă să iasă vreodată, iar el hăulește deznădăjduit la alții, vagabonzi.

Aseară, tanti Mia, într-un puseu de luciditate, a urcat la noi și a bătut la ușă (ceea ce e mai familiar pentru ea, față de a suna la sonerie), inițiind o discuție civilizată despre cum să fac eu să nu mai bocăn în capul ei, cu mine încercând să-i explic că nu bocănitul e problema, ci chiar în capul ei. Nu am ajuns la nici o concluzie.