Darius Hero

Jos cenzura!

J

Îți dai seama că viața are o anume recursivitate, când pe Marius Iulian îl mușcă de picior câinele din față de la urgențe, hrănit de către personalul de la urgențe și tre’ să intre la urgențe ca să îi facă 7 injecții de antitetanos antirabic oamenii care au asigurat prezența câinelui, pe care de altfel nu l-au vaccinat, cum îi vaccinează pe trecătorii pe care acesta îi mușcă.

Tura trecută am redactat o compunere de strașnic meșteșug, cum de mult n-am mai reușit și de care sunt foarte mândru și care a strâns până la primele ore ale dimineții publicării sale reacții adverse din partea fiecărei persoane în parte menționată în el, cu o virulență de care rar îmi mai este dat să mă încânt. Aceasta și este, până la urmă, ceea ce numesc eu un real succes: să stârnesc zâzanie și mizerie, scăldate-n ură.

Ca majoritatea lucrurilor ce mă îmbucură, articolul precedent mi-a fost interzis prin somație pe propriul meu Internet, de către persoane care aveau autoritatea atât emoțională, cât și tehnologică de a mă opri în elanul meu creativ, de a mă reduce la fetusul fără de demnitate în care vor să mă limiteze și de a mă priva de libertatea ce mă deosebește de ele, animalele ce latră și behăie la mine ca niște turbate apucate, pentru fieșce cuvințel îl scot, scris sau vorbit.

Dintr-un noroc nemeritat de toți cei implicați în afară de mine în scrierea cu pricina ucisă în fașă, una dintre persoanele despre care vă vorbesc este vipera veninoasă cu statut actual de gagică, care, printr-o politică consecventă a tăcerii și șantaj sentimental, m-a determinat – eu zic voit și nu incidental – să recurg la gestul prăpăstios și fără precedent de a șterge editorialul fatidic în care îmi împărtășeam trăirile, clipită în care timpul a început să se scurgă cu încetinitorul și practic am murit pe dinăuntru.

A doua persoană este șacalul de Radu Ceucă, stăpânul parolelor și a tot ce e cod pe Jeg și prin împrejurimi, care clocea fierbând imediat ce-a citit mârșăvia ce-o semnasem, chitit să-mi facă rău mie și lui blog.

Desigur că am aflat ulterior că puteam să renunț doar la anumite detalii, cum ar fi două nume (ale noii Doamne Jeg, respectiv a fostei doamne Ceucă), dar deja făcusem actul pripit de a stârpi întreaga lucrare. Ceea ce înseamnă că sufletul mi-a fost pe nedrept îmbrâncit, trântit pe jos și călcat în copite. Iar acum sunt dezgolit și firav.

De aceea, de acum am decis că eu voi scrie toate măgăriile ce mi se năzăresc, despre toți, iar voi să-mi spuneți care vă deranjează sau – mai eficient – să nu-mi spuneți, să-mi dau seama singur, după care eu am să le șterg, bine? Și să se ducă totul pe sfânta pulă, așa vreți? SCÂRBILOR!

Așa mi-este dat mie să pățesc, doar deoarece sunt un spirit mare pentru cei din jur. Și fiindcă accept sfidarea și mă fac cârpa voastră de șters la râturi, după ce înfulecați din inima mea de aur. Dar bine. Fie.

Când problemele voastre sunt că vă “caută lumea pe Google”. Că astea-s argumentele ce mi-au fost aduse. Radu Ceucă nu vroia să apară fostă-sa cu numele pe la mine prin ogradă, că o caută lumea pe Google și, ferească, să afle cineva că s-au despărțit pe Facebook, ca țăranii. Pe aialantă – cum-o-cheamă – nu o deranjează că mă pupă pe gura spartă cu care scriu tăte spurcăciunile, da’ o irită maxim c-o caută doamna mă-sa pe Google și află cu ce indivizi de caracter indoielnic “stă”, de parcă nu mă găsise deja femeia încă de dinainte să știe biata fiică-sa că-i în fază de proiect relația noastră și să apuce să-și definească sentimentele. Cred că nici eu nu cunoscusem domnișoara, înainte să afle mama dânsei pe unde mă preumblu și probabil doar de aia m-am preumblat pe unde m-am preumblat de-am dat de ea, fiindcă fusesem validat în prealabil. (Ca predestinat, i-a scăpat ochiului circumspect hăpt articolul compromițător ce mi-a fost ulterior jefuit din brațe.)

Pe când a ajuns mititica să declare familiei noua idilă, părinții ei știau cum mă cheamă, probabil se abonaseră la RSS și îmi vizualizaseră toate filmele de pe Trilulilu și de pe YouTube, deși sunt aceleași, aveau dosar. Precum, dacă e să fim sinceri, a căutat-o și maică-mea la rândul ei pe ea, aia mai măruntă. Nu mai bine se adăugau ele două, cucoanele, în liste?

Doamnă… că nu vă pot zice altfel: mie, cum le-am zis și celorlalte mămi, îmi plac odraslele lor și pastele cu sos alb. Deci alegeți singură de care vă puteți lipsi mai mult, fiindcă sunt convins că putem cădea la o înțelegere.

***

***

Iar acum s-o scăldăm un pic. Probabil toate problemele mi se trag de la faptul că nu înțeleg foarte bine percepția generală despre cum trebuie să fie lucrurile. De pildă, am fost într-un birt și vroiam să mă așez, dar ca să ajung la șezut, trebuia să trec printre curul obstructiv al unei chelnerițe și colțul unei mese.

Așa că i-am expus binevoitor o situație: “Aș dori să nu trebuiască să te violez anal, încercând să intru la locul meu.”

Pauză: în primul rând, eu consider că am fost amabil, fiindcă, de-adevăratelea aș fi vrut să o violez anal ca să intru la locul meu; asta una și a doua e că aici percepția generală de care ziceam și care mi-a fost explicată în nenumărate circumstanțe era să îi spun că o rog să se dea la o parte, ca să trec; însă, în cazul de față, în percepția mea, decizia era fie să mă strecor și să risc (a) să fiu eu violat anal de masă sau (b) să o violez pe ea inevitabil, cu constanta mea erecție socială; fie să o tăvălesc prin crunta realitate.

La fel și cum, când piranda aia din Zalău, cu poale, ușor retardată, care tot mergea pe Crasnei și se pișa din picioare, mi-a arătat minju’ pe stradă deja a treia oară, am început să cred că mă vizează direct: adică era imperios necesar ca eu să înțeleg pe deplin conjunctura, ca și chelnerița.

***

***

106 comentarii

Sociale