Darius Hero

Iar acum, nițică scârbă de sezon…

I

În trecutul recent m-au podidit diverse constatări despre însumi, relativ edificatoare cu privire la persoana mea simplistă. Spun că m-au podidit, deoarece în mare parte eu n-am făcut nimic, în afară să mă scârm cu determinare în buric, în timp ce alții, de obicei exteriori mie, s-au apropiat și mi le-au adus la cunoștință pe ele, constatările, eu acceptându-le necondiționat, din lipsă de ambiție să concep altele mai favorabile.

Astfel, din lista strânsă, marea majoritate a lucrurilor ce mă caracterizează s-au dovedit a fi un picuț cam de căcat. Dacă sunteți profund nemulțumiți sau dezamăgiți de mine, vă propun să alegeți din propriile voastre laude, utile ar fi cele mai exagerate, pe care mai apoi să le adaptați la mine. Vor fi la fel de închipuite, dar dacă pe voi vă consolează… de ce nu? Am luat constatările și le-am transpus în niște concluzii și decizii potrivite mie.

  • Nu știu să dansez, deci nici nu încerc să mă prefac.
  • În pat, cel mai bine mi-a ieșit dormitul, așadar nu năzuiesc spre a-mi depăși atribuțiile; la fel și cu alte locuri; sexul, în principiu, nu-și are unul propriu lui, în consecință eu nu sunt prea bun la el.
  • Nu reușesc să termin o carte. Așa că aleg să nu mai încep vreuna; jignesc autorul, e ca și cum ai lăsa jumătate din masă nemâncată, la cineva în vizită.
  • Am remarcat că, de câte ori ies în oraș, vin înapoi. Nu-mi amintesc vreo ocazie recentă cu care să nu fi revenit, deci mă gândesc serios să nu mai plec.
  • La fel și cu spălatul: se pare că tot timpul mă murdăresc înapoi… hmm.
  • * Ulterioară: O amică dragă mi-a spus căci arăt rău. Și că nu tre’ să mă rad, tung sau pensez între sprâncene, căci arăt rău sufletește, fiindcă sunt trist. Și mi-am dat seama căci da, căci singurel și astfel precum sunt – este drept, dar nesimțita a plecat până m-am dezmeticit și nu mi-a dat detalii…

Bine că le-am lămurit și pe astea.

Am tot citit “pe Internet”, despre cum Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării l-a contactat pe bloggerul VisUrât, ca să-l audieze probabil cu privire la remarcile lui prezumtiv xenofobe, într-unul dintre articolele sale. VisUrât care a justificat ulterior, pe site-ul cu același nume din .ro, că practic el, ca persoană, nu există, de fapt, în viața reală, ci doar virtual, declinându-și identitatea solicitată. Eu zic să fie judecat deocamdată în Second Life. Oricum, nu mi se pare o măreață deturnare de situație, din perspectiva acelora dintre noi care știm că-l cheamă Sebastian Bargău. Doar că omul și-a anulat practic blogul. Rămâne un anonimeni online și nimic mai mult, fiindcă refuză să-și asume cele scrise, dizolvându-și astfel și dreptul la a-i fi ascultată opinia în alte cazuri, anume doar cele care-i convin. O simplă deducție logică, din contextul în care el nu-și ia răspunderea față de tot ce exprimă.

Faptul că are păreri ofensive față de etniile romă, respectiv maghiară, este și el o evidență care rezultă ușor din mai multe etape ale activității sale de blogăr. Prin prisma legală, este pasibil de-o culpabilizare, iar acțiunea CNCD este perfect validă. Pe de altă parte, eu sunt într-atât de libertin încât să nu am nimic cu maghiarii, ungurii sau cineva în special, precum nu am nimic nici cu cei care AU ceva cu aceștia, cum și dacă aș fi unul dintre ei, m-ar cam durea profund în cur, dacă cineva are ceva sentimente irosite legate de mine, “în general”, pentru că asta se face, o generalizare. Eu, ca român, n-am nimic cu un ne-român. N-am nimic cu un român care are ceva cu alt român sau ne-român. Poate să aibă până cade jos. Dacă aș fi ne-român, nu m-ar prea interesa ce au românii cu mine sau alții ne-români ca mine, fie diferiți.

VisUrât nu cunoaște un maghiar. VisUrât nu cunoște un țigan. Dacă a cunoscut vreodată unul, bănuiesc că s-au împrietenit, deci remarc un paradox: să ai ceva cu cineva pe care nu cunoști sau să cunoști pe cineva, dar să ai probleme cu alții străini ție, doar asemeni celor ce-i știi, aceștia fiind scuzați.

Final

Din câte am priceput din talmeș-balmeșul de pe unele bloguri care au reacționat – căci ce să pățești în fața monitorului, sub pseudonim, doar n-o te scuipe tastatura înapoi – se pare că i se îngrădește dreptul la libera exprimare, într-o țară liberă, aceeași țară în care respectivul, VisUrât, se pare că a fost jefuit, bătut și, nu în ultimul rând, violat – parol, așa scrie la jurnal online – de către un cetățean de etnie romă, un țigan-persoană cu apucături rele sau o cioară. Deși unele surse susțin toate trei ipotezele, ceva, totuși, e sigur: în speță violul cu pricina îi cam garantează articolul 30 din Constituție, acum faultat mârșav de către CNCD. Să mor io, citiți acolo la Guvidul de Cța, căci scrie cu subiect și predicat că VisUrât a fost violat de un țigan și că măcar acum are dreptul să grăiască liber.

Personal oscilez nehotărât între (A) a fi violat de către oricine, preferabil de altă etnie, doar pentru a avea asigurat dreptul la libera exprimare sau, pe de altă parte, (B) a nu fi violat, cum a fost VisUrât și a mă abține de la remarci tembele, cum nu s-a abținut VisUrât.

Un lucru e cert: ulterior, mai mulți au ridicat propunerea unei – da, ați ghicit – “vânători de țigani”.

– Băi, ești prost?!
– “Vânătoare de țigani”, vă spun, așa scrie…

Vă dau și linku’, da’ cre’că sunt puncte de înscriere în toate marile orașe ale țării și n-ar merita popularizat dobitocul.

Grupa1408Ajutatoare

Da’ priviți la cretinul ăstalalt, luați aminte – zice la despre el căci “căsătorit, creștin-ortodox, practicant, laureat al Ordinului Ziariștilor”, bă, da’ om cu famelie, credincios și pios, cu citate din Beblie pe blog, nu alta, are și poză din aia, cu el făcând poză, vă dați seama, talent:

BogdanStanciuOcupatieCretin

Bravooo! Se anunță o excelentă ocazie pentru o altă întâlnire de succes a blogărilor. Având în vedere tema atractivă, sugerez și eu invitarea lui Băsescu, fiind poate prima oportunitate să se chiar prezinte entuziasmat.

Replica “momentului”

BlogReview – revista blogosferei (Gramo au zbârcit-o, sărăcuții, și ei, într-o similară formulare, da’-s convins că nu neapărat admirativi): “[VisUrât] este primul blogger roman contactat de Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unui articol si a unor comentarii aparute pe blogul sau personal“.

Ce pot pentru ca să zic?! Stimă lui! LA MAI MARE! O pedofilie, ceva?

Ce mă fascinează pe mine e că diferența nu se face aici pe etnii. Ci pe rase. Unii sunt oameni, fie ei români, unguri sau țigani, iar alții sunt animale. Și nu mă refer la acea clasificare biologică, ci la acele bestii imposibil de imaginat, vizionate mai sus, ce acum pot fi lecturate pe Internet. Iar acestea din urmă fie instigă, cum ați remarcat, precum liderii pentru o haită firească (deci sper să fie cu toții bine analizați și încarcerați), fie sunt parte dintr-o haită, caz în care este de așteptat ca, odată puși în fața unei răspunderi, să-și explice reacțiile prin diverse sensuri figurate din dicționar, cu lașitatea caracteristică.

58 comentarii

  • Nu, bă, n-am nimic cu nici o etnie, religie, rasă sau naţie. Eşti puţin tâmpit? Nu cunosc nici o etnie, religie, rasă sau naţie întru totul, astfel încât toţi membri ei să fie de căcat, iar eu să împart ceva cu fiecare. Chiar mi se pare un scenariu greu realizabil.

    În schimb, Grupă dragă, tu eşti un idiot, personal experimentez probleme cu acest fapt, iar asta nu se reflectă în nici o caracteristică de a ta comună cu încă cineva. Reuşeşti singur să fii bun de avut ceva cu.

    Monte Cristo: Ho, mă, răbdare.

  • Scuza-ma BA, am uitat ca tu esti perfect si noi ceilalti suntem niste prosti, idioti, cretini sau guvizi. Daca de mine care am avut ceva de impartit cu ei zici ca-s dezaxat, idiot si dobitoc ma intreb ce parere ai de cei care au aceeasi parere ca mine (poate chiar mai rau) desi nu au avut niciodata nicio problema cu tiganii. Aia cum mai sunt? In fine inchei discutia aici, mersi pt trafic si te-am pupat!

  • Bre, Dariuse, eu te-nteleg ca nu citesti cartile (integral), dar nici la filme nu te uiti, frate blogger? Pai tu scrii “Hitchcook”?! Ce-ai cu omul? A facut si el cateva filme bune, si nu stiu daca grupistu’ 1408 a auzit de el, da’ el sigur n-a auzit de grupist. Sau te gandeai ca daca-i scrii numele corect (Hitchcock) te vei cobori la nivelul lui 1408 cu acel “cock” aruncat pe nesimtite? 🙂

  • A… si nici bucatar nu era, ca era regizor (asta-i precizare pentru 1408)

    PS – daca a mai remarcat cineva greseala inaintea mea (eventual chiar autorul), imi cer scuze ca am mai amintit-o si eu. N-am avut rabdare sa citesc toate comment-urile…

  • 1
  • 2
De Darius Groza

Sociale