Suferinţăăă, adunaţi-vă, suferă Darius şi-a scris, veniţi de citiţi şi de vă veseliţi!
Aşa – unde eram? Deci m-au ajuns regretele. Îmi pare rău după Bianca şi mă doare, au, au, şi-n acelaşi timp mă uit la relaţiile altora şi nu mă mai ştiu decide între dacă să-mi pară rău de mine sau să-i detest cu patos pe ei. Pentru că, fireşte, aia-i problema – nu că-s io tâmpit, ci că-s alţii chiar ok.
Şi, desigur, despre a-mi părea rău de mine este vorba – nu? – şi nicidecum despre că-s un dobitoc notoriu, care nu e capabil să fie un bărbăţel viabil şi să aprecieze ce are când i se dă gratis şi mai bine plăteşte pentru altceva (nu, n-am fost la curve), ca apoi să-şi dea seama că e pe pierdere.
(Dar am fost cheltuitor.)
Sunt un fel de startup continuu pe venture capitalul emoţional al altcuiva binevoitor.
***
[Pe cine mai prostesc?]
***
Am cunoscut o altă fată – e o poveste tangenţială, nu vă împacientaţi – care e chiar simpatică şi rezonabilă, după criteliile mele nejustificat de exigente. Ileana sau Ruxandra sau ambele. Puteţi începe s-o compătinimiţi. Doar că stă la Ploieşti, care e cel mai îndepărtat punct din lume, de oriunde ai porni spre el. Şi, chiar dacă aş ajunge vreodată acolo, deşi nu merge nimica-n direcţia aia, e şi mai înaltă cu 3 centimetri ingulgenţi şi pare cu atât mai de neajuns.
Pricepe tot ş-a zâmbit înţelegător la iniţiativa mea, altfel chiar distractivă la grădiniţă. Mă lasă s-o pup. Cam aşa s-ar defini relaţia noastră. A durat o oră. Măcar mi s-a-mpărţit năcazu’-n două, eşuând acum pe mai multe planuri.
Şi cu ocazia asta şi văzându-i pe alţii funcţionând în jurul meu, doi câte doi, mi-am dat seama că ajung unchiu’ Petrea al Gugureilor. Nu-l ştiţi, da’-l cunoaşteţi: e ăla din familie care e doar el.
***
[Jaj, nu mai beu!]
***
În sfârşit, să ne-ntoarcem la Bianca, considerând că orice-ntâlnesc de atunci e un surogat degeaba pentru ce-am pierdut. Iar când zic că să ne-ntoarcem la Bianca, mă refer că ce să mă fac acuma, ziceţi-mi voi, cum!!!
Nu ştiţi. Că veniţi voi aici să vă tot zic io. Ei bine, plecaţi, fiindcă n-am.
Şi tot ce-aţi aflat până acum era greşit.
Tweet
24 comentarii
zi si tu cevalink permanent
The most common form
link permanent
commonly associated with
link permanent
Of his works, he is especially famous
link permanent
, text and illustrations to which
link permanent
bride, Julie d’Angenne.
link permanent
new texts were rewritten
link permanent
One of the most skilled calligraphers
link permanent
from a printed book, reproduction
link permanent
the spread of parchment.
link permanent
Middle Ages as in Western
link permanent
commonly associated with
link permanent
elements (case, binding).
link permanent
Testaru. Best known
link permanent
Europe, and in Ancient Russia
link permanent
term manuscript (late lat.manuscriptum,
link permanent
scroll. Go to Code Form
link permanent
Of his works, he is especially famous
link permanent
55 thousand Greek, 30 thousand Armenian
link permanent
drafts of literary works
link permanent
The most common form
link permanent
commonly associated with
link permanent
scroll. Go to Code Form
link permanent
inventions of typography
link permanent
Of his works, he is especially famous