Dragi camarazi și drage cărămizi!

Haidem să o mai dezbatem puțin de pământ (da’ constructiv nu căăă) pe noua mea achiziție din domeniul amoros, fiindcă n-am făcut altceva decât pe ea, în lungul timp ce s-a scurs de la ultima noastră întrevedere. Achiziție care vă asigur că se roagă pe grăunțe în genunchi și plângând s-o iertați că v-a lipsit de mine. Când nu-i ocupată să-i fie explicat de către Moafle absolut fiecare personaj din Stăpânul Inelelor, acum contractați ca eroi într-un joc pe calculator, care-i înlocuiește viața personală celui antemenționat, pentru perioada în curs. Deoarece asta face Moafle cu prietenele mele, de cum le cunoaște. Nu ca să le testeze, ci doar asta face. Ce altceva să poată? Asta face și cu prietenele lui, de altfel. Toate două.

Fiindcă instituția și societatea online din spatele organizației centralizate Jeg – în vârful piramidal al căreia tronez cocoțat chiar eu – respectă minimele norme ale intimității, ne vom adresa de acum Primei Doamne Jeg prin titulatura născocită de “Silvia Lungu”. Sau, mai simplu, “Sia”. Pentru că nu-i frumos să dai numele lu’ oameni așa, pe Internet.

Am remarcat că mulți sunteți sceptici în cadrul comentariilor cu privire la posibilitatea ca eu chiar să fiu împreună, într-o relație, cu o ființă umană vie, dar să știți că doar fiindcă i-am conferit această identitate scornită, ca s-o protejez, nu înseamnă că-i contrazic existența. Fata este cât se poate de facsimilă. În fundamentarea acestei ipoteze aduc ca martore toate neajunsurile ei.

Să am eu pe cineva ar fi ideal și în același timp ireal, or ea nu se apropie de a fi perfectă, ceea ce confirmă că mi-ar putea aparține de-adevăratelea.

Deci poftiți să-i punctăm aici fiecare defect, până se decide să-și reevalueze comportamentul:

1. vorbește tare la telefon, iar asta n-ar fi o problemă, dacă n-ar vorbi toate prostiile posibile – cu cine? – cu, desigur, toate proastele posibile;

2. fiindcă e de părere că nu face destule la telefon, se mai și mâțâie (la telefon), dar asta se poate cu ușurință transforma într-un avantaj, fiindcă n-o s-o sun, deci vom face economii; pentru a avea de unde să mi le cheltuie, evident;

3. are niște poze absolut grețoase publicate pe – unde?! da! – Hi5, din trecutul întunecat de liceancă de Teiuș; nu toate, dar e condamnabil că și le promovează pe cele care sunt cu adevărat o amenințare pentru tinerii și copiii expuși nesupravegheați la media nereglementată care este netul; și le mai și promovează alături de celălalte, care astfel sunt voalate moral de primele;

4. zice “pupic” (da, tot la telefon, da’ simțeam nevoia să bag o observație fără telefon între ele, că mai vin destule); mai grav decât că-i zice “pupic” mumă-sii, când încheie o conversație, este faptul că-mi zice MIE! pupic când încheie o conversație; fată, îți notezi?

5. e vegetariană; acest aspect nu va trece cu siguranță netaxat pe lângă oalele de csolent ale lui Carcea [care, apropo, mă obligă să vă anunț că într-unul dintre articolele Jeg precedente s-ar strecurat o teribilă eroare – csolentul e evreiesc, nu unguresc; mii și mii de scuze, tată mult iubit; poate chiar zeci de mii de scuze, dacă nu chiar sute; de mii]; ceea ce mă frapează este că, la fel ca majoritatea vegetarienilor, și ei îi trebuiesc lucruri vegetariene care au fost inventate inițial din carne; astfel, ea nu va mânca ardei vegetali, crescuți în copac, cum e firesc, ci va mânca pateu vegetal; nu va mânca praz proaspăt și vegetal, așa cum curge el în râu, de la mama și tata natură, deci, căci va mânca șnițel de soia și alte astfel de preparate închipuite, toate din soia, fiindcă din soia cre’că se pot face mai nou și site-uri web;

6. are telefoane din alea cu tastaturi cretine, fie în spirală, într-o ordine ce sfidează logica matematică, fie cu câte două cifre pe-o singură tastă, care se-nclină indecisă către una sau cealaltă, în funcție de cât de greșit o apeși; ele sunt în număr de două, telefoanele, iar la ele nu se răspunde – da’ la nici unul -, în special dacă sunt apelate de pe telefonul meu; ca să fie și mai bine, pe ele nu intră sms-uri la timp; un mesaj este recepționat abia când de la același număr de la care a fost expediat mai este trimis încă unul (vezi punctul 2 monetizarea acestui dezavantaj al fetii);

7. M-a siluit să mă uit la “Sex & The City”, lung metrajul, noaptea la 2 dimineața; ca o notă personală, n-are rost să-l vizionați, Sarah Jessica Parker moare la sfârșit, atât în film cât și în viața reală; și nici n-am primit nimica la sfârșit.

Am o sumbră presimțire că această listă va fi mereu în versiune beta, brutal re-editabilă.

***

Sperietoare de șoferi.

***

Încă mă suprinde – de când eram mic – cum sunt capabili să se isterizeze comentatorii sportivi într-asemenea hal la orice fel de meci. În speță, când joacă alte echipe decât cea a țării natale, care, cum s-a văzut, nu se prea înfige adânc în campionat. Înțeleg că joacă, în marea lor majoritate, mai bine decât România, ceea ce ar putea fi o potențială cauză a entuziasmului psihotic, dar – ați remarcat? – zevzecii țin cu ambele echipe din teren la orice meci. Nu contează cine marchează, cine ratează, ei “Hău! Ha! Văleu! Cea! Uauăleo! Ioioi! Hait! Zmârc! Gogâlț!“. De aia e comentariul audio și nu video, că nu le-ar ajunge terenu’ să se tăvălească și dea de ceasu’ morții la fiecare fază.

***

Priviți, această tanti (n-o cunosc) zice-n gazetă că-s de căcat. Mă rog, eu eram deja în altă zonă a lumii până a reușit ea să publice recenzia. Da’, orișicum, zicea la un punct în timp și-n spațiu că-s de căcat și-s convins că nu m-am schimbat între timp. Sau între spațiu. Doamna n-a fost impresionată de acest Internet al meu, care este Jegu’, că n-aveam filmulețe hazlii cu mâțe la care să se uite dimineața în birou și, când a citit ea, oricum scriam în engleză, iar comentariile erau și ele peste puterile dumneaei, nesimțiților. S-a mai uitat la câteva bloguri la rubrica “știați că”, să aibă ce scrie, după care a plecat mai departe.

A apărut în Elle, poftiți-l aici, îl pun în rână, că-cam așa a fost și scris.

[aici îl vedeți în variantă mai mare; sursa: Andra13’s Flickr Photostream]

***

Revenind la trebile noastre, adică prietena mea, pe care, la fel cu ce-am mai drag, o-mpart cu voi (aici te axezi pe “ce-am mai drag”, adică fă! că țiu la tine și poți profita, nu pe “o-mpart”…

Fata pleacă curând către vatra ei natală, de unde s-ar putea să mă priveze de sex pentru o anumită perioadă. Că, din câte am înțeles, cică n-aș avea voie să fac cu altele. Este adevărat? Știți ceva despre asta? Bun, cazul e că ne vedem forțați să ne consumăm relația în regim altert și intensiv, ceea ce intră în conflict flagrant cu numărul de nivele pe care le mai are Dacian de terminat. Astfel, vom stabili un program foarte strict de scoatere a lui în oraș seară de seară.

Responsabili: miercuri – Markus Merz, joi – Laura “Licurici” Laurențiu, vineri – Tudor Mărghidanu, sâmbătă: Tudor Pănescu și fratele Eugen. Se fac obligați de întregul proces al ieșirii, de la chemat și convins, la ținut afară și întârziat.

La revedere.