“O clătită şi jumătate” este la singular sau sunt la plural?

sari la comentarii

Adică “am o clătită şi jumătate stricată” sau “am o clătită şi jumătate stricate“? Nu ştiu, zic.

Nu mai pot să mă duc ca oamenii normali într-un bar şi să cer un ceva de portocale fără să fiu întrebat cu o complicitate discretă dacă nu cumva e vorba de “portocale roşii”. De parcă e evident între mine şi barman c-am fi având noi doi vreo-nţelegere tacită, atât de tacită, încât eu nu-s conştient de ea, iar el întreabă de complezenţă, ca pe-un muşteriu mai vechi şi ramolit.

Ei bine, NU! Nu portocale roşii. Portocale portocalii! De unde şi numele lor: acela de portocale! Există, ce-i drept, nişte fructe de culoare roşie, denumite – cam pe acelaşi sistem cu portocalele – sugestiv roşii! Or eu nu din ăstea cer, nici un mix între ele. În regulă – la fel şi în cazul roşiilor, nu mai există un aprozar în care să nu fie roşii “de alea portocalii”. Dar eu cred că am dus-o prea departe cu amănuntele. Şi să mai ai pretenţia ca lumea să fie pe faţa pe care-a fost creată, când noi am întors-o pe dosul care ne-a convenit…

Consider că a trecut prea mult timp ca să mă mai pot abţine: gata, bă, cu “gen”!

Destul! Cuvântul Gen a trecut de mult de stadiul incipient din lexic, când săracul însemna doar tip sau fel. Acum Gen este bogat, el este becaliul morfologic. Acum el înseamnă mai multe. Gen… absolut orice. Cândva în evoluţia sa, era folosit şi cu sens de pildă sau exemplu, dar acum a ajuns sexy brăileanca vocabularului. Gen este folosit abuziv de toată lumea şi nu mai doar înseamnă ceva, ci el este totul. Ştiţi că era-ntrebarea aia ce lumea o vroia mai ieşită din comun: Care-i sinonimul lui sinonim? E Gen.

Gen a ajuns atât cuvânt, cât şi semn de ortografie, uneori chiar delimitându-se pe el de sine, prin pe el însuşi… Adică trei Gen unul după celălalt, altcătuind un enunţ complet. De fapt, am întâlnit câteva cazuri în care oamenii îl utilizau într-un singur exemplar pe post de propoziţie. Deci doar: Gen. Atât. Nici măcar într-o conversaţie. Gen poţi zice când aştepţi. Singur. Gen este o întrebare, al cărei răspuns este Gen. Câteodată, când se plictiseşte să alcătuiască singur într-un mod coerent întregul text, Gen se depărtează de un cuvânt şi devine interjecţie. Acum că Gen este, până la urmă, singurul substantiv comun simplu care se scrie cu majusculă, se va transforma în sunet. Va intra în alfabet şi va dizolva celălalte litere de care nu va mai fi oricum nevoie. Gen Băsescu.

***

gunospatiuieri

[sincere aprecieri Zulugărfii]

***

Piţipoancă de ce nu se scrie cu y? Printre alte chestii cu care s-ar putea scrie. Cum ar fi, să zicem, cu căcat. Ar fi doar firesc. Este cuvântul ideal pentru asta. Priviţi la fitze ce bine s-a descotorosit de ţ. L-a prostit, s-a folosit de el, l-a-nşelat şi-a trecut mai departe. Ăsta s-a-mbătat de-i pică virgula din gură şi nu mai ştie nimenea de el, s-a împrietenit cu ş, fosta lui shukar, un bisexual care mai umbla şi cu c.

***

De ce – vă-ntreb pentru un prieten – nu există masturbare virtuală, cum este, de pildă, sexul virtual? Chiar dacă eu susţin teoria că sexul virtual e, de fapt, masturbare de-adevăratelea. Totuşi ar fi (îi zicem convenţional) normal ca degenerările ăstea comportamentale să se oglindească în toate mediile în care a reuşit măcar una dintre ele să treacă. La fel şi telefonic – există sex pe această cale; la fel şi masturbare, doar că unul dintre interlocutori nu ştie, iar celălalt nu are nevoie de consimţământul primului. Acesta fiind şi singurul caz în care fapta nu se confundă cu violul. Dar pentru că nu este nici activitatea asta atât de permisivă precât aţi vrea unii (în speţă, cei care nu se descurcă în parametrii actuali), să convenim că n-a reuşit să pătrundă în scrisori offline (motiv pentru care acestea au şi pierit). Şi să nu ne hazardăm nici la sex prin porumbei călători (motiv pentru care aceştia ar fi pierit). În situaţia economică actuală, înainte să răsară ideea, propun sexul prin curierat. Vine o domnişoară cu aspect îngrijit, se fute şi se plăteşte, ea se întoarce la compania unde este angajată şi trimite un domn prezentabil mai departe, care fute destinatara.

***

lamuririinterne

[primită şi acceptată cu recunoştinţă de la Mihai Colibaba; aşa-l cheamă]

***

Iar după ce analizaţi cu clătitele de mai sus: nici cu “jumătatea” asta nu-s prea convins. E o estimare sau e un număr? Fiindcă, dacă-i estimare, e una destul de precisă. Ştim foarte bine că cel mai greu e să împarţi ceva în centru. Pe de altă parte, dacă e număr, nu se poate număra, ca să se acorde adjectivul după el: o clătită, o clătită şi jumătate, două clătite. Dacă nu se poate număra, jumătate e practic nicicât. Noi ştim logic că e 0,5 sau 1/2. Totuşi jumătate-numărul apare şi între toate celălalte numere, nu numai între primele două. Care nici măcar nu-s primele două, fiindcă sunt şi sub ele alte, cu minus. Deci “primele două” ar fi, de fapt, pe la mijloc, adică la jumătate. Şi, întorcându-ne la asta, ce-i cel mai greu de împărţit în jumătate, dacă nu un infinit?

***

Deci, fără deci, când eram mic, era în vogă piesa “Rugă pentru părinţi”, de Ştefan Hruşcă. Melodia aceasta este o tânguială din aia morbidă, în care părinţii “se sting”, noi îi “privim cum se duc”, în mare parte suntem şi de vină, iar ei urmează unul după altul. Da?

Mirmen şi Carcea, cei doi membri ai cuplului care mi-a dat viaţă, aveau o pasiune bolnăvicioasă a pune cântarea asta macabră ori de câte ori făceam ceva rău. Stăteau cu mâinile încrucişte la piept, întinşi pe pat, mimând că ei, de fapt, se relaxează şi ascultă muzică. Dar clar mi-era dedicată. În special de către taică-miu, care se şi ştia cu cântăreţul, la concertele publice şi ulterior private ale căruia mă târa de fiecare dată când ăsta apărea prin Zalău.

[alternativă YouTube]

18 comentarii

zi si tu ceva
  1. Martie 23, 2009 la 11:00
    link permanent
    wrawra zice ca:

    Buna asta, buna. 😀

  2. Martie 23, 2009 la 13:08
    link permanent
    giapapadia zice ca:

    mirmen: mno bine stau si eu la rand. e ca si cum as astepta 20 de ore la o coada sa isi ia darius tampoane sa isi dea seama apoi ca nu are nevoie de ele. numai ca alea nu se strica.
    wrawra: a, nu erai de la poli? nu te-am recunoscut caci erai beat. asa si trebuia, sa te amuze, fiindca pe mine m-ar frustra fotbalul poate doar daca toata echipa poli ar viola la propriu pe la spate toata uta, one to one. acuma e mai clara ironia? (caci da, de la tarani am invatat-o)

  3. Martie 23, 2009 la 13:09
    link permanent
    noji zice ca:

    mdea. juma’ de jeg inseamna ca nu e jeg deloc sau ca e jeg?

  4. Martie 23, 2009 la 13:30
    link permanent
    giapapadia zice ca:

    exact!

  5. Martie 23, 2009 la 13:57
    link permanent
    musai zice ca:

    doua jumatati diferite, ale unor intreguri diferite (chiar si ca gen), in contexte diferite (cu exceptia commentului de fata), pot forma un intreg diferit? de ce gen ar fi acesta? daca ar fi, normal.
    apoi
    e firesc sa te adresezi unei femei cu “jumatatea mea”?
    daca da, e la fel de firesc si ca o femeie sa se adreseze barbatului cu acelasi construct?
    cazul din urma imi pare mai putin plauzibil decat cel din mijloc (primul fiind cel cu jumatatile si parantezele multe, ceea ce nu e cazul acum deoarece e o singura paranteza. da’ buna), deoarece induce in stare dubitativa ganditorul ce incearca sa se raporteze la jumatatea la care se refera respectivul construct: “jumatatea mea”, in caz ca ati uitat intre timp.
    voi numi cele de mai sus: diferenduri de gen.

    p.s.
    gia e complicata si se ataca repede (atribute independente unul cu/de altul. sper ca si cu/de mine)

  6. Martie 23, 2009 la 14:05
    link permanent
    Andi zice ca:

    Orice are cea mai mică particulă care îi conferă atributul de jeg poate fi considerat jeg. Jegul este universal pe Pământ, nu infinit în Univers, aşa că nu intră în discuţia “hai să împărţim infinitul în două părţi egale plus unu (anume zero, zeul neutru al tuturor celorlalţi, în jurul căruia se învârte infinitul, ca o galaxie cu două braţe în jurul găurii negre din mijloc), că e impar (infinitul)”.

  7. Martie 23, 2009 la 14:32
    link permanent
    giapapadia zice ca:

    neah, nu prea ma atac repede. doar la nesimtiti si oameni care judeca fara argumente. si nici la aia daca am cel putin un motiv sa nu sau cel mult un motiv sa nu mai dau doi bani.

  8. Martie 23, 2009 la 14:59
    link permanent
    raptorz zice ca:

    pulifricilor

  9. Martie 23, 2009 la 15:08
    link permanent
    musai zice ca:

    dar complicata nu negi ca ai fi. ok.

  10. Martie 23, 2009 la 15:18
    link permanent
    musai zice ca:

    si gata.

  11. Martie 23, 2009 la 15:18
    link permanent
    giapapadia zice ca:

    nu, toate femeile se vor complicate. e un eufemism pentru haos. esti de la ploiesti?

  12. Martie 23, 2009 la 16:24
    link permanent
    musai zice ca:

    ma intrebi sau cum?

  13. Martie 23, 2009 la 16:38
    link permanent
    monica zice ca:

    Musai ca te-ntreaba. Cred.

  14. Martie 23, 2009 la 16:48
    link permanent
    musai zice ca:

    poate fi si retorica (oarecum ironic, crede ea), zic. de asta am intrebat.

  15. Martie 23, 2009 la 23:00
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Din cîte am văzut eu la Ploieşti cresc femeile cu cele mai mai ţîţe din ţara asta. Am umblat şi eu pe ici pe colo dar ţîţoase mai adevărate ca acolo n-am văzut. O fi de la petrol ?

  16. Martie 23, 2009 la 23:04
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    SHIT HAPPENS. Banditul asta mic a scris articol nou si eu ma lupt aici cu ploiestencele.

  17. August 13, 2009 la 17:54
    link permanent

    e la singular. o clatita si inca jumatate dintr-o alta !
    cantitatile sunt spuse separat, desi ele formeaza un intreg.;)

  18. Iunie 25, 2012 la 21:08
    link permanent
    Gia zice ca:

    Tocmai mi-am amintit si eu de discutia asta, pornind de la niste articole. Recitind, nu vad unde am clarificat-desi trebuia- ca, desi am luat la cunostinta argumentele de genu’ “nu poti afirma despre distanta ca are o infinitate de puncte”, respectiv ca exista o diferenta intre discret si continuu sau ca infinitul poate fi “injumatatit” la nivel de corespondenta, tot mi se pare ceva arbitrar si circular in toata discutia. Zicea si Darius daca nu eram io clara ca cineva a cam prea fortat conceptele si nu mai au coerenta. In ceea ce priveste paradoxul antic, nu cred ca notiunea de limita l-a chiar “rezolvat”, in mod concret, paradoxul fiind tocmai expresia faptului ca exista o frantura de logica. Bineinteles, nu vorbesc in termeni materiali, fizici, ci pur matematici. Poate gresesc.

    Oricum, interesant, clar imi scapa si mie multe chestii (sau le-am uitat din liceu, ca desi l-am gatat, nu-s o baza de date si mai si uit), da’ sper ca am evoluat si-s gata sa recunosc 😀

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)