Jurnalul Editorialistic de Groza

Odată cu începutul săptămânii în curs, am făcut nişte reale progrese în vederea mult anunţatei şi aşteptatei relaţii cu viitoarea mea iubită, programată pe începutul lunii septembrie. În sensul, desigur, că au mai trecut vreo câteva zile de când nu suntem încă împreună.

Am însă câteva atuuri. Încep să mă linguşesc tot mai profesionist pe lângă fra’-su don’şoarei, pe care-l ameninţ cu suflatu’ propriei sale prietene, în cazul nefericit în care planurile mele meschine nu şi-ar avea efectul scontat. Chiar şi mamă-sa fetii, căreia i se citesc (bine selectate) pasaje de Jeg, sunt convins că deja mă vrea în familie.

Totusi, deşi iubirea noastră e stabilă, adică stă, deci nu funcţionează, am sunat-o pentru o discuţie foarte serioasă despre evoluţia lucrurilor. O evoluţie pasivă, totuşi o evoluţie. Şi e bine c-am făcut-o, am lămurit o grămadă de lucruri. De multe aspecte importante la care cu adevărat nu mă gândisem înainte mi-am dat seama din faptul că nu a răspuns. Oricum, i-am trimis apoi un lung şi foarte răspicat sms, în care am încercat să mă abţin de la răbufniri masculine, deşi am notat câteva raţionamente de necombătut. Ştiu asta, pentru că nu mi-a trimis nimic înapoi. Sunt convins că s-a gândit mult la ce am vrut să-i transmit, motiv pentru care a şi plecat din ţară. Ca să se poată concentra.

Dacian tocmai ce-a scris pe-o foaie “Darius!” şi m-a anunţat că mă strigă stiloul…

Între timp, s-au întors ai mei din vârfu’ muntelui, deci am crezut că o să am ce mânca şi nu tre’ să merg la Cluj, unde de asemenea să nu am ce mânca, dar să fie măcar civilizaţie. Pe naiba! N-am putut dimineaţa să-mi fac nici o amărâtă de pită cu parizer. Că era pentru mâţe. PARIZERUL ERA PENTRU MÂŢE. TOT!

Zice aici, în televizor, că eşti pregătită pentru XXL? Că să ştii atunci că Palette Collor XXL de la Swarzkopft este singura care-ţi dă adevărata senzaţie XXL. Să ne imaginăm: eşti fată, îţi cauţi cosmeticale magice ca disperata… Cel mai probabil EŞTi XXL. Dacă, prin absurd, nu eşti: de ce anume să vrei să fii?

Aş reveni la relaţia mea iminentă, dar asta ar însemna să stăm să ne uităm unii la alţii şi să aşteptăm o terţă parte. Pentru că, să ştiţi şi fiţi convinşi: în dragostea mea cu ea prima dată suntem eu cu voi! Împreună am fost aici de la început şi am suferit, când ea nici nu ştia ce trăiri ne provoacă. Numele ei în titlu va fi doar unul generic şi de fond.

Apropo de numele ei, am stabilit că, dacă scârba de prietenă-sa lui Moafle refuză în continuare cu obstinaţie să dispară din viaţa noastră, poate continua să-şi păstreze ocara prin care ne adresăm legat de ea, nici măcar ei, cu care nu vorbim direct, şi anume pronumele de depărtare nepoliticos “aia”.

În timp ce noua zeiţă ce va să se nască din mare, pentru a mi se împleti armonios în jurul trupului-mi divin şi a-mi hrăni cartofi prăjiţi, va fi intitulată de către apropiaţi “Dânsa”. Iar de către depărtaţi Domnişoara Dânsa.

***

În sfârşit, niţică recunoaştere. Lucrurile încep să se contureze înspre bine…

***

Dedic crocodilul sinucigaş echipei lu’ Trilulilu…

***

Şi iată ce s-a ales de veteranul Iulian, ajuns sub mâinile maicii…

Da’ cum să nu oferi nişte zâmbete?

Aceeaşi Mirmen: Numa’ vii la Zalau şi toată ziua pierzi nopţile.

Şi alţii, mai confuji…

Doru: Da’ de ce-aţi spart uşa?
Cipri: Păi, veneam cu Pişto de la Albă ca Zăpada şi eram… obosiţi. Dimineaţa trebuia să mergem la lucru, ce era să facem? Trebuia să ne odihnim undeva. Da’ n-am intrat în birou, oricum.
Doru: Care dimineaţă, mă, la lucru?
Feri: La 14:00 v-aţi dus de aici.
Cipri: Pai, da, da’ ne-am dus.
Tibi: V-aţi dus la ştrand!
Cipri: …
Cipri: La ştrand am fost? Eh, da, la ştrand…

Şi, desigur, din ou la Ciutac.