Dumnejeg nu bate cu blogul [bis]

sari la comentarii

[e clar, fetişcana îşi bate joc de viaţa mea: am pus un titlu ce a mai fost; mulţumim fanei fidea Licurici, că m-a tras de pubienele morale]

Vineri a început adevărata epopee emoţională a dragoştii mele nestăvilite faţă de aceea care-mi este parteneră în diverse activităţi necuviincioase. Ce citiţi acum este un jurnal de răzbel sentimental, iar când îl veţi citi pe Jeg… va însemna că l-a găsit cineva, l-a publicat, iar eu m-am prăpădit de mult.

La iniţiativa cuiva, căreia nu-i vom pronunţa numele ostracizat de Sia, am decis să mergem cuprinşi de voioşie la… Felix. Cum se regăsesc “voioşie” şi “Felix” în aceeaşi frază, da, sunt convins că vă frământă, având în vedere că Felix este un fel de “la mare”, doar că nu. Coasta ardeleană cu ieşire la nimic. Plaja fină de mucuri de ţigară. Faleza spre iad. Briza veceurilor. Vraja manelelor.

Nu, n-am făcut această teribilă greşeală singuri şi îndrăgostiţi, tăvălindu-ne intim într-o singură inimioară a iubirei… Ci împreună cu alţi oameni cărora li se părea o decizie formidabilă să ne înghesuim în maşini şi să ne deplasăm voit şi organizat spre un furuncul mondial al turismului.

Desigur că în tot grupul ăla cu tendinţe de ciurdă, în care doar eu mă regăseam mai stingher (bine, şi Sia), mai toţi erau, din trecutul mai mult sau mai puţin recent, foşti amanţi şi amante prin rotaţie. Restul erau acei care nu avuseseră loc de ceilalţi sau se refuzaseră deja de câteva ori bune. Ce puteam, deci, face, decât să am grijă să jignesc foarte public şi aleatoriu pe una dintre fete, imediat ce am ajuns, pentru a-mi conferi liniştea de care aveam atâta nevoie în orele şi zilele sejurului de vis ce va să urmeze? Zis şi făcut; după care n-a mai vorbit nimeni direct cu mine, slavă bunului Jegnezeu.

În prima seară doar ne-am apropiat, noi între noi şi restul turiştilor de bun gust, timp în care am avut ocazia şi să fac ierarhia penibilului de week-end, la un mic ş-o bere. Clasament care n-a fost deloc lesne de întocmit, mai ales că lângă noi se afla la concurenţă serbarea festivă a unei zile de naştere, la frumoasă vârstă de 50 de beri. Invitaţii celebrau fericitul eveniment bătându-se pe bindeuri într-un antrenant joc de cărţi; şi se distrau cu atâta patos lălăind între reprize, încât reuşiseă să mai scrie încă câteva strofe bune tradiţionalului “La mulţi ani!”. Cântecelul se terminase deja demult, pe la al şaselea bis al refrenului, când pe tenori abia de-i trăznise creativitatea să-l întregească prin propriul simţ poetic colectiv. Deci mi-a fost relativ dificil să fac un top constant al jenanţilor de faţă, dat fiind că se alternau cu o ambiţie admirabilă.

Odată cu această experiență cosolidantă de caracter am decis să intitulez toate activităţile întreţinute cu Sia în regim zilnic drept muncă silnică..

***

Văzut, evident, la Chenvelo, deci o să presupun că şi-a tăiat singur mâna jos cu freza, ceea ce ar face din asta primul caz documentat.ManechinOlog

***

Am uitat să vă povestesc despre că i-am cunoscut Siei mama: i-am cunoscut Siei mama. Acum ştiţi.

Ce m-a marcat mai mult este însă contextul. În era modernă şi tehnologică în care suntem, până şi mamele pot să-şi găsească în timp real prieteni, care chiar şi-o caută cu lumânarea. Ştiu asta, deoarece mama ei se-ntreţine fericit de ceva timp cu un băiat, pe care l-a cunoscut… pre e-matrimoniale. Adică matrimoniale online. Într-o fascinantă idilă confuză, după ce s-au refuzat cu trei ani în urmă pe un serviciu de tipul celui menţionat, s-au regăsit pe un altul, recent (deci vă daţi seama că DUPĂ TREI ANI de căutări, s-au mulţumit şi ei unul cu cealaltă). În sfârşit, nu vreau să risc tot papricaşu’ de pui cu mămăligă ce-mi va ieşi în cale pe lunga durată a relaţiei mele cu fiica dumneaei (lunga, sigura şi de încrederea relaţie, tanti mamă-sa), dar vreau să intrăm puţin în filozofia întâlnirilor oarbe (chit că netu’ îţi dă oportunitatea să fie doar chioare).

Cine apelează la aceste servicii? Aici mă refer la absolut toţi, mai puţin mama Siei şi prietenu-so (sau viitori prieteni, dacă e să răsară, precedenţii fiind aruncaţi înapoi în oală): lume care fie nu a reuşit pe căi tradiţionale, adică interacţiune socială cu cetăţeni. Fie nu au reuşit pe orice căi. Deci… ce primeşti când dai prea mulţi bani la magazin? Reeest… -uri. La fel şi pe matrimoniale. Aşa. Ş-atunci, tre’ să scormoneşti în groapa de gunoi emoţională a societăţii. Aşa că, în mod realist vorbind… ce să ai de ales p-acolo? Dar, repet, mama e simpatică (dacă n-ar fi Sia, ptiii!), iar amorezul său este la fel (dacă n-aş fi io, pfuuu!). Serios, e drăgălaş, are şi şapcă cu Bergenbier – prietenii ştiu de ce. Dar ei nu justifică întregul sistem. Doar că ei şi-au găsit fericirea, nu înseamnă mai mult decât că era pe jos şi au dat peste ea întâmplător, ca să nu zic călcat, şi să asociez neinspirat cu alte imagini plastice. Matrimonialele sunt anti-selecţie-naturală şi instigă la procreaţie negativă, nocivă. Adică, mai concret spus: viaţă ce aduce moarte. Civilizaţiei şi omenirii. ESTE CRIMĂ!

***

Sia zice că discriminare, eu zic că supremaţie feminină. Încerc s-o dau cumva în sex, ea că “nu şi nu”.

SuprematieFeminina

***

Dar poftiţi să trecem la lucruri în care a fost şi nămernica iubire pusă întru situaţii de rahat nealimentar, altfel spus, lucrurile care ne interesează, de fapt.

Don’şoara numită cu indulgenţă, pe pile, nemeritate şi doar cu multe intervenţii şi sfori trase la nivel înalt dragostea săptămânilor în curs are fobie acută de rude şi prieteni. Mai concret, ale şi ai mele şi mei. Orice ţine de anturajul meu o sperie de moarte. Desigur, nu atribui această situaţie cauzei că aş fi pus-o eu sub constanta luptă exigentă şi circumspectă a cititorilor Jeg încă de dinainte să fim împreună.

Pentru că – da – articolele descriptive ale primelor noastre întâlniri au fost redactate cu mult timp înainte ca ele să se chiar petreacă, fiind doar publicate ulterior, după ce ele s-au desfăşurat exact cum fuseseră stabilite editorial de către mine însumi.

Totuşi, status quo-ul relaţional este că fata e îngrozită să cunoască pe oricine mă cunoaşte deja pe mine, mai ales că oricare oricine o cunoaşte deja pe ea mai bine decât se ştie pe sine. În plus, o concepe exact aşa cum o poftesc eu.

Aşadar, înainte să mergem în – să-i zicem – WEEK-END-UL MORŢII, fătuca a avut ocazia inedită de-a-mi cunoaşte tatăl. Şi nu oricum, ci pe nepregătite, în ipostaza ingrată de iubită care merge la mine cât eu lipsesc, cu scopul bine definit de a-mi cotrobăi prin dulapuri după lenjerie intimă. Şi tată care era absorbit de-o carte de bucate, aşa că viitoarea potenţială noră nu a prezentat mare interes. Biata făptură putea la fel de bine să se afle în ţâţele-i goale fluturânde a încântare, Carcea tot cu nasu’-n cele mai recente update-uri la reţeta de raţă cu sticlă-n cur la cuptor ar fi fost.

Bun. Această întâlnire a fost doar un avertisment preventiv din partea aştrilor, în caz că i se năzăreşte fetii să mă poarte prin locuri improprii condiţiei mele de zeu. Şi ea exact aşa a făcut. Iar demiurgul n-a trecut cu vederea asemenea neobrăzare. Pe când ne-am întors de urgenţă, înainte de termen, Purgatoriul era pregătit şi i-a trimis cel mai mare necaz ce-l poate duce un muritor: Mirmen.

Eu, mă ştiţi, sunt un tip descurcăreţ, care ştie când să lase pe cineva baltă şi să se salveze, aşa că m-am retras în intimitatea buzii, lăsând plăpânda fiinţă pradă nefastului.

Şi care vă gândiţi voi că a fost cea mai inteligentă întrebare care i-a venit maică-mii să i-o pună victimei, după ce devorase tot ce se putea şti despre ea pre Internet, incluzând că e vegetariană?! Vă las un rând liber să vă stoarceţi creierii…

Mirmen: Şi tu… ce legume mănânci mai mult?

Vă dau mai jos şi restul conversaţiei, aş zice ca să vă reveniţi, da’ nu e cazul, căci ce era să facă amărâta cuvântătoare: a vorbit cu fomeia. S-a dus în prăspastie ca un sac de cartofi, şi-a dat drumul în faţa sorţii. Desigur, era opţiunea de a se arunca de la balcon, eu asta aş fi ales. Aş fi preferat căderea liberă de la 3 etaje, cu speranţa că distrug o maşină, după care reuşesc să mă îndepărtez şi să mor în vreun canal, înainte ca pericolul să coboare câte 5 scări deodată ca să mă caute.

Sia: Păi, roşii… ăăă… ile-mi plac. [răspuns greşit]
Mirmen: Bine, da’ roşiile nu-s consistente, nu te hrănesc, ce mânânci să-ţi ţină de foame?
Sia: …
Mirmen: CARTOFI?! FASOLE?!
Sia: Cartofi… cred.
Mirmen [schimbând spontan sfera logică]: Şi ce zodie eşti?
Sia: … Ăăă… berbec.
Mirmen: Aha!
Sia: Gogâlţ!
Mirmen: Se explică! Eu sunt Leu. [Roaaar!!!] Eu nu rezist fără carne…

Aici am ieşit de la budă, fiindcă probabil Mirmen ar fi continuat cu organe specifice, exemplificându-i firavului ghiocel direct pe corp.

Bine, încheind, Felix a fost pânâ la urmă 1 Mai, iar mersul acolo a fost mai mult un venit înapoi.

14 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 2, 2008 la 12:13
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Şi nu toţi au vieţi, mueheheheee. Buuun.

  2. Iulie 2, 2008 la 13:00
    link permanent
    Loreley zice ca:

    daca ai timp [ce-i acilea, mica publicitate online, să mă uit io lu’ tăte site-urile?]

  3. Iulie 2, 2008 la 14:43
    link permanent
    M@riansky zice ca:

    Cu mult timp în urmă am fost şi eu un pui de ajutor de vânzătoare care era chiar maicămea… Deci eram sclavu lu mama? :mrgreen:

  4. Iulie 2, 2008 la 14:50
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Da. Dar măcar erai băiat, că aşa-s sclavii.

  5. Iulie 2, 2008 la 14:54
    link permanent
    toader zice ca:

    deci, duminica pui noul articol.

  6. Iulie 2, 2008 la 15:14
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Mai repejor niţel. E cu filmuleţ, cu poji, tăt, frumos.

  7. Iulie 2, 2008 la 15:48
    link permanent
    toader zice ca:

    filmul ala cu tine la revolutie cand luai interviu lui mazilu in piata?

  8. Iulie 2, 2008 la 20:26
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Mai oameni buni, apropo de Traienel, iegzista o iexplicatie.
    De ales parca a fost ales vara.
    Apoi a venit iarna si omul s-a mai schimbat pe ici, pe colo.
    Si ne-a explicat foarte clar ca “iarna nu-i ca vara“.
    Asa ca sincer nu inteleg ce aveti cu bietul om ??? Ca doar cu el in frunte tara noastra obtine succesuri dupa succesuri. Ei comedie …

  9. Iulie 2, 2008 la 21:34
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Zuzel, ia fa un masterpiece din filmuleţele de drumeţie şi trimite-le aici http://www.cncinema.abt.ro/, mă refer la Concursul de proiecte cinematografice sesiunea iunie – iulie 2008. dacă îţi dau ăştia fonduri, să le cheltuieşti cu gândul la mine care te-am tras de mânecă, şi îi musai un “palmă de aur” pentru români.

  10. Iulie 3, 2008 la 01:00
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Om vide’, om gândi, ne-om socoti.

  11. Iulie 3, 2008 la 06:28
    link permanent
    DaniCozma zice ca:

    Dariuse! pune-ti te rog un twitter pe blog.Postezi rar si e grea asteptarea. Trebuie sa stii asta :))

  12. Iulie 3, 2008 la 08:11
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    REFUZ!

  13. Iulie 4, 2008 la 05:30
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Mai Dani Cozma, ce twitter mai ? Sa stai tu comod si sa nu faci cite o vizita pe aici zilnic, ha ? Sa nu-i cresti traficul la blog ? Sa nu fii tu client fidel ? Te deranjeaza metodele astea barbare ? Sa-ti spun sincer… nici pe mine. Ideea e buna si uite ca o aplic si eu, sic !
    In alta ordine de idei LA MULTI ANI pentru americani, ca e ziua lor, a tutulor. Sa vezi la astia iesire la iarba verde, la bar-b-q cica, mai nou se spune ca au simtit si ei gustul micilor si nu-i mai lasa. Pe noi sa ne cam lase.

  14. Iulie 4, 2008 la 05:34
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Apropo, ZUZEL, fa o vizita si pe aici: http://www.vedeta.ro/bani Sa vezi ce valuri a facut filmul asta! Sa il postezi si unde zice Biblio dar vezi ce e si pe aici. Succesuri !

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)