Jurnalul Editorialistic de Groza

Frate-miu Dacian îmi arată spre monitor şi m-anunţă magistral că “tre’ să-l împuşte pe ăla care duce flame-throwerul la“, după care mi-am pus înapoi căştile pe urechi. Câteodată, când termină misiunea, se-ntoarce spontan către mine şi mă-ntreabă: “Ce, mă?!” Eu nu zisesem nimic de ieri.

Maică-mea, de când nu-i mai răspund din două-n două apeluri la telefon, îmi intră excesiv de des pe messenger cu diverse întrebări mai mult sau mai puţin debile. Fiindcă pe net chiar sunt martor captiv, n-o pot da pe silent, tre’ să chiar văd cum se deschide fereastra aia sau cum se agită minimizată, am decis s-o trosnesc de fiecare dată cu câte-o dilemă în stilul: Cum ar fi să te duci la o serată selectă şi cu papion şi cu cravată? Până recent n-a reuşit să-mi răspundă mai mult decât printr-un emoticon. Când le-a epuizat pe toate, mai de curând, a îngăimănat un “vezi de examene, nu mai avea numa’ gărgăuni, nu rata vreo dată, nu umbla prin birturi, face rău la siluetă“.

Taică-meu mă sună să verifice dacă am pus pulpana de curcan ce mi-a trimis-o la cuptor şi, desigur, dacă a fost bună. Încă n-am pus-o la cuptor, dar a fost, desigur, bună.

Sunt plin de ambiţii şi vin multe deadlineuri. Între timp, nu-mi iese nimica. Trebuie să-mi găt licenţa, ca să tacă maică-mea aia din gură şi să poată să mă cicălească cu altceva. Trebuie să mă readuc în matcă, motiv pentru care ţin un fel de regim ce mi l-am dezvoltat eu mie, care-mi permite scăpări ocazionale. M-am gândit eu să fac sport, dar afară e frig, aşa că utilizez parchetul şi casa scărilor pentru nişte serii de exerciţii ce tot eu le-am inventat. Am început atâtea cure, că ar fi trebuit de mult să mă evapor. Poate n-au funcţionat pentru că nu le-am finalizat.

M-am apucat de atâtea lucruri, de nu mai pot termina măcar unul, dar, de fapt, sunt atât de mult un eşec, încât nici nu reuşesc să mă dau bătut. De pildă, am pasiunea de a vedea toate filmele James Bond ce-au fost produse. De aia în urmă cu vreo lună şi ceva am început să-mi închiriez DVD-urile. Am văzut cam până la a 8-a continuare, iar de atunci tot închiriez 9, 10, 11 şi nu pot trece de ăla care are dinţi de fier şi rupe lanţuri cu ei. Din 4 în 4 zile merg acolo, râde ăla de mine, plătesc amenda c-am întârziat o zi şi taxa ca să le păstrez.

***

[chesenem seipen, Corci]

***

Am citit la blogul lui Alexandru “Subiectiv” Mihăileanu o povestioară nemuritoare despre cum s-a dus el cu compiuterul portabil marca Apple ca să-l repare, doar ca să aibă de unde veni înapoi. Şi, în speranţa că pe mine şi pe Alexandru ne vor citi copiii voştri la şcoală din manuale, iată că vreau să adaug o istorisire pentru culegerea populară în formare.

Acum câteva luni – să zic vreo şase? cam aşa – mi s-a stricat iSight-ul (webcamul) de la Macbook Pro. Cum să vă explic cât mai simplu în ce sens s-a stricat? Păi, nu mai mergea, aşa cumva s-a stricat. O problemă care, răsfoind forumurile, e destul de frecventă, da’ nu-i nici un bai, că se schimbă, scrie acolo.

Bine. Mă duc la reprezentanţa iSight din Cluj, în Polus Center, iSight fiind compania care asigură garanţia pe Apple în ţara noastră. Îi arăt domnului responsabil de magazin cum s-a stricat webcamul nemaimergând şi-i explic că aş dori, ca o favoare personală pentru faptul că nu zic cât de tare pute în magazin şi că am impresia că-i de la el, să aflu dacă există vreo metodă lejeră prin care să fie cât mai redus timpul de şedere pe tuşă a laptopului, uitat pe la ei prin depozite, fiindcă mie mi l-ar cam trebui, că de aia l-am procurat.

El, foarte amabil, îmi zice că am dreptate, s-a stricat, da’ şi fiindcă el e de treabă, uite, le dă mai departe vestea celor de la Bucureşti, care îl anunţă imediat înapoi despre piesa necesară, iar eu voi trimite computadorul direct acolo (da, pe banii mei, nu vă minunaţi, că la Cluj n-au atelier). Şi o zi va merge pe curier, o zi vor trebălui ăia cu camera nouă, iar a treia zi mi-l trimit înapoi. Rezonabil. Deci prin iulie să fi fost, da?…

Măi, şi dacă nu mă-nfuriu eu o dată de-mi ies din pepeni sărindu-mi ţandăra de mă scot din balamale şi sun eu acoloşea la telefon la ei, aşa printr-un septembrie târziu să fi tot fost, amintindu-mi că nu-mi merge webcamu’ de f’o 3 luni… Şi ceau! şi ce faci, cum eşti, auzi, da’ ăştia ai tăi, colegii de la Bucureşti, zic, au Internet, da? Iar tu, aici, îndărăt la noi, în Ardeal, ţi-ai pus şi tu un dial-up, ca să stai pe-un messenger cât nu ai clienţi că toate-s prea scumpe, nu? Mna, în această ordine de idei, ce s-aude cu iSight-ul?

Păi, n-a venit… N-a venit, am văzut şi eu că n-a venit, ştii unde-am văzut că n-a? Altundeva decât pe webcam, acolo am văzut. Ah, din Olanda? Da’ tre’ să vină din Olanda. Oaoăleo, din Olanda?! Păi, uite, eu am fost în Olanda anu’ ăsta cu autostopu’ şi a durat o lună, cu tot cu oprit la Londra şi băuta scurtă de la Madrid. Pe care parte a Globului vine piesa, din Olanda, mă refer? Păi, să vezi, că el ce vină are?…

Şi mă loveşte cu întrebarea pe care nu cre’că aţi auzit-o vreodată de la un service, oricât de nesimţit ar fi, chiar şi din Bucureşti, unde-i capitala României şi a nesimţirii din ea: “Şi io ce vrei să fac?!” Aşteptăm… Când vine, îţi zic. La care eu replic versat: uite, eu am mai avut un laptop ce s-a futat şi l-am trimis să-l dreagă, iar ei mi-au spus că nu poate să stea mult, fiindcă n-ai voie să ţii un produs peste 30 de zile fără să-l înlocuieşti; dacă renunţ la ideea mea cu să-mi vină repede, mă încăpăţânez şi-l trimit când vouă nu v-a venit piesa din Olanda, nu vă vine în vreo lună, iar eu solicit altul întreg? Şi el: Da’ unde scrie că nu ţi-l putem ţine cât vrem? Îl ţinem până vine piesa din Olanda. Iar eu am închis, c-am observat între timp că-şi bate joc de mine pe minutele mele.

Prin decembrie, aşa, că tot era reducere la globuri, mai merg eu în Polus şi trec şi pe la iStyle, ca să-mi duc mouse-ul la garanţie (da, Apple, ghici, se stricase; al doilea). Omu’-şi aminteşte oarecum vag de mine, parcă mă ştia de undeva… Prima dată că-mi ia mouse-ul stricat şi zice că-mi cere altul de la Bucureşti (via Olanda), chiar dacă în momentul în care l-am achiziţionat pe bani, de la Cluj de pe stoc l-am luat. După care începem noi doi să depănăm clipele de mult trecute, rememorând cum mi-a zis el că-mi cere piesa şi George nu mai vine. Şi parcă-parcă ne regăsim şi se minunează la fel de revoltat ca mine că nu-mi merge încă webcamu’. Şi promite să se ocupe personal. Şi personal îmi vine piesa din Olanda a doua zi, să-mi crepe inima-n chept. Şi fac eu demersurile să trimit laptopu’ la Bucureşti, fără să mă-ncurce prea tare promptitudinea cu care operează băjeţii. Şi în week-end îmi zic că n-are rost, lunea să rezolv un calculator temporar la lucru, cu… cu… Windows…, marţi sun la curier. Da’ de nu mi-o trimis amicul de la Apple câte un mail în fiecare zi, să mă-ntrebe îngrijorat dacă am trimis laptopul, că ei au nevoie de piesă şi la altceva! Să se noteze că Protecţia Consumatorului îi o guerilla de bătrâni porniţi, care CHIAR fac ceva, fiindcă de-abia aşteaptă. Cu orice ocazie puteţi apela la ei, eu am testat cu vechiul Iulian.

***

Maică-mea tăt ne jigneşte spunându-ne că începem tot mai rău să semănăm cu taică-miu, care, într-o întorsătură a sorţii pe care uneori cre’-c-o pierde din vedere – îi chiar soţul ei.

***

[tatăl meu utilizează constructiv noul aparat foto]

 În speranţa că Alin a fost cât se poate de limpede…

***

Stimată doamnă Brudaşca,

Într-o zi vă veţi explica poate căile prin care am ajuns să vă scriu, dar până atunci asta va fi cel mai puţin important. Vreau doar să ştiţi de pe acum că intenţiile mele pentru fiica dumneavoastră sunt absolut onorabile. De fapt, citindu-mă, aţi putut descoperi până în prezent că sunt un băiat de caracter şi o fire construită pe multe principii, toate drepte.

Nu trece o clipită, de când am văzut-o, să nu mă gândesc la ea. Sau dacă trece, e numai fiindcă mă cufund în muncă, să pot cândva să-i asigur traiul bun pe care-l merită şi cu care v-aţi dat viaţa s-o obişnuiţi. Sau mă gândesc la alte fete.

Veţi fi citit, de asemenea, şi că nu am de gând să încep o relaţie până prin luna martie, din motive climaterice. Sunt dispus să renunţ şi să fac şi acest compromis, fiindcă aş renunţa la orice pentru Maria. Mai puţin câteva lucruri, care sunt multe. Dar trag speranţă că vă puteţi face o concepţie generală despre ce vreau să spun, fiindcă-mi place să cred că de la dvs. îşi moşteneşte micuţa inteligenţa. Cu tatăl aş dori să am o altă abordare.

Cu deosebită consideraţie,

Darius

***

Da’ mai ales, tre’ să pun pulpana la cuptor. Sper să mai fie bună.