Darius Hero

De ce animalelor din mare li se zice în domeniul alimentar fructe?

D

Și, ca întrebare de follow-up: De ce nu se fac oglinzi care să reflecte alb-negru sau sepia sau alte efecte?
Aveți până la sfârșitul articolului…

RoBlogFestVot[v-aș scrie cum a fost la Geek-meet, ce prezentare frumoasă am ținut ș.a., dacă v-ar interesa; dar, precum nu vă interesează, nu vă scriu; prin absurd, de totuși poftiți s-aflați și pentru că eu sunt de fapt putoare, au relatat prin text, poze și film – în ordine după culoarea părului: Ștefan Schipor, Cirpian Kleampa, Huper, Stas Sushkov; mulțam Alexandru și Filip, pentru invitație] [după ce mă veți vota din nou, acum că se votează dintre finaliștii pentru RoBlogFest, ca să pierd la limită și să încheiem tărășenia aceasta, puteți, de exemplu, să vă înscrieți pentru petrecere; la care poate veni oricine (care are vreo treabă oarecare cu blogosfera), dacă se trece frumos acolo pe foaie, singur sau însoțit; lăsându-și crizele și orgoliile acasă, căci – nu? – e vorba despre beiută la fața locului și cu toții privim spre viitor cu optimism]

În ambianța sportivă și fair-play – patronată cel puțin în spirit de Gigi Becali – a derbiului CFR-Steaua, susținut aseară, am ales să caut pe net filmulețe cu suporteri și să mă hlizesc. Pentru că nu mă pasiona să văd meciul în sine. După o extinsă sesiune, am reușit să le clasific în următoarele categorii:

  • filmulețe cu suporteri care se întâmpină prin gări;
  • filmulețe cu suporterii care se bat cu jandarmii, în plictisitorul drum dinspre gară;
  • filmulețe cu suporteri care își învață copiii de mici să înjure echipa rivală;
  • filmulețe cu coregrafii complexe de stadion, când coregrafie înseamnă să știe imnul formației susținute, ajutați din boxe de crainic;
  • filmulețe cu suporteri care au câini pe care-i dresează să latre la auzul numelui echipei rivale și care sfârtecă steagul echipei rivale; de obicei, stăpânii lor ard fulare.

Dar, între toate aste hazlii creații culturale, cel mai mult îmi place că suporterii, după ce au descoperit Youtube și telefoanele cu cameră, iar mai apoi au făcut legătura între ele… se autodepășesc în inspirație, prin intonarea a tot felul de cântecele anti alți suporteri, care chiar în aceste momente se dumiresc cum să-și facă și ei conturi, ca să răspundă; ce e totuși de admirat e cum chiar își dau silința să compună și execute diverse vocalize, pentru a da o anume muzicalitate sintagmei “Muie, Steaua!”, în tonuri armonioase precum “lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi, muie, Stiaoa, ale-o, aleee-o” sau “oa, oa, muie, Stiaoa, muie Stiaoa, oa, oa” și alte orăcăieli, care mai rup din monotonia unicului vers autentic de galerie.

Pentru conosări, am ales – cu mențiunea “Bravo, părinți!” – să rezum printr-un singur comentariu profundul simț al responsabilității stârnit de aceste nevinovate împunsături prietenești, în inima fiecarui iubitor de competiție:

MuiSportive

Păi, nu? Doar deocamdată ești minor; mai încolo, când e legal și te mai rumenești… Bun.

***

M-am decis să nu mai vreau lucruri, ci să am nevoie de ele. Am remarcat că le obțin mai ușor așa. Și e chiar foarte lejer când ești plin de nevoi. Ai zice că fix invers, da’, de fapt, scapi de o grămadă de alte responsabilități. Încet-încet, pe drumul ambițiilor ăstora înalte, dacă mă descurc cum trebuie, curând o să fiu om nevoiaș, n-o să mai tre’iască să muncesc deloc, fiindcă o să primesc ajutor de la toți cei care n-au nevoie de nimica. O să huzuresc în sărăcie.

***

Dezbăteam recent cu o domnișoară drăguță – căreia, pentru protecția identității, îi vom spune generic Vasile – despre problematica antrenării conștiente în actul sexual iresponsabil, ca urmare a zdruncinării voite a simțului rațiunii, prin aglutinarea de alcool în cantități excesive. Mai concret, cum profită băieții de fete matolite, iar ele nu ar trebui să se plângă de asta.

Bazându-ne pe documentația solidă a bibliotecii mele, adică rezemați de rafturile ticsite cu cărți groase, care să le țină locului, am adus-o pe Vasile printr-un argument pătrunzător la propriul meu comun acord; iar concluziile sunt cele care urmează:

Un băiat va trage un folos necuvenit (cu o fată) din starea de ebrietate. A băiatului sau a fetei, nu e neapărat relevant acest aspect.

Să încercăm, vă rog, să nu judecăm valoarea morală a faptului, ci aceea de adevăr. Că e bine sau nu, masculii sunt astfel suflați cu harul divin. E în construcția noastră să facem sex cu orice pretext, iar când el este înlesnit de diverși factori exteriori puterii noastre de convingere, nu ne sclifosim și nu facem nazuri.

O fată este conștientă de ideea asta. De fapt, cum ele sunt, la rândul lor anume construite să nu facă sex cu băieții, scepticismul în fața acestui oricât de mic prilej de bucurie pentru unul dintre noi le este fundamental în luarea fiecărui refuz. Adică fie nu se-mbată, pentru a nu ieși futute (care este o certitudine în situația contextuală opusă exprimată anterior), fie au grijă să se îmbete atât de tare cât cel puțin să nu își dea seama.

Spre deosebire de o fată, un băiat operează din punct de vedere rațional la aceiași parametri, atât treaz, cât și turtă. De aceea el alege să conducă un autoturism, indiferent de alcoolemia din sânge, asumându-și senin consecințele.

Este, deci, doar corect să ne așteptăm și de la fete să facă asemenea. Pentru că în momentul în care încep să bea, ele sunt încă perfect lucide cu privire la certitudinea repercusiunilor, cum sunt și băieții, când merg cu mașina la un chef.

De fapt, băieții acționează în cazul fetelor bete ca niște controlori, funcționari însărcinați cu verficarea și sancționarea deciziei luate de ele. Pentru că și noi acceptăm că polițiștii ne vor amenda, dacă noi le oferim ocazia.

Astfel, dragelor: că vă-mbătați este o invitație directă, căreia noi, galanți chiar și când sunteți mucite, îi dăm curs politicoși și fără crâcneli.

Creioanele jos.

169 comentarii

  • Eu credeam la inceput ca pe asta micu’ il cheama Darius Jeg, ca asa zicea toata lumea. Imi ziceam ca e cam naspa, dar am sa ma obicinuiesc 😛

  • vlad am inteles cu totii gluma inclusiv mariansky … am aflat la fel de la colaboriatorii mei

  • Scuze de deranj, începusem de mult commentul până să scrieţi voi toate alea 😛
    Haha, ma iubeste Melania :X Asta da realizare

  • cu segbi inca nu sunt in clar ca el cauta bancu pe net , ca apoiu sa vina sa ne zica ca a gasit el pe net poanta

  • arapadoave, mihã, sebgi, ia vedeti ca marianski asta se infiltreaza inapoi in thread. bagati tare

  • mei, aducem ceva de haleala maine, sa pasunam aici? am carne de mistretz acasa, fraierilor. (fara Miha)

  • carne de mistretz fierbio bine inainte ca daca nu o roadem aci toata ziua, ca orbitu

  • bun. ma duca dupa marianski. daca nu il gasesc inseamna ca tot mai scrie aici.

  • ba io nu mai stau la spam cu voi ca o fac in timpul serviciului care tocmai s-a terminat deci nu ma mai pomeniti ca va ia mama lu Galu

  • Nu, chiar îs tri ameţiţi şi nu le mai merge mailu’ intra-instituţional. Iar Miha şi Cami, fete ca fete, da’ măcar s-or dus acasă. 🙂 Ăştia nimica.

  • Ce-aveti fratilor, ati trecut de la fructe de mare la maioneze, putze, chestii, trestii, ketchup ? haida-de !
    La faza de mai inainte vin cu o corectura: barbatii nu trebuie sa fie boi, dar nici ele bete ca vaca. Pen` ca cineva trebuie sa fie suficient de treaz ca s-o bage cu mina, singura n-o nimereste.
    PS la PS1 si PS2: peseurile astea vin ca la ardeleni (ar trebui sa stiti mai bine ca mine, un mitic veritabil): adica mai iei un pahar de palinca, mai bagi un peseu, mai iei un pahar, mai bagi un peseu, si bagi si tot bagi…

  • felicitari, @Marian S…in alta ordine de idei(ca oricum dupa al treilea pahar le-am pierdut sirul:P)…nu va e rusine sa vorbiti de distractie acum, cand unii oameni se chinuie in momentele tragige ale sesiunii?!!! RUSINE!!

  • @ Melania
    Poate ai dreptate, nu ştiu. Pe mine “nu mă iubeşte femeile”, cum spune cântecul, toate mă vor numai pentru sămânţa genetică a unui geniu. 🙂 Din păcate, cele care urmăresc geniul se feresc de conceperea (imaculată) la beţie. Excesul de alcool în momentul conceperii duce la producerea excesiv a acidului fenil-piruvic (sau aşa ceva, am învăţat acum jdeani pe la anatomie) care cică naşti apoi copii “idioţi fenil-piruvici”. În popor se spune “copil făcut la beţie”. De ani de zile nu am mai băut mai mult de două pahare de bere pe an. Trist, nu-i aşa?

  • Bibliotecaru Multam fain de lectia de anato-psiho-popologie 🙂 Prinsa in fanteziile voluptatilor carnale ale unei aventuri de-un pahar, chiar uitasem de copii!!…

  • ma, da’ musulmanii cum fac asa multi copii? ca astia nu beau neam. mai ales femeile! si cu cat mai putin beau cu atat mai multi au. la fel la evreii ultra-ortodocsi. poate ne explica darius si bibliotecaru. io nu am senzatia ca ei fac mai putin “penifiruvici” din aia. ci cam tot atata.

  • @ toader
    🙂 Aproape că sunt în încurcătură…
    la ei fermentează “curmoalele” de la căldură. Plus că o femeie nu trebuie să fie tinerică, slabă, fără cicatrice şi fără mustaţă. Merge oricum cât timp costă mai puţin de o cămilă, două puşti şi un berbecuţ. Mai, Bade Toadere cu turban pe cap (adicălea beduin pentru o clipă de imaginaţie), dacă ai fi în mijlocul deşertului, la sute de kilometri de orice vecin, fără internet, fără telefon, fără televizor, fără loc de muncă… ce ai face toate ziua. Sărăcia naşte sex, intelectualitatea şi stresul naşte impotenţă. Iaca, asta explicaţie îţi dau. Alta nu am.

    PS. Este un fapt dovedit ştiinţific, există idioţi şi din alte cauze decât excesul de acid fenil piruvic, C6H5CH2·CO·COOH. 🙂

  • “De ce nu se fac oglinzi care să reflecte alb-negru sau sepia sau alte efecte?” Intrebare retorica pusa inaintea explicatiilor ce vor curge in urmatorul articol dat fiind ca se stia ca nimeni n-avea sa raspunda… corespunzator.

  • Bil: nu; să nu fie.

    Mădă: Care sesiune, uăi?! Tu eşti înapoiată sau foarte înaintată? Că intru-n panică.

    Restu’, alea lunge, le citesc lucid, la dimineaţă. 🙂

  • aaa…pai sa vezi la faculatea de medicina veterinara din bucuresti ACUM se tine sesiunea, ca, cica noi mergem dupa programul european(desi ma indoiesc)…si eu in loc sa invat, frec menta pe blogul tau…..ca-mi place mai mult decat microbiologia..:P

  • mda…. referitor la chestia cu imbatathu manga si sexu implicit de dupa …. e cat se poate de adevarata faza cu norvegia -danemarca , aia pe acolo efectiv asa se cupleaza!!! Am ramas traznita dar aia cum vine vineri seara (ca in timpu ‘ saptamanii sunt prea politically correct sa o faca ) merg in cel mai apropiat pub de cartier , se imbata bine in timp ce zambesc larg, trec la faptele maretze si …. dimineatza… dau din umeri si cu un alt fel de zambet larg isi spun unu altuia: “apoi daca tot am facut-o , hai sa fim impreuna sa vedem ce iese” 🙂

  • despre partea cu fotbalu`… :

    pe un stadion gasesti in tribune vreo 4 categorii de oameni:
    1. spectatori = cei mai multi ca nr, care vin din varii motive, nu fac urat, de fapt nu fac nimic (ex: samantarii din gruia)
    2. suporteri = la unele echipe multi la altele putini, vin la meci ca tin cu echipa, fac putin urat da` le trece repede (ex: tribuna de pe moina)
    3. galerie = de obicei stau la peluza, fac ca toti dracii, au steaguri si fulare in dotare si cred ca “muie steaua” ar trebui trecuta in DEX la expresii uzuale (ex: 500 in gruia, 2000 la cluj, 3500 in ghencea)
    4. ultrasi = la peluza si daca ploua sau ninge, fac cel mai urat, dorm cu fularu la gat, au pe birou sau la scoala tot ce se poate personaliza cu echipa, se cunosc cu jandarmii si fac sex cu gandul la evitarea retrogradarii (ex: echipele cu traditie si multi suporteri)

    si mai sunt si restul da` aia nu conteaza in fotbal (la tv, pe net sau la birt). au vreme de youtube si de maimutareli cu progeniturile si se uita la stirile de sport la protv. sunt iubiti de ultrasi…

  • @ultras
    … cu gandul la evitarea retrogradarii? chiar daca si ultrasul si ultrasa sunt beti?
    si daca e promovare ce iese?

    … 3500 ultrasi in ghencea cred ca “muie steaua” ar trebui inclusa in dex?

    @zzz
    pai la ei relatiile dureaza doar o saptamana? adica din weekend in weekend ei oricum se imbata deci au si sex dupa cate inteleg din ce se scrie. (ma miram eu de ce a scazut in halul asta numarul de casatorii la ei)

  • verba volant…
    aia din ghencea au dexu` lor cu dinamo si rapid 🙂

    iar despre ultrasex… e ca un 2-0 in deplasare 😛 de fapt cred cu tarie in ipoteza ca aparitia ultrasilor pe lume e produsul unor partide importante castigate pe baza a 2-3 transferuri buune realizate in sezonul de vodca.

  • pt zzzz: multam fain de back-up, chiar imi faceam probleme ca devin paranoica! esti cumva prin nord sau ai fost doar in vizita?

  • am vazut restul blogurilor de la fest. asta e roadrunner-u. votez. noroc cu betia ca nu mai primim note de plata pentru ce am consumat. si daca la fuga de responsabilitate s-ar da start si femeile ne-ar lua urma poate ca si-ar da seama ca le-am facut un serviciu.raman cu mai putin balast.

Sociale