De ce animalelor din mare li se zice în domeniul alimentar fructe?

Și, ca întrebare de follow-up: De ce nu se fac oglinzi care să reflecte alb-negru sau sepia sau alte efecte?
Aveți până la sfârșitul articolului…

[v-aș scrie cum a fost la Geek-meet, ce prezentare frumoasă am ținut ș.a., dacă v-ar interesa; dar, precum nu vă interesează, nu vă scriu; prin absurd, de totuși poftiți s-aflați și pentru că eu sunt de fapt putoare, au relatat prin text, poze și film – în ordine după culoarea părului: Ștefan Schipor, Cirpian Kleampa, Huper, Stas Sushkov; mulțam Alexandru și Filip, pentru invitație] [după ce mă veți vota din nou, acum că se votează dintre finaliștii pentru RoBlogFest, ca să pierd la limită și să încheiem tărășenia aceasta, puteți, de exemplu, să vă înscrieți pentru petrecere; la care poate veni oricine (care are vreo treabă oarecare cu blogosfera), dacă se trece frumos acolo pe foaie, singur sau însoțit; lăsându-și crizele și orgoliile acasă, căci – nu? – e vorba despre beiută la fața locului și cu toții privim spre viitor cu optimism]

În ambianța sportivă și fair-play – patronată cel puțin în spirit de Gigi Becali – a derbiului CFR-Steaua, susținut aseară, am ales să caut pe net filmulețe cu suporteri și să mă hlizesc. Pentru că nu mă pasiona să văd meciul în sine. După o extinsă sesiune, am reușit să le clasific în următoarele categorii:

• filmulețe cu suporteri care se întâmpină prin gări;
• filmulețe cu suporterii care se bat cu jandarmii, în plictisitorul drum dinspre gară;
• filmulețe cu suporteri care își învață copiii de mici să înjure echipa rivală;
• filmulețe cu coregrafii complexe de stadion, când coregrafie înseamnă să știe imnul formației susținute, ajutați din boxe de crainic;
• filmulețe cu suporteri care au câini pe care-i dresează să latre la auzul numelui echipei rivale și care sfârtecă steagul echipei rivale; de obicei, stăpânii lor ard fulare.

Dar, între toate aste hazlii creații culturale, cel mai mult îmi place că suporterii, după ce au descoperit Youtube și telefoanele cu cameră, iar mai apoi au făcut legătura între ele… se autodepășesc în inspirație, prin intonarea a tot felul de cântecele anti alți suporteri, care chiar în aceste momente se dumiresc cum să-și facă și ei conturi, ca să răspundă; ce e totuși de admirat e cum chiar își dau silința să compună și execute diverse vocalize, pentru a da o anume muzicalitate sintagmei “Muie, Steaua!”, în tonuri armonioase precum “lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi-lăi, muie, Stiaoa, ale-o, aleee-o” sau “oa, oa, muie, Stiaoa, muie Stiaoa, oa, oa” și alte orăcăieli, care mai rup din monotonia unicului vers autentic de galerie.

Pentru conosări, am ales – cu mențiunea “Bravo, părinți!” – să rezum printr-un singur comentariu profundul simț al responsabilității stârnit de aceste nevinovate împunsături prietenești, în inima fiecarui iubitor de competiție:

Păi, nu? Doar deocamdată ești minor; mai încolo, când e legal și te mai rumenești… Bun.

***

M-am decis să nu mai vreau lucruri, ci să am nevoie de ele. Am remarcat că le obțin mai ușor așa. Și e chiar foarte lejer când ești plin de nevoi. Ai zice că fix invers, da’, de fapt, scapi de o grămadă de alte responsabilități. Încet-încet, pe drumul ambițiilor ăstora înalte, dacă mă descurc cum trebuie, curând o să fiu om nevoiaș, n-o să mai tre’iască să muncesc deloc, fiindcă o să primesc ajutor de la toți cei care n-au nevoie de nimica. O să huzuresc în sărăcie.

***

Dezbăteam recent cu o domnișoară drăguță – căreia, pentru protecția identității, îi vom spune generic Vasile – despre problematica antrenării conștiente în actul sexual iresponsabil, ca urmare a zdruncinării voite a simțului rațiunii, prin aglutinarea de alcool în cantități excesive. Mai concret, cum profită băieții de fete matolite, iar ele nu ar trebui să se plângă de asta.

Bazându-ne pe documentația solidă a bibliotecii mele, adică rezemați de rafturile ticsite cu cărți groase, care să le țină locului, am adus-o pe Vasile printr-un argument pătrunzător la propriul meu comun acord; iar concluziile sunt cele care urmează:

Un băiat va trage un folos necuvenit (cu o fată) din starea de ebrietate. A băiatului sau a fetei, nu e neapărat relevant acest aspect.

Să încercăm, vă rog, să nu judecăm valoarea morală a faptului, ci aceea de adevăr. Că e bine sau nu, masculii sunt astfel suflați cu harul divin. E în construcția noastră să facem sex cu orice pretext, iar când el este înlesnit de diverși factori exteriori puterii noastre de convingere, nu ne sclifosim și nu facem nazuri.

O fată este conștientă de ideea asta. De fapt, cum ele sunt, la rândul lor anume construite să nu facă sex cu băieții, scepticismul în fața acestui oricât de mic prilej de bucurie pentru unul dintre noi le este fundamental în luarea fiecărui refuz. Adică fie nu se-mbată, pentru a nu ieși futute (care este o certitudine în situația contextuală opusă exprimată anterior), fie au grijă să se îmbete atât de tare cât cel puțin să nu își dea seama.

Spre deosebire de o fată, un băiat operează din punct de vedere rațional la aceiași parametri, atât treaz, cât și turtă. De aceea el alege să conducă un autoturism, indiferent de alcoolemia din sânge, asumându-și senin consecințele.

Este, deci, doar corect să ne așteptăm și de la fete să facă asemenea. Pentru că în momentul în care încep să bea, ele sunt încă perfect lucide cu privire la certitudinea repercusiunilor, cum sunt și băieții, când merg cu mașina la un chef.

De fapt, băieții acționează în cazul fetelor bete ca niște controlori, funcționari însărcinați cu verficarea și sancționarea deciziei luate de ele. Pentru că și noi acceptăm că polițiștii ne vor amenda, dacă noi le oferim ocazia.

Astfel, dragelor: că vă-mbătați este o invitație directă, căreia noi, galanți chiar și când sunteți mucite, îi dăm curs politicoși și fără crâcneli.

Creioanele jos.