Şi, ca întrebare de follow-up: De ce nu se fac oglinzi care să reflecte alb-negru sau sepia sau alte efecte?
Aveţi până la sfârşitul articolului…
[v-aş scrie cum a fost la Geek-meet, ce prezentare frumoasă am ţinut ş.a., dacă v-ar interesa; dar, precum nu vă interesează, nu vă scriu; prin absurd, de totuşi poftiţi s-aflaţi şi pentru că eu sunt de fapt putoare, au relatat prin text, poze şi film - în ordine după culoarea părului: Ştefan Schipor, Cirpian Kleampa, Huper, Stas Sushkov; mulţam Alexandru şi Filip, pentru invitaţie]
[după ce mă veţi vota din nou, acum că se votează dintre finaliştii pentru RoBlogFest, ca să pierd la limită şi să încheiem tărăşenia aceasta, puteţi, de exemplu, să vă înscrieţi pentru petrecere; la care poate veni oricine (care are vreo treabă oarecare cu blogosfera), dacă se trece frumos acolo pe foaie, singur sau însoţit; lăsându-şi crizele şi orgoliile acasă, căci - nu? - e vorba despre beiută la faţa locului şi cu toţii privim spre viitor cu optimism]
În ambianţa sportivă şi fair-play – patronată cel puţin în spirit de Gigi Becali – a derbiului CFR-Steaua, susţinut aseară, am ales să caut pe net filmuleţe cu suporteri şi să mă hlizesc. Pentru că nu mă pasiona să văd meciul în sine. După o extinsă sesiune, am reuşit să le clasific în următoarele categorii:
- filmuleţe cu suporteri care se întâmpină prin gări;
- filmuleţe cu suporterii care se bat cu jandarmii, în plictisitorul drum dinspre gară;
- filmuleţe cu suporteri care îşi învaţă copiii de mici să înjure echipa rivală;
- filmuleţe cu coregrafii complexe de stadion, când coregrafie înseamnă să ştie imnul formaţiei susţinute, ajutaţi din boxe de crainic;
- filmuleţe cu suporteri care au câini pe care-i dresează să latre la auzul numelui echipei rivale şi care sfârtecă steagul echipei rivale; de obicei, stăpânii lor ard fulare.
Dar, între toate aste hazlii creaţii culturale, cel mai mult îmi place că suporterii, după ce au descoperit Youtube şi telefoanele cu cameră, iar mai apoi au făcut legătura între ele… se autodepăşesc în inspiraţie, prin intonarea a tot felul de cântecele anti alţi suporteri, care chiar în aceste momente se dumiresc cum să-şi facă şi ei conturi, ca să răspundă; ce e totuşi de admirat e cum chiar îşi dau silinţa să compună şi execute diverse vocalize, pentru a da o anume muzicalitate sintagmei “Muie, Steaua!”, în tonuri armonioase precum “lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi, muie, Stiaoa, ale-o, aleee-o” sau “oa, oa, muie, Stiaoa, muie Stiaoa, oa, oa” şi alte orăcăieli, care mai rup din monotonia unicului vers autentic de galerie.
Pentru conosări, am ales – cu menţiunea “Bravo, părinţi!” – să rezum printr-un singur comentariu profundul simţ al responsabilităţii stârnit de aceste nevinovate împunsături prieteneşti, în inima fiecarui iubitor de competiţie:
Păi, nu? Doar deocamdată eşti minor; mai încolo, când e legal şi te mai rumeneşti… Bun.
***
M-am decis să nu mai vreau lucruri, ci să am nevoie de ele. Am remarcat că le obţin mai uşor aşa. Şi e chiar foarte lejer când eşti plin de nevoi. Ai zice că fix invers, da’, de fapt, scapi de o grămadă de alte responsabilităţi. Încet-încet, pe drumul ambiţiilor ăstora înalte, dacă mă descurc cum trebuie, curând o să fiu om nevoiaş, n-o să mai tre’iască să muncesc deloc, fiindcă o să primesc ajutor de la toţi cei care n-au nevoie de nimica. O să huzuresc în sărăcie.
***
Dezbăteam recent cu o domnişoară drăguţă – căreia, pentru protecţia identităţii, îi vom spune generic Vasile – despre problematica antrenării conştiente în actul sexual iresponsabil, ca urmare a zdruncinării voite a simţului raţiunii, prin aglutinarea de alcool în cantităţi excesive. Mai concret, cum profită băieţii de fete matolite, iar ele nu ar trebui să se plângă de asta.
Bazându-ne pe documentaţia solidă a bibliotecii mele, adică rezemaţi de rafturile ticsite cu cărţi groase, care să le ţină locului, am adus-o pe Vasile printr-un argument pătrunzător la propriul meu comun acord; iar concluziile sunt cele care urmează:
Un băiat va trage un folos necuvenit (cu o fată) din starea de ebrietate. A băiatului sau a fetei, nu e neapărat relevant acest aspect.
Să încercăm, vă rog, să nu judecăm valoarea morală a faptului, ci aceea de adevăr. Că e bine sau nu, masculii sunt astfel suflaţi cu harul divin. E în construcţia noastră să facem sex cu orice pretext, iar când el este înlesnit de diverşi factori exteriori puterii noastre de convingere, nu ne sclifosim şi nu facem nazuri.
O fată este conştientă de ideea asta. De fapt, cum ele sunt, la rândul lor anume construite să nu facă sex cu băieţii, scepticismul în faţa acestui oricât de mic prilej de bucurie pentru unul dintre noi le este fundamental în luarea fiecărui refuz. Adică fie nu se-mbată, pentru a nu ieşi futute (care este o certitudine în situaţia contextuală opusă exprimată anterior), fie au grijă să se îmbete atât de tare cât cel puţin să nu îşi dea seama.
Spre deosebire de o fată, un băiat operează din punct de vedere raţional la aceiaşi parametri, atât treaz, cât şi turtă. De aceea el alege să conducă un autoturism, indiferent de alcoolemia din sânge, asumându-şi senin consecinţele.
Este, deci, doar corect să ne aşteptăm şi de la fete să facă asemenea. Pentru că în momentul în care încep să bea, ele sunt încă perfect lucide cu privire la certitudinea repercusiunilor, cum sunt şi băieţii, când merg cu maşina la un chef.
De fapt, băieţii acţionează în cazul fetelor bete ca nişte controlori, funcţionari însărcinaţi cu verficarea şi sancţionarea deciziei luate de ele. Pentru că şi noi acceptăm că poliţiştii ne vor amenda, dacă noi le oferim ocazia.
Astfel, dragelor: că vă-mbătaţi este o invitaţie directă, căreia noi, galanţi chiar şi când sunteţi mucite, îi dăm curs politicoşi şi fără crâcneli.
Creioanele jos.
Tweet
168 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Cum de ce? Pentru ca nu le-a inventat Darius…
link permanent
Arpadov susţine cu convingere ipoteza că mai mult ca sigur le-au inventat japonezii, pe principiul logic al “or fi 223 de milioane în SUA, da’ garantat majoritatea îs stricate”.
link permanent
Bă, săracele… îmi vine să le plâng de milă, sincer.
)
link permanent
ma bucur ca am descoperit acest blog. chiar mi-a placut post-ul. revin.
o zi minunata iti doresc
link permanent
Uhuuu! Victorie!
link permanent
Să presupunem prin reducere la absurd că ieşi într-o seară cu prietenii la o bere şi prin diversitatea subiectelor abordate sare şi ăsta: te-ai culca cu o femeie aflată într-o stare avansată de ebrietate? Să presupunem că eşti orgolios din fire şi susţii sus şi tare că tu nu ţi-ai pune-o cu o tipă ruptă de alcool pentru că tu eşti om principial, şi tu n-ai nevoie să îmbeţi fetele ca să se culce cu tine sau dacă ele se dau la tine din aşa stări fie sunt curve fie se consideră că eşti măgar şi profiţi de bi(e)ata fată…
Acuma tot prin absurd presupunem că te duci cu prietenii seara următoare la un chef unde fata pe care pui tu ochii si cu care te combini bea între timp prea mult si… are pofte, evidente şi pentru tine dar şi pentru prietenii faţă de care te-ai lăudat că în astfel de situaţii nu te atingi de fată.
Evident îţi dai seama în acele momente cât de tembelă a fost gândirea ta cu o seară înainte, cât de stupidă e faţa ta când vădit ruşinat faţă de prieteni te plimbi târât parcă de tipă din uşă-n uşă în căutarea unei camere goale. Treci peste prejudecăţi uşor, îţi găseşti uşor scuze pentru a doua zi, fie că şi tu erai destul de rangă, fie că fructele de mare pe care tocmai le consumasei şi-au făcut de minune efectul de afrodisiac, fie că pur şi simplu eşti barbat şi că ispita a fost mare… oricum eşti dispus să duci lucrul la sfârşit.
Ruşinea însă nu atinge cotele maximale decât în momentul în care stând cu tipa pe o canapea în aşteptarea eliberării unei camere, aceasta se decide să dea vulpea pe cămaşa ta cea nouă lăsându-te intr-o baltă de vomă şi fără nici o speranţă de a mai duce la capăt planzl tău cel mârşav şi profitor…
Presupunând prin reducere la absurd de la bun început toate acestea, mai rămâne o singură întrebare de pus: ce ce animalelor din mare li se zice în domeniul alimentar fructe? DE CEEE?!?!?!
(((
link permanent
Da, am uitat să subliniez că noi nu facem cu mândrie munca de taxare a fetelor care au avut – în acest caz – conştienţa să se îmbete, asumându-şi consecinţele.
Da’ am acoperit partea cu dacă ar fi mangă-mangă. Am zis că măcar atunci nu. Orişicum, repet – cu tragere de inimă profităm noi, băieţii.
link permanent
Vasile s-a scos, nu mai plăteşte băutura multă vreme….
Oa, oa, muie Stiaoa! =))
link permanent
acum..intre noi fie vorba, cred ca nici fetele care se imbata(“ca niste scrofite”-citat direct din cursul unui profesor) nu prea au motive sa se planga …si majoritatea nici nu cred ca au facut-o vreodata..asadar, Darius, se pune intrebarea: cum de a venit in discutie subiectul…cu alte cuvinte: ai patit-o? :p
link permanent
Nu, o poveste fantezistă, n-are nici o urmă de legătură cu realitatea. Nu-s o sursă de încredere.
Sau, mă rog… Vasile nu s-a plâns. Deci sunt asigurat.
link permanent
Deci, eu scriu povesti fanteziste, asta asa, pentru a nu se confunda.
Darius, iar ma obligi sa votez? Si cafeaua? Cafeaua mea?
link permanent
Şi ea, şi ea. Tu votează.
link permanent
Tinand cont ca te-am votat la toate categoriile, pe unde iti faceai aparitia, calculand si… calculand, evident, ai de dat vreo 4 cafele.
M-am scos saptamana asta
link permanent
ma, cre’ ca vasile tre’ sa fie pişto.
link permanent
Nu-i Pişto, uă! Tot o fată, da’ nu Pişto.
Oană, deci în turu’ 2 sper că m-ai votat, deci 2 cafele. Una pentru că admit eu că m-ai fi votat ipotetic şi în primul.
link permanent
bai te-ai imbatat si te-a violat o gagica grasa la betie. te-ai trezit dupa chef ca-n reclama aia cu catusele si chilotii imensi. chestiile ca asta se simt pur si simplu printre randuri. lol
link permanent
Fiindcă sunt eu foarte talentat în a relata, măi, nu de alta.
link permanent
Bă, Darius, de fapt şi ceilalţi, dacă vrei să-ţi păstrezi face-ul lângă al meu şi a lui Florin (de Octavian presupun că nu-o să-ţi mai fie dor în curând =] iar Filip e prea departe pentru a se numi “lângă noi”), ziarul (d)Ziua a scris despre eveniment cu poză.
Apropo, la ei geek înseamnă informatician… whatever
link permanent
Mai, zgarcitule, te-am votat si in primul, dar numai la o categorie, ca nu am stiut ca pot vota la mai multe. Intre timp m-am vopsit bruneta si am priceput.
link permanent
Stas: Hát, şi ce nu pui linku’, draghe? Şi cum adică dacă vreau să-mi păstrez faţa ilustră alături de mocile voastre umbrite, Ziua a scris? Şi dacă nu vreau, Ziua n-a scris?
link permanent
Ceau, Darius! te-am descoperit de vreo doua zile si deja te ador!
Pentru cei interesati de sex cu fete/femei mangå (16-81 ani), va recomand un weekend in Suedia/Norvegia/Danemarca.
Nu citesc bloguri, nu votez, nu rss:uiesc. Dar in cazul tau, Darius, fac o exceptie cu cea mai mare placere.
PS: la vocea pe care o ai, nu inteleg de ce analizezi atat efectul bauturii asupra femeilor. tu nu trebuie decat sa le soptesti cateva vorbe dulci si……..
link permanent
Acuma, daca tot te-am vizitat sa vad ce mai zice amicul ala de la Antene (da` nu mai zice nimica) hai sa ma bag si eu in seama ! (lool, chiar ai crezut ? te-am vizitat ca incepi sa-mi devii simpatic, zau asa).
1. Fructele de mare cica nu au grasimi; sunt alimente bune, sanatoase, probabil ca au acelasi efect ca fructele.
(mai, voi chiar ma credeti ?)
2. Despre fotbal numai de bine. Adica m.. si de la mine pentru toti, chit ca eu sunt rapidist de mic copil, dar aiureala ca acum in fotbal n-am mai vazut si l-am cam dat dracului; ma reprofilez pe tenis fiindca “soarele si tenisu ` intareste… muschii“, proverb romanesc.
3. Ei, asta cu betiveala e tare. Mon cher, raspuns de om trecut prin viata: ele cind se imbata DE FAPT NE INVITA LA MODUL CEL MAI CONCRET SA FACEM ASTA !!! Asculta aici la un om mare care in tineretea lui a avut citeva sclipiri de constiinta ca in bancul ala (mai las-o dracu` de constiinta!). Si ale dracu` sclipiri de constiinta mi-au facut bine: citeva sesiuni de fresco palma. Pina intr-o zi cind mi-a zis-o una direct: bai timpitule, daca m-am imbatat era asa, de ochii lumii, sa nu se zica vorbe (grele) despre mine ! Lumea vede ca eu m-am imbatat, tu ai profitat ! Dar ramii cu un futai pe cinste, boule ! Si de atunci pe cuvintul meu daca am mai fost bou vreodata.
PS: cind are de gind Vasile sa se mai imbete ?
link permanent
Melania, şi eu te iubesc, chiar dacă m-ai descoperit doar de vreo două zile. O să trec cumva şi peste asta.
Când o să mă scoţi la un păhărel, două, treişpe. Să-ţi explic şi pe viu anumite criterii…
Marian, draghe, de cum mă anunţă, îţi şi dau bip. Şi apoi mă suni să-ţi povestesc cum a fost.
link permanent
Crede-ma, as face-o cu cea mai mare placere!! si nu neaparat din sete de alcool..
Dar deocamdata nu-ti pot oferi decat un paharel virtual, iar eu la rindul meu ma voi multumi cu stropii tai de intelepciune si voie buna… la fel de virtuali.
link permanent
Şi mă votezi – să nu pierdem din vedere – tu şi toate prietenele tale naive şi lesne de convins, care vor fi nişte unelte dispensabile în ascensiunea mea şi care nu mă vor avea niciodată, în favoarea ta.
link permanent
De fapt Darius al nost` cred ca vrea sa se insoare. Cu Vasile ?????????????
link permanent
PS: barbati de pe blog, sa nu fiti boi niciodata (explicatiile mai sus)
link permanent
PS2: femei de pe blog, cind aveti chef si va e frica sa spuneti just drink. Restul facem noi. Enjoy!
link permanent
Să ne zici câte PS-uri vin de obicei, să ştim o treabă, zic.
link permanent
Done! Nu-ti face iluzii desarte, va trebui sa te multumesti cu voturile mele.
Eu nu am zis de nordice ca sunt naive si lesne de convins. Ci doar ca bea de rup pamantu in weekend, cu un scop bine definit! Statisticile arata ca mai multe femei decat barbati au probleme cu alcoolul (a se citi “alcooliste”) pe aici. Oricum, bine gandita tema de discutie! Sex, alcool, femei, morala – un cocktail care nu da niciodata gres cand e vorba de agitat opinii.
Te-am votat (pe incredere oarba) si iti tin pumnii!
link permanent
Pişto a invatat la scoala germana. A ramas si el cu ce ramanem cu totii in cap atunci cand invatam putin si dupa aceea nu practicam germana : fraza de mare succes “ich heise Melanie”.
link permanent
Aşe, aşe. Ca să nu te simţi prost în public, tre’ia să dai salvează după fiecare vot. Să vedem, ai forţa să recunoşti că n-ai dat? (este un test ascuns de aptitudini, de fapt, toată tărăşenia asta
)
link permanent
glumeam
link permanent
Io de fapt am doi cititori, cu multiple personalităţi, dintre care unul (cititori) sunt eu, iar celălalt e corectoarea Mana.
link permanent
hmmm… inca ma mai bag in seama (am de scris un ditamai raport pt maine dimineata).
Tudor: daca te iei de numele meu… sunt olteanca, nici urma de ADN nemtesc. sorry
Darius: daca pe mine ma intrebi de chestia cu salvarea votului, e dat. si intre timp am mai verificat putin concurenta… not bad!
link permanent
link permanent
Melanie, tu nu ştii lait-motivul Pişto… Da’ curând, după ce vei fi citit totul de pre Jeg, vei cunoaşte.
link permanent
Darius: Blea, Ziua a scris, da fără link (remember, ziarele scriu cu diacritice deci fără hyperlink-uri, că alea îs fără diacritice). Hai noroc şi numai ghini…
link permanent
misoginilor! cum adică “ps2″ pentru femei? şi cum adică spre deosebire de o fată, un băiat nu ştiu ce? miroase bine a fructe de mare misogine…şi totuşi, trebuie gâdilat orgoliul lui darius şi scărpinat frumos fiindcă ne furnizează nişte informaţii atât de irelevante şi de nesărate încât încep să cred că asta e cea mai bună modalitate de socializa… uimitor! mă reîndrăgostesc de oameni…pardon, de zei, în cazul lui darius
spor la scormonit fantasme, fabule, fantezii!
cat despre mine… je me demerderai seule dans de situations similaires ( parlant de l’alchool)
ps0: demerdre vine de la cuvantul merde (căcat)
link permanent
Darius voteaza-ma pe mine la roblogfest, ca sa-mi fii cel mai bun prieten!
link permanent
Stase, linku’ de la Ziua, măi, mototolule, măi! Adică: http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=9742
Dubios, nu, am votatără pe altcineva. Regrete amarnice.
Jaques: Nu-i nici o problemă, că nici celălalte cuvinte din frază nu le-am priceput.
link permanent
Mey Florin Dubios, tu nu te-ai săturat încă de atâţia “cel mai bun prieten”? De ce nu faci şi tu ca Darius, mai o cafea la domnişoare, mao o bere la baieţi, promisiuni dinastea electorale să fie… Chiar nu ai învăţat nimic de la Bombonel? Mai am şi acum şapca PSD şi cu mare drag de ţară o port la fiecare zugrăveală…
link permanent
bine, bine …te cred nevinovat pana la urmatoarea dovada..care sunt convinsa ca nu e pe undeva pe departe(vezi @dubios) …..apropo….pana la urma de ce fructe?! e deja interes profesional la intrebarea asta:D
link permanent
N-am reuşit să trecem de fructe, darămite să ajungem la oglinzi alb-negre.
Orişicum, Mariansky are dreptate, exceptând când se-nşeală: care fac io cafea şi bere la votanţi?…
Da’ Dubios ar trebui. Şi mai ales, ca să fie veridic, să-mi facă şi mie, cu riscu’ să nu-l votez. Asta ar fi sinceritatea electorală!
link permanent
balena nu e fruct!! da` e alb-negru…
link permanent
Ni mă că nu recunoaşte de cafa care i-o promis-o lui Oana, ntz ntz ntz… Nu mai dau copy paşte de mai sus că noi oricum facem băşcălie pe subiect… Dară ştim cu toţii pe cine-l dau sondajele preşedinte blogar
.
link permanent
Nu i-am promis io, uăi! S-a gândit ea că i-am promis şi a cerut, iar eu am refuzat printr-un galant “Poate-n cur!”… Pentru cine ştie bancul.
Şi Melania reuşeşte să gândească-n afara cutiei. Bravo. Dacă are şi fund bun… totul va să fie bine-n ţara asta.
link permanent
Cum se spune la fructe de mare în engleză… seafruits? Parcă seafood. Este vorba deci de o poetizare a traducerii, rodul mării, fructe de mare…
M-am dezobişnuit să am nevoie de lucruri, prin urmare nici nu mi le mai doresc.
Am dezbătut şi eu filosofia actului sexual. Are o consecinţă sigură, filosofia duce treptat la abstinenţă.
Dincolo de glumă, pentru că nu este o glumă, un tânăr de 17 ani a luat una bucată de verişoară, a dat-o cu capul de copaci, apoi a violat-o până a avut o verişoară mai puţin. Acum e pe la ştiri şi nu e nimic de râs. Motivul purtării animalice? Îi era ruşine că este virgin la 17 ani. Dau un pic rew rew rew şi unesc datele, a devenit un criminal atroce şi dezumanizat pentru că îi era ruşine.
Dincolo de asta sexul devine o mâncărime pe care o simţi şi ca gen masculin şi ca gen feminin, mai ales prin pantaloni dar şi în fustă. Principiile “morale” fac ca această mâncărime să nu se rezolve prin scărpinare ci prin abţinere. Şi atunci parcă fapta abominabilă capătă o stupidă justificare animalică. Vine un puşti şi spune, determinat ştiinţific, sunt animal de sute de ani, sunt animal social doar de 10.000 de ani. Viaţa socială este încă tânără.
Partea comică urmează. După ce o fată se abţine pentru 1 sau 10 despre care crede, la un moment dat, că sunt “THE ONE”, cineva o ia de nevastă şi, mare ţeapă, statistica spune că rata divorţurilor face din start extrem de probabilă situaţia divorţului. Poate cineva ar trebui să se gândească că e mult mai sigur să sari cu paraşuta de la mii de metri şi să scapi cu viaţă decât să te căsătoreşti şi să rămâi căsătorit până la moarte cu aceiaşi persoană. Aproape că e mai siguri să sari de la mii de metri fără paraşută şi să scapi cu viaţă decât să nu treci printr-un divorţ o dată ce te-ai căsătorit, deşi, şi într-un caz şi în celălalt, paraşuta este de folos, dar numai cu prezervativ.
Darius, ai ocolit o explicaţie. De ce se îmbată o femeie. La un bărbat înţeleg, băutura îl îmbărbătează, îi dă credinţa că e masculin, puternic, de gaşcă, devine important… dar o femeie?
link permanent
Păi, am susprins, ai pierdut tu firul, poace: consider că ne invită, de aia se-mbată… Adică, aşa prezint eu situaţia în favoarea noastră. Bănui că n-o să ne opui.
În mod ciudat, eu am râs de m-am spart (şi m-au adunat colegii, apoi s-au spart şi ei) la “dincolo de glumă, pentru că nu este o glumă, un tânăr de 17 ani a luat una bucată de verişoară, a dat-o cu capul de copaci, apoi a violat-o până a avut o verişoară mai puţin”. Da’ poate fiindcă ai reuşit tu să relatezi mai atragic tragica întâmplare.
link permanent
Bibliotecaru: motivul pentru care femeile bea isi are radacinile in cea mai frageda pruncie (incepand chiar de la varsta de 3-4 ani). Nimic nu poate face un tata mai mandru decat prima injuratura a fiului, pe cand o fetita care umbla cu coditele valvoi si cu genunchii juliti e rusinea neamului. Normele morale se implementeaza diferit in functie de sex si asta de afecteaza (daca nu chiar defineste) imaginea de sine, supraeul, standardele morale de adulti.
O femeie bea ca sa uite ca e de rusine sa ii arati pasarica unui alt baietel, sau macar sa te uiti cand el isi flutura mandru cocoselul pe sub nasul aprobator al bunicii.
Punct.
link permanent
du-te mai melanio de aici. cand eram mic toate verisoarele mele aveau genunchii juliti si nu ma punea nici o bunica sa imi flutur cocoselul.
de abia prin adolescenta a inceput sa mi se ceara asta si respectivele nu erau deloc rudele mele (nici macar prin alianta) ci gagici cat se poate de treze si nebaute.
cat despre treaba cu abstinenta a bibliotecarului. nu filozofia te duce la abstinenta ci abstinenta te duce la filozofie. ce-i drept, si excesul tot la filozofie te duce. in ceea ce priveste rata divortului … divortezi cand nu mai ai nimic de impartit cu o persoana. si asta nu se intampla decat daca ambii sunt suficient de egoisti la un moment dat incat sa nu mai aiba nimic de impartit.
p.s. eu tot pe pisto il banui… ma, voi va tineti de goange cu bautura, trilulilu samd.
link permanent
toader, poate esti tu un caz mai aparte…
exemplele pe care le-am dat nu sunt altceva decat niste ilustrari aleatoare. nu ma gandeam ca cineva le va la propriu, ca atunci poate as fi cautat ceva mai relevant. ideea de baza este ca baietii si fetele primesc o educatie morala dierita, inca din copilarie. Femeile sunt mult mai sensibile la “gura lumii” decat barbatii (atentie: nu absolutizez), adica au internalizat standarde morale mai puternic(e) decat barbatii.
Lasand la o parte adolescenta ca epoca marilor explorari, eu sunt ferm convinsa ca alcoolul inmoaie barierele morale si inlesneste stampararea “mancarimii” (v. Bibliotecaru).
Intrebarea e de ce ma agit atat pentru discutia asta. Si raspunsul: m-a provocat afirmatia ca bautura la femei ar fi o invitatie. Asta e doar fantezia puerila a masculilor, cred ca foarte rare sunt cazurile care o confirma.
Anyway, toader, subscriu la relatia dintre abstinenta si filosofie (poate ca de-asta ma agit cu comentariile… hhm).
link permanent
Melanio… musai să ai fundul bun. Bun?
link permanent
bunatatea e o floare rara, Darius!…
link permanent
miha shai ce buna o fost papica de la pastaioase!
link permanent
stai ca am ceva de lucru
link permanent
merge careva la babe?
link permanent
Eşti cam singurel într-acţiune.
link permanent
arpi nu e singur niciodata
link permanent
e cu prietenul lui invizibil
link permanent
Ei, comedie! La munche!
link permanent
arpi da-mi un buzz, te rog
link permanent
multumesc cami, acest comentariu merita multumiri speciale din partea mea, ai relevat adevarul pur shi simplu asha cum este
link permanent
Adevărat…
link permanent
buzz. din buzzee merci de invite pe messeger urmeaza hi 5 shi am urcat inca o treapta a prieteniei noastre sincere
link permanent
prietenul imaginar al lui arpi e darius..ca sa fim intelesi:)
link permanent
Draga Cami, Darius nu e imaginar, el exista!
link permanent
Şi dacă vrei să sugereji că nu-s prieteni, Cami, noi am ajuns la acel prag în care am făcut schimb de geci, mă-nţelegi…
link permanent
Haoleu mâncaţi-aş, cum să nu fii tu Melanie bună-n buci??? Păi vezi, de asta ne-mbătăm noi bărbaţii, ca să vă vedem pe voi şecşi, cu sâni fermi şi buci apetisante, aşa într-un fel în care voi oricum nu vă vedeţi nici în zilele voastre cele mai bune (pe de-o parte nici nu trebuie ca să încercaşi mereu să vă autodepăşiţi
). E drept că e mai rar vă înbătaţi voi ca să vă dăruiţi nouă cu mai multă uşurinţă (a se citi uşuratice
) ) însă cert e că ţi se poate întâmpla oricui
(vezi exemplul meu de mai sus inspirat din fapte reale). Şi mai adevărat e că femeia se mai apucă uneori de obiceiul lui Bahus când o lasă bărbatul(ca şi unii bărbaţi de altfel…).
Şi uite aşa abia acum realizează muritorul de rând de mine planul genial si diabolic al lui Darius. Acum ştiu eu de ce-i plac lui despărţirile şi de ce le recomandă la toată lumea. În concluzie enunţăm:
Teorema lui Darius: Dacă încerci să seduci o femeie trează atunci îţi va fi mult mai greu decât dacă e băută bine şi ca să fie cât mai bine băută trebuie să fie în prealabil părăsită de alt bărbat.
Qvo erat demonstrandum o las în seama experienţei de viaţa a fiecăruia dintre noi
link permanent
cum shi era normal ca ar trebui sa faca un adevarat preten cu imaginarul lui…. hOvăr.. pour le conasaires
link permanent
ma mariansky tu nu vezi ca noi avem aici treaba! ce te bagi cu comentariile astea deplasate!
link permanent
auziti, da dutu unde a plecat?
link permanent
sunt doar deplasate de la subiectul nostru
link permanent
Zisă Arpadov, care o intrat pe la 50 încolo, când Mariansky bea apă la mijlocul dezbaterii.
link permanent
dutzu e acasa
link permanent
ba nu shtiu… cred ca acasa la melinda lu pretenuso hăhă
link permanent
am vazut eu ca nu se simtea bine. Ce a zis? Vine maine?
link permanent
hmmm
link permanent
pentru binele panonic sper sa vina!
link permanent
Mariansky: NO COMMENT :X
link permanent
mai arpadov, da tu ce esti? ungur din belarus? nu te mai alia tu pe teme etnice. arde-o si tu mai pe profesional.
link permanent
si ca sa ramanem pe profesionale, se merge maine la Old country for no men? e miercuri si intram cate doi pe un bilet.
link permanent
L-am văzut, moare la sfârşit.
link permanent
adica intrati ca niste cupluri normale?
link permanent
vlad eu vad ca tu eshti contra, informatorii shi colaboratorii mi+au copnfirmat deja acest subiect… asha ca fara diversiuni pe teme etnice P N L D!
link permanent
da, toadere, si iesim ca un singur cuplu mai mare.
link permanent
asta e film sau concert?
link permanent
stand-up comedy, da cu actori buni, de aia americani.
link permanent
http://www.youtube.com/watch?v=PV4-ZcYJ83U&eurl=http://www.chickengang.com/index.php?itemid=1409&catid=30 dinasta?
link permanent
Care mor la sfârşit.
link permanent
Eternal Sunshine of the Spotless Mind, cea mai buna comedie romantica din toata timpurile, am vazut pe net.
link permanent
sebgi, ia vezi pe unde e marianski…
link permanent
ma, am fost si nu era. amu du-te tu. mai statem?
link permanent
tzucutz pruna ta!:))))))
link permanent
mahalagiule, ma!
link permanent
ma segbi vi des paici? ca-mi place cum gandesti…am citit chestia asta pe net
link permanent
o plecat cami! putem s-o barfim acuma?
link permanent
sebgi, imi cam gro(a)za sa ma duc (ATI PRINS TOTI GLUMA?!?!?!? HAHHAAHAHAHAHAHAHAHAH)
link permanent
darius ia zi acuma ce rendevu ai deseara de eshti asha emotionat?
link permanent
100!
link permanent
Eu credeam la inceput ca pe asta micu’ il cheama Darius Jeg, ca asa zicea toata lumea. Imi ziceam ca e cam naspa, dar am sa ma obicinuiesc
link permanent
vlad am inteles cu totii gluma inclusiv mariansky … am aflat la fel de la colaboriatorii mei
link permanent
Scuze de deranj, începusem de mult commentul până să scrieţi voi toate alea
Haha, ma iubeste Melania :X Asta da realizare
link permanent
cu segbi inca nu sunt in clar ca el cauta bancu pe net , ca apoiu sa vina sa ne zica ca a gasit el pe net poanta
link permanent
sunt sigur ca marianski a prins primul gluma.
link permanent
Da ma, io-s ala care se prinde de toate pe-aici
Io stiu cum se-nvarte roate de ce vii tu s-o reinventezi?
link permanent
Ăsta micu’ îi frate-tu ăla mare şi poponar, călocilor. Chiar, ce mai face? Zi că-l pup.
link permanent
arapadoave, mihã, sebgi, ia vedeti ca marianski asta se infiltreaza inapoi in thread. bagati tare
link permanent
mei, aducem ceva de haleala maine, sa pasunam aici? am carne de mistretz acasa, fraierilor. (fara Miha)
link permanent
Miha manca prima.
link permanent
Experti in comunicare,lolozaur.
link permanent
Am mancat niste vinete, sa-mi sug p**a cu maioneza.
link permanent
Ai vrut să pui o virgulă după să-ţi s**i pula?…
(Parcă Mihă o zis c-aduce slană; io aşa am înţeles.)
link permanent
carne de mistretz fierbio bine inainte ca daca nu o roadem aci toata ziua, ca orbitu
link permanent
da, da nu era fraera. nu te-ai prins…
link permanent
arapadov… poate vrei sa-ti mananc kechapul, gayule
link permanent
bun. ma duca dupa marianski. daca nu il gasesc inseamna ca tot mai scrie aici.
link permanent
Arapadov e de fapt sebgi care s(i)-a pus(-o) cu vlad de-un spam mic… da nu scriu ma ca citesc… in biblie
link permanent
baga niste Turnul de veghe ca e mai modernist
link permanent
ba io nu mai stau la spam cu voi ca o fac in timpul serviciului care tocmai s-a terminat deci nu ma mai pomeniti ca va ia mama lu Galu
link permanent
daca tot aveti chef de spam faceti un pic la mine (mariansky.dubios.ro) ca acuma l-am facut si e in teste
link permanent
Nu, chiar îs tri ameţiţi şi nu le mai merge mailu’ intra-instituţional. Iar Miha şi Cami, fete ca fete, da’ măcar s-or dus acasă.
Ăştia nimica.
link permanent
acasa la cine?
link permanent
Ce-aveti fratilor, ati trecut de la fructe de mare la maioneze, putze, chestii, trestii, ketchup ? haida-de !
La faza de mai inainte vin cu o corectura: barbatii nu trebuie sa fie boi, dar nici ele bete ca vaca. Pen` ca cineva trebuie sa fie suficient de treaz ca s-o bage cu mina, singura n-o nimereste.
PS la PS1 si PS2: peseurile astea vin ca la ardeleni (ar trebui sa stiti mai bine ca mine, un mitic veritabil): adica mai iei un pahar de palinca, mai bagi un peseu, mai iei un pahar, mai bagi un peseu, si bagi si tot bagi…
link permanent
Alt peseu: diseara pe la 21 si 13 sa bagati o palinca buna pe git ca serbam 31 de ani.
link permanent
felicitari, @Marian S…in alta ordine de idei(ca oricum dupa al treilea pahar le-am pierdut sirul:P)…nu va e rusine sa vorbiti de distractie acum, cand unii oameni se chinuie in momentele tragige ale sesiunii?!!! RUSINE!!
link permanent
Vasile…. sa fie Pastaia?
link permanent
@ Melania
Din păcate, cele care urmăresc geniul se feresc de conceperea (imaculată) la beţie. Excesul de alcool în momentul conceperii duce la producerea excesiv a acidului fenil-piruvic (sau aşa ceva, am învăţat acum jdeani pe la anatomie) care cică naşti apoi copii “idioţi fenil-piruvici”. În popor se spune “copil făcut la beţie”. De ani de zile nu am mai băut mai mult de două pahare de bere pe an. Trist, nu-i aşa?
Poate ai dreptate, nu ştiu. Pe mine “nu mă iubeşte femeile”, cum spune cântecul, toate mă vor numai pentru sămânţa genetică a unui geniu.
link permanent
Bibliotecaru Multam fain de lectia de anato-psiho-popologie
Prinsa in fanteziile voluptatilor carnale ale unei aventuri de-un pahar, chiar uitasem de copii!!…
link permanent
link permanent
ma, da’ musulmanii cum fac asa multi copii? ca astia nu beau neam. mai ales femeile! si cu cat mai putin beau cu atat mai multi au. la fel la evreii ultra-ortodocsi. poate ne explica darius si bibliotecaru. io nu am senzatia ca ei fac mai putin “penifiruvici” din aia. ci cam tot atata.
link permanent
@ toader
Aproape că sunt în încurcătură…
la ei fermentează “curmoalele” de la căldură. Plus că o femeie nu trebuie să fie tinerică, slabă, fără cicatrice şi fără mustaţă. Merge oricum cât timp costă mai puţin de o cămilă, două puşti şi un berbecuţ. Mai, Bade Toadere cu turban pe cap (adicălea beduin pentru o clipă de imaginaţie), dacă ai fi în mijlocul deşertului, la sute de kilometri de orice vecin, fără internet, fără telefon, fără televizor, fără loc de muncă… ce ai face toate ziua. Sărăcia naşte sex, intelectualitatea şi stresul naşte impotenţă. Iaca, asta explicaţie îţi dau. Alta nu am.
PS. Este un fapt dovedit ştiinţific, există idioţi şi din alte cauze decât excesul de acid fenil piruvic, C6H5CH2·CO·COOH.
link permanent
“De ce nu se fac oglinzi care să reflecte alb-negru sau sepia sau alte efecte?” Intrebare retorica pusa inaintea explicatiilor ce vor curge in urmatorul articol dat fiind ca se stia ca nimeni n-avea sa raspunda… corespunzator.
link permanent
Bil: nu; să nu fie.
Mădă: Care sesiune, uăi?! Tu eşti înapoiată sau foarte înaintată? Că intru-n panică.
Restu’, alea lunge, le citesc lucid, la dimineaţă.
link permanent
aaa…pai sa vezi la faculatea de medicina veterinara din bucuresti ACUM se tine sesiunea, ca, cica noi mergem dupa programul european(desi ma indoiesc)…si eu in loc sa invat, frec menta pe blogul tau…..ca-mi place mai mult decat microbiologia..:P
link permanent
mda…. referitor la chestia cu imbatathu manga si sexu implicit de dupa …. e cat se poate de adevarata faza cu norvegia -danemarca , aia pe acolo efectiv asa se cupleaza!!! Am ramas traznita dar aia cum vine vineri seara (ca in timpu ‘ saptamanii sunt prea politically correct sa o faca ) merg in cel mai apropiat pub de cartier , se imbata bine in timp ce zambesc larg, trec la faptele maretze si …. dimineatza… dau din umeri si cu un alt fel de zambet larg isi spun unu altuia: “apoi daca tot am facut-o , hai sa fim impreuna sa vedem ce iese”
link permanent
despre partea cu fotbalu`… :
pe un stadion gasesti in tribune vreo 4 categorii de oameni:
1. spectatori = cei mai multi ca nr, care vin din varii motive, nu fac urat, de fapt nu fac nimic (ex: samantarii din gruia)
2. suporteri = la unele echipe multi la altele putini, vin la meci ca tin cu echipa, fac putin urat da` le trece repede (ex: tribuna de pe moina)
3. galerie = de obicei stau la peluza, fac ca toti dracii, au steaguri si fulare in dotare si cred ca “muie steaua” ar trebui trecuta in DEX la expresii uzuale (ex: 500 in gruia, 2000 la cluj, 3500 in ghencea)
4. ultrasi = la peluza si daca ploua sau ninge, fac cel mai urat, dorm cu fularu la gat, au pe birou sau la scoala tot ce se poate personaliza cu echipa, se cunosc cu jandarmii si fac sex cu gandul la evitarea retrogradarii (ex: echipele cu traditie si multi suporteri)
si mai sunt si restul da` aia nu conteaza in fotbal (la tv, pe net sau la birt). au vreme de youtube si de maimutareli cu progeniturile si se uita la stirile de sport la protv. sunt iubiti de ultrasi…
link permanent
Şi despre cealaltă parte, nemica?
link permanent
nop
link permanent
@ultras
… cu gandul la evitarea retrogradarii? chiar daca si ultrasul si ultrasa sunt beti?
si daca e promovare ce iese?
… 3500 ultrasi in ghencea cred ca “muie steaua” ar trebui inclusa in dex?
@zzz
pai la ei relatiile dureaza doar o saptamana? adica din weekend in weekend ei oricum se imbata deci au si sex dupa cate inteleg din ce se scrie. (ma miram eu de ce a scazut in halul asta numarul de casatorii la ei)
link permanent
tu nu crezi ca e timpul pentru un nou post ?
link permanent
verba volant…
aia din ghencea au dexu` lor cu dinamo si rapid
iar despre ultrasex… e ca un 2-0 in deplasare
de fapt cred cu tarie in ipoteza ca aparitia ultrasilor pe lume e produsul unor partide importante castigate pe baza a 2-3 transferuri buune realizate in sezonul de vodca.
link permanent
Dubios: nu, mai îi vreme.
link permanent
daca nu ai sertare suficiente. d’aia-i molcom.
link permanent
Care cine n-are ce?
link permanent
pt zzzz: multam fain de back-up, chiar imi faceam probleme ca devin paranoica! esti cumva prin nord sau ai fost doar in vizita?
link permanent
Io zic sa continuam cu spamul pana se hotaraste domnul Groza sa ne gadile la simturi cu un nou post
link permanent
am vazut restul blogurilor de la fest. asta e roadrunner-u. votez. noroc cu betia ca nu mai primim note de plata pentru ce am consumat. si daca la fuga de responsabilitate s-ar da start si femeile ne-ar lua urma poate ca si-ar da seama ca le-am facut un serviciu.raman cu mai putin balast.
link permanent
Staţi, domni, căci mi-am vândut ustensila de scris. Da’ mâine, mâine…
link permanent
maine bem.
link permanent
nbu maine ma, peste opt zile cica
link permanent
oricum, naspa e de voi fiindca e legat de bauta. eu sunt insurat deci nu depind.
link permanent
Si M@riansky e – lol
link permanent
Corect
om serios de-acum cu blog de om însurat.
link permanent
cata lene zace in groza. daca il trimiti la vanatoare de melci asta are sa iti spuna ca pana sa se aplece el melcii tasneau.
link permanent
cică şi-a vândut ustensila
)
link permanent
si fara ustensila … are 10 degete si o limba. nu va ganditi la porcarii. degetele poate sa le inmoaie in cerneala iar limba pentru desenat norishori.
link permanent
Ho, dom’le! Ca ii vreme, dom’le.
Azi, sper… fur o tastatura cand merge cineva la buda.
link permanent
io mă gândeam că ustensila e laptopul… of toadere toadere, numai la porcării îţi umblă mintiuca
link permanent
Cum frăţicăăă, tastatură n-aveai? Las’ că punem mână de la mână şi-ţi facem una cadou. Ia zi când e ziua ta?
link permanent
Stau si meditez…
Se poate oare, asa prin absurd, sa fie sectiunea asta de comentarii MAI GAY DE ATAT ? Discutii deloc heterosexuale intre baieti. Cum s-a ajuns aici ? Cine e de vina ? Care e rostul nostru pe lume ?
link permanent
rostul? sa vindem tastaturi. cu plata in natura.
… si sertare.:)
cat despre punctul tau de vedere … da, din punctul de vedere al unui baiat sunt cam gay discutiile. in alta ordine de idei noi suntem deja barbati (heterosexuali cu acte in regula, confirmari si reconfirmari etc. samd.):)
p.s. intre cei care posteaza s-au strecurat si cateva femei. ghiceste-le acum. intreaba-ne cum.:)
p.p.s. si dc vor apare si cativa gay printre cei care posteaza chiar nu am nimic impotriva. sa fie sanatosi si la cat mai multe sertare.
link permanent
Ba da, laptoaca vorbim, da’ furatu’ unei tastaturi era o metafora.
“Bai Darius”, deci eu insumi: Da. Se poate. S-a putut si se va mai putea.
link permanent
@ Bai darius
De unde le scot? Cred că sunt rudă îndepărtate cu preşedintele, altfel nu-mi explic.
Dar văd că eşti pătruns de această grijă…
Cică şi Văduva Neagră nu ar fi canibală dar după sex îi vine poftă de un oral… până nu mai rămâne nimic din partener. Uite ceva mai gay.
link permanent
jacques colectioneaza melci.
ps: jacques e femeie! (adica eu)
link permanent
sa va fut ma ca sunteti rasuri
link permanent
luavas rasa`1n pula
link permanent
Buuun.
un trackback
[...] Cafe Club din Zalău, cosmeticele AVON, propria participare la RoBlogFest (turul II), fructele de mare (mă rog, animalele) şi beculeţul roşu care i s-a aprins (la calculator, bre, drept pentru care [...]