Dacian şi-a rupt recent periuţa de dinţi. În gură. A doua oară. Pe care, neputându-o lipi îndărăt cu super-glue, s-a gândit să şi-o lege de degetul arătător, cu bandă elastică pentru birou
(deoarece “se duce printre firele periei”).
Bun. Revenind cu lămuriri la un articol anterior…
Precum v-am informat, cu ocazia anului acesta şi unei ultime părţi a celui trecut, m-am îndrăgostit de o chelneriţă. Aleg timpul verbal perfectul compus, din motive evidente – anume căci toată tărăşenia este la trecut. Fiindcă acum mi-am reîmprospătat sentimentele, de data asta faţă de o banală fată dintr-un birt. Ea nu ocupă o funcţie de conducere în unitatea respectivă, cum era cazul precedentei, şi nu serveşte pe nimeni, ci doar stă acolo, locului, ocazional utilizând toaleta. Este o consumatoare de divertisment, ca restul lumii ce merge-n birt nu ca să ia bani, ci ca să dea. Şi anunţ pe această cale că voi continua să mă îndrăgostesc de fete, până când una dintre ele va fi de acord cu acest fapt.
Înţeleg, e foarte greu pentru o domnişoară de caracter să-l accepte pe ultimul ciudat, după o serie lungă şi obositoare de ciudaţi, doar fiindcă nu pleacă (de unde şi “ultimul” ciudat), iar fetii îi e frică să meargă acasă, până nu se vede scăpată de el, cel din urmă ciudat – “din urmă” având acum sens spaţial, de urmărie… dar am realizat că, dacă-i foarte, foarte devreme dimineaţa, aproape oricine are o şansă.
***
Pentru cei dintre voi care vă daţi de ceasul morţii – tăind, în calendarul de la serviciul la care trebuie să lucraţi, fiecare zi ce trece în care nu scriu – sunteţi nişte inconştienţi. Fiindcă nu realizaţi că trecem printr-o perioadă care se prezintă cu o multitudine de examene de picat, o grămadă de stat târziu în noapte pe Youtube, în privinţa asta, şi mult-mult întârziat la serviciu din această cauză.
***
Singura satisfacţie ce-o am din penultima mea sesiune (cu ajutorul bunului Dumnejeg) e că pot trimite profesorului de MASS-MEDIA şi provocările UE o arhivă format .zip cu numele MMUE. Punct zip, desigur. “N-am găsit altă rimă”. Şi cu dezamăgire am aflat că perioada mea debutează cu un oral, care nu este nici măcar sex şi, chiar dacă ar fi, este tot cu un profesor de sex masculin.
***
Şi ce-mi place mie la evoluţia societăţii, apropo de 2girls1cup, site căruia nu-i pun adresa pentru protecţia posterităţii, e că de fiecare dacă când primesc un link de la cineva, din ăla nesigur pentru un mediu normal de lucru, spre un film care la început pare să fie “doar porno”, deja-s dezamăgit de această informare online, dacă nu i se cacă-n gură unul dintre personaje celuilalt, aia-i bagă degetele primeia pe gât, să vomeze, toarnă tot în cornete de îngheţată, mănâncă şi alte socoteli cu care ne-a obişnuit vastul Internet viral.
***

***
Fiindcă n-aveam cum băga în context faptul că Vera vrea musai poza cu şapca lui Vlad valorificată şi, de asemenea, pentru că am serioase dezbateri lăuntrice legate de problema lenii crase…

68 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Io zic sa incerci alta pozitie (cu sapca si barba) si sa pozezi in fiul/nepotul/urmasul lui Che guevara. Multi inocenti vor crede….
link permanent
neica, ai aeru’ obosit.
link permanent
Number 1 in top sexiest people alive. Ti-am mai zis, esti sexi cu sapca lui Vlad. Nu i-o da inapoi.
link permanent
si cu nuca de cocos!!!
link permanent
I-am dat-o, o mai fur. Fără ea ce-s, vai de puţa mea?
link permanent
Ma, daca nu era cu gatitul asta, ti-as fi lasat un comentariu inteligent. Dar asa, nu poc. Pot doar spune ca daca e ospatarita cu siguranta gateste si bine. Si, da, nu da sapca.
link permanent
ma intreaba jupineasa daca ai primit cartea, acu are ea o grija…
doi la mina, dau comanda pentru niste notshaving cream, cred ca un tub pe luna imi ajunge, baga o duzina.
link permanent
draga Vera, nu ii mai baga gargauni in capu’ ala care stie putine si fixe ca imi e frica sa mai apar cu shapca aia la lucru. Deunazi, de exemplu, dau sa merg la baie inainte sa plec spre casa (nu ca ar fi departe si nu as mai putea tine dar era tare frig afara si atunci devii mai expus senzatiei de..). Cand ies (dupa 48 de secunde fix) Darius impreuna cu shapca si cu Arpi fugisera (grabit si pe ascuns dupa cum mi-a spus colega Cami). Nici nu vreau sa amintesc de forma capului lasat fara shapca ori de gerul de afara. Azi dimineata a trebuit sa descind in apartamentul lui Darius la ora la care nu isi bagase inca macul in geanta sa imi recapat nenorocita de shapca.
link permanent
ha..te-am prins..asta-i camasa lu` frate-to
link permanent
Sexuality is like… so yesterday when Darius is in town…
link permanent
If you’re in the countryside, dear Adela…
link permanent
Ooo, Adela got pwned. Şi Ioană – eronezi: cămaşa e a mea.
link permanent
Vlad, da’ tu cronometreşti la budă? Ca să nu mai zic că.
link permanent
Semeni cu Che Guevara.
link permanent
mda, sa zicem ca am exagerat cu exactitatea, insa stiu ca nu aveai macu scos din priza si deobicei iti ia cam 30 de secunde sa rasucesti cablurile alea si inca vreo 10 sa il bagi in geanta. restu de 8 secunde cred ca ai intarziat din cauza lu’ arpi…
link permanent
Mulţumesc… într-un fel.
link permanent
Vlad, atunci sper sa-si ceara scuze ca te-a facut sa mergi cu capul dezgolit in ger. Ii sugerez in ast caz sa faca bine sa nu ti-o mai ia. Ar putea sa-si cumpere si el o sapca.
link permanent
Sa inteleg ca tu in loc sa inveti pentru examene stai pe Youtube si te uiti la filmulete… de alea
link permanent
Uof, invazie de Ioane p-aici. Pana acu’ am numarat 3: Alta Ioana, Ioana cu camesa si suprasemnata poliglota. Daca ai propuneri de diferentiere, ascult cu interes.
link permanent
Io scriam mai demult că mi-e mai comod să le zic la tăte fetele Ioana. Aşe că-mi convine dacă ele, din proprie iniţiativă, vin selectate natural.
link permanent
Da, da’ nu se mai intelege om cu persoana.
link permanent
Io mă înţeleg pe mine cu însumi. Apăi ciurda de Ioane… să se descurce. Se ştiu fiecare pe sine, iar pentru mine nu e relevantă vreo diferenţiere.
link permanent
Ideea era ca nu esti singur p-aici, da’ cum doresti…
Si ce zici de-o valorificare a fetei tale fara barba? Hai ca poti!
link permanent
Vlad: da-i sapca lui Darius!
link permanent
“Sexuality is like… so yesterday when Darius is in town…”
)
yesterday.. is.. mda.. ceva nu-i bine!
link permanent
Acuma mi-am dat seama că am zis, referitor la bărbierit, “problema lenii crase”. Vroiam să zic “bucuria şi desfătarea lenii crase”. Şi nu “dezbateri lăuntrice”, că “satisfacţii intime”.
link permanent
Dupa ce incasezi bani de reclama pt poza mirifica imi platesti si mie internetu, nu de alta da impozitu si TVA l-am platit dupa acei bani, apropo era sa nu te recunosc in poza, te astept cu drag al tau provider de internet.
link permanent
Hait! Ultimu’ închide lumina. Şşş!
link permanent
N-o mai intoarce ca la Zalau… Ce-i scris (prima data) ramane!
link permanent
Nu recunosc ce scriu acuma, darămite din trecut.
link permanent
Bun, nu mai recunosti asta ultima, deci ramane cum am stabilit
Si cu poza, nu doar vorbe. (Nu ca) n-as avea incredere…
link permanent
Io nu ştiu despre ce tăt boscorodeşti tu acolo, domnucă. Şi cre’că de-aş şti, m-aş preface împotriva acestui fapt.
link permanent
Ma inteleg pe mine cu insami, am auzit eu zicandu-se prin targ… Si tu la fel, asa ca prefa-te -fara barba
link permanent
Apropo, dragă Cosmoase: n-am primitără cărţulia înche. Nici aviz de acela, căci să mărg dupe dânsa.
link permanent
sertare… da, multe ioana, cu cat mai mult cu atat mai bine! a…nu pot sa-mi dau cu parerea de pamant in ceea ce priveste sexualitatea (
))) cica aia avea ) ta. da intre 04 si 07 e cel mai propice moment pt a ataca domnisoarele care vin sprijine scaunele din birturi. testat – dermatologic. apropo daca esti la cj sambata asta te sun sa iesim la un *re*cunostinta dupa care la un suc?
link permanent
Se poace. Se poace. Vine şi Pişto dintru Tavenă. Am şi ceva training la muncă. Să văz cum vă-mpart.
link permanent
Baiii, tu, Ioana, da’ ce-are daca esht de la tzara, femee? Ce, la tzara nu sunt oameni? Ratzeai dracu de intelectuali. Vesnicia s-a nascut la sat, ba hahalerelor, ‘va rasa-n cur!
link permanent
Bine zice tastatura lui Rin Tin Tin, citând din surse.
link permanent
ti-ash face-o cadou fizic (ma rog, nu foarte fizic…) da deocamdata uite dedicatie speciala si virtuala: http://www.boomerang.nl/werk/boomerang/real-men-dont-shave/
link permanent
Corectie: am zis daca esti “IN the countryside” adica la momentul respectiv si anume cand nu esti “in town” caci oamenii, ei toti, multi si egali nu sunt ubicui! Daca ziceam “from” mai aveati o sansa, da’ asa…
link permanent
Da’ modific io!
link permanent
Nu modifici nimic! Ce, crezi ca dac-ai barba esti atotputernic?
link permanent
Adevar graiesc ca-ti sunt fidel cititor si reusesti, citeodata, sa ma faci sa rid pana pling. Adesea doar pling. Azi ai reusit sa ma faci sa rid, atit prin ceea ce ai scris cit si prin cele doua poze. Esti o pasare maiastra, brava.
link permanent
locatare….tu cred ca-l confunzi cu rowan atkinson pe darius gro*A*za!
fara suparare dariuse, da fiecare cu locu lui in banaca….4 de la geam nu era nici un sertar…firar al drec de sertare nenorocite! …
link permanent
Da, da’ nu ca la poştă, 50.000 de sertare.
Locatare, apreciem, nu lua în seamă bovina cu nume demn. Apreciez aprecierile.
link permanent
apoi decat nevertebrat mai bine om cu coloana vertebrala dreapta, integra…si alea alea..:P
link permanent
Băi…
http://www.arhi.tv/2008/01/31/VOTATI-JEG-LA-ROBLOGFEST.html
AAAAAAHAHAHAHAHAAA!
link permanent
Tu faci live blogging la tri zile distanţă… Dac-ai fi redactor la Monitoru’ Oficial, ar ieşi legile din vigoare până să le publici tu.
link permanent
link permanent
Bai Valerica, vezi sa nu te-neci! Desi, lasa, mama imbecililor e mereu gravida, cum bine zice un intelept…
link permanent
ioana, relax, nu-l speria pe valeriu că-i de pe la noi, copchil impresionabil şi el…:)
link permanent
S-a confirmat telefonic că micul Valeriul doar informa (cu 24 de ore-ntârziere, da’ informa).
Râde DE şi nu CU.
link permanent
Mii de scuze… vedeti ce face ingnoranta din om?
link permanent
Io ţ-am zîs…
link permanent
“Pârlea cel voinic” pare posesor de pulpe americane, acel pui de găină cât struţul de Crevedia. “Muierile de aur” sunt poate cele care-i jumulesc, dându-le din când în când la pârlaşii grăsulii câte un palm d’or peste târtiţa grasă. Probabil de aia media uniunii europene are mai multe sertăraşe, dacă nu ca la poştă, măcar ca la fişetul de bibliotecă, acolo unde se freacă una de alta fişa lui “Gabriel Andreescu – Extremismul de dreapta în România” de fişa lui “Gabriel Garcia Marquez – Aventura lui Miguel Littin” pe criteriul că încep amândouă cu G (fără nici o legătură cu punctul G, cu totul alt sertar).
Părerea mea este că ar trebui să ai o prietenă care să-ţi gătească, să nu te mai duci pe la chelneriţe. Ştii cum zice cântecul:
Erai hotarata sa ajungi la orice casting
Ai fi facut orice pentru a obtine un rol
Erai cu scenaristul la o cafea in Mall
Ajunsa pe la Buftea ai fost remarcata
Dar tu vroiai mai mult, o cariera adevarata.
Sunt absolut bulversat. Cum 2 girls, 1 cup… pai nu e 1 girl 2 cup… desigur, depinde şi mărimea, A, B, C, sau, de ce nu D… dar eu aşa ştiam, în principiu, 1 girl, 2 cup. Doamne fereşte de 2 fete, fiecare cu un sfert de sutien. Doar nu suntem în Alien.
link permanent
Să nu cauţi pe Google numa’. Sau în intimitate şi cu mouse-ul pe X.
link permanent
Băi…
http://img220.imageshack.us/img220/2144/arhitvbv6.jpg
AAAAAAHAHAHAHAHAAA!
link permanent
Am şi un bookmark perfect pentru tine, acolo.
link permanent
Nu era cumva “N-am altă rimă”? (Toma Caragiu)
link permanent
În opoziţie cu “n-am găsit”?… Eu ştiu cu “n-am găsit”.
În altă ordine de idei, mie-mi place cum încearcă Bibliotecaru’ mereu să conchidă cu ceva on-topic, să dea un pic de nobleţe postului.
Dragul de el.
link permanent
acolo e rahat DE rom
)
te intereseaza cumva un link exchange cu blogul meu ;;) ?
link permanent
Desigur. Tu pune-mă la blogroll-ul tău, iar eu te pun la al meu.
link permanent
Copil Darius, viclean ca-ntotdeauna…
link permanent
asta, gr*a*oza, la 3 noapte trimiti mesaj ca nu mai vi? ca si cum i-ai spune unui om racit ca e racit! da apreciez totusi ca te-ai ostenit sa trimiti totusi acel mesaj, cred cate plictiseai rau… oricum, orice scz mi-ai baga nu te cred, is curios totusi sa vad cu ce scuza vi… hai sa te vad!
link permanent
N-a, nici o scuză…
(e bună?)
link permanent
Sânziana cu rahat şi rom
) Interesantă poza .
link permanent
da e buna, oricum nu stiu ce am fi rezolvat da mno am vrut sa fiu domn cu tine…
link permanent
Praslea se lauda sau doar viseaza?